Articolul 1
În structura serviciilor Senatului funcționează departamente, direcții, servicii, birouri și ateliere, după caz.
privind structura serviciilor Senatului
Notă *) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Senatului nr. 11/2003 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 20/2001 privind structura serviciilor Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003.
Hotărârea Senatului nr. 20 din 2 mai 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 9 mai 2001.
În structura serviciilor Senatului funcționează departamente, direcții, servicii, birouri și ateliere, după caz.
Structura organizatorică a serviciilor Senatului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. În cadrul departamentelor funcționează direcții, iar în cadrul direcțiilor, prin hotărâre a Biroului permanent al Senatului, se pot organiza, după caz, servicii, birouri și ateliere.
Președintele și Biroul permanent al Senatului coordonează și controlează întreaga activitate a Senatului și a serviciilor acestuia.
(1) Secretarul general al Senatului conduce serviciile Senatului și controlează activitatea acestora. În aceasta calitate răspunde în fața Senatului și a Biroului permanent de modul în care își îndeplinește atribuțiile în asigurarea bunei funcționari a serviciilor Senatului.
(2) Personalul încadrat la cabinetele membrilor Biroului permanent și la grupurile parlamentare se supune dispozițiilor Regulamentului Senatului și își desfășoară activitatea subordonandu-se titularului de cabinet, respectiv conducerii grupurilor parlamentare.
Activitatea serviciilor Senatului se desfășoară pe baza regulamentului de organizare și funcționare, aprobat de Biroul permanent, la propunerea secretarului general.
Statul de funcții se aproba de Biroul permanent, la propunerea secretarului general al Senatului.
(1) Numirea și eliberarea din funcție a personalului din cadrul serviciilor Senatului se fac prin ordin de către secretarul general, în condițiile legii și ale Regulamentului Senatului.
(2) Numirea și eliberarea din funcție a personalului de la cabinetele membrilor Biroului permanent, a personalului grupurilor parlamentare, precum și a personalului birourilor senatoriale se fac prin ordin, de către secretarul general, la propunerea membrilor Biroului permanent, respectiv a conducerii fiecărui grup parlamentar sau a senatorilor din circumscripțiile electorale respective, după caz.
(3) Personalul prevăzut la alin. (2) este încadrat cu contract de muncă pe durata determinata, cu excepția persoanelor încadrate în funcția de șef cabinet, ale căror contracte de muncă sunt pe durata nedeterminată.
(1) Secretarul general va proceda la reincadrarea personalului, ținându-se seama de competența profesională, de nivelul de pregătire al fiecăruia, de constiinciozitatea îndeplinirii atribuțiilor și de comportamentul la serviciu. Reincadrarea personalului se va face în termen de 45 de zile de la aprobarea statului de funcții.
(2) Vicepreședintele desemnat de Biroul permanent împreună cu chestorii vor supraveghea punerea în aplicare a prezentei hotărâri și vor informa Biroul permanent.
(3) După îndeplinirea operațiunilor prevăzute la alin. (1) secretarul general al Senatului va prezenta un raport Biroului permanent.
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeași dată Hotărârea Senatului nr. 21/1997 privind structura serviciilor Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare se abroga.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SERVICIILOR SENATULUI ┌────────────────────┐ │DIRECTOR DE CABINET │ ┌──────────┐ │AL PREȘEDINTELUI ȘI ├──────────┤PREȘEDINTE│ │GRUPUL DE CONSILIERI│ └────┬─────┘ └────┬───────────────┘ │ . │ . ┌───────────────┐ │ ┌───────────────────┐ . │ SECRETARIATELE│ ┌────┴────┐ │SERVICIUL DE PRESA │ . │ MEMBRILOR ├─────┤ BIROUL ├──────┤RELAȚII PUBLICE ȘI │ . │ BIROULUI │ │PERMANENT│ │IMAGINE A SENATULUI│ . │ PERMANENT │ └────┬────┘ └────────┬──────────┘ . └─────┬─────────┘ │ . . . │ . . . ┌────────┴────────┐ . . ............┤ SECRETAR ├............ .......................┤ GENERAL │ ┌──────────────────────┤ ├─────────┐ │ └────────┬────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌────────────┴──────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────┴──────┐ ┌─────────┴─────────┐ │ ┌─────┴─────┐ │ DEPARTAMENTUL│ │ DEPARTAMENTUL │ │ ┌────────────┐ │ DIRECȚIA │ │ LEGISLATIV │ │ PENTRU │ │ │ DIRECȚIA │ ┌─┤SECRETARIAT│ └───┬──────────┘ │INFORMATICA, BUGET,│ │ │ RELAȚII │ │ │ GENERAL │ │ ┌──┤CONTABILITATE ȘI │ ├─┤PARLAMENTARE│ │ └───────────┘ │ │ │ LOGISTICA │ │ │ EXTERNE │ │ │ │ └───────────────────┘ │ └────────────┘ │ ┌───────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌─────────────┐ │ ┌───────────────┐ │ │ │ │ DIRECȚIA │ │ │DIRECȚIA PENTRU│ │ ┌──────────┐ │ ┌──────────┐ │ │ PROCEDURI │ │ │INFORMATIZAREA │ │ │ DIRECȚIA │ │ │ SERVICIUL│ │ │PARLAMENTARE,│ │ │ ACTIVITĂȚII │ │ │ RESURSE │ │ │ PENTRU │ ├──┤ SINTEZA ȘI │ ├───┤PARLAMENTARE │ ├─┤ UMANE ȘI │ ├─┤LUCRĂRILE │ │ │ EVIDENTA │ │ └───────────────┘ │ │PAȘAPOARTE│ │ │BIROULUI │ │ │ LEGISLATIVĂ │ │ │ └──────────┘ │ │PERMANENT │ │ └─────────────┘ │ │ │ └──────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────────┐ │ ┌─────────────┐ │ ┌──────────┐ │ │ │ DIRECȚIA │ │ │ DIRECȚIA │ │ │ BIROU │ │ │ │ PENTRU │ │ │ BUGET- │ ├─┤CONTENCIOS│ │ ┌──────────┐ │ │LUCRĂRILE │ ├────┤ FINANȚE ȘI │ │ └──────────┘ │ │SECRETARI-│ ├───┤COMISIILOR │ │ │CONTABILITATE│ │ │ │ ATUL │ │ │ SENATULUI │ │ └─────────────┘ │ ├─┤SECRETARU-│ │ └───────────┘ │ │ │ │ LUI │ │ │ │ ┌─────────┐ │ │GENERAL │ └─┐ │ │ │ BIROUL │ │ └──────────┘ │ │ ┌──────────────┐ └─┤ AUDIT │ │ │ │ │ DIRECȚIA │ │ PUBLIC │ │ │ │ │ TEHNICA │ │ INTERN │ │ ┌────────────┐ │ ┌───────────┐ ├─────┤ADMINISTRATIVĂ│ └─────────┘ │ │SECRETARI- │ │ │ DIRECȚIA │ │ └──────────────┘ │ │ ATELE │ ├─┤ PENTRU │ │ ├─┤GRUPURILOR │ │ │ORGANIZAREA│ │ │ │PARLAMENTARE│ │ │ LUCRĂRILOR│ │ ┌───────────┐ │ └────────────┘ │ │ PLENULUI │ │ │ DIRECȚIA │ │ │ │ SENATULUI │ ├───────┤ BIROURI │ │ │ └───────────┘ │ │SENATORIALE│ │ ┌─────────┐ │ │ └───────────┘ │ │SERVICIUL│ │ │ └──┤PROTOCOL │ │ ┌────────────┐ │ ┌────────────┐ └─────────┘ │ │ DIRECȚIA │ │ │ DIRECȚIA │ └─┤INFORMARE ȘI│ └──────┤TRANSPORTURI│ │DOCUMENTARE │ └────────────┘ └────────────┘
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.