ORDONANTA nr. 69 din 28 august 2003

ORDONANȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 30 august 2003
Intrat în vigoare
30.08.2003
Forma consolidată din
30.08.2003

pentru completarea art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articolul UNIC

După alineatul (1) al articolului 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care la data de 1 ianuarie 2003 își desfasurau activitatea în sectorul feroviar la unitățile prezentate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 839/2003, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă după această dată, în temeiul art. 55 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, și care au fost reincadrate în unitățile prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 839/2003 și se disponibilizeaza prin concedieri colective."

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul transporturilor,

construcțiilor și turismului,

Miron Mitrea

Președintele Autorității pentru

Privatizare și Administrarea

Participatiilor Statului,

Ovidiu Tiberiu Musetescu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidarității

sociale și familiei,

Elena Dumitru

București, 28 august 2003.

Nr. 69.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.