NORMA din 21 aprilie 2003

───────

la norme

─────────

OBIECTUL

metodelor de analiza pentru unele zaharuri

destinate consumului uman

I. Determinarea pierderii de masa la uscare din:

● Zahăr semialb )

● Zahăr sau zahăr alb )(se utilizează metoda 1

● Zahăr alb rafinat )din anexa nr. 2)

II. Determinarea substanței

uscate din:

II. 1.

● Sirop de glucoza )

● Sirop de glucoza concentrat )(se utilizează metoda 2

● Dextroza monohidrata )din anexa nr. 2)

● Dextroza anhidra )

II. 2.

● Soluție de zahăr sau soluție )

de zahăr alb )

● Soluție de zahăr invertit sau )(se utilizează metoda 3

soluție de zahăr invertit alb )din anexa nr. 2)

● Sirop de zahăr invertit sau )

sirop de zahăr invertit alb )

III. Determinarea zaharurilor

reducatoare din:

III. 1

● Zahăr semialb )(se utilizează metoda 4

)din anexa nr. 2)

III. 2

● Zahăr sau zahăr alb )(se utilizează metoda 5

● Zahăr alb rafinat )din anexa nr. 2)

III. 3.

● Soluție de zahăr )(se utilizează metoda 6

● Soluție de zahăr alb )sau 7 din anexa nr. 2)

● Soluție de zahăr invertit )

● Soluție de zahăr invertit alb )

● Sirop de zahăr invertit )

● Sirop de zahăr invertit alb )

III. 4.

● Sirop de glucoza )(se utilizează metoda 6

● Sirop de glucoza concentrat )sau 8 din anexa nr. 2) III.

● Dextroza monohidrata )

● Dextroza anhidra )

IV. Determinarea cenusii sulfatate din:

● Sirop de glucoza )(se utilizează metoda 9

● Sirop de glucoza concentrat )din anexa nr. 2)

● Dextroza monohidrata )

● Dextroza anhidra )

V. Determinarea polarizatiei din:

● Zahăr semialb )(se utilizează metoda 10

● Zahăr sau zahăr alb )din anexa nr. 2)

● Zahăr alb rafinat

──────

la norme

────────

METODE DE ANALIZA

privind controlul compoziției unor zaharuri

destinate consumului uman

INTRODUCERE

1. Pregătirea probei pentru analiza

Se amesteca bine proba primită de la laborator.

Se preleveaza o subproba de cel puțin 200 g și se introduce imediat într-un recipient curat, uscat, etans la aer și umiditate.

2. Reactivi și aparatura

La descrierea aparaturii sunt precizate numai instrumentele și aparatura specială sau cele care necesita standarde speciale.

Când se menționează apa, se face referire la apa distilata sau apa demineralizata de puritate cel puțin echivalenta.

Toți reactivii trebuie să fie de calitate analitica, cu excepția altor specificații.

Când se menționează o soluție reactiva fără alte specificații, se face referire la o soluție apoasa.

3. Prezentarea rezultatelor

Rezultatul prezentat în buletinul de analiza reprezintă valoarea medie obținută din cel puțin două determinări a căror reproductibilitate este satisfăcătoare.

Cu excepția unor prevederi speciale, rezultatele sunt exprimate în procente de proba originala sub forma primită de laborator.

Rezultatul comporta un număr de cifre semnificative în funcție de precizia metodei.

Determinarea pierderii de masa la uscare

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea pierderii de masa la uscare din:

● zahăr semialb;

● zahăr sau zahăr alb;

● zahăr alb rafinat.

2. Definiție

Valoarea pierderii de masa la uscare se determina prin metoda descrisă mai jos.

3. Principiu

Pierderea de masa la uscare se determina prin uscare la o temperatura de 103±2°C.

4. Aparatura

4.1. Balanța analitica, cu o precizie de 0,1 mg

4.2. Cuptor ventilat în mod corespunzător, controlat termostatic la o temperatura de 103±2°C

4.3. Platan de cantarire din metal, cu fund plat, rezistent la atacul probelor sau în condiții de testare, cu diametrul de cel puțin 100 mm și înălțimea de cel puțin 30 mm

4.4. Exsicator conținând silicagel proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate.

5. Mod de operare

N.B.: Operațiile descrise la pct. 5.3-5.7 trebuie efectuate imediat după deschiderea recipientului care conține proba.

5.1. Se usucă platanul (4.3) în cuptor (4.2) la 103±2°C până la greutate constanta.

5.2. Se lasă platanul la racit în exsicator (4.4) cel puțin 30-35 de minute și apoi se cantareste cu o precizie de 0,1 mg.

5.3. Se cantaresc cu o precizie de 0,1 mg aproximativ 20-30 g de proba în platan.

5.4. Se introduce platanul în cuptor (4.2) la o temperatura de 103±2°C timp de 3 ore.

5.5. Se raceste platanul într-un exsicator (4.4) și se cantareste cu o precizie de 0,1 mg.

5.6. Se reintroduce platanul în cuptor la 103±2°C timp de 30 de minute.

Se lasă la racit în exsicator (4.4) și se cantareste cu o precizie de 0,1 mg. Se repeta operatia dacă diferența între doua cantariri succesive este mai mare de 1 mg. Dacă are loc o creștere a masei, se utilizează pentru calcul valoarea cea mai mica înregistrată.

5.7. Timpul total de uscare nu trebuie să depășească 4 ore.

6. Prezentarea rezultatelor

6.1. Formula și modul de calcul

Pierderea de masa la uscare, exprimată în procent de proba, este data de următoarea formula:

în care:

m(0) = masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame;

m(1) = masa părții de proba după uscare, exprimată în grame.

6.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,02 g pentru 100 g proba.

Determinarea substanței uscate

(prin uscare în vid)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de substanța uscata din:

● sirop de glucoza;

● sirop de glucoza concentrat;

● dextroza monohidrata;

● dextroza anhidra.

2. Definiție

Conținutul de substanța uscata se determina prin metoda specificată mai jos.

3. Principiu

Substanța uscata se determina la o temperatura de 70±1°C, utilizând un cuptor în vid cu o presiune care să nu depășească 3,3 kPa (34 mbar). Probele de testare în cazul siropului de glucoza sau al siropurilor de glucoza concentrate sunt preparate prin diluare și amestecare cu diatomit înainte de uscare.

4. Reactivi

4.1. Diatomit: se introduce într-o palnie Buchner și se purifica prin spalari repetate cu acid clorhidric diluat (1 ml acid concentrat, densitate la 20°C = 1,19 g/ml pentru un litru de apa). Tratarea este completa când spalarile rămân definitiv acide. Se spala cu apa până ce pH-ul apei filtrate depășește valoarea 4. Se usucă într-un cuptor la 103±2°C și se păstrează într-un recipient etans la aer.

5. Aparatura

5.1. Cuptor de uscare în vid, etans, controlat termostatic și prevăzut cu un termometru și un manometru în vid. Cuptorul este conceput astfel încât să asigure transferul rapid al caldurii spre platanele de cantarire așezate pe suporturi.

5.2. Tren de uscare cu aer constând dintr-un turn de sticlă umplut cu gel de siliciu uscat proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate. Acest turn este montat în serie cu un epurator de gaze conținând acid sulfuric concentrat, racordat la intrarea aerului în cuptor.

5.3. Pompa de vid capabilă sa mențină presiunea din cuptor la cel mult 3,3 kPa (34 mbar)

5.4. Platan de cantarire din metal, cu fundul plat, rezistent la atacul probei și în condițiile testului, cu diametrul de cel puțin 100 mm și înălțimea de cel puțin 300 mm

5.5. Tija de sticlă cu lungimea mai mare decât înălțimea recipientului

5.6. Exsicator conținând gel de siliciu uscat proaspăt activat sau un deshidratant echivalent, cu un indicator de umiditate

5.7. Balanța analitica, cu o precizie de 0,1 mg.

6. Mod de operare

6.1. Se pun aproximativ 30 g diatomit (4.1) într-un platan de cantarire (5.4) prevăzut cu o tija de sticlă (5.5).

Se introduc în cuptor (5.1) la 70±1°C și se reduce presiunea la 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin.

Se usucă cel puțin 5 ore, lăsând sa pătrundă un ușor curent de aer în cuptor prin trenul de uscare. Se verifica presiunea din când în când și se corecteaza dacă este cazul.

6.2. Se restabileste presiunea atmosferica în cuptor, marind cu atenție debitul curentului de aer uscat. Platanul se introduce imediat cu tija de sticlă în exsicator (5.6). Se lasă la racit și apoi se cantareste.

6.3. Se cantaresc cu o precizie de 1 mg aproximativ 10 g de proba de analizat într-un pahar de laborator de 100 ml.

6.4. Se dilueaza portia de testare cu 10 ml de apa calda și se transfera cantitativ soluția în platanul de cantarire, utilizând tija de sticlă (5.5).

6.5. Se introduce platanul ce conține proba și tija de sticlă în cuptor și se reduce presiunea la 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin. Se usucă la 70±1°C, lăsând sa pătrundă un ușor curent de aer uscat prin cuptor. Uscarea trebuie să aibă loc timp de 20 de ore, astfel încât să fie deja foarte avansată până la sfârșitul primei zile. Trebuie să se mențină pompa de vid la o presiune prestabilita, lăsând sa pătrundă un ușor curent de aer uscat în cuptor, astfel încât să se mențină o presiune de aproximativ 3,3 kPa (34 mbar) sau mai puțin în timpul nopții.

6.6. Se restabileste presiunea atmosferica în cuptor marind cu atenție debitul curentului de aer uscat. Platanul se introduce imediat cu tija de sticlă în exsicator (5.6). Se lasă la racit și apoi se cantareste cu o precizie de 1 mg.

6.7. Se continua operatia (6.5) încă 4 ore. Se restabileste presiunea atmosferica în cuptor și se introduce imediat platanul în exsicator. Se raceste și se cantareste. Se verifica constanta masei obținute. Aceasta se considera satisfăcătoare dacă diferența dintre cele doua cantariri ale aceluiași platan nu depășește 2 mg. Dacă diferența este mai mare, se repeta operatia.

6.8. Pentru determinarea conținutului de substanța uscata din probele de dextroza anhidra sau dextroza monohidrata nu este necesară utilizarea diatomitului și a apei.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Conținutul de substanța uscata, exprimat în procent din masa probei, este dat de următoarea formula:

în care:

m(0) = masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame;

m(1) = masa platanului de cantarire, exprimată în grame, plus diatomit, tija din sticlă și reziduul probei după uscare;

m(2) = masa platanului de cantarire, exprimată în grame, plus diatomit și tija de sticlă.

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,12 g pentru 100 g proba.

Determinarea substanței uscate total

Metoda refractometrica

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de substanța uscata din:

● soluție de zahăr;

● soluție de zahăr alb;

● soluție de zahăr invertit;

● soluție de zahăr invertit alb;

● sirop de zahăr invertit;

● sirop de zahăr invertit alb.

2. Definiție

Conținutul de substanța uscata se determina prin metoda specificată mai jos.

3. Principiu

Indicele de refractie al probei se determina la 20°C și se transforma în substanța uscata cu ajutorul tabelelor ce indica concentrația în funcție de indicele de refractie.

4. Aparatura

4.1. Refractometru ce permite citirea indicelui de refractie cu 4 zecimale și este prevăzut cu un termometru și o pompa de circulație a apei racordata la o baie controlată termostatic la 20±0,5°C.

4.2. Sursa de lumina constând dintr-o lampa cu vapori de sodiu.

5. Mod de operare

5.1. Dacă sunt prezente cristale în proba, se redizolva prin diluarea probei în raport de 1:1 (m/m).

5.2. Se măsoară indicele de refractie al probei la 20°C cu refractometrul (4.1).

6. Prezentarea și calcularea rezultatelor

6.1. Se calculează conținutul de substanța uscata utilizând indicii de refractie ai soluțiilor de zaharoza la 20°C prezentați în tabelul de mai jos și se corecteaza prezenta zaharurilor invertite prin adăugarea la rezultatul obținut din tabele a valorii de 0,022 pentru fiecare cota de 1% zahăr invertit prezent în proba.

6.2. Dacă proba a fost diluata cu apa în raport de 1:1 (m/m), conținutul de substanța uscata calculat se înmulțește cu 2.

6.3. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleiași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,2 g substanța uscata pentru 100 g proba.

TABELE DE REFERINȚA*)

Indici de refractie (n) ai soluțiilor de zaharoza la 20°C*1)

Măsurarea zaharurilor reducatoare exprimate ca zaharuri invertite

(metoda Institutului Berlin)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de zaharuri reducatoare exprimate ca zaharuri invertite în zahăr semialb.

2. Definiție

Conținutul de zaharuri reducatoare exprimate ca zaharuri invertite se determina prin metoda descrisă mai jos.

3. Principiu

Soluția de zaharuri reducatoare este utilizata pentru reducerea unei soluții de complexe de cupru II. Oxidul de cupru I format se oxideaza cu o soluție etalon de iod al carei exces se determina prin titrare inversa cu soluție etalonata de tiosulfat de sodiu.

4. Reactivi

4.1. Soluție de cupru II (soluția lui Muller)

4.1.1. Se dizolva 35 g sulfat de cupru II pentahidrat [CuSO(4)5H(2)O] în 400 ml apa fiarta. Se lasă la racit.

4.1.2. Se dizolva 173 g tartrat de potasiu și sodiu tetrahidrat (sare de Rochelle sau sare de Seignette, KNaC(4)H(4)O(6)4H(2)O) și 68 g carbonat de sodiu anhidru în 500 ml apa fiarta. Se lasă la racit.

4.1.3. Se transfera ambele soluții (4.1.1 și 4.1.2) într-un balon gradat de un litru și se completează cu apa până la un litru. Se adauga 2 g carbon activ, se agita, se lasă în repaus câteva ore și se filtreaza printr-o hârtie de filtru groasa sau printr-o membrana filtranta.

Dacă în timpul conservării apar mici cantități de oxid de cupru I, soluția trebuie refiltrata.

4.2. Soluție de acid acetic 5 mol/l

4.3. Soluție de iod 0,016665 mol/l (de exemplu: 0,0333 N, 4,2258 g/l)

4.4. Soluție de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/l

4.5. Soluție de amidon: se adauga un amestec de 5 g amidon solubil în 30 ml apa la un litru de apa fiarta. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă la racit și se adauga eventual 10 mg iodura de mercur II ca agent de conservare.

5. Aparatura

5.1. Balon conic cu capacitatea de 300 ml; biurete și pipete de precizie

5.2. Baie de apa fierbinte.

6. Mod de operare

6.1. Se cantareste într-un balon conic de 300 ml o parte de proba (10 g sau mai puțin) conținând cel mult 30 mg zahăr invertit și se dizolva în aproximativ 100 ml apa.

Se introduc 10 ml soluție de cupru II (4.1) cu ajutorul unei pipete în balonul ce conține proba. Se amesteca conținutul balonului prin agitare și se introduce în baia de apa fierbinte (5.2) exact 10 minute.

Nivelul soluției din balonul conic trebuie să fie de cel puțin 20 mm sub nivelul apei din baia de apa. Se raceste rapid balonul într-un jet de apa rece. În timpul acestei operații soluția nu trebuie agitata deoarece oxigenul atmosferic va reoxida o parte din precipitatul de oxid de cupru I.

Se adauga o soluție de 5 ml acid acetic 5 mol/l (4.2) cu ajutorul unei pipete, fără a agita, și se adauga imediat un exces (între 20 și 40 ml) de soluție de iod 0,016665 mol/l (4.3) cu ajutorul unei biurete.

Se agita precipitatul de cupru până se dizolva. Se titreaza excesul de iod cu soluția de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/l (4.4) utilizând ca indicator soluția de amidon (4.5) ce se adauga spre finalul titrarii.

6.2. Se efectuează testarea oarba cu apa. Aceasta corectie se efectuează cu orice noua soluție de cupru II (4.1). Titrarea nu trebuie să depășească 0,1 ml.

6.3. Se efectuează un test de control la rece cu soluție de zahăr. Se lasă în repaus la temperatura ambianta timp de 10 minute pentru a permite producerea unei reactii a agenților reducatori, eventual prezenți, cum ar fi dioxidul de sulf.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Volumul de iod utilizat = ml soluție de iod 0,016665 mol/l adăugată în exces minus soluție de tiosulfat de sodiu 0,0333 mol/l utilizata la titrare.

Volumul (exprimat în ml) soluției de iod 0,016665 mol/l utilizat este corectat scăzând:

7.1.1. numărul de ml utilizați la testarea oarba efectuată cu apa (6.2);

7.1.2. numărul de ml utilizați la testarea la rece cu soluția de zahăr (6.3);

7.1.3. 2 ml pentru fiecare 10 g zaharoza prezenta în proba utilizata sau o cantitate proporțională, dacă proba conține cel mult 10 g zaharoza (corectare pentru zaharoza).

După efectuarea acestor corectii fiecare ml soluție de iod (4.3) consumată corespunde unui mg de zahăr invertit. Conținutul de zahăr invertit, exprimat în procent din proba, este dat de următoarea formula:

V(1)

───────── ,

10 x m(0)

în care: V(1) = numărul de ml soluție de iod (4.3) după corectare;

m(0) = masa probei prelevate, exprimată în grame.

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,02 g pentru 100 g proba.

Determinarea zaharurilor reducatoare exprimate ca zaharuri invertite

(metoda Knight și Allen)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de zaharuri invertite din:

● zahăr sau zahăr alb;

● zahăr alb rafinat.

2. Definiție

Zaharurile reducatoare exprimate ca zaharuri invertite se determina prin metoda descrisă mai jos.

3. Principiu

Reactivul de cupru II se adauga în exces la soluția de proba, redusă; cantitatea care nu a fost redusă se titreaza invers cu soluție de EDTA.

4. Reactivi

4.1. Soluție acid de etilenă-diamina-tetra-acetică (sare disodica) (EDTA) 0,0025 mol/l: se dizolva 0,930 g soluție de EDTA în apa și se completează cu apa până la un litru.

4.2. Soluție de indicator murexid: se adauga 0,25 g murexid la 50 ml apa și se amesteca cu 20 ml soluție apoasa de albastru de metil 0,2 g/100 l.

4.3. Reactiv alcalin de cupru: se dizolva 25 g carbonat de sodiu anhidru și 25 g tartrat de sodiu și potasiu tetrahidrat în aproximativ 600 ml apa conținând 40 ml hidroxid de sodiu 1 mol/l. Se dizolva 6 g sulfat de cupru II pentahidrat [CuSO(4) 5H(2)O] în aproximativ 100 ml apa și se adauga la soluția de tartrat. Se dilueaza cu apa până la un litru.

N.B. Soluția are o durată de conservare limitată (o săptămâna).

4.4. Soluție etalon de zahăr invertit: se dizolva 23,750 g zaharoza pura (4.5) în aproximativ 120 ml apa, într-un balon gradat cu capacitatea de 250 ml, la care se adauga 9 ml acid clorhidric

(Xi = 1,16)*) și se lasă în repaus 8 zile la temperatura ambianta. Se completează soluția cu 250 ml și se verifica finalizarea hidrolizei cu un polarimetru sau zaharimetru într-o eprubeta de 20 mm. Valoarea trebuie să fie următoarea: 11,80° ± 0,05°S (vezi nota de la pct. 8). Se introduc cu pipeta din aceasta soluție 200 ml într-un balon gradat de 2.000 ml. Se dilueaza cu apa și în timpul agitarii (pentru a se evita producerea alcalinitatii locale excesive) se adauga 71,4 ml soluție hidroxid de sodiu (1 mol/l) în care s-au dizolvat 4 g acid benzoic. Se completează până la 2.000 ml pentru a se obține o soluție de zahăr invertit 1 g/100 ml. pH-ul soluției trebuie să fie aproximativ 3.

───────────

Aceasta soluție concentrata stabilă trebuie diluata imediat înainte de utilizare.

4.5. Zaharoza pura: o proba de zaharoza pura cu un conținut de zahăr invertit mai mic de 0,001 g/100 g.

5. Aparatura

5.1. Eprubete, 150 x 20 mm

5.2. Platan de portelan alb

5.3. Balanța analitica, cu o precizie de 0,1 mg.

6. Mod de operare

6.1. Se dizolva în eprubeta (5.1) 5 g proba de zahăr în 5 ml apa rece. Se adauga 2 ml reactiv de cupru (4.3) și se amesteca. Se introduce eprubeta într-o baie de apa fierbinte timp de 5 minute și apoi se raceste în apa rece.

6.2. Se transfera cantitativ soluția din eprubeta în platanul de portelan alb (5.2) clatind eprubeta cu cativa ml apa. Se adauga trei picaturi de indicator (4.2) și se titreaza cu soluție de EDTA (4.1). V(0) reprezintă numărul de ml soluție de EDTA utilizați pentru titrare.

Înainte de punctul final soluția trece din verde în cenusiu, având culoarea purpurie la punctul final. Culoarea purpurie dispare lent deoarece se produce oxidarea oxidului de cupru I în oxid de cupru II la o viteză dependenta de concentrația cuprului redus prezent. Punctul final al titrarii trebuie atins rapid.

6.3. Se traseaza o curba de etalonare prin adăugarea cantităților cunoscute de zahăr invertit (soluția 4.4 diluata în mod corespunzător) la 5 g zaharoza pura (4.5) și se adauga apa suficient de rece astfel încât să se adauge în total 5 ml soluție. Se traseaza valorile de titrare (în ml) în funcție de procentul de zahăr invertit adăugat la 5 g zaharoza: graficul rezultat reprezintă o linie dreapta ce corespunde intervalului 0,001-0,019 g/100 g zahăr invertit pentru 100 g proba.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Metoda de calcul

Se citește pe curba de etalonare procentul de zahăr invertit ce corespunde valorii V(0) ml soluție de EDTA determinata la analizarea probei.

7.2. Pentru concentratii de zahăr invertit mai mari de 0,017 g la 100 g proba, dimensiunea probei prelevate la secțiunea "Mod de operare" (6.1) trebuie să se reducă în mod corespunzător; totuși proba de analizat trebuie completată cu 5 g zaharoza pura (4.5).

7.3. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,005 g pentru 100 g proba.

8. Notă:

Pentru transformarea °S în grade polarimetrice de arc, se împarte la 2,889 (eprubete cu precizia de 200 mm; sursa de lumina consta dintr-o lampa cu vapori de sodiu; aparatul trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20°C).

Determinarea zaharurilor reducatoare în zahăr invertit sau echivalent dextroza

(metoda Luff-Schoorl)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea:

1.1. conținutului de zaharuri reducatoare exprimate în zahăr invertit din:

● soluție de zahăr;

● soluție de zahăr alb;

● soluție de zahăr invertit;

● soluție de zahăr invertit alb;

● sirop de zahăr invertit;

● sirop de zahăr invertit alb;

1.2. conținutului de zaharuri reducatoare, exprimat și calculat (pe bază de substanța uscata) în echivalent dextroza din:

● sirop de glucoza;

● sirop de glucoza concentrat;

1.3. conținutului de zaharuri reducatoare exprimat în D-glucoza din:

● dextroza monohidrata;

● dextroza anhidra.

2. Definiție

Conținutul de zaharuri reducatoare exprimate sau calculate în zahăr invertit, D-glucoza sau echivalent dextroza se determina prin metoda de mai jos.

3. Principiu

Zaharurile reducatoare din proba (se limpezeste eventual) se incalzesc până la punctul de fierbere în condiții standardizate în prezenta unei soluții de cupru II, parțial redusă în cupru I. Excesul de cupru II se determina ulterior prin iodometrie.

4. Reactivi

4.1. Soluție Carrez I: se dizolva în apa 21,95 g acetat de zinc dihidrat (Zn[CH(3)COO](2) 2H(2)O) sau 24 g acetat de zinc trihidrat (Zn[CH(3)COO](2) 3H(2)O) și 3 ml acid acetic glacial și se completează cu apa până la 100 ml.

4.2. Soluție Carrez II: se dizolva în apa 10,6 g hexacianoferat II de potasiu trihidrat K(4) (Fe[CN(6)]) 3H(2) O și se completează cu apa până la 100 ml.

4.3. Reactiv Luff-Schoorl: se prepara următoarele soluții:

4.3.1. Soluție sulfat de cupru II: se dizolva 25 g sulfat de cupru II pentahidrat [CuSO(4) 5H(2)O] neferos în 100 ml apa.

4.3.2. Soluție de acid citric: se dizolva 50 g acid citric monohidrat [C(6)H(8)O(7)H(2)O] în 50 ml apa.

4.3.3. Soluție carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g soluție de carbonat de sodiu anhidru în aproximativ 300 ml apa calda și se lasă la racit.

4.3.4. Se adauga soluție de acid citric (4.3.2) în soluție de carbonat de sodiu (4.3.3) într-un balon gradat cu capacitatea de un litru, agitand incet până la dispariția degajarilor gazoase și apoi se adauga soluție de sulfat de cupru II (4.3.1) și se completează cu apa până la 1.000 ml. Se lasă soluția în repaus peste noapte și apoi se filtreaza dacă este necesar. Se verifica molaritatea reactivului astfel obținut prin metoda descrisă la pct. 6.1 (0,1 mol/l Cu; Na(2)CO(3) 1 mol/l).

4.4. Soluție tiosulfat de sodiu, 0,1 mol/l

4.5. Soluție de amidon: la un litru de apa fiarta se adauga un amestec de 5 g soluție de amidon solubil în 30 ml apa. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă la racit și se adauga eventual 10 mg iodura de mercur II ca agent de conservare.

4.6. Acid sulfuric, 3 mol/l

4.7. Soluție iodura de potasiu, 30% (m/v)

4.8. Granule de piatra ponce fierte în acid clorhidric, spalate până la dispariția aciditatii cu apa și apoi uscate

4.9. Izopentanol

4.10. Hidroxid de sodiu, 0,1 mol/l

4.11. Acid clorhidric, 0,1 mol/l

4.12. Soluție de fenolftaleina, 1% (m/v) în etanol.

5. Aparatura

5.1. Balon conic, 300 ml, prevăzut cu un condensator cu reflux

5.2. Cronometru.

6. Mod de operare

6.1. Controlul reactivului Luff-Schoorl (4.3)

6.1.1. Se adauga la 25 ml reactiv Luff-Schoorl (4.3) 3 g iodura de potasiu și 25 ml acid sulfuric 3 mol/l (4.6).

Se titreaza cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l (4.4) utilizând soluție de amidon (4.5) ca indicator adăugat spre finalul titrarii. Dacă cantitatea de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l utilizata nu este de 25 ml, trebuie preparat un reactiv nou.

6.1.2. Se introduc cu pipeta 10 ml reactiv într-un balon gradat de 1.000 ml și se completează cu apa.

Se introduc cu pipeta 10 ml reactiv diluat în 25 ml acid clorhidric 0,1 mol/l (4.11) într-un balon conic și se incalzeste timp de o ora într-o baie de apa fierbinte. Se raceste, se completează până la volumul inițial cu apa proaspăt fiarta și se titreaza cu hidroxid de sodiu 0,1 mol/l (4.10) utilizând fenolftaleina (4.12) ca indicator. Volumul de hidroxid de sodiu 0,1 mol/l (4.10) utilizat trebuie să fie între 5,5 și 6,5 ml.

6.1.3. Se titreaza 10 ml reactiv diluat (6.1.2) cu acid clorhidric 0,1 mol/l (4.11) utilizând fenolftaleina (4.12) ca indicator. Punctul final se caracterizează prin dispariția culorii violet.

Volumul de acid clorhidric 0,1 mol/l (4.11) utilizat trebuie să fie între 6 și 7,5 ml.

6.1.4. pH-ul reactivului Luff-Schoorl trebuie să fie între 9,3 și 9,4 la 20°C.

6.2. Prepararea soluției

6.2.1. Se măsoară cu o precizie de 1 mg, 5 g proba și se transfera cantitativ într-un balon gradat de 250 ml, se adauga 200 ml apa. Se limpezeste optional prin adăugarea a 5 ml soluție Carrez I (4.1), 5 m soluție Carrez II (4.2). Se agita după fiecare adaugare. Se completează până la 250 ml cu apa. Se amesteca bine. Optional se filtreaza.

6.2.2. Se dilueaza o soluție (6.2.1) astfel încât 25 ml soluție sa conțină cel puțin 15 mg și cel mult 60 mg zaharuri reducatoare exprimate ca glucoza.

6.3. Titrare prin metoda Luff-Schoorl

Se introduc cu pipeta 25 ml reactiv Luff-Schoorl (4.3) într-un balon conic de 300 ml (5.1). Se adauga cu pipeta 25 ml soluție de zahăr (6.2.2) în balonul conic și se introduc doua granule de piatra ponce (4.8). Se potriveste un condensator cu reflux la balonul conic (5.1) și se plaseaza imediat aparatul pe o panza de sarma prevăzută cu o placa de azbest deasupra unei flacari Bunsen. Panza va avea o deschidere în partea de azbest al carei diametru corespunde diametrului părții inferioare a balonului conic. Se incalzeste fluidul până la atingerea punctului de fierbere timp de aproximativ doua minute și începând din acel moment se fierbe ușor exact 10 minute. Se raceste imediat în apa rece și după 5 minute se titreaza după cum urmează:

Se adauga 10 ml soluție iodura de potasiu (4.7) apoi se adauga imediat, cu atenție (datorită riscului formării unei spume abundente), 25 ml acid sulfuric 3 mol/l (4.6). Se titreaza cu soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l (4.4) până când soluția devine aproape incolora, apoi se adauga cativa ml soluție de amidon (4.5) ca indicator și se continua titrarea până la dispariția culorii albastre.

Se efectuează un test de control utilizând 25 ml apa în loc de 25 ml soluție de zahăr (6.2.2).

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Din tabelul de mai jos se stabilește (optional) cantitatea de glucoza sau zahăr invertit în mg, corespunzând diferenței dintre valorile a doua titrari succesive, exprimate în ml de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l.

Se exprima rezultatul în procent (m/m) de zahăr invertit sau D-glucoza în raport cu substanța uscata.

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,2 ml.

8. Notă:

Este recomandabila adăugarea, înainte de acidifiere cu acid sulfuric, a aproximativ 1 ml izopentanol (4.9) pentru evitarea formării spumei.

Tabel de valori în funcție de reactivul Luff-Schoorl

Determinarea zaharurilor reducatoare exprimate ca zahar invertit

(modificarea volumului constant Lane și Eynon)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea zaharurilor reducatoare, exprimate ca zahăr invertit, din:

● soluție de zahăr;

● soluție de zahăr alb;

● soluție de zahăr invertit;

● soluție de zahăr invertit alb;

● sirop de zahăr invertit;

● sirop de zahăr invertit alb.

2. Definiție

Conținutul de zaharuri reducatoare exprimate ca zahăr invertit se determina prin metoda descrisă mai jos.

3. Principiu

Proba se titreaza la punctul de fierbere în funcție de un volum specificat din soluția Fehling, utilizând albastru de metil ca indicator intern.

4. Reactivi

4.1. Soluția Fehling:

4.1.1. Soluție A:

Se dizolva 69,3 g sulfat de cupru II pentahidrat [CuSO(4) 5H(2)O] în apa și se completează cu apa până la 1.000 ml.

4.1.2. Soluție B:

Se dizolva 346 g tartrat dublu de potasiu și sodiu tetrahidrat [KNaC(4)H(4)O(6) 4H(2)O] cu 100 g hidroxid de sodiu în apa și se completează cu apa până la 1.000 ml. Soluția limpede trebuie decantata de sedimentele care se pot forma din când în când.

NOTĂ:

Aceste doua soluții trebuie păstrate în sticle de culoare bruna sau portocalie.

4.2. Soluție de hidroxid de sodiu, 1 mol/l.

4.3. Soluție etalon de zahăr invertit: se dizolva 23,750 g zaharoza pura în aproximativ 120 ml apa într-un balon gradat de 250 ml, la care se adauga 9 ml acid clorhidric (Xi = 1,16), și se lasă în repaus 8 zile la temperatura ambianta. Se completează soluția cu 250 ml și se verifica finalizarea hidrolizei cu un polarimetru sau zaharimetru într-o eprubeta de 200 mm. Valoarea trebuie să fie următoarea: 11,80°±0,05°S (vezi nota de la pct. 8). Se introduc cu ajutorul pipetei 200 ml din aceasta soluție într-un balon gradat de 2.000 ml. Se dilueaza cu apa și în timpul agitarii (pentru a se evita producerea alcalinitatii locale excesive) se adauga 71,4 ml soluție hidroxid de sodiu (1 mol/l) în care s-au dizolvat 4 g acid benzoic. Se completează cu apa până la 2.000 ml pentru a se obține o soluție de zahăr invertit 1 g/100 ml. pH-ul soluției trebuie să fie aproximativ 3.

───────────

Aceasta soluție concentrata stabilă ar trebui diluata chiar înainte de utilizare.

Pentru obținerea unei soluții de zahăr invertit de 0,25 g/100 ml se umple un balon gradat de 250 ml până la reper cu o soluție invertita de 1 g/100 ml la 20°C. Se spala conținutul balonului, se vărsa într-un balon gradat de 1.000 ml și se dilueaza din nou până la reper cu apa la 20°C.

4.4. Soluție albastru de metil, 1 g/100 ml.

5. Aparatura

5.1. Baloane de fierbere cu gatul ingust, 500 ml

5.2. Biureta de 50 ml cu robinet, gradata la 0,05 ml

5.3. Pipete gradate la 20, 25 și 50 ml

5.4. Baloane gradate cu un reper de 250, 1.000 și 2.000 ml

5.5. Un dispozitiv de încălzire care permite menținerea fierberii conform condițiilor descrise la pct. 6.1, permitand observarea modificării culorii la punctul final fără a necesita îndepărtarea balonului de fierbere (5.1) de la sursa de căldură.

5.6. Cronometru.

6. Mod de operare

6.1. Standardizarea soluției Fehling

6.1.1. Se introduc cu pipeta 50 ml soluție B (4.1.2) și apoi 50 ml soluție A (4.1.1) într-un pahar de laborator curat și se amesteca bine.

6.1.2. Se clateste biureta și se umple cu 0,25% (0,25 g/100 ml) soluție etalon de zahăr invertit (4.3).

6.1.3. Se introduce cu pipeta cotata de 20 ml amestec de soluții A și B (6.1.1) într-un balon de fierbere de 500 ml (5.1). Se adauga 15 ml apa în balon. Se vărsa din biureta 39 ml soluție de zahăr invertit, se adauga o cantitate mica de granule de piatra ponce și se amesteca conținutul balonului agitand ușor.

6.1.4. Se incalzesc balonul și conținutul până la fierbere și se lasă sa fiarba exact doua minute; balonul nu trebuie îndepărtat de la sursa de căldură până la finalul operației și nici fierberea nu trebuie oprită.

Se adauga 3 sau 4 picaturi de soluție de albastru de metil (4.4) la finalul celor 2-3 minute din perioada de fierbere; soluția trebuie să aibă o culoare albastra definită.

6.1.5. Se continua standardizarea golind din biureta o soluție etalon de zahăr invertit în picaturi mici, inițial de 0,2 ml, apoi de 0,1 ml și în final în picaturi, până se atinge punctul final, adică până la dispariția culorii rosiatice asociate unei suspensii de oxid de cupru I.

6.1.6. Punctul final trebuie atins după 3 minute de la începerea fierberii soluției. Titrul final V(0) se va situa între 39 și 41 ml. Dacă V(0) depășește aceste limite, se ajusteaza concentrația de cupru a soluției A (4.1.1) și se repeta procesul de standardizare.

6.2. Prepararea probei

Proba trebuie concentrata astfel încât sa conțină între 250 și 400 mg zaharuri invertite la 100 ml.

6.3. Test preliminar

6.3.1. Trebuie efectuat un test preliminar astfel încât cantitatea de apa ce trebuie adăugată la 20 ml amestec de soluții A și B să fie suficienta pentru obținerea volumului final de 75 ml după titrare.

Se efectuează aceeași procedura descrisă la pct. 6.1.4, cu condiția ca proba să fie utilizata în locul soluției etalon de zahăr invertit, de exemplu se introduc 25 ml de proba din biureta în balon, se adauga 15 ml apa și soluția se lasă sa fiarba exact doua minute, apoi se titreaza până ce se atinge punctul final conform pct. 6.1.5.

6.3.2. Dacă persista culoarea rosiatica după adăugarea soluției albastru de metil, proba devine prea concentrata. În acest caz se abandoneaza testul și se începe unul nou, utilizând o proba mai puțin concentrata.

Dacă sunt necesari mai mult de 50 ml soluție de analizat pentru obținerea culorii rosiatice, trebuie utilizata o soluție mai concentrata.

Se calculează cantitatea de apa ce trebuie adăugată, scăzând din 75 ml volumele de soluție Fehling amestecate (20 ml) și cele de proba.

6.4. Analiza finala a probei

6.4.1. Se introduc cu ajutorul unei pipete într-un balon de fierbere 20 ml soluție Fehling amestecata și o cantitate de apa determinata conform pct. 6.3.

6.4.2. Se adauga din biureta titrul observat al probei (conform pct. 6.3), mai puțin 1 ml. Se adauga câteva granule de piatra ponce, se amesteca conținutul balonului prin agitare, se fierb balonul și conținutul sau și se titreaza conform descrierii de la pct. 6.3. Punctul final trebuie atins într-un minut din momentul adaugarii soluției de albastru de metil. Titrul final = V(1).

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Conținutul de zaharuri reducatoare exprimate ca zahăr invertit este dat de următoarea formula:

în care:

C(0) = concentrația probei exprimată în g/100 ml;

V(0) = volumul exprimat în ml al soluției titrate de zaharuri invertite, utilizata în etalonare;

V(1) = volumul exprimat în ml al soluției de proba, utilizata pentru analiza precisa descrisă la pct. 6.4.2;

f = factorul de corectie utilizat la stabilirea concentratiei de zaharoza din soluția de proba.

Valorile sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Corectiile pentru diferite continuturi de zaharoza din soluția de proba pot fi calculate din tabel prin interpolare.

NOTĂ:

Concentrația aproximativă de zaharoza poate fi determinata prin scăderea concentratiei de solide dizolvate datorită zahărului invertit (se estimeaza pentru acest calcul ca f = 1) din concentrația totală de solide dizolvate, exprimată ca zaharoza, obținută din indicele de refractie al soluției cu ajutorul metodei 3.

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1,0% din media lor aritmetica.

8. Notă:

Pentru transformarea °S în grade polarimetrice de arc, se împarte la 2,889 (eprubete cu precizia de 200 mm; sursa de lumina consta dintr-o lampa cu vapori de sodiu; aparatul trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20°C).

Determinarea echivalentului în dextroza

(constanta Lane și Eynon)

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea echivalentului în dextroza din:

● sirop de glucoza;

● sirop de glucoza concentrat;

● dextroza monohidrata;

● dextroza anhidra.

2. Definiție

2.1. Puterea reducatoare - conținutul de zaharuri reducatoare exprimate ca dextroza anhidra (D-glucoza) și calculate în procent din masa probei se obține prin metoda descrisă mai jos.

2.2. Echivalent în dextroza - puterea reducatoare calculată în procent raportat la masa substanței uscate.

3. Principiu

Soluția de analizat se titreaza la punctul de fierbere în raport cu un volum determinat de soluție Fehling, utilizând albastru de metil ca indicator intern.

4. Reactivi

4.1. Soluția Fehling:

4.1.1. Soluția A:

Se dizolva 69,3 g sulfat de cupru II pentahidrat [CuSO(4) 5H(2)O] în apa și se completează cu apa până la 1.000 ml într-un balon gradat.

4.1.2. Soluție B:

Se dizolva 346 g tartrat dublu de potasiu și sodiu tetrahidrat [KNaC(4)H(4)O(6) 4H(2)O] cu 100 g hidroxid de sodiu în apa și se completează cu apa până la 1.000 ml. Soluția limpede trebuie decantata de toate sedimentele care se pot forma din când în când.

NOTĂ:

Cele doua soluții (4.1.1 și 4.1.2) trebuie conservate în sticle de culoare bruna sau portocalie.

4.1.3. Prepararea soluției Fehling

Se introduc cu pipeta 50 ml soluție B (4.1.2) și apoi 50 ml soluție A (4.1.1) într-un pahar de laborator curat și se amesteca bine.

NOTĂ:

Soluția Fehling nu se conserva, ci se improspateaza zilnic și se etaloneaza conform pct. 6.1.

4.2. Dextroza anhidra (D-glucoza) [C(6)H(12)O(6)]

Înainte de utilizare produsul se va usca într-un cuptor în vid timp de 4 ore la 100±1°C sau mai puțin și la o presiune interna de aproximativ 10 kPa (103 mbar).

4.3. Soluție etalon de dextroza, 0,600 g/100 ml

Se cantaresc cu o precizie de 0,1 mg 0,6 g dextroza anhidra (4.2), se dizolva în apa, se transfera soluția cantitativ într-un balon gradat de 100 ml (5.4), se dilueaza până la reper și se amesteca.

Soluția trebuie să fie proaspăt preparata în fiecare zi de utilizare.

4.4. Soluție albastru de metil, 0,1 g/100 ml

Se dizolva 0,1 g albastru de metil în 100 ml apa.

5. Aparatura

5.1. Baloane de fierbere cu gatul ingust, 250 ml

5.2. Biureta de 50 ml cu robinet, gradata la 0,05 ml

5.3. Pipete gradate de 25 și 50 ml

5.4. Baloane gradate de 100 ml și 500 ml

5.5. Un dispozitiv de încălzire care permite menținerea fierberii conform condițiilor descrise la pct. 6.1, permitand observarea modificării culorii la punctul final fără necesitatea indepartarii balonului de fierbere (5.1) de la sursa de căldură (vezi pct. 6.1, nota 3).

5.6. Cronometru.

6. Mod de operare

6.1. Etalonarea soluției Fehling

6.1.1. Se introduc cu ajutorul unei pipete 25 ml soluție Fehling (4.1.3) într-un balon de fierbere curat și uscat (5.1).

6.1.2. Se umple biureta (5.2) cu soluție etalon de dextroza (4.3) și se regleaza meniscul la diviziunea zero.

6.1.3. Se transfera din biureta în balonul de fierbere (5.1) 18 ml soluție etalon de dextroza (4.3). Se agita balonul până se amesteca conținutul.

6.1.4. Se plaseaza balonul de fierbere pe dispozitivul de încălzire (5.5), în prealabil reglat astfel încât fierberea sa înceapă în 120±15 secunde.

Dispozitivul de încălzire nu trebuie reglat în timpul întregului proces de titrare (vezi nota 1).

6.1.5. La începerea fierberii se pornește cronometrul de la zero.

6.1.6. Se fierbe conținutul balonului timp de 120 de secunde, urmărind cronometrul.

Se adauga 1 ml soluție albastru de metil (4.4) spre finalul acestei perioade.

6.1.7. După continuarea fierberii timp de 120 de secunde (după cronometru) se adauga soluția etalon de dextroza din biureta (6.1.2) în balonul de fierbere (5.1), în picaturi de 0,5 ml, până ce dispare culoarea soluției albastru de metil (vezi notele 2 și 3). Se noteaza volumul total al soluției etalon de dextroza adăugate, inclusiv adaosul anterior de 0,5 ml picaturi (X ml).

6.1.8. Se repeta operațiile de la pct. 6.1.1 și 6.1.2.

6.1.9. Se introduce din biureta într-un balon de fierbere (5.1) un volum de soluție etalon de dextroza egal cu (X-0,3) ml.

6.1.10. Se repeta operațiile de la pct. 6.1.4, 6.1.5 și 6.1.6.

6.1.11. După continuarea fierberii timp de 120 de secunde (după cronometru) se adauga soluția etalon de dextroza din biureta în balonul de fierbere (5.1), inițial în 0,2 ml picaturi și în final picatura cu picatura, până dispare culoarea soluției albastru de metil.

Spre finalul acestui proces timpul dintre doua adaugari succesive de soluție etalon de dextroza trebuie să fie între 10 și 15 secunde.

Aceste adaugari se efectuează în 60 de secunde, astfel încât timpul total de fierbere sa nu depășească 180 de secunde. Poate fi necesară o a treia titrare cu un adaos inițial de soluție etalon de dextroza (6.1.9) în cantitate puțin mai mare și stabilită în mod corespunzător pentru obținerea rezultatului dorit.

6.1.12. Se noteaza volumul (V(0) ml) soluției etalon de dextroza utilizat până la punctul final al titrarii (vezi nota 4).

6.1.13. V(0) trebuie să aibă valoarea cuprinsă între 9 și 21 ml soluție etalon de dextroza (4.3).

Dacă V(0) depășește aceste limite, se stabilește concentrația soluției Fehling A (4.1.1) în mod corespunzător și se repeta procesul de titrare.

6.1.14. Pentru titrarea zilnica a soluției Fehling, dat fiind ca volumul V(0) se cunoaște cu precizie, este necesară o singura titrare, utilizând un adaos inițial de (V(0) -0,5) ml soluție etalon de dextroza.

NOTA 1:

Este necesar ca o dată începută fierberea, degajarea vaporilor să fie vie și continua în timpul întregului proces de titrare, ceea ce permite evitarea pe cat posibil a patrunderii aerului în balonul de titrare, având drept consecința reoxidarea conținutului sau.

NOTA 2:

Trecerea culorii albastru de metil în alta culoare este mai ușor de observat în straturile superioare și în meniscul conținutului balonului de titrare, care sunt relativ fără precipitat de oxid de cupru I roșu. Trecerea din aceasta culoare este mai vizibila la lumina indirecta. Este utila plasarea unui ecran alb în spatele balonului de titrare.

NOTA 3:

Biureta gradata trebuie izolata cat mai mult posibil de sursa de căldură în timpul procesului de determinare.

NOTA 4:

Având în vedere ca întotdeauna trebuie ținut cont de factorul individual, fiecare operator va efectua propria titrare de standardizare și va utiliza propria valoare V(0) în calcul (7.1).

6.2. Examinarea preliminară a probei preparate

6.2.1. Cu excepția cazului în care puterea reducatoare (2.1) a probei preparate se cunoaște cu aproximatie, este necesară efectuarea unei operații preliminare în vederea obținerii valorii sale aproximative pentru calcularea masei părții de proba (6.3).

Aceasta operație se efectuează după cum urmează:

6.2.2. Se prepara o soluție de 2% m/v, Z având o valoare estimativă.

6.2.3. Se repeta operatia de la pct. 6.1.2, utilizând soluția proba (6.2.2) în locul soluției etalon de dextroza.

6.2.4. Se repeta operatia de la pct. 6.1.1.

6.2.5. Se repeta operatia de la pct. 6.1.3, utilizând 10 ml soluție proba în loc de 18 ml soluție etalon de dextroza.

6.2.6. Se repeta operatia de la pct. 6.1.4.

6.2.7. Se incalzeste conținutul balonului până la fierbere. Se adauga 1 ml soluție albastru de metil (4.4).

6.2.8. Imediat după începerea fierberii, se pornește cronometrul (5.6) de la zero și se începe adăugarea unui ml de soluție proba la intervale de aproximativ 10 secunde din biureta în balon până la dispariția culorii de albastru de metil.

Se noteaza volumul total al soluției proba adăugate, inclusiv adaosul anterior (Y ml).

6.2.9. Y nu trebuie să depășească 50 ml. Dacă depășește valoarea respectiva, se mărește concentrația soluției proba și se repeta procesul de titrare.

6.2.10. Puterea reducatoare aproximativă a probei preparate, exprimată în procent raportat la masa, este data de următoarea formula:

6.3. Proba

Se cantareste cu o precizie de 0,1 mg o cantitate de proba preparata (mg) care conține între 2,85 și 3,15 g zaharuri reducatoare, exprimate ca dextroza anhidra (D-glucoza), utilizând în calcul fie cifra aproximativ cunoscută pentru puterea reducatoare (2.1), fie cifra aproximativă obținută la pct. 6.2.10.

6.4. Soluția probei

Se dizolva proba în apa și se completează cu apa până la 500 ml într-un balon gradat.

6.5. Determinare

6.5.1. Se repeta operatia de la pct. 6.1.1.

6.5.2. Se umple biureta (5.2) cu soluția proba (6.4) și se regleaza meniscul până la diviziunea zero.

6.5.3. Se introduc 18,5 ml proba din biureta în balonul de fierbere. Se agita balonul pentru amestecarea conținutului.

6.5.4. Se repeta operatia de la pct. 6.1.4.

6.5.5. Se repeta operatia de la pct. 6.1.5.

6.5.6. Se repeta operatia de la pct. 6.1.6.

6.5.7. Se repeta operatia de la pct. 6.1.7, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroza.

6.5.8. Se repeta operatia de la pct. 6.1.8.

6.5.9. Se repeta operatia de la pct. 6.1.9, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroza.

6.5.10. Se repeta operatia de la pct. 6.1.10.

6.5.11. Se repeta operatia de la pct. 6.1.11, utilizând proba în locul soluției etalon de dextroza.

6.5.12. Se noteaza volumul [V(1)] probei utilizate la punctul final al titrarii.

6.5.13. V(1) trebuie să aibă valorile cuprinse între 19 și 21 ml soluție proba.

Dacă V(1) depășește aceste limite, se stabilește concentrația probei în mod corespunzător și se repeta operatia de la pct. 6.5.1-6.5.12.

6.5.14. Se efectuează doua determinări ale aceleiași probe.

6.6. Conținutul de substanța uscata

Se determina conținutul de substanța uscata al probei, utilizând metoda 2.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

7.1.1. Puterea reducatoare

Puterea reducatoare, exprimată în procent în raport cu masa probei, este data de următoarea formula:

în care:

V(0) = volumul exprimat în ml al soluției etalon de dextroza (4.3) utilizate în titrarea de standardizare (6.1);

V(1) = volumul exprimat în ml al soluției proba utilizate în titrare (6.5);

M = masa exprimată în grame a părții de proba (6.3) utilizate în formarea unei soluții de 500 ml.

7.1.2. Echivalent în dextroza

Echivalentul în dextroza, calculat în procent în raport cu masa substanței uscate din proba preparata, este dat de următoarea formula:

în care:

RP = puterea reducatoare, calculată în procent în raport cu masa probei preparate (7.1.1);

D = conținutul de substanța uscata al probei preparate, exprimat în procent în raport cu masa.

7.1.3. Se ia ca rezultat media aritmetica a doua determinări succesive, astfel încât să fie satisfăcătoare cerințele privind repetabilitatea (7.2).

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1,0% din media lor aritmetica.

Determinarea cenusii sulfatate

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea conținutului de cenusa sulfatata din:

● sirop de glucoza;

● sirop de glucoza concentrat;

● dextroza monohidrata;

● dextroza anhidra.

2. Definiție

Conținutul de cenusa sulfatata se determina prin aplicarea metodei de mai jos.

3. Principiu

Masa reziduala a probei se determina în mediu oxidant după incinerare la 525°C în prezenta acidului sulfuric și se exprima în procent de masa.

4. Reactivi

4.1. Acid sulfuric, soluție diluata: se adauga incet și cu precautie 100 ml acid sulfuric concentrat (densitate la 20°C = 1,84 g/ml; 96% m/m) la 300 ml apa prin agitare și răcire.

5. Aparatura

5.1. Cuptor electric cu retorta, prevăzut cu un pirometru și capabil sa funcționeze la o temperatura de 525 ± 25°C

5.2. Balanța analitica, cu o precizie de 0,1 mg

5.3. Creuzete de incinerare, din platina cu cuart, cu un volum corespunzător.

5.4. Exsicator conținând gel de siliciu proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate.

6. Mod de operare

Se incalzeste un creuzet (5.3) la temperatura de incinerare, se raceste într-un exsicator și se cantareste. Se măsoară cu o precizie de 0,1 mg 5 g sirop de glucoza sau sirop de glucoza concentrat ori aproximativ 10 g dextroza monohidrata sau anhidra în creuzet.

Se adauga 5 ml soluție de acid sulfuric (4.1) (vezi pct. 8.1) și se incalzeste cu grija proba din creuzet la o flacara sau pe o placa fierbinte până se carbonizeaza complet. Acest proces de carbonizare, în cursul căruia vaporii sunt eliminati prin ardere din proba (vezi pct. 8.2), trebuie efectuat într-o hota de tiraj.

Se introduce creuzetul (5.3) în cuptorul cu retorta (5.1) încălzit la 525 ± 25°C până se obține cenusa sulfatata. În mod normal sunt necesare doua ore pentru efectuarea operației (vezi pct. 8.3).

Se lasă proba la racit într-un exsicator (5.4) timp de 30 de minute și apoi se cantareste.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Conținutul de cenusa sulfatata, exprimat în procente din masa probei, este dat de următoarea formula:

în care:

m(1) = masa cenusii sulfatate, exprimată în grame;

m(0) = masa probei, exprimată în grame.

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 2,0% din media lor aritmetica.

8. Observații

8.1. Acidul sulfuric se adauga în cantități mici pentru prevenirea formării spumei în mod excesiv.

8.2. Trebuie luate măsuri de precautie în timpul primei carbonizari pentru prevenirea pierderilor de proba sau ale cenusii prin umflarea excesiva a masei probei.

8.3. Dacă este dificila transformarea în totalitate a probei în cenusa (de exemplu, rămân particule negre), trebuie îndepărtat creuzetul din cuptorul cu retorta și reziduul umezit, după răcire, cu câteva picaturi de apa înainte de a fi reintrodus în cuptor.

Determinarea polarizatiei

1. Obiectul și domeniul de aplicare

Metoda permite determinarea polarizatiei din:

● zahăr semialb;

● zahăr sau zahăr alb;

● zahăr alb rafinat.

2. Definiție

Polarizatia reprezintă rotatia planului de lumina polarizata printr-o soluție de zahăr ce conține 26 g zahăr/100 ml, aflată într-o eprubeta de 200 mm lungime.

3. Principiu

Polarizatia se determina cu ajutorul zaharimetrului sau al polarimetrului, conform condițiilor descrise în metoda de mai jos.

4. Reactivi

4.1. Agent de limpezire: soluție acetat de plumb bazic

Se adauga 560 g acetat de plumb bazic uscat în aproximativ 1.000 ml apa proaspăt fiarta. Se fierbe amestecul timp de 30 de minute și apoi se lasă în repaus peste noapte.

Se decanteaza lichidul de deasupra și se dilueaza cu apa proaspăt fiarta pentru obținerea unei soluții cu o densitate de 1,25 g/ml, la 20°C.

Se fereste soluția de contactul cu aerul.

4.2. Eter dietilic.

5. Aparatura

5.1. Zaharimetru gradat pentru greutate normală de 26 g zaharoza sau polarimetru

Acest aparat trebuie instalat într-o încăpere unde temperatura trebuie menținută în jur de 20°C. Se etaloneaza aparatul cu ajutorul unor plăci etalon de cuart.

5.2. Sursa de lumina constând dintr-o lampa cu vapori de sodiu

5.3. Tuburi de precizie pentru polarimetru, cu lungimea de 200 mm și eroare care să nu depășească ± 0,02 mm

5.4. Balanța analitica, cu o precizie de 0,1 mg

5.5. Baloane gradate cu închidere și cu o capacitate de 100 ml calibrate individual. Baloanele a căror capacitate reală se situeaza între 100 ± 0,01 ml pot fi utilizate fără corectie. Baloanele a căror capacitate se situeaza în afară acestor limite trebuie utilizate printr-o corectie corespunzătoare pentru ajustarea capacității până la 100 ml.

5.6. Baie de apa prevăzută cu un termostat reglat la 20 ± 0,1°C.

6. Mod de operare

6.1. Prepararea soluției

Se cantaresc 26 ± 0,002 g proba cat mai repede posibil și se transfera cantitativ într-un balon gradat de 100 ml (5.5) cu aproximativ 60 ml apa.

Se dizolva prin agitare fără a se incalzi.

Dacă este necesară limpezirea, se adauga 0,5 ml reactiv cu acetat de plumb (4.1).

Se amesteca soluția rotind balonul și se spala pereții balonului aducând volumul la aproximativ 10 mm sub reperul de etalonare.

Se introduce balonul în baia de apa controlată (5.6) la o temperatura de 20 ± 0,1°C până ce temperatura soluției de zahăr devine constanta.

Se elimina bulele care se formează la suprafața lichidului cu o picatura de eter dietilic (4.2).

Se completează cu apa până la reper.

Se amesteca cu atenție, rasturnand balonul de cel puțin 3 ori.

Se lasă în repaus timp de 5 minute.

6.2. Polarizare

Se menține temperatura de 20 ± 0,1°C pentru toate operațiile ulterioare.

6.2.1. Se verifica dacă aparatul este la punctul zero.

6.2.2. Se filtreaza soluția printr-o hârtie de filtru. Se elimina primii 10 ml de filtrat. Se aduna următorii 50 ml de filtrat.

6.2.3. Se spala tubul polarimetric clatind de doua ori cu soluția proba ce trebuie examinata (6.2.2).

6.2.4. Se umple tubul cu atenție cu soluția de zaharoza ce trebuie examinata la 20 ± 0,1°C.

Se elimina toate bulele de aer în momentul în care obturatorul gliseaza. Se introduce tubul plin în jgheabul sustinator al aparatului.

6.2.5. Se citește rotatia în jur de 0,05°S sau 0,02 grade unghiulare. Se efectuează 5 determinări. Se calculează media celor 5 determinări.

7. Prezentarea rezultatelor

7.1. Formula și modul de calcul

Rezultatele sunt exprimate în °S cu o precizie de 0,1°S. Transformarea gradelor polarimetrice în grade zaharimetrice se realizează cu ajutorul următoarei formule:

°S = grad arc x 2,889

7.2. Repetabilitate

Diferența dintre rezultatele celor două determinări ale aceleiași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapida, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,1°S.

────────────────