privind modul de autorizare a operațiunilor valutare pe teritoriul României - N.R.V.6
1. La solicitarea persoanelor juridice și fizice prevăzute la art. 20 din regulament, Banca Naționala a României emite autorizații în conformitate cu prevederile prezentelor norme.
2. În vederea obținerii autorizației pentru efectuarea operațiunilor valutare, solicitantul completează și depune la Banca Naționala a României - Direcția generală operațiuni monetare, valutare și de credit o cerere de autorizare-tip, conform anexei la prezentele norme, însoțită de următoarele documente în fotocopie:
a) actul constitutiv al societății comerciale, din care să reiasă obiectul de activitate al societății și elementele de identificare a acesteia (denumire, sediu etc.);
b) dovada înregistrării persoanei juridice la Oficiul Registrului comerțului și la Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului București sau alt act de înregistrare la organele abilitate;
c) autorizația de funcționare sau licenta emisă de organele abilitate, după caz;
d) orice acte sau documente justificative ale operațiunii solicitate de Banca Naționala a României.
În baza analizei efectuate, Direcția generală operațiuni monetare, valutare și de credit va prezenta conducerii executive a Băncii Naționale a României solicitarea de autorizare și documentația aferentă și va transmite solicitantului, "urmare deciziei conducerii executive", autorizația sau comunicarea respingerii cererii.
3. În situația constatării încălcării prevederilor autorizației, Banca Naționala a României - Direcția generală operațiuni monetare, valutare și de credit va analiza abaterile și va comunică măsuri de sancționare, în baza deciziei conducerii executive a Băncii Naționale a României, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
4. Nu este necesară autorizarea Băncii Naționale a României pentru rezidentii care efectuează operațiuni valutare cu rezidentii autorizați de Banca Naționala a României pentru astfel de operațiuni.
5. Persoanelor juridice autorizate de Banca Naționala a României care nu comunică în termen de 15 zile schimbarea de sediu li se retrage autorizația, când se constată că persoanele juridice nu se mai afla la sediul declarat; retragerea autorizației va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, de către Banca Naționala a României.
6. Persoanele juridice care se încadrează în prevederile art. 20 din regulament și care sunt autorizate de Banca Naționala a României în temeiul prevederilor pct. 2 din Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare nr. 7(V/10.813), emis de Banca Naționala a României la data de 18 august 1994, vor solicita reautorizarea în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament; autorizațiile pentru care nu se solicita reautorizarea în termenul menționat își pierd valabilitatea după expirarea acestui termen.
Autorizațiile emise în baza aceluiași temei, anterior intrării în vigoare a regulamentului, altele decât cele de la alineatul precedent, își pierd valabilitatea la data intrării în vigoare a acestuia.
-------
la N.R.V.6
-----------
Referința solicitantului ............ Nr. ......... Data .................. CERERE DE AUTORIZARE pentru operațiuni valutare efectuate pe teritoriul României Denumirea/Numele .......................................................... Tipul persoanei juridice (S.A./S.R.L./R.A./altele) ........................ Sediul/Adresa: .................... județ ............., sector .........., Localitatea ................... codul poștal ............................., str. ........... nr. ..., bl. ...., ap. ...., sc. ....., telefon ........., fax ............... Codul fiscal ......................... Nr. de înregistrare la organele abilitate ................................. Justificarea cererii de efectuare a operațiunilor valutare, precizarea categoriei de activitate și a operațiunii valutare ........................ ........................................................................... ........................................................................... Locul prestației .......................................................... Sediul punctului unde se efectuează operațiunea valutară .................. Categoria de rezidenți cu care se efectuează operațiunea valutară ......... ........................................................................... ......................................................................... Numele și prenumele Semnatura autorizata L.S.
----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.