(1) Orice activitate de zbor în spațiul aerian național necesita o autorizare.
(2) Prezenta hotărâre stabilește procedura de autorizare a zborurilor aeronavelor civile și de stat în spațiul aerian național.
(3) Prevederile prezentei hotărâri se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice care efectuează operațiuni aeriene cu aeronave civile și de stat în spațiul aerian național, indiferent de cetățenia, respectiv de naționalitatea acestor persoane și indiferent de categoria de aeronava utilizata.
(1) În sensul prezentei hotărâri, termenii utilizați au următorul înțeles:
a) operator al aeronavei - persoana fizica sau juridică care efectuează operațiuni aeriene cu o aeronava civilă sau de stat; în cazul operațiunilor aeriene civile de aviatie generală, operator al aeronavei este considerat pilotul aflat la comanda aeronavei; în cazul operațiunilor aeriene civile de lucru aerian sau de transport aerian public, operator al aeronavei este considerată persoana deținătoare a autorizației sau certificatului de operator aerian care sta la baza efectuării operațiunii respective;
b) zone dens populate - zonele cu ansambluri de clădiri situate în localități, precum și orice terenuri pe care se aduna un număr mare de persoane în scop recreational sau pentru participarea la diverse manifestatii în aer liber;
c) forta majoră - eveniment imprevizibil și inevitabil care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de executare a unui zbor în conformitate cu autorizarea acordată;
d) ruta ATS publicată - ruta publicată în AIP - România, definită conform anexei nr. 2 la Convenția privind aviația civilă internationala, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, și pe care se asigura servicii de control al traficului aerian.
(1) Un zbor cu o aeronava civilă în spațiul aerian național este autorizat dacă pentru zborul respectiv s-a solicitat și s-a obținut o aprobare de zbor emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, direct sau prin organisme tehnice cărora li se deleagă competente în acest sens.
(2) Procedura de solicitare și de acordare de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a aprobării de zbor pentru executarea zborurilor cu aeronave civile în spațiul aerian național este prevăzută în anexa nr. 1.
(1) Fac excepție de la prevederile art. 3 următoarele categorii de zboruri:
a) zborurile interne și internaționale executate cu aeronave civile înmatriculate în România, care nu se încadrează în categoria zborurilor tehnice;
b) zborurile internaționale executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, care tranziteaza spațiul aerian național fără escala comercială, care nu transporta trupe, tehnica de lupta, armament, muniții, explozivi, materiale radioactive și alte materiale periculoase sau care nu se încadrează în categoria zborurilor tehnice;
c) zborurile interne și internaționale cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, cu aterizare pe și decolare de pe teritoriul României, încadrate în categoria operațiunilor aeriene civile de aviatie generală.
(2) Categoriile de zboruri prevăzute la alin. (1) se considera autorizate dacă pentru acestea s-a depus un plan de zbor pe o ruta ATS publicată, iar aeronavele utilizate sunt asigurate pentru daune produse terților la sol.
(3) Aeronavele utilizate în zborurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c), precum și aeronavele prevăzute la lit. b), care efectuează escale tehnice pe teritoriul României, vor avea la bord copii legalizate ale documentelor de asigurare pentru daune produse terților la sol, care vor fi prezentate, la cerere, în cazul efectuării unui control la aeronava de către autoritățile competente.
(1) Fac, de asemenea, excepție de la prevederile art. 3 zborurile interne și internaționale executate cu aeronave civile înmatriculate sau identificate în România, operate parțial ori în totalitate în afară rutelor ATS publicate, care se considera autorizate dacă pentru respectivele zboruri operatorul aeronavei, direct sau prin intermediar, a efectuat o planificare confirmată de către Ministerul Apărării Naționale/Statul Major al Forțelor Aeriene.
(2) În excepția prevăzută la alin. (1) nu sunt incluse zborurile tehnice executate cu aeronave civile, pentru care este necesară obținerea unei aprobări de zbor în conformitate cu prevederile art. 3.
(1) În plus față de cerințele prevăzute la art. 3-5, următoarele categorii de zboruri pot fi efectuate în spațiul aerian național numai în condițiile obținerii unui aviz prealabil sau a autorizării din partea Ministerului Apărării Naționale, acordate conform procedurii din anexa nr. 2:
a) zborurile pentru transportul trupelor, tehnicii de lupta, armamentului, munițiilor, explozivilor, materialelor radioactive și al altor materiale periculoase, executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat;
b) zborurile specifice activităților de filmare, de fotografiere aeriană sau determinări topogeodezice, executate cu aeronave civile înmatriculate în România ori în alt stat;
c) zborurile deasupra municipiului București la înălțimi mai mici de 3.000 m, executate cu aeronave civile înmatriculate în România sau în alt stat, cu excepția zborurilor executate în limita zonei de aerodrom (CTR) Baneasa și a zborurilor de îndepărtare după decolare și de apropiere pentru aterizare pe Aeroportul Internațional București - Baneasa, care urmează să fie efectuate sau au fost efectuate pe rute ATS publicate.
(2) Zborurile cu aeronave civile în zona de frontieră pot fi executate numai după informarea corespunzătoare a Inspectoratului General al Poliției de Frontiera, conform legislației în vigoare.
(1) Zborurile cu aeronave de stat în spațiul aerian național se considera autorizate, dacă:
a) pentru aeronavele de stat românești - a fost depus un plan de zbor sau s-a efectuat o planificare de zbor la Ministerul Apărării Naționale;
b) pentru aeronavele de stat străine - a fost obținută o autorizare de survol din partea Ministerului Apărării Naționale.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) zborurile cu aeronave de stat românești pentru transportul trupelor, tehnicii de lupta, armamentului, munițiilor, explozivilor, materialelor radioactive și al altor materiale periculoase, zborurile specifice activităților de filmare, de fotografiere aeriană sau determinări topogeodezice, precum și zborurile deasupra municipiului București la înălțimi mai mici de 3.000 m, care pot fi executate numai în condițiile obținerii unei autorizari de survol din partea Ministerului Apărării Naționale.
(3) Procedura de solicitare și de acordare de către Ministerul Apărării Naționale a autorizarilor de survol/avizelor prealabile pentru efectuarea zborurilor cu aeronave civile sau de stat în spațiul aerian național este prevăzută în anexa nr. 2.
(1) Planificarile prevăzute la art. 5 alin. (1) și la art. 7 alin. (1) lit. a) se comunică de către operatorul aeronavei, direct sau prin intermediar, Ministerului Apărării Naționale/Statul Major al Forțelor Aeriene, în fiecare zi până la ora 20,00, pentru zborurile din ziua următoare.
(2) În cazuri neprevăzute comunicarea planificarii se poate face cu cel puțin o ora înainte de ora prevăzută pentru decolare sau de intrare în spațiul aerian național, dacă decolarea se face de pe un aerodrom situat în alt stat.
(3) Pentru zborurile din categoriile urgente medicale, intervenții în zone calamitate și operațiuni de căutare-salvare se admite comunicarea planificarii imediat după decolare (în maximum 5 minute).
(4) Comunicarea planificarilor de zbor va cuprinde tipul aeronavei (numărul și tipul aeronavelor în cazul zborului în formatie), scopul zborului, traiectul sau zona de zbor, nivelul (înălțimea) de zbor, ora decolarii și a aterizarii (ora primei decolari și a ultimei aterizari în cazul zborurilor în zona).
(5) Zborurile planificate nu vor putea fi executate decât după primirea confirmării din partea Ministerului Apărării Naționale/Statul Major al Forțelor Aeriene. În cazul în care, o dată cu confirmarea, se comunică eventuale modificări aduse unor elemente tehnice de execuție, zborurile vor fi executate potrivit comunicării.
(6) Confirmarea prevăzută la alin. (5) va fi data cu cel puțin 45 de minute înainte de ora prevăzută pentru decolare.
(7) Modificarea planificarilor de zbor va putea fi facuta de către operatorul aeronavei numai cu acordul Ministerului Apărării Naționale/Statul Major al Forțelor Aeriene.
(1) Aeronavele civile care executa zboruri internaționale spre/dinspre România sunt obligate să efectueze prima aterizare pe teritoriul României și ultima decolare de pe teritoriul României numai pe aerodromuri deschise traficului internațional, autorizate conform reglementărilor în vigoare.
(2) Dacă, din cauze de forta majoră sau din alte motive întemeiate, aterizarea și decolarea prevăzute la alin. (1) nu pot fi executate pe unul dintre aerodromurile deschise traficului internațional, controlul pentru trecerea frontierei se efectuează la locul de aterizare sau de decolare, conform prevederilor legale.
(3) Aeronavele civile care efectuează zboruri interne sunt obligate sa decoleze și sa aterizeze numai pe aerodromuri autorizate conform reglementărilor în vigoare, cu respectarea restrictiilor și limitarilor tehnice și operationale ale aeronavelor, stabilite potrivit reglementărilor aplicabile.
(4) Lista aerodromurilor autorizate se publică de către Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" în Publicația de informare aeronautica a României (AIP - România).
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), aeronavele civile care executa zboruri interne, încadrate în categoria operațiunilor aeriene civile de lucru aerian sau aviatie generală, pot ateriza pe și, respectiv, pot decola de pe terenuri, altele decât aerodromurile autorizate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt stabilite cu avizul organului administrației publice locale pe a cărui raza se afla terenul respectiv;
b) satisfac cerințele minime stabilite de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru astfel de terenuri, prin reglementări specifice.
(6) Cererea pentru obținerea avizului prevăzut la alin. (5) lit. a) se adresează organului administrației publice locale al localității pe a carei raza se găsește terenul respectiv, de către operatorul aeronavei, cu cel puțin 7 zile înainte de data prevăzută pentru începerea activității de zbor. Cererea va conține informații privind terenul ales pentru operare, tipul aeronavei, înălțimea de zbor, zilele și intervalul orar de operare, precum și o declarație de asumare de către operatorul aeronavei a responsabilității pentru eventualele daune cauzate ca urmare a activității de zbor.
(7) În cazul în care operatorul aeronavei solicita desfășurarea de operațiuni aeriene civile pe terenuri amplasate la mai puțin de 500 de metri de obiective ale organelor de stat cu atribuții referitoare la siguranța naționala, la acordarea avizului prevăzut la alin. (5) lit. a), organul administrației publice locale are obligația de a solicita acordul conducătorului obiectivului respectiv.
(8) Organele administrației publice locale informează Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" cu privire la amplasamentul terenurilor stabilite conform alin. (5) și perioada pentru care a fost acordat avizul în scopul utilizării acestora pentru activități de zbor, în termen de 48 de ore de la acordarea avizului.
(9) Răspunderea pentru desfășurarea activității de zbor pe terenurile prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare privind siguranța, precum și răspunderea în cazul producerii de daune ca urmare a activității de zbor desfășurate pe astfel de terenuri revin în totalitate operatorului aeronavei.
Pot ateriza pe și, respectiv, pot decola de pe alte terenuri decât cele prevăzute la art. 9, cu respectarea procedurilor aplicabile în astfel de situații:
a) aeronavele civile aflate în situații de forta majoră;
b) aeronavele civile nepropulsate de un organ motor;
c) aeronavele civile care executa zboruri din categoriile urgente medicale, intervenții în zone calamitate și operațiuni de căutare-salvare;
d) aeronavele civile care aterizeaza din dispoziția Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau a Ministerului Apărării Naționale.
(1) Operatorul unei aeronave care intenționează să execute un zbor în spațiul aerian național este obligat ca înainte de începerea acestuia să se informeze cu privire la cerințele, limitarile și restricțiile aplicabile zborului respectiv, prevăzute în Publicația de informare aeronautica a României (AIP - România), în circularele de informare aeronautica și în avizele pentru navigatori (NOTAM), și este direct răspunzător de respectarea acestora.
(2) Operatorul aeronavei este obligat să respecte cu strictețe ruta/traiectul sau zona de zbor pentru care a primit aprobare de zbor, autorizare de survol ori aviz sau pentru care și-a făcut planificarea, conform prevederilor prezentei hotărâri, precum și condiționarile, restricțiile sau limitarile care i-au fost impuse la acordarea aprobării de zbor, autorizării de survol sau avizului respectiv ori la confirmarea planificarii.
(1) Zborurile deasupra zonelor dens populate sunt interzise:
a) aeronavelor civile monomotor, la înălțimi mai mici de 300 de metri;
b) aeronavelor civile care, conform legislației și reglementărilor în vigoare, sunt exceptate de la obligativitatea deținerii unui certificat de navigabilitate.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) zborurile din categoriile urgente medicale, intervenții în zone calamitate și operațiuni de căutare-salvare.
Aeronavelor civile înmatriculate în alt stat, pentru care statul de înmatriculare a transferat statului român anumite obligații și funcții, conform art. 83 bis din Convenția privind aviația civilă internationala, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr. 194 din 24 aprilie 1965, și care sunt incluse în certificatul sau în autorizația unui operator aerian român, li se va aplica aceeași procedura de autorizare ca și aeronavelor înmatriculate în România.
Constituie contravenții următoarele fapte:
a) executarea unui zbor în spațiul aerian național, parțial sau în totalitate în afară rutelor ATS publicate, cu o aeronava civilă înmatriculată în România, fără efectuarea planificarii conform prevederilor art. 8;
b) executarea unui zbor în spațiul aerian național, în afară rutelor ATS publicate, cu o aeronava civilă înmatriculată în alt stat, fără deținerea unei aprobări de zbor acordate conform prevederilor art. 3;
c) aterizarea unei aeronave civile pe alt aerodrom sau teren decât cele stabilite la art. 9, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 10;
d) executarea unui zbor în spațiul aerian național cu o aeronava civilă motorizata, pentru care nu s-a încheiat un contract de asigurare pentru pagube produse terților la sol, în condițiile stabilite de legislația și de reglementările în vigoare;
e) executarea zborurilor de către aeronavele civile în spațiul aerian național cu încălcarea prevederilor art. 12 alin. (2), cu excepția cazurilor în care încălcarea s-a datorat unor cauze de forta majoră sau a avut loc la solicitarea unităților de trafic aerian;
f) executarea zborurilor în spațiul aerian național cu încălcarea prevederilor art. 13, cu excepția cazurilor în care încălcarea s-a datorat unor cauze de forta majoră.
(1) Contravențiile prevăzute la art. 16 lit. a), b), e) și f) se sancționează cu amendă de la 75.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevăzute la art. 16 lit. c) și d), cu amendă de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei.
(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică operatorului aeronavei.
(3) Constatarea faptelor contravenționale și aplicarea amenzilor se fac, cu respectarea dispozițiilor legale, de către persoanele desemnate de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română".
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri art. 16-35 și art. 70-78 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 793/1974 privind aprobarea Regimului de zbor în spațiul aerian al României, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 98 din 11 iulie 1974, cu modificările ulterioare, se abroga.
p. Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului,
p. Ministrul apărării naționale,
Ministrul administrației și internelor,
p. Ministrul finanțelor publice,
București, 2 octombrie 2003.