NORME METODOLOGICE din 4 decembrie 2003

NORMĂ Ministerul Transporturilor, Construc?iilor ?i Turismului
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 12 decembrie 2003
Intrat în vigoare
12.12.2003
Forma consolidată din
12.12.2003

privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi

Notă ────────── Aprobate prin Ordinul nr. 972 din 4 decembrie 2003 și Ordinul nr. 5.572 din 2 decembrie 2003 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 12 decembrie 2003. ──────────

Articolul 1

Elevii din învățământul primar și secundar, precum și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, beneficiază de 50% reducere din tariful trenurilor de persoane, clasa a II-a, în tot timpul anului calendaristic.

Articolul 2

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, studenții din învățământul universitar de stat, cursuri de zi, beneficiază și de 24 de călătorii simple pe an calendaristic, cu reducere de 50% din tariful trenurilor accelerate, clasa a II-a.

(2) Numărul de călătorii se acordă numai pe durata normală a studiilor, respectiv echivalentul a două călătorii simple pe lună.

(3) Pentru studenții din anul I se acordă 6 călătorii simple pentru anul calendaristic în care începe anul universitar.

(4) Pentru studenții din anii terminali, indiferent dacă au susținut sau nu au susținut examenul de diplomă/licență/absolvire, se acordă 18 călătorii simple pentru anul calendaristic în care se finalizează studiile.

(5) Beneficiarii care au întregul an calendaristic calitatea de student primesc 24 de călătorii simple.

(6) Studenții care din cauze imputabile lor repetă anul universitar nu vor beneficia de facilitățile prevăzute de prezentul articol. Universitățile au obligația de a nu le elibera acestor studenți carnetul cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat.

Articolul 3

(1) Pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată a beneficiarilor prevăzuți la art. 1 și 2 se utilizează:

a) bilet carton 50% reducere elevi/studenți - pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată, trenuri personale, clasa a II-a, a elevilor și studenților;

b) abonament lunar pentru elevi și studenți tren de persoane - cu număr nelimitat de călătorii pe distanțe de până la 300 km, al cărui tarif reprezintă 50% din tariful abonamentelor lunare cu număr nelimitat de călătorii pe zone km pentru tren de persoane clasa a II-a (modelul nr. 1);

c) bilet de călătorie în grup - pentru care se acordă reducerea de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a pentru toți membrii grupului, inclusiv pentru cadrul didactic însoțitor;

d) bilet foaie 50% reducere studenți - tren accelerat - pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată la trenurile accelerate a studenților din învățământul universitar de stat, cursuri de zi.

(2) Biletul carton 50% reducere elevi/studenți, abonamentul lunar pentru elevi și studenți tren de persoane și biletul de călătorie în grup vor fi denumite legitimații de călătorie cu 50% reducere.

(3) Biletul foaie 50% reducere studenți - tren accelerat va fi denumit supliment de tren accelerat cu 50% reducere.

Articolul 4

(1) Legitimațiile de călătorie cu 50% reducere se eliberează la casele de bilete ale stațiilor și agențiilor de cale ferată de către casierul de serviciu, pe baza carnetului de elev, respectiv a legitimației de student pentru reducere transport.

(2) Suplimentele de tren accelerat cu 50% reducere se eliberează la casele de bilete ale stațiilor și agențiilor de cale ferată de către casierul de serviciu, pe baza legitimației de student pentru reducere transport și a carnetului cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat.

(3) Pentru emiterea suplimentului de tren accelerat cu 50% reducere studentul va prezenta la casa de bilete carnetul cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat, având completat pe cupon stația de plecare și stația de destinație. Casierul de serviciu va completa via, km și va reține cuponul statistic pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere 50% la tren accelerat, aplicând pe versoul cuponului ce rămâne la carnet anexa C.F.R. de control și ștampila stației. După aplicarea ștampilei casierul va înscrie pe cupon numărul trenului și data.

Articolul 5

(1) Legitimațiile de călătorie cu 50% reducere pentru elevi și studenți sunt valabile numai însoțite de carnetul de elev, pentru elevi, respectiv de legitimația de student pentru reducere transport, pentru studenți, vizate la zi pentru anul școlar/universitar în curs, prin aplicarea în clar a ștampilei rotunde a unității/instituției de învățământ. Astfel, la controlul legitimațiilor de călătorie în tren, utilizatorul trebuie să prezinte atât legitimația de călătorie cu 50% reducere, cât și actele prevăzute mai sus.

(2) Suplimentul de tren accelerat cu 50% reducere este valabil numai cu carnetul cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat, prezentat împreună cu legitimația de student pentru reducere transport, vizată la zi pentru anul școlar/universitar în curs, prin aplicarea în clar a ștampilei rotunde a unității/instituției de învățământ.

(3) La cererea organelor de control, elevii și studenții vor prezenta și un act de identitate care să dovedească identitatea acestora. Elevii din învățământul primar și gimnazial vor prezenta numai legitimația de călătorie cu 50% reducere și carnetul de elev.

(4) Legitimațiile de student pentru reducere transport, pe baza cărora studenții de la cursurile de zi din învățământul universitar de stat și particular acreditat vor dobândi legitimații de călătorie cu 50% reducere, se tipăresc de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și se repartizează contra cost instituțiilor de învățământ în vederea distribuirii către studenții beneficiari prevăzuți de prezentul ordin, prin secretariatele instituțiilor de învățământ.

(5) Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului înaintează comanda de carnete cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cel mai târziu până la data de 15 octombrie a anului în curs, pentru anul calendaristic viitor. Carnetele cu cupoane, pe baza cărora studenții din învățământul universitar de stat, cursuri de zi, vor primi suplimente de tren accelerat cu 50% reducere, se tipăresc de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Societatea Comercială Tipografică FILARET - S.A., după care se transmit Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului până la data de 15 decembrie a anului curent pentru anul următor. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului repartizează carnetele cu cupoane instituțiilor de învățământ superior de stat, care, prin secretariatele acestora, se distribuie studenților beneficiari prevăzuți de prezentul ordin. Secretariatele instituțiilor de învățământ superior de stat au obligația de a completa carnetele cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat cu datele corespunzătoare, confirmate prin semnătura decanului și ștampila facultății. Distribuția carnetelor cu cupoane către studenți se face până la intrarea acestora în vacanța de iarnă.

(6) Instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate poartă responsabilitatea asupra distribuirii legitimațiilor de student pentru reducere transport numai pentru studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi.

(7) Instituțiile de învățământ superior de stat poartă responsabilitatea și pentru distribuirea carnetelor cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat, destinate studenților din învățământul universitar de stat, cursuri de zi.

(8) Formatul legitimațiilor de student pentru reducere transport este cel prevăzut în modelul nr. 2 sau nr. 3.

(9) Formatul carnetelor cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat este cel prevăzut în modelul nr. 4.

(10) Carnetele de elev, legitimațiile de student pentru reducere transport și cupoanele pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat sunt netransmisibile. Călătoria pe bază de documente aparținând altor beneficiari determină reținerea acestor documente, restituirea către unitățile/instituțiile de învățământ, anularea lor și pierderea pentru un an a dreptului de a beneficia de facilități de transport.

(11) În cazul pierderii/distrugerii/furtului carnetului cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat, nu se eliberează alt carnet.

Articolul 6

(1) Călătoria elevilor pe bază de bilete de călătorie cu reducere 50%, de abonamente și de bilete în grup pentru elevi și studenți se poate efectua și la clasa I, la trenurile accelerate, rapide și intercity, dar numai cu plata de către utilizator a diferenței de clasă, a suplimentelor de tren corespunzătoare și, după caz, a tichetului de rezervare.

(2) Călătoria studenților pe bază de bilete de călătorie cu reducere 50%, de abonamente și de bilete în grup pentru studenți se poate efectua și la clasa I sau la trenurile accelerate, rapide și intercity, dar numai cu plata de către utilizator a diferenței de clasă, a suplimentelor de tren corespunzătoare și, după caz, a tichetului de rezervare. Pentru călătoria pe baza biletelor de călătorie cu reducere 50% și a biletelor de tren accelerat cu 50% reducere, la clasa I sau la tren rapid și intercity, utilizatorul va plăti diferența de clasă sau de tarif dintre tren rapid sau intercity și tren accelerat.

(3) Călătoria studenților pe bază de bilete în grup pentru studenți se poate efectua la tren accelerat, clasa a II-a, cu 50% reducere, prin reținerea a câte unui cupon statistic pentru călătoria studenților cu 50% reducere la tren accelerat, pentru fiecare membru din grup, dacă toți membrii grupului beneficiază de carnet cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat.

Articolul 7

Prevederile prezentelor norme metodologice se aplică și elevilor și studenților din învățământul universitar, cursuri de zi, din unitățile/instituțiile de învățământ aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Justiției și Serviciului Român de Informații.

Articolul 8

(1) Instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditat vor elibera legitimații de transport numai pentru studenții din învățământul universitar, cursuri de zi, cuprinși în cifra de școlarizare aprobată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

(2) Instituțiile de învățământ superior de stat vor elibera carnete cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat numai pentru studenții din învățământul universitar, cursuri de zi, cuprinși în cifra de școlarizare aprobată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Articolul 9

(1) Calculul cheltuielilor aferente facilităților acordate elevilor și studenților pentru transportul pe calea ferată se va face de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. pe baza centralizatoarelor întocmite la nivelul fiecărei regionale transport feroviar de călători. Stațiile unde se eliberează legitimații de călătorie pentru elevi și studenți vor întocmi deconturi pentru călătoria elevilor și studenților, pe tipuri de legitimații, pe care le vor înainta la serviciul verificarea veniturilor din regionala transport feroviar de călători proprie. Împreună cu deconturile vor transmite o recapitulație privind veniturile ce revin Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. din transportul elevilor și studenților, conform modelului din tabelul nr. 1. În recapitulație se vor evidenția pe tip de legitimație cu 50% reducere: călători expediați, călători km și valoarea prestației, iar la abonamente se va evidenția și numărul acestora. Serviciile verificarea veniturilor din cadrul regionalelor transport feroviar de călători vor întocmi situația deconturilor la nivelul fiecărei regionale pentru prestațiile efectuate, conform modelului din tabelul nr. 2.

(2) Cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor și studenților prevăzuți la art. 1 și art. 2 alin. (1) pentru transportul pe calea ferată, inclusiv cele legate de tipărirea de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. a abonamentelor pentru elevi și studenți și a carnetelor cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat, se finanțează din bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de la capitolul 60.01 "Asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații", titlul "Cheltuieli materiale și servicii", conform prevederilor legii bugetului de stat. Modelul decontului este prezentat în tabelul nr. 3.

(3) Decontarea de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. a facilităților de transport acordate elevilor și studenților se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget, pe baza decontului întocmit conform tabelului nr. 3.

(4) Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. răspunde de realitatea și exactitatea datelor prezentate spre decontare.

Articolul 10

Modelele nr. 1-4 și tabelele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Modelul nr. 1

Modelul nr. 2

Modelul nr. 3

Modelul nr. 4

Tabelul nr. 1

RTFC ........... Stația ......... RECAPITULAȚIE FACILITĂȚI în luna ........ anul 200...... ┌────┬──────────────┬────────────┬──────────────┬─────────┬─────────┬──────────┐ │Nr. │ Denumirea │ Actul │ Codul │Călători │ Călători│ Valoarea │ │crt.│ facilității │ normativ │ statistic │expediați│ km │prestației│ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ 3.3 preț fix │ 21 │ 1.575 │ 441.000 │ │ │ │ ├──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ 3.4 bianco │ │ │ │ │ │Elevi/studenți│Hotărârea ├──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │Guvernului │ 3.7 grup │ │ │ │ │ │ │nr. 309/1996├──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ 4.1-4.17 │ 42 │ 1.050 │ 168.000 │ │ │ │ │abonamente │ (1) │ │ │ │ │ ├────────────┴──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │Din care suplimente de tren│ │ │ │ │ │ │accelerat cu 50% reducere │ │ │ │ │ │ │(cod statistic 9.22) │ 10*) │ 750*) │ 190.000 │ │ │ ├───────────────────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ TOTAL: │ 63 │ 2.625 │ 799.000 │ ├────┼──────────────┼────────────┬──────────────┼─────────┼─────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴──────────────┴────────────┴──────────────┴─────────┴─────────┴──────────┘ Casier, .......

Notă ────────── *) Nu se adună la total, fiind cuprinși în cadrul celorlalte tipuri de bilete. Se evidențiază pentru calcul statistic. ──────────

Tabelul nr. 2

SNTFC "C.F.R. Călători" - S.A. RTFC .................. SITUAȚIA DECONTURILOR rezultate din aplicarea Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003 în transportul pe calea ferată în luna ....... anul 200... ┌────┬───────────────────────┬───────────────┬─────────────┬───────────────────┐ │ │ │ Călători │ Călători │ Valoarea │ │Nr. │ Denumirea unității │ expediați │ km │ prestației (lei) │ │crt.│ prestatoare ├───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │ │ Nr. de │ Valoarea │ Total - valoare │ │ │ │ abonamente │ imprimatului│ confecționare │ │ │ │ │ (lei) │ │ ├────┼───────────────────────┼───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ 1. │ Stații C.F.R. │ 63 │ 2.625 │ 799.000 │ │ │ ├───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │ │ ├────┼───────────────────────┼───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ 2. │C.F.R. Voiaj - S.A. │ │ │ │ │ │ ├───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────────┼───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │Din care suplimente de │ 10*) │ 750*) │ - │ │ │tren accelerat cu 50% ├───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │reducere (cod statis- │ │ │ │ │ │tic 9.22) │ - │ - │ - │ ├────┼───────────────────────┼───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │ TOTAL: │ 63 │ 2.625 │ 799.000 │ │ │ ├───────────────┼─────────────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │ │ └────┴───────────────────────┴───────────────┴─────────────┴───────────────────┘ Director RTFC, ..............

Notă ────────── *) Nu se adună la total, fiind cuprinși în cadrul celorlalte tipuri de bilete. Se evidențiază pentru calcul statistic. ──────────

Tabelul nr. 3

SNTFC "C.F.R. Călători" - S.A. Serviciul evidențe DECONTUL biletelor speciale de călătorie pentru elevi și studenți pe calea ferată - cod statistic ....., rezultate din aplicarea Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003, în luna ..... anul 200..... ┌────┬───────────────────────┬─────────────┬───────────────┬───────────────────┐ │ │ │ Călători │ Călători │ Valoarea │ │Nr. │ Denumirea unității │ expediați │ km │ prestației (lei) │ │crt.│ prestatoare │─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ │ Nr. de │ Valoarea │ Total - valoare │ │ │ │ abonamente │ imprimatului │ confecționare │ │ │ │ │ (lei) │ │ ├────┼───────────────────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ 1. │ RTFC București │ 43 │ 1.093 │ 180.000 │ │ │ ├─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │ │ ├────┼───────────────────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ 2. │ RTFC Craiova │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ RTFC │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │ │ TOTAL SNTFC: │ 43 │ 1.093 │ 180.000 │ │ │ ├─────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ 1 │ │ │ └────┴───────────────────────┴─────────────┴───────────────┴───────────────────┘ Director general, Director general adjunct economic, ................. .................................. Vizat C.F.P. -----

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.