Codul vamal al Republicii Socialiste România
În procesul infaptuirii Programului Partidului Comunist Roman de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism, al creșterii impetuoase a întregului sau potențial economic, tehnico-științific și cultural, Republica Socialistă România promovează o politica de extindere a relațiilor comerciale și a cooperării economice internaționale, de largire continua a schimburilor de valori materiale și spirituale cu toate țările lumii, fără deosebire de orînduirea lor social-politica.
La baza relațiilor sale economice cu celelalte state, Republica Socialistă România aseaza în mod ferm respectarea principiilor suveranității și independentei naționale, neamestecului în treburile interne, egalității în drepturi și avantajului reciproc.
În acest cadru, politica vamală a Republicii Socialiste România, parte integrantă a politicii interne și externe a partidului și statului, se înscrie ca un important mijloc de stimulare a dezvoltării economiei naționale, a creșterii, diversificării și modernizării producției interne, extinderii participării României la diviziunea internationala a muncii.
Corespunzător acestor obiective, se impune perfecționarea regimului vamal care să asigure creșterea răspunderii organelor centrale, unităților producătoare, a întreprinderilor de comerț exterior și a celorlalte unități socialiste, accelerarea și facilitarea circulației mărfurilor.
De asemenea, regimul vamal trebuie să contribuie la facilitarea schimburilor cultural-științifice și promovarea turismului internațional, în condițiile protejării patrimoniului cultural național, apărării sănătății populației, orinduirii sociale și de stat.
În scopul stabilirii cadrului unitar al regimului vamal și al desfășurării activității vamale,
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezentul Cod vamal al Republicii Socialiste România.
Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins
Politica vamală a Republicii Socialiste România se elaborează și se înfăptuiește în concordanta cu politica interna și externa a partidului și statului.
Politica vamală contribuie la stimularea și diversificarea, pe baze economice eficiente, a producției interne și exportului, la satisfacerea cerințelor economiei naționale cu materii prime și alte mărfuri din import, la lărgirea cooperării economice și tehnico-științifice internaționale și a schimburilor culturale și turistice cu alte state, la creșterea nivelului de trai material și spiritual al poporului.
Politica vamală a Republicii Socialiste România se întemeiază pe principiul constituțional potrivit căruia comerțul exterior este monopol de stat.
Regimul vamal, stabilit în conformitate cu principiile politicii vamale a Republicii Socialiste România, cuprinde normele privind controlul vamal, vamuirea bunurilor, aplicarea tarifului vamal, precum și celelalte operațiuni vamale.
În aplicarea regimului vamal se tine seama de convențiile la care Republica Socialistă România este parte.
Procedurile vamale și alte norme privind realizarea activității vamale se stabilesc prin Regulamentul vamal, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.
Pentru aplicarea regimului vamal sînt organizate și funcționează, potrivit legii, unități vamale în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și în interiorul tarii.
Intrarea sau ieșirea din Republica Socialistă România a mărfurilor, mijloacelor de transport și oricăror altor bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
Mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri care trec frontiera de stat sînt supuse vamuirii.
Activitatea de export și import a mărfurilor se efectuează de unitățile autorizate potrivit legii.
Exportul și importul de mărfuri se realizează în conformitate cu prevederile legale în domeniul comerțului exterior și cooperării economice internaționale, pe baza autorizațiilor de export și import, cu respectarea normelor privind vamuirea.
Mărfurile care se importa sînt supuse taxelor prevăzute în tariful vamal de import, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.
Mărfurile destinate exportului nu sînt supuse taxelor vamale.
În scopul extinderii și diversificării formelor de comerț exterior și de cooperare economică internationala, pe teritoriul Republicii Socialiste România pot fi create porturi și zone libere în care se asigura facilități vamale potrivit legii.
Introducerea sau scoaterea din țara a bunurilor destinate uzului personal, familial sau gospodăresc de către persoanele fizice este permisă cu respectarea prevederilor prezentului cod și a celorlalte dispoziții legale.
Este interzisă introducerea sau scoaterea de bunuri din țara de către persoanele fizice, în scopul comercializării.
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale răspunde de înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul vamal.
Organele vamale răspund de aplicarea stricta a normelor privind regimul vamal, de luarea măsurilor corespunzătoare pentru desfășurarea fără întîrziere a vamuirii mărfurilor la export și import, precum și pentru prevenirea, constatarea și sancționarea abaterilor de la normele vamale.
Ministerele economice, celelalte organe centrale și unitățile cu activități de export și import răspund, fiecare în domeniul sau de activitate, de livrarea mărfurilor pentru export și primirea mărfurilor din import în stricta concordanta cu autorizațiile emise, cu clauzele privind calitatea, cantitatea, termenele de livrare și alte condiții prevăzute de lege și contractele externe încheiate, precum și de respectarea normelor referitoare la vamuire.
Capitolul 2 — Dispoziții privind exportul și importul ↑ Cuprins
Secțiunea 1 — Exportul mărfurilor
Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior pot exporta numai mărfurile care fac obiectul lor de activitate, în baza aprobărilor și documentelor prevăzute de lege.
În vederea vamuirii la export, unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior sînt obligate să depună la organele vamale documentele de vamuire și să prezinte acestora mărfurile destinate exportului, raspunzind de exactitatea datelor declarate.
Unitățile producătoare de mărfuri pentru export și cele autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior răspund de intirzierea vamuirii mărfurilor, datorată neprezentarii în termen a documentelor de vamuire.
Vamuirea la export consta în efectuarea controlului vamal al mărfurilor și mijloacelor de transport, în verificarea documentelor de vamuire și a documentelor de transport insotitoare, precum și în evidenta mărfurilor exportate.
Vamuirea se desfășoară la unitățile vamale de la frontiera sau din interiorul tarii.
În scopul accelerarii vamuirii mărfurilor la export și pentru evitarea stationarii mijloacelor de transport la frontiera, vamuirea sau controlul la încărcarea mijloacelor de transport se poate efectua și la sediul unităților producătoare de mărfuri pentru export, în condițiile prevăzute de Regulamentul vamal.
Organele vamale sînt obligate sa verifice dacă mărfurile prezentate corespund cu autorizațiile de export, sa controleze concordanta dintre datele înscrise în documentele de vamuire și mărfurile prezentate, din punct de vedere al cantității, naturii și destinației lor și sa sesizeze unitățile competente despre neconcordantele constatate.
În cazurile în care se constata mărfuri depreciate, avariate, necorespunzător ambalate sau transportate, organele vamale sînt obligate sa retina aceste mărfuri și sa sesizeze organele Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor, care vor verifica situația la fața locului și vor lua măsurile corespunzătoare. În aceste situații, răspunderea pentru reținerea mărfurilor și intirzierea expedierii lor revine unităților care au furnizat mărfurile pentru export sau, după caz, celor ce efectuează transportul.
Întreprinderile de transport sînt obligate sa pună la dispoziția unităților producătoare mijloace de transport care, potrivit contractelor economice încheiate, să asigure livrarea la termen a mărfurilor de export, evitarea deprecierii și avarierii mărfurilor, precum și securitatea acestora pe tot timpul transportului.
În cazurile în care se constată că mijloacele de transport nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul precedent, organele vamale sesizează întreprinderile de transport care sînt obligate sa ia imediat măsurile necesare. În aceste situații, răspunderea pentru intirzierea provocată revine întreprinderii care a efectuat transportul mărfurilor în condiții necorespunzătoare.
Secțiunea 2 — Importul mărfurilor
Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior sînt obligate sa realizeze importul mărfurilor în conformitate cu obiectul lor de activitate, în baza aprobărilor și documentelor prevăzute de lege și sa ia măsurile necesare pentru vamuirea în termen, în vederea introducerii imediate în circuitul economic a mărfurilor importate.
Pentru vamuirea la import, unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior sînt obligate sa declare și să prezinte mărfurile sosite, depunind totodată documentele de vamuire. Unitățile importatoare răspund de intirzierea vamuirii mărfurilor, datorată neprezentarii în termen a documentelor.
Vamuirea la import consta în efectuarea controlului vamal al mărfurilor și mijloacelor de transport, în verificarea documentelor de vamuire și a documentelor de transport insotitoare, în aplicarea tarifului vamal de import, precum și în evidenta mărfurilor importate.
Vamuirea se desfășoară la unitățile vamale de la frontiera sau din interiorul tarii.
În vederea introducerii fără întîrziere a mărfurilor în circuitul economic, vamuirea se poate efectua și la sediul unităților beneficiare de mărfuri din import.
La vamuirea mărfurilor sosite din import, organele vamale sînt obligate sa verifice dacă mărfurile corespund autorizațiilor de import, sa controleze concordanta dintre datele înscrise în documentele de vamuire și mărfurile prezentate din punct de vedere al cantității și naturii lor.
Secțiunea 3 — Tariful vamal
Tariful vamal de import al Republicii Socialiste România se aplică în scopul folosirii avantajelor participării la diviziunea internationala a muncii, perfecționării activității economice și sociale, asigurării folosirii largi a pirghiilor economico-financiare în activitatea de comerț exterior și reflectării prețurilor de import în prețurile interne ale mărfurilor importate.
La importul de mărfuri din țările care nu aplica în relațiile cu Republica Socialistă România tratamentul națiunii celei mai favorizate în domeniul vamal, taxele prevăzute în tariful vamal de import pot fi majorate.
De asemenea, se pot institui taxe vamale majorate în relațiile cu țările care introduc majorări de taxe vamale neconvenite în prealabil.
Majorarea taxelor vamale se aproba prin decret al Consiliului de Stat.
La importul de mărfuri din țările cu care schimburile comerciale se realizează pe bază de convenții și protocoale internaționale, aplicarea taxelor vamale se face potrivit prevederilor acestora.
Taxele vamale se aplică la valoarea în vama a mărfurilor, care se determina în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul vamal.
Sînt scutite de plată taxelor vamale următoarele bunuri importate de unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior:
a) mostrele, modelele de referința, probele, materialele publicitare, de reclama și documentare, în cadrul obiectului de activitate al unităților importatoare, cu respectarea condițiilor prevăzute de Regulamentul vamal;
b) bunurile care au fost reparate sau înlocuite de partenerii externi; bunurile destinate înlocuirii unor produse importate anterior, conform clauzelor contractuale privind calitatea; bunurile primite în cadrul bonificatiilor acordate; bunurile care se înapoiază în țara ca urmare a unei expedieri eronate;
c) bunuri special autorizate de organele prevăzute de lege pentru a fi încorporate în produse de export sau prelucrate în vederea exportului;
d) mașinile, utilajele și aparatele trimise fără plata de partenerii externi pentru producerea de mărfuri destinate exclusiv exportului, în baza unor contracte încheiate potrivit autorizațiilor emise;
e) bunurile pentru unitățile militare și cele destinate apărării naționale.
Bunurile scutite de taxe vamale pot fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Dacă, din considerente economice sau tehnice, este necesară folosirea lor în alte scopuri, unitățile care le dețin sînt obligate să obțină aprobarea prealabilă a Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și sa plătească taxele vamale, calculate la valoarea în vama din momentul intrării în țara a bunurilor.
Organele de control financiar sînt obligate sa verifice modul de folosire a bunurilor importate cu scutire de taxe vamale și, în caz de abateri, sa ia măsurile corespunzătoare.
Prin decret prezidential se pot acorda reduceri sau scutiri de taxe vamale ori institui contingente de mărfuri scutite de taxe vamale sau se poate suspenda temporar, parțial sau total, aplicarea acestor taxe la importul anumitor mărfuri.
Secțiunea 4 — Societăți mixte cu sediul în Republica Socialistă România
Societățile mixte cu sediul în Republica Socialistă România pot exporta sau importa bunuri în cadrul obiectului lor de activitate, în condițiile prevăzute de lege.
Regimul vamal stabilit pentru unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior se aplică și societăților mixte.
Bunurile introduse în țara în cadrul aportului de capital social al partenerilor străini la societățile mixte sînt scutite de plată taxelor vamale.
Capitolul 3 — Introducerea sau scoaterea de bunuri din țara în afară activității de comerț exterior ↑ Cuprins
Secțiunea 1 — Persoane juridice române
Persoanele juridice române pot introduce sau scoate din țara bunuri, în afară activității de comerț exterior, în condițiile stabilite prin Regulamentul vamal, dacă introducerea sau scoaterea acestora nu este interzisă de lege.
Următoarele categorii de bunuri, introduse în țara de persoanele juridice române, sînt scutite de plată taxelor vamale:
a) probele și materialele pentru experimentari;
b) cărțile și alte tiparituri, imprimarile fonice și pe pelicula, obiectele cu caracter cultural și didactice, primite în baza unor înțelegeri cu parteneri externi;
c) bunurile provenite din succesiuni testamentare, donații sau ajutoare;
d) bunurile aparținînd organelor centrale și unităților socialiste primite de la reprezentantele lor în străinătate;
e) bunurile care se folosesc cu ocazia unor manifestări politice, economice, culturale, științifice, turistice, sportive și altor acțiuni similare;
f) bunurile străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului român prin parasire sau confiscare.
Pentru alte categorii de bunuri introduse în țara se aplică taxele vamale prevăzute în tariful vamal de import.
Bunurile introduse în țara cu scutire de taxe vamale de către persoanele juridice române se înregistrează de acestea în evidentele contabile și nu pot fi comercializate decît în condițiile prevăzute de lege.
Organele de control financiar sînt obligate sa urmărească destinația data acestor bunuri.
Persoanele juridice române pot scoate din țara bunuri, în limitele stabilite de lege, cu respectarea prevederilor Regulamentului vamal.
Bunurile scoase din țara nu sînt supuse taxelor vamale.
Secțiunea 2 — Reprezentante ale firmelor comerciale și organizațiilor economice străine
Reprezentantele firmelor comerciale și ale organizațiilor economice străine își desfășoară activitatea în Republica Socialistă România potrivit obiectului stabilit prin autorizația de funcționare, cu respectarea prevederilor legale.
Acestea pot introduce în țara bunuri pentru dotarea și întreținerea sediilor lor, cu plata taxelor vamale prevăzute în tariful vamal de import. De asemenea, ele pot scoate din țara, fără plata taxelor vamale, bunurile introduse, precum și bunuri achiziționate în Republica Socialistă România pentru nevoile lor uzuale, în condițiile prevăzute de Regulamentul vamal.
Reprezentantele economice, reprezentantele firmelor comerciale și ale organizațiilor economice străine, alte firme și organizații străine pot introduce în țara, cu scutire de taxe vamale, mostre și probe, materiale publicitare, de reclama și documentare, precum și articole destinate a fi folosite la tîrguri, expoziții, congrese, conferințe, simpozioane, competitii și alte manifestări similare la care participa. Condițiile și normele de introducere în țara a acestor bunuri se stabilesc prin Regulamentul vamal.
Secțiunea 3 — Misiuni diplomatice și oficii consulare
Misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în Republica Socialistă România, precum și membrii acestora pot introduce sau scoate din țara, fără plata taxelor vamale, bunuri destinate, după caz, uzului oficial al misiunilor și oficiilor ori folosinței personale ale membrilor lor, în condițiile stabilite prin convențiile internaționale la care Republica Socialistă România este parte și pe bază de reciprocitate.
Introducerea și scoaterea de bunuri din țara de către misiunile diplomatice, oficiile consulare și membrii acestora este permisă cu respectarea prevederilor legii și a normelor stabilite prin Regulamentul vamal.
Pentru unele categorii de bunuri de consum destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și folosinței personale a membrilor lor și familiilor acestora, prin Regulamentul vamal se stabilesc limite în cadrul cărora se aplică scutiri de plată taxelor vamale. La stabilirea limitelor în care se aplică aceste scutiri se tine seama de condițiile de reciprocitate.
Bunurile introduse în țara, cu scutire de taxe vamale, de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, precum și de către membrii acestora nu pot fi înstrăinate unor persoane care nu beneficiază de aceleași scutiri, decît prin organizațiile comerciale autorizate și cu plata taxelor vamale.
Regimul vamal al bunurilor aparținînd misiunilor diplomatice și oficiilor consulare și membrilor acestora se aplică, în mod corespunzător, organizațiilor internaționale cu sediul sau care au reprezentante în Republica Socialistă România, precum și funcționarilor acestora, în limitele și condițiile înțelegerilor internaționale la care Republica Socialistă România este parte.
Capitolul 4 — Trecerea temporară a mărfurilor și celorlalte bunuri peste frontiera de stat ↑ Cuprins
Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior pot trimite temporar în străinătate, în cadrul obiectului lor de activitate și în condițiile prevăzute de lege, bunuri pentru:
a) executarea de lucrări de construcții, montaj, prestări de servicii și alte activități similare;
b) efectuarea de reparații sau înlocuiri de bunuri, pe baza înțelegerilor încheiate cu parteneri externi;
c) participarea la tîrguri, expoziții, congrese, conferințe, competitii și alte manifestări similare;
d) operațiuni în consignație;
e) dotări ale reprezentantelor române din străinătate;
f) alte activități convenite de partea română cu parteneri externi.
Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior pot primi temporar din străinătate, în cadrul obiectului lor de activitate și în condițiile prevăzute de lege, fără plata taxelor vamale, bunuri pentru:
a) efectuarea de lucrări pe baza înțelegerilor încheiate cu parteneri externi, închirieri și servicii;
b) operațiuni în consignație;
c) participarea la tîrguri, expoziții, congrese, conferințe, competitii și alte manifestări similare;
d) alte activități convenite de partea română cu parteneri externi.
Persoanele juridice, altele decît unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior, pot scoate sau introduce temporar în țara bunuri, fără plata taxelor vamale, în cadrul obiectului lor de activitate și în condițiile prevăzute de lege.
Titularii operațiunilor temporare sînt obligați sa ia măsurile necesare pentru înapoierea sau, după caz, scoaterea bunurilor din țara, în termenele stabilite prin Regulamentul vamal.
Pe baza aprobării organelor competente, bunurile trimise temporar în străinătate sau scoase temporar din țara pot fi valorificate pe piețele externe, cu aplicarea normelor vamale în vigoare.
Bunurile primite temporar din străinătate sau introduse temporar în țara pot fi comercializate în Republica Socialistă România cu respectarea dispozițiilor legale. În aceste cazuri, bunurile sînt supuse taxelor vamale, calculate la valoarea în vama din momentul intrării lor în țara.
Capitolul 5 — Tranzitul și alte operațiuni vamale ↑ Cuprins
Pe teritoriul Republicii Socialiste România este permis tranzitul vamal al mărfurilor, al mijloacelor de transport și al altor bunuri, pe cale ferată, maritima, fluviala, aeriană și rutiera.
Mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri aflate în tranzit vamal nu sînt supuse taxelor vamale.
Bunurile în tranzit vamal se afla sub supraveghere vamală pînă la vamuirea sau ieșirea lor din țara.
Bunurile vamuite în interiorul tarii pentru a fi expediate în străinătate se considera în tranzit vamal pînă la frontiera.
Bunurile în tranzit care se valorifica pe teritoriul Republicii Socialiste România sînt supuse normelor privind importul și taxelor vamale de import.
Bunurile străine pot fi depozitate pe teritoriul Republicii Socialiste România, fără plata taxelor vamale, fiind supuse taxelor legale de antrepozitare.
Transportul de bunuri indigene de la un port la altul al Republicii Socialiste România, care se efectuează pe o apa internationala sau cu acces la o asemenea apa, este supus supravegherii vamale, iar în caz de necesitate, controlului vamal.
Capitolul 6 — Porturi și zone libere ↑ Cuprins
Pe teritoriul Republicii Socialiste România pot fi instituite, prin lege, porturi și zone libere în care bunurile introduse sau scoase sînt exceptate de la plata taxelor vamale.
În porturile și zonele libere sînt admise mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri din toate țările cu care Republica Socialistă România are relații comerciale. Fac excepție mărfurile și alte bunuri al căror import este prohibit potrivit legii sau convențiilor internaționale la care Republica Socialistă România este parte.
Introducerea și scoaterea mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri în și din porturile și zonele libere sînt supuse supravegherii vamale, care se efectuează potrivit Regulamentului vamal.
Bunurile de origine română sau cele provenite din import pot fi introduse în porturile sau zonele libere, cu îndeplinirea condițiilor și formalităților privind exportul sau, după caz, trimiterea temporară.
Bunurile de origine străină aflate în porturile sau zonele libere pot fi introduse în țara cu îndeplinirea condițiilor și formalităților privind importul sau, după caz, primirea temporară.
Bunurile aflate în porturile sau zonele libere pot tranzita teritoriul Republicii Socialiste România cu respectarea reglementărilor legale.
Capitolul 7 — Introducerea sau scoaterea de bunuri din țara de persoanele fizice ↑ Cuprins
Persoanele fizice pot introduce sau scoate din Republica Socialistă România numai bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc.
Introducerea sau scoaterea de bunuri de către persoanele fizice în scopul comercializării este interzisă.
Bunurile care se introduc, se scot din țara sau care se tranziteaza de persoanele fizice sînt supuse vamuirii.
Bunurile care se introduc sau se scot din Republica Socialistă România de persoanele fizice sînt supuse taxelor cuprinse în tariful vamal pentru bunurile aparținînd persoanelor fizice, stabilit prin Regulamentul vamal.
Taxele vamale se aplică la valoarea în vama a bunurilor, fără a se tine seama de uzura lor.
Este prohibita introducerea în țara de către persoanele fizice a următoarelor valori și bunuri:
a) sumele în lei și titlurile de valoare exprimate în lei, cu excepția celor autorizate de lege;
b) armele, munitiile și materiile explozive sau radioactive, cu excepția armelor de vinatoare, armelor de tir, munițiilor pentru acestea și armelor de panoplie, care pot fi introduse în țara, în condițiile prevăzute de lege;
c) produsele și substantele stupefiante și psihotrope, precum și produsele și substantele toxice, cu excepția celor prescrise medical în condițiile prevăzute de lege;
d) aparatele de radio-emisie-recepție, cu excepția celor a căror deținere este autorizata potrivit legii;
e) înscrisurile, tipariturile și imprimarile, de orice fel, care nu sînt admise de lege;
f) medicamentele în ambalaje dezoriginalizate, sosite prin colete;
g) efectele uzate de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie, sosite ca dar prin colete;
h) alte bunuri care nu sînt admise prin reglementările legale.
Este prohibita scoaterea din țara de către persoanele fizice a următoarelor valori și bunuri:
a) sumele în lei, valutele străine și titlurile de valoare, cu excepția celor autorizate de lege;
b) bunurile care fac parte din patrimoniul cultural național, cu excepția celor care, potrivit legii, au primit autorizarea de a fi scoase din țara temporar;
c) metalele prețioase, pietrele prețioase și obiectele confectionate din acestea, cu excepția celor a căror scoatere din țara este permisă potrivit legii;
d) armele, munitiile și materiile explozive sau radioactive, cu excepția armelor de vinatoare, armelor de tir, munițiilor pentru acestea și armelor de panoplie, care pot fi scoase din țara în condițiile prevăzute de lege;
e) produsele și substantele stupefiante și psihotrope, precum și produsele și substantele toxice, cu excepția celor prescrise medical în condițiile prevăzute de lege;
f) timbrele filatelice, cu excepția celor care fac obiectul schimburilor prin unitățile autorizate sau sînt destinate expozițiilor internaționale;
g) alte bunuri care nu sînt admise prin reglementările legale.
Introducerea sau scoaterea din țara de către persoanele fizice a următoarelor categorii de bunuri este scutită de plată taxelor vamale, cu respectarea prevederilor legii și în condițiile stabilite prin Regulamentul vamal:
a) bunurile de uz personal, obiectele casnice și gospodărești, materialele de studiu și documentare aparținînd persoanelor fizice care se deplaseaza în interes de serviciu sau la studii, pentru o perioadă îndelungată;
b) obiectele de mobilier pentru uzul personal sau familial al persoanelor fizice care se deplaseaza în străinătate în misiune permanenta sau în interes de serviciu pe o perioadă îndelungată;
c) efectele personale, medicamentele și alte bunuri uzuale aparținînd persoanelor fizice care trec frontiera de stat, aflate în bagajele însoțite sau neinsotite ale acestora;
d) obiectele de arta care se introduc în țara; cărțile și alte publicații, înregistrările fonice, pe pelicula și diapozitivele;
e) bunurile consumabile care se introduc sau se scot din țara de persoanele fizice aflate în interes de serviciu sau la studii, după caz, în străinătate sau în Republica Socialistă România pe o perioadă de peste 30 zile, în baza unor acorduri, contracte sau alte înțelegeri legale;
f) carucioarele și triciclurile cu sau fără motor, precum și protezele pentru invalizi, cu avizul organelor sanitare;
g) bunurile care se introduc în țara reparate sau înlocuite în cadrul termenului de garanție; bunurile care se înapoiază fiind expediate eronat;
h) bunurile obținute ca premii sau distincții oficiale;
i) bunurile străine introduse în țara care devin, potrivit legii, proprietatea statului român prin parasire sau confiscare;
j) bunurile cumpărate în țara cu plata în valută de persoanele fizice străine.
Limitele valorice sau cantitative pentru bunurile care pot fi introduse sau scoase din țara de persoanele fizice, cu scutire ori cu plata taxelor vamale, se aproba prin decret al Consiliului de Stat.
Termenele și condițiile în care persoanele fizice pot introduce sau scoate temporar din țara bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc se stabilesc prin Regulamentul vamal.
Capitolul 8 — Organizarea activității vamale. Atribuții și raspunderi ↑ Cuprins
Activitatea vamală are următoarea structura de organizare:
a) Direcția Generală a Vamilor
Normele de structura ale Direcției Generale a Vamilor și unităților vamale sînt aprobate prin decret al Consiliului de Stat.
Direcția Generală a Vamilor funcționează în subordinea Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și are personalitate juridică.
Vamile și punctele vamale sînt unități vamale operative, fără personalitate juridică, subordonate Direcției Generale a Vamilor.
Vamuirea și celelalte operațiuni vamale se efectuează de organele unităților vamale și ale Direcției Generale a Vamilor.
Vamuirea se efectuează la unitățile vamale, precum și la locul de încărcare sau descărcare a mărfurilor, de către unitatea vamală cea mai apropiată. De asemenea, în marile unități producătoare de mărfuri pentru export, în stațiile de cale ferată și în centrele economice unde se desfășoară o activitate intensa de export și import se pot înființa unități vamale.
Direcția Generală a Vamilor are următoarele atribuții și raspunderi principale:
a) organizează, îndrumă și controlează activitatea unităților vamale;
b) examinează aspectele vamale care se referă la exportul și importul mărfurilor, în vederea elaborării propunerilor corespunzătoare pentru accelerarea vamuirii mărfurilor destinate exportului și introducerii fără întîrziere în circuitul economic a mărfurilor provenite din import;
c) urmărește aplicarea corecta și uniforma a tarifului vamal de import;
d) analizează situația contravențională vamală și ia măsurile corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la regimul vamal;
e) ia măsuri pentru selecționarea de cadre corespunzătoare activității vamale și pentru perfecționarea pregătirii profesionale a personalului vamal și educarea acestuia în spiritul aplicării legalității socialiste, intaririi disciplinei și vigilentei;
f) reprezintă în fața instanțelor judecătorești interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale;
g) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de lege.
Unitățile vamale au următoarele atribuții și raspunderi principale:
a) vamuirea mărfurilor de export și import în termenele legale și aplicarea tarifului vamal de import;
b) controlul mijloacelor de transport care trec frontiera de stat;
c) vamuirea mărfurilor tranzitate, precum și a celor primite sau trimise temporar;
d) supravegherea vamală a bunurilor care se afla sub regim vamal;
e) efectuarea controlului vamal și aplicarea taxelor vamale pentru bunurile aparținînd persoanelor fizice;
f) sancționarea abaterilor de la regimul vamal;
g) alte atribuții în domeniul vamal, prevăzute de lege.
Pentru abaterile comise de personalul vamal se aplică, după caz, sancțiuni disciplinare, administrative sau penale.
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, în înfăptuirea politicii vamale a partidului și statului, are următoarele atribuții și raspunderi principale:
a) analizează problemele de ansamblu ale activității vamale și ia măsuri privind perfecționarea continua a acesteia;
b) asigura și controlează aplicarea dispozițiilor legale în domeniul vamal;
c) colaborează cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, în vederea luării măsurilor care să asigure derularea operativă a mărfurilor la export și import;
d) acționează pe plan internațional în vederea obținerii de facilități vamale pentru accesul mărfurilor românești pe alte piețe;
e) realizează schimburile de experienta cu alte state în domeniul vamal;
f) conduce, îndrumă și controlează activitatea Direcției Generale a Vamilor și a unităților vamale;
g) organizează și urmărește realizarea statisticii vamale, împreună cu Direcția Centrala de Statistica;
h) elaborează norme tehnice de lucru cu privire la aplicarea regimului vamal;
i) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de lege.
Se instituie Comisia vamală care are ca atribuții elaborarea propunerilor privind: aprobarea de reduceri ori scutiri de taxe vamale pentru mărfurile importate; stabilirea de contingente de mărfuri scutite de plată taxelor vamale; suspendarea temporară, parțială ori totală, a aplicării taxelor vamale la importul mărfurilor, potrivit prevederilor prezentului Cod.
Modul de organizare și funcționare a Comisiei vamale se stabilește prin Regulamentul vamal.
Ministerele și celelalte organe centrale sînt obligate, fiecare în domeniul lor de activitate, să asigure realizarea sarcinilor ce revin unităților subordonate cu privire la aplicarea regimului vamal și răspund de luarea măsurilor necesare pentru respectarea prezentului Cod.
Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor și Departamentul Aviației Civile iau măsuri pentru crearea condițiilor de desfășurare operativă a activității de vamuire în stațiile de cale ferată, porturi și aeroporturi, în vederea livrării mărfurilor fără întîrziere la export și import.
Ministerul de Interne colaborează cu Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, în vederea organizării corespunzătoare a activității în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și acorda sprijin organelor vamale în executarea atribuțiilor ce le revin.
Consiliul Culturii și Educației Socialiste și organele sale locale colaborează cu organele vamale în vederea apărării patrimoniului cultural național și aplicării normelor legale privind introducerea sau scoaterea din țara a înscrisurilor, imprimarilor și a altor materiale similare.
Capitolul 9 — Raspunderi și sancțiuni ↑ Cuprins
Nerespectarea normelor cu privire la regimul vamal atrage, potrivit legii, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, precum și materială sau civilă.
Următoarele fapte săvîrșite în scopul sustragerii bunurilor de la regimul vamal constituie infracțiunea de contrabanda și se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani și confiscarea parțială a averii:
a) trecerea peste frontiera a bunurilor prin alte locuri decît cele stabilite pentru controlul vamal sau prin folosirea de documente vamale false ori a unor documente vamale privind alte bunuri, dacă valoarea bunurilor depășește 3.000 lei;
b) trecerea peste frontiera, fără autorizație, a armelor, munițiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor și substanțelor stupefiante și psihotrope, precum și a produselor și substanțelor toxice;
c) sustragerea de la operațiunile de vamuire a bunurilor, săvîrșite de una sau mai multe persoane inarmate ori constituite în banda.
În cazul în care bunurile care au făcut obiectul infracțiunii de contrabanda nu au fost găsite, cel în cauza datorează taxele vamale aferente.
În cazul în care trecerea peste frontiera a unor bunuri constituie infracțiune potrivit dispozițiilor cuprinse în alte legi, fapta se pedepsește în condițiile și cu sancțiunile prevăzute în acele legi.
Faptele care constituie contravenții la regimul vamal, procedura de constatare și sancționare a acestora se stabilesc în Regulamentul vamal.
Capitolul 10 — Dispoziții finale ↑ Cuprins
Prezentul Cod intră în vigoare la 90 zile de la publicarea lui în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Pe aceeași dată se abroga: Legea nr. 6 din 28 decembrie 1961 privind reglementarea regimului vamal al Republicii Socialiste România; Legea nr. 12 din 20 iunie 1973 privind tariful vamal de import al Republicii Socialiste România, precum și orice alte dispoziții contrare.