Hotărîrile instanțelor de judecată definitive, se vor executa de îndată, chiar înainte de redactarea lor, pe temeiul dispozitivului pronunțat, în conformitate cu art. 327 și 328, punctul 8, din codul de procedura penală.
Amenzile civile, pronunțate în virtutea prezentei legi, se vor incasa potrivit dispozițiunilor din codul de procedura fiscală.
Amenzile penale se vor executa conform art. 54 din codul penal și art. 526 din codul de procedura penală. Amenzile aplicate în temeiul prezentei legi, se vor depune de către condamnat la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, la administrația financiară sau perceptia fiscală, pe numele și la dispoziția Ministerului de Justiție iar recipisa de consemnare se va depune la instanța care a judecat, iar în cazul judecării pe loc, la instanța unde s'a trimis procesul-verbal de condamnare, fie direct, fie prin intermediul primăriei locale.
Instanța va inainta recipisa directiunii contabilității din Ministerul Justiției.
În cazurile de judecată pe loc, dacă condamnatul nu depune amenda în termen de 24 ore dela primirea procesului-verbal de judecare, amenda neachitata se transforma de drept în închisoare, conform dispozițiunilor codului penal și codului de procedura penală.
Pedepsele pronunțate se vor insera în cazierul judiciar.
Instanțele de judecată vor comunică Comisariatului General al Prețurilor și parchetelor locale, precum și Camerelor de Comerț și Industrie respective, în prima zi a fiecărei luni, un tablou cu numele, pronumele și domiciliul a celor definitiv condamnați, felul și obiectul comerțului lor, natura infracțiunii, condamnatiunea și instanța care a pronunțat-o.
Pe baza acestor tablouri, parchetele tribunalelor vor întocmi un registru alfabetic de toți condamnații pentru infracțiuni la prezenta lege, care va servi la stabilirea stării de recidiva, în materie de specula și sabotaj.
Mărfurile supuse confiscării vor fi lăsate de agentul instrumentator, cu dresare de proces-verbal de predare în custodia infractorului sau a oricărei alte persoane gasita apta pentru aceasta, pînă la definitivarea confiscării.
Înstrăinarea sau sustragerea acestor mărfuri atrage sancțiunile prevăzute de codul penal, pentru sustragere de sub sechestru.
Mărfurile supuse stricăciunii sau cele rationalizate, dacă acestea din urma au fost dosite sau scoase din circulație, se vor preda economatelor, cooperativelor sau cantinelor muncitoresti sau ale funcționarilor, dacă acestea le accepta de îndată prin îngrijirea organului care a constatat infracțiunea, economatele și cooperativele urmând a le pune în vânzare. Din prețul realizat 15 la suta se va retine drept cheltuieli de manipulare, iar restul se va consemna potrivit alineatului penultim al prezentului articol.
Mărfurile confiscate prin hotărîrea definitivă vor fi predate, în provincie, prin Oficiul economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și în județul Ilfov, prin Oficiul central de control și inspecțiuni, economatelor, cooperativelor sau cantinelor muncitoresti și ale funcționarilor, dacă acestea le accepta la prețurile legale în vigoare.
Toate procesele-verbale de predare a mărfurilor confiscate, vor fi comunicate în copie Comisariatului General al Prețurilor.
Mărfurile pe care economatele, cooperativele sau cantinele muncitoresti și ale funcționarilor le refuza, vor fi vândute în provincie, prin îngrijirea Oficiului economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și în județul Ilfov, prin îngrijirea Oficiului central de inspecțiuni și control, cărora li se va comunică în acest scop de către prima instanța, extras de pe hotărîrea definitivă.
Vânzarea se va face de urgenta, în locul și la prețuri legale, cu asistența unui comisar de poliție sau a șefului secției ori a postului de jandarmi respectiv, încheindu-se proces-verbal despre rezultatul vânzării, care se va inainta în provincie, Oficiului economic județean de aprovizionare și control, iar în Capitala și pentru județul Ilfov, Oficiului central de inspecțiuni și control.
Vânzarea se va face cu ridicată sau cu amănuntul, în conformitate cu legea circulației mărfurilor, potrivit hotărîrii ce se va lua de către primul-președinte al tribunalului locului, cu avizul oficiului care executa vînzarea.
Suma realizată în vânzare se va depune la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, prin îngrijirea oficiilor respective, după ce se vor scădea cheltuielile făcute cu vînzarea produselor sau mărfurilor, confiscate pe seama și la dispoziția Ministerului Justiției.
Mărfurile confiscate în comunele urbane neresedinte de județ și în comunele rurale, în cazul judecații lor pe loc, se vor preda prin îngrijirea organului care a judecat infracțiunea și cu ajutorul forței publice, primăriei locale, cu proces-verbal, pentru a fi distribuite de îndată consumatorilor pe prețuri legale.
Sumele realizate se vor depune de primar la Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, administrația financiară sau perceptie, pe numele și la dispoziția Ministerului Justiției, iar recipisa de consemnare se va inainta la Direcția contabilității din acel minister.
În caz de achitare, suma rezultată din vânzare se va restitui în întregime celui achitat.
Hotărîrile care dispun confiscarea mărfurilor sau produselor, corpuri delicte, se vor comunică în extras Comisariatului General al Prețurilor.
Custodele mărfii sau produsului corp delict este obligat a incunostiinta în termen de 3 zile autoritatea de mai sus, despre orice eveniment care a făcut ca marfa sau produsul sa dispara în total sau în parte, să se transforme sau să-și piardă valoarea.