LEGE nr. 5 din 12 noiembrie 1982

LEGE Marea Adunare Na?ională
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 105 din 20 noiembrie 1982
Intrat în vigoare
20.11.1982
Forma consolidată din
20.11.1982

privind protecția plantelor cultivate și a pădurilor și regimul pesticidelor

Creșterea permanenta a producției agricole, precum și ridicarea potențialului productiv al pădurilor, impun asigurarea unei protecții corespunzătoare a plantelor cultivate și a pădurilor împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor, introducerea și generalizarea unui sistem integrat de prevenire și combatere a acestora, prin imbinarea mijloacelor chimice cu cele biologice, fizico-mecanice și agrofitotehnice, precum și prin crearea unor soiuri de plante rezistente la boli și daunatori.

Organizarea și desfășurarea pe baze științifice a întregii activități de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor trebuie să asigure, pe lîngă sporirea cantității de produse agroalimentare, și calitatea corespunzătoare a acestora, evitarea pierderilor, apărarea sănătății populației, menținerea calității solului, protecția mediului înconjurător.

În acest scop, Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Asigurarea protecției plantelor cultivate și a pădurilor împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor constituie o problemă de interes național, o obligație pentru organele de stat, organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești, pentru toți cetățenii.

Protecția plantelor cultivate, a pădurilor și a celorlalte forme de vegetație folositoare omului se realizează atît prin activitatea de prevenire a răspîndirii în țara și a introducerii din afară a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, cît și prin combaterea acestora prin metode agrotehnice, fizico-mecanice, chimice și biologice.

Articolul 2

Activitatea de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor trebuie să contribuie la sporirea producției agricole și silvice, la asigurarea calității corespunzătoare a acesteia, precum și la prevenirea și eliminarea pierderilor provocate de daunatori, boli și buruieni.

Protecția plantelor cultivate și a pădurilor trebuie să se realizeze în condiții și cu mijloace care să garanteze ocrotirea mediului înconjurător, păstrarea calităților fizice, chimice și biologice ale solului, menținerea echilibrului biologic și apărarea sănătății omului.

Articolul 3

În întreaga activitate de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor se va promova și generaliza sistemul integrat de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor, prin imbinarea rațională a mijloacelor chimice cu cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice și aplicarea întregului complex de măsuri agrofitotehnice.

Sistemul integrat de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor trebuie să cuprindă în principal următoarele măsuri:

a) extinderea și generalizarea cultivarii unor soiuri și hibrizi rezistenti la atacul dăunătorilor și bolilor;

b) generalizarea tratarii semințelor și a materialului săditor pentru toate culturile;

c) respectarea rotatiei culturilor, în cadrul organizării asolamentelor unice;

d) administrarea uniforma și în raport echilibrat a ingrasamintelor naturale și chimice;

e) executarea lucrărilor agrotehnice în condiții care să asigure distrugerea resturilor vegetale din sol, diminuarea surselor de agenți patogeni și daunatori, crearea condițiilor optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor cultivate;

f) asigurarea densitatii optime a culturilor, în vederea obținerii unei eficiente corespunzătoare a tratamentelor de combatere;

g) extinderea metodelor fizice și biologice de combatere, prin folosirea iradierii, a produselor hormonale, a preparatelor microbiologice și a altor asemenea mijloace;

h) limitarea utilizării produselor chimice și excluderea celor dăunătoare pentru om sau care ar putea avea efecte negative asupra mediului înconjurător și a echilibrului biologic în natura, prin acumularea de reziduuri în sol, în produsele agroalimentare și în organismul uman;

i) perfecționarea și generalizarea sistemelor de prognoza a atacurilor și de avertizare a tratamentelor împotriva dăunătorilor și bolilor, precum și a cartarii buruienilor, în vederea rationalizarii stricte și diminuării maxime a numărului de tratamente chimice, a creșterii eficientei acestora.

În cadrul sistemului integrat de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, tratamentele chimice vor fi aplicate îndeosebi în perioadele anterioare apariției fructelor și a altor părți ale plantelor, folosite în alimentația omului sau în furajarea animalelor.

Aplicarea tratamentelor cu insecticide în plantații și culturi, în perioada infloririi, se va face în condiții care să asigure pe deplin protecția albinelor, prin folosirea unor produse selective, inofensive pentru acestea, prevenirea din timp a apicultorilor asupra tratamentelor ce se vor aplica și alte asemenea măsuri.

Articolul 4

În scopul sporirii permanente a eficientei economice a acțiunilor de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor, în întreaga activitate de cercetare științifică, de producție și de utilizare a mijloacelor de combatere se va urmări:

a) dezvoltarea cercetărilor privind biologia dăunătorilor, agenților patogeni și a buruienilor, în vederea creării unor preparate biologice eficiente, a perfecționării tehnologiilor de producere și utilizare a acestora, precum și a reducerii numărului de tratamente chimice în acțiunile de protecție;

b) realizarea unor sortimente de pesticide cu eficacitate ridicată și cu consumuri reduse de materii prime și energie, care să poată fi transportate, manipulate și aplicate în condiții cît mai economice;

c) extinderea pesticidelor concomitent cu semanatul, aplicarea ingrasamintelor, irigarea, întreținerea culturilor și cu alte lucrări agrotehnice, în vederea reducerii tasarii solului și calcarii culturilor, a diminuării consumului de carburanți și lubrifianți, a economisirii forței de muncă;

d) asigurarea de echipamente multifunctionale, care să permită efectuarea unei game cît mai largi de lucrări agricole, inclusiv de protecție a plantelor.

Articolul 5

Pentru aplicarea în cele mai bune condiții a mijloacelor de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Silviculturii vor lua măsuri pentru dezvoltarea sistemului integrat de prevenire și combatere și perfecționarea tehnologiilor din domeniul protecției plantelor. De asemenea, împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului cu Ministerul Sănătății și cu alte organe centrale interesate, vor organiza studierea efectelor reținerii, cedarii și remanentei pesticidelor în sol, plante și organismul uman și animal, în vederea prevenirii oricăror urmări negative ce pot decurge din circuitul acestor substanțe în natură.

Articolul 6

Ministerul Industriei Chimice împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Silviculturii vor stabili programe de cercetare în vederea realizării unor mijloace biologice și produse chimice eficiente, lipsite de nocivitate și cu remanenta redusă în sol, alimente și furaje, care să se încadreze în limitele maxime admisibile stabilite potrivit legii.

Pentru introducerea în practica a noilor sortimente de pesticide, se va adinci colaborarea între cercetarea biologica și tehnologică, încă din faza de laborator a elaborării produselor, astfel încît să se cunoască din timp diversele fenomene secundare care se pot ivi la fabricarea și aplicarea lor. Cercetarea biologica va acorda o importanța deosebită problemelor legate de reziduuri, prin organizarea sistematica a analizelor solului și culturilor agricole și stabilirea celor mai eficiente metode și produse pentru reducerea lor în limitele nepericuloase.

Articolul 7

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Silviculturii împreună Ministerul Educației și Învățămîntului vor lua măsuri pentru pregătirea cadrelor superioare și medii necesare acțiunilor de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor.

Academia de Științe Agricole și Silvice va asigura informarea operativă a specialiștilor care lucrează la protecția plantelor cultivate și a pădurilor asupra rezultatelor cercetării științifice din acest domeniu, a noilor produse, metode, aparate, utilaje, mașini și tehnologii de combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, introduse în producția agricolă și silvică.

Capitolul 2 — Protecția plantelor cultivate, a pasunilor și finetelor ↑ Cuprins

Secțiunea I — Protecția plantelor cultivate

Articolul 8

În vederea sporirii permanente a producției agricole, a evitării pierderilor și pentru asigurarea calității corespunzătoare a produselor agroalimentare, unitățile agricole de stat și cooperatiste, celelalte organizații obștești, alte persoane juridice, precum și toți cetățenii deținători de terenuri și culturi, sînt obligați să aplice măsurile de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor pe terenuri și culturi agricole, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și potrivit programelor de acțiune elaborate.

Normele tehnice pentru asigurarea stării de igiena a culturilor de orice fel, precum și a pasunilor și a finetelor, obligatorii pentru unitățile agricole socialiste, pentru toți specialiștii și ceilalți lucrători din agricultura, precum și pentru toți deținătorii de terenuri și culturi, sînt cele prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 9

Prevenirea și combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor în unitățile agricole de stat și cooperatiste se executa în mod unitar, pentru toate culturile, potrivit programelor de acțiuni alcătuite în cadrul fiecărui consiliu unic agroindustrial de stat și cooperatist, pe baza avertizarilor transmise de organele județene de protecție a plantelor.

În fiecare unitate agricolă socialistă din cadrul consiliilor unice răspunderea pentru aplicarea corespunzătoare a tuturor tratamentelor de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor revine inginerului șef al unității.

Articolul 10

În scopul prevenirii pierderilor cauzate de daunatori, boli și buruieni, specialiștii din fiecare unitate agricolă vor urmări aplicarea la timp și în condiții corespunzătoare a tuturor lucrărilor agrofitotehnice prevăzute în tehnologii și vor supraveghea în permanenta terenurile și culturile, pentru depistarea atacurilor și aplicarea tratamentelor necesare.

Conducerile unităților agricole de stat și cooperatiste vor lua măsuri de asigurare a unui număr corespunzător de muncitori pentru lucrările de combatere, care vor fi instruiti, înainte de începerea acțiunilor, din punctul de vedere al respectării tehnologiilor de aplicare a tratamentelor și al protecției muncii.

Articolul 11

Organele județene de protecție a plantelor sînt obligate să asigure executarea integrală și unitară a acțiunilor cuprinse în programele de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, urmărind ca aceste acțiuni să se realizeze în mod coordonat, pe zone geografice, atît în unitățile de stat și cooperatiste, cît și în gospodăriile populației; totodată, vor acorda asistența tehnica în aplicarea tratamentelor, vor urmări și controla realizarea și eficienta măsurilor de prevenire și combatere.

De asemenea, organele județene de protecție a plantelor vor asigura, prin centrele și formatiile proprii, asistența tehnica și sprijinirea producătorilor cu gospodării individuale din localitățile necooperativizate, precum și a gospodariilor populației, în aplicarea tratamentelor de prevenire și combatere.

În vederea efectuării la un nivel tehnic corespunzător a unor lucrări speciale de combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor în gospodăriile individuale din localitățile necooperativizate, precum și în gospodăriile populației, organele județene de protecție a plantelor vor organiza echipe specializate; lucrările se vor executa pe baza contractelor încheiate cu deținătorii culturilor și terenurilor.

Articolul 12

Măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor vor fi aplicate diferențiat, în funcție de structura culturilor și de ponderea acestora în producția fiecărei unități agricole.

În acțiunile de protecție a culturilor de cereale și plante tehnice vor fi avute în vedere, cu precădere, măsurile de condiționare, selecționare și tratare a semințelor, de decuscutare a trifolienelor, de distrugere, pe cale fizica sau mecanică, a focarelor buruienilor de carantina, precum și de combatere, cu mijloace specifice a dăunătorilor și bolilor care prezintă cel mai mare pericol pentru fiecare cultura.

În horticultura va fi folosit în exclusivitate material săditor sanatos, provenit din pepiniere, sere și rasadnite dezinfectate și dezinsectizate; de asemenea, vor fi efectuate, la timpul optim, tratamentele și măsurile de igiena și de combatere specifice - distrugerea cuiburilor de omizi, a lichenilor și a muschilor, taierea uscaturilor, drajonilor, înlocuirea pomilor și a plantelor de cultura uscate, culegerea fructelor mumificate sau atacate de boli ori de daunatori, combaterea manei la viță de vie, cartofi și tomate și alte asemenea lucrări.

Articolul 13

Prevenirea și combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor în perimetrele de protecție sanitară a surselor de apa și instalațiilor centrale de aprovizionare cu apa potabilă, pe terenurile rezerva de stat, în zonele amenajate pentru odihna și recreatie, în parcuri și spații verzi, precum și în aliniamentele de utilitate publică, se asigura de unitățile specializate de protecție a plantelor ale consiliilor populare județene și al municipiului București, cu acordul prealabil al organelor sanitare județene și după caz, al organelor locale de gospodărire a apelor.

Articolul 14

În cazul cînd deținătorii terenurilor sau culturilor agricole nu executa în timp utile lucrările obligatorii, prevăzute în prezenta lege, pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor, acestea vor putea fi executate prin grija organelor de protecție a plantelor cultivate, iar deținătorii vor fi obligați la plata integrală a materialului folosit și a prestațiilor efectuate, deosebit de sancțiunile ce le vor fi aplicate potrivit legii.

Articolul 15

Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, prin organele lor de specialitate, organizează și răspund de aplicarea tuturor măsurilor de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor în unitățile agricole de stat și cooperatiste și în gospodăriile populației, potrivit programelor stabilite.

În vederea aplicării unitare și în mod corespunzător, pe întregul teritoriu, a măsurilor de protecție, comitetele executive organizează, potrivit legii, unități de protecție a plantelor cultivate, în subordinea direcțiilor generale pentru agricultura și industria alimentara.

Articolul 16

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizează, îndrumă, controlează și răspunde de acțiunile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor la plantele cultivate.

În acest scop:

a) stabilește programele de acțiuni pentru protecția plantelor cultivate pe tot teritoriul tarii și urmărește asigurarea cu pesticide, aparatura, utilaje, materiale și mijloace financiare pentru realizarea lor; aproba programele unitare de acțiuni întocmite de organele județene de protecție a plantelor; controlează și răspunde de aplicarea măsurilor din programele stabilite;

b) asigura aplicarea unitară a măsurilor de carantina fitosanitara;

c) tine evidenta aparitiilor de daunatori, boli și buruieni la plantele cultivate; întocmește informațiile și prognozele și emite avertizarile în legătură cu acestea;

d) controlează activitatea organelor de protecție a plantelor cultivate;

e) întocmește, împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, programe unitare de cercetare științifică în scopul realizării tuturor măsurilor de prevenire al dezvoltării și generalizarii sistemului integrat de combatere, inlaturarii paralelismelor și coordonării corespunzătoare a activității de cercetare;

f) stabilește necesarul personalului de specialitate cu pregătire superioară de la unitățile de protecție a plantelor cultivate și tine evidenta acestui personal; avizează asupra încadrării, transferului sau desfacerii contractelor de muncă ale acestuia și ia măsuri pentru perfecționarea pregătirii profesionale în acest domeniu;

g) răspunde de avizarea pesticidelor și de omologarea aparatelor, utilajelor și mașinilor folosite în protecția plantelor cultivate și urmărește îmbunătățirea calității acestora;

h) stabilește necesarul de pesticide, unelte, aparate și mașini folosite în protecția plantelor cultivate, urmărește creșterea operativitatii în aprovizionarea și îmbunătățirea condițiilor de depozitare, transport, conservare și distribuire a acestora; aprovizionarea unităților socialiste și a persoanelor fizice cu aceste produse și echipamente se face, după caz, de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Uniunea Centrala a Cooperativelor de Producție, Achiziții și Desfacere a Mărfurilor și Ministerul Comerțului Interior;

i) stabilește norme tehnice privind utilizarea produselor pesticide și a echipamentului pentru protecția plantelor cultivate;

j) organizează și asigura, prin laboratoare de specialitate, controlul calității pesticidelor, precum și al reziduurilor acestora în sol, alimente și furaje; analizează periodic rezultatele obținute și ia măsuri corespunzătoare de inlaturare a deficiențelor constatate;

k) organizează împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, loturi experimentale pentru stabilirea eficientei economice a acțiunilor de prevenire și combatere a principalilor daunatori, boli și buruieni ale plantelor cultivate;

l) organizează popularizarea acțiunilor de protecție a plantelor cultivate, potrivit prevederilor legale.

Articolul 17

În scopul prevenirii atacului de daunatori și a bolilor, al aplicării la timp a măsurilor de combatere a acestora al realizării programelor de combatere, unitățile agricole de stat și cooperatiste, unitățile de protecție a plantelor, unitățile comerciale de stat și cooperatiste care desfac pesticide și utilaje pentru protecția plantelor cultivate vor asigura cantitățile de materiale necesare efectuării acestor acțiuni, inclusiv aparatura de capacitate mica, portabila și carosabilă, precum și pesticide în ambalaje mici pentru gospodăriile populației.

Secțiunea a II-a — Protecția pasunilor și finetelor

Articolul 18

În scopul prevenirii pierderilor cauzate de daunatori, boli și buruieni, precum și al evitării pericolului răspîndirii, în culturile agricole, forestiere și păduri, a dăunătorilor și agenților patogeni care pot forma focare de acumulare și permanetizare pe terenurile cu pășuni și fînețe, deținătorii acestor terenuri vor executa la timp și în condiții corespunzătoare toate lucrările agrotehnice și de întreținere prevăzute în tehnologii.

De asemenea, deținătorii de pășuni și fînețe sînt obligați să asigure supravegherea permanenta a acestora pentru depistarea oricăror focare de daunatori și agenți patogeni și să execute lucrările de prevenire și combatere conform indicațiilor date de organele de protecție a plantelor și organele silvice.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare îndrumă, controlează și răspunde de organizarea tuturor acțiunilor de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor pe pășunile și fînețele aparținînd consiliilor populare și unităților agricole socialiste. Ministerul Silviculturii îndrumă, controlează și răspunde de organizarea acestor acțiuni pe pășunile și fînețele din zonele montane și perimetrul forestier din celelalte zone.

Articolul 19

Măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, precum și de curățire a pasunilor și finetelor se vor executa cu pesticide și alte mijloace care să asigure protejarea florei și faunei folositoare, precum și a sănătății animalelor.

Odată cu executarea tratamentelor de combatere pe pășuni și fînețe, terenurile vor fi marcate vizibil cu panouri de avertizare și vor fi luate și celelalte măsuri necesare pentru oprirea pasunatului sau a consumului de fin pe întregul timp de pauza stabilit pentru fiecare pesticid.

Articolul 20

Răspunderea pentru aplicarea corespunzătoare a tuturor măsurilor de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor pe pășuni și fînețe revine conducătorului unității deținătoare a acestora.

Articolul 21

Organele județene de protecție a plantelor cultivate și organele silvice vor acorda sprijin deținătorilor de pășuni și fînețe în asigurarea cu pesticide, mijloace de aplicare și asistența tehnica în executarea tratamentelor, vor urmări și controla realizarea și eficienta măsurilor de prevenire și combatere.

Capitolul 3 — Protecția pădurilor ↑ Cuprins

Articolul 22

În vederea gospodăririi corespunzătoare a fondului forestier, a asigurării stării de igiena a pădurilor și a protejării acestora împotriva dăunătorilor și a bolilor, unitățile silvice și ceilalți deținători de păduri și terenuri cu vegetație forestieră au obligația să aplice în tocmai măsurile de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor, potrivit dispozițiilor prezentei legi și programelor de acțiuni stabilite.

Normele tehnice pentru asigurarea stării de igiena a pădurilor - inclusiv a culturilor forestiere -, obligatorii pentru unitățile silvice, pentru toți deținătorii de păduri și culturi forestiere, precum și pentru toți specialiștii și lucrătorii din silvicultura, sînt cele prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 23

Prevenirea și combaterea dăunătorilor și bolilor din păduri și culturi forestiere se executa în mod unitar, potrivit programelor de acțiuni stabilite în cadrul fiecărei unități silvice, pe baza lucrărilor de depistare și prognoza. În vederea asigurării eficientei corespunzătoare a măsurilor de protecție, prin programele de acțiuni se va asigura, în mod obligatoriu, corelarea tratamentelor ce se efectuează în păduri cu acelea ce se aplică la culturile agricole, precum și pe pășuni și fînețe.

Pentru aplicarea corespunzătoare a tratamentelor de prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor, răspunderea revine conducătorului fiecărei unități silvice sau, după caz, al fiecărei unități deținătoare de terenuri cu vegetație forestieră.

Articolul 24

În cadrul măsurilor de protecție a pădurilor se vor realiza, în principal, acțiunile de combatere în zonele puternic atacate de daunatori și se va asigura executarea tuturor acțiunilor de igiena - înlăturarea arborilor uscati, în curs de uscare, doboriti sau care sînt atacati de boli și daunatori, cojirea totală a cioatelor și arborilor taiati sau doboriti și altele asemenea - atît în perimetrele silvice, cît și în afară fondului forestier.

Măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor se aplică diferențiat, în funcție de natura și intensitatea atacului și de caracteristicile fiecărei păduri în parte.

Articolul 25

Acțiunile de prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor din culturile forestiere și pădurile administrate de inspectoratele silvice județene se executa prin unitățile Ministerului Silviculturii.

În cazul pădurilor și terenurilor cu vegetație forestieră aflate în administrarea municipiilor, orașelor și comunelor ori deținute de alte persoane juridice, acțiunile de prevenire și combatere se executa de deținători, cu mijloace proprii sau prin contracte încheiate cu inspectoratele silvice județene.

Articolul 26

În scopul prevenirii pagubelor produse de daunatori și boli, precum și a pericolului permanentizarii și extinderii unor focare ale acestora, inspectoratele silvice județene vor executa tratamentele necesare pe terenurile cu vegetație forestieră aparținînd altor deținători, în cazul cînd aceștia nu le efectuează la timp și în condiții corespunzătoare; cheltuielile ocazionate de executarea lucrărilor vor fi suportate integral de deținătorii terenurilor, deosebit de sancțiunile ce le vor fi aplicate potrivit legii.

Articolul 27

Ministerul Silviculturii îndrumă, controlează și răspunde de organizarea tuturor acțiunilor de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor vegetatiei forestiere.

În acest scop:

a) controlează starea fitosanitara a pădurilor, întocmește informațiile, prognozele și emite avertizari în legătură cu apariția dăunătorilor și bolilor vegetatiei forestiere;

b) ia măsuri pentru aplicarea de către unitățile silvice și ceilalți deținători de terenuri cu vegetație forestieră a tehnologiilor stabilite pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor și bolilor;

c) răspunde de executarea în bune condiții a lucrărilor pentru asigurarea stării fitosanitare a tuturor pădurilor și culturilor din perimetrul forestier și din afară acestuia;

d) analizează și aproba documentațiile tehnico-financiare întocmite de inspectoratele județene, în legătură cu protecția pădurilor. Pe baza acestora stabilește anual planul lucrărilor de protecție a pădurilor și asigura mijloacele financiare, pesticidele, utilajele și aparatura necesară pentru realizarea acestor lucrări de către unitățile silvice;

e) asigura aplicarea măsurilor de carantina fitosanitara în sectorul silvic;

f) stabilește necesarul personalului de specialitate pentru protecția pădurilor de la unitățile silvice și tine evidenta acestuia; avizează asupra încadrării, transferului sau desfacerii contractelor de muncă ale acestui personal și ia măsuri pentru perfecționarea pregătirii profesionale în acest domeniu;

g) întocmește, împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, programe de cercetare științifică, în scopul realizării tuturor măsurilor de prevenire, al dezvoltării și perfecționării programelor de combatere integrată;

h) asigura introducerea în producție a rezultatelor cercetării în domeniul protecției pădurilor și culturilor forestiere;

i) întocmește și supune spre aprobare documentațiile pentru avizarea pesticidelor și omologarea aparatelor, utilajelor și mașinilor folosite în protecția pădurilor și culturilor forestiere și urmărește îmbunătățirea calității acestora;

j) stabilește norme tehnice pentru utilizarea produselor pesticide la lucrările de protecție a pădurilor și culturilor forestiere;

k) organizează popularizarea acțiunilor de protecție a pădurilor și culturilor forestiere.

Capitolul 4 — Carantina fitosanitara ↑ Cuprins

Articolul 28

Pentru preintimpinarea răspîndirii dăunătorilor, bolilor și buruienilor, care constituie un pericol pentru plantele cultivate și păduri, în scopul lichidării focarelor acestora, precum și pentru a preveni sau opri introducerea în țara a dăunătorilor, bolilor și buruienilor periculoase, se instituie regimul de carantina fitosanitara.

Organizarea și funcționarea regimului de carantina fitosanitara se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Silviculturii răspund de aplicarea ferma a măsurilor de carantina fitosanitara.

Comitetele și birourile executive ale consiliilor populare și organele Ministerului de Interne sînt obligate sa sprijine organele de carantina fitosanitara în îndeplinirea atribuțiilor lor.

Articolul 29

Înființarea și funcționarea pepinierelor pomicole, viticole, dendrologice, silvice, a serelor legumicole, floricole, precum și a cimpurilor experimentale și colectiilor pomicole, dendrologice și silvice, sînt permise numai pe baza autorizației eliberate de organele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și, după caz, ale Ministerului Silviculturii.

Circulația, desfacerea și folosirea produselor din culturile de înmulțire supuse regimului de carantina fitosanitara sînt admise numai pe baza autorizației eliberate deținătorului culturii de către organele împuternicite de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și, după caz, de Ministerul Silviculturii.

Articolul 30

Producătorii sau deținătorii, sub orice formă, de material biologic de înmulțire a plantelor agricole și forestiere sînt obligați să aplice toate măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor de carantina, indicate de organele de carantina fitosanitara.

În cazul cînd producătorii sau deținătorii nu au aplicat măsurile de prevenire și combatere ori le-au aplicat necorespunzător și se constata prezenta dăunătorilor, bolilor și buruienilor de carantina, aceste măsuri vor fi aplicate de către organele de protecție a plantelor, pe cheltuiala producătorilor sau a deținătorilor.

Articolul 31

Plantele, părțile de plante, semințele, fructele și orice alte produse agricole și forestiere, inclusiv cele tratate fizic sau chimic, care fac obiectul importului, exportului sau tranzitului pe teritoriul tarii, precum și mijloacele de transport folosite, sînt supuse obligatoriu controlului fitosanitar.

Articolul 32

Organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice și persoanele fizice importatoare de produse de origine vegetala sînt obligate să obțină de la organele de carantina fitosanitara o autorizație de import, prin care se precizează condițiile fitosanitare în care se admite importul.

Întreprinderile de comerț exterior vor asigura includerea în contractele de import a unor clauze prin care să se prevadă ca produsele de origine vegetala ce urmează a fi importate vor corespunde normelor de carantina fitosanitara ce se aplică în Republica Socialistă România.

Articolul 33

Organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice și persoanele fizice sînt obligate sa declare la organele de control fitosanitar vamal produsele de origine vegetala neprelucrate, la intrarea în țara a acestora.

Articolul 34

Organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice și persoanele fizice care exporta produse de origine vegetala sînt obligate să obțină de la organele de carantina fitosanitara certificate fitosanitare de tip internațional, cu respectarea condițiilor puse de țările importatoare.

Articolul 35

Organizațiile comerciale și persoanele fizice care desfac produse de origine vegetala sînt obligate să respecte măsurile indicate de organele de carantina fitosanitara.

Capitolul 5 — Regimul pesticidelor ↑ Cuprins

Articolul 36

Pot fi produse, livrate, comercializate și utilizate numai pesticidele autorizate de organele și în condițiile prevăzute de lege.

Pesticidele care se folosesc în acțiunile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor se stabilesc anual prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

În cazuri excepționale se pot folosi și alte pesticide, în condițiile și cu aprobarea organelor prevăzute de lege.

Articolul 37

Prin pesticide, în sensul prezentei legi, se înțelege orice substanța sau amestec de substanțe, inclusiv amestecurile acestora cu ingrediente, destinate utilizării în agricultura, silvicultura, în spațiile de depozitare, precum și în alte activități, în scopul prevenirii, diminuării, indepartarii sau distrugerii dăunătorilor, agenților fitopatogeni, buruienilor și altor forme de viața animala sau vegetala, inclusiv a virusurilor, dăunătoare plantelor și animalelor domestice sau folositoare, a insectelor și rozatoarelor purtătoare de maladii transmisibile la om, precum și produsele pentru reglarea creșterii plantelor defolierea sau desicarea acestora.

Articolul 38

După gradul de toxicitate, pesticidele se clasifica în patru grupe, potrivit normelor aprobate prin decret al Consiliului de Stat.

Încadrarea nominală a pesticidelor în grupele prevăzute la alin. 1 se face de către Ministerul Sănătății.

Secțiunea I — Producerea pesticidelor

Articolul 39

Producerea pesticidelor se realizează în cadrul sistemului integrat de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor și trebuie să asigure produsele chimice și biologice necesare pentru protecția plantelor cultivate și a pădurilor.

Articolul 40

Ministerul Industriei Chimice va lua măsuri pentru producerea unor sortimente de pesticide cu eficacitate ridicată, cu consumuri reduse de materii prime și energie, lipsite de nocivitate și cu remanenta redusă în sol, alimente și furaje, care să se încadreze în limitele maxime admisibile stabilite potrivit legii.

De asemenea, Ministerul Industriei Chimice va lua măsuri pentru producerea unor pesticide cu spectru cît mai larg de acțiune și va asigura, pe baza rezultatelor cercetării științifice și a nevoilor producției agricole și silvice, tipizarea pesticidelor.

Articolul 41

Unitățile socialiste care produc pesticide răspund, potrivit legii, de asigurarea parametrilor calitativi ai produselor prevăzuți în autorizații.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare executa, prin laboratoare specializate, controlul calității pesticidelor la unitățile producătoare și la orice alte unități deținătoare.

Unitățile producătoare de pesticide sînt obligate sa acopere pagubele cauzate unităților agricole și silvice prin livrarea unor produse necorespunzătoare calitativ.

Articolul 42

În scopul menținerii calității pesticidelor și al evitării oricăror riscuri de accidente, intoxicatii și îmbolnăviri, unitățile socialiste care produc pesticide sînt obligate sa întocmească pentru fiecare produs, cu avizul Ministerului Sănătății și al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, norme tehnice caracteristice de transport, depozitare, manipulare și utilizare.

Unitățile socialiste care produc, prepara sau condiționeaza pesticide sînt obligate să livreze aceste produse în ambalaje tipizate, confectionate din materiale adecvate, în raport cu gradul de toxicitate și inflamabilitate.

De asemenea, unitățile producătoare de pesticide vor indica termenul de valabilitate pentru fiecare produs; după expirarea acestui termen, pesticidele vor putea fi folosite numai cu avizul dat, pe baza analizelor de laborator, de organele de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Articolul 43

În vederea realizării și introducerii în practica agricolă și silvică a unor noi sortimente de pesticide, unitățile producătoare vor colabora permanent cu institutele de cercetare de profil și cu unitățile agricole și silvice, urmărind eficacitatea, eficienta și efectele noilor pesticide în condiții de producție.

Secțiunea a II-a — Folosirea pesticidelor

Articolul 44

În vederea utilizării rationale și eficiente a pesticidelor, a asigurării calității corespunzătoare a produselor agroalimentare, păstrării calității solului și protejării mediului înconjurător, precum și pentru eliminarea oricăror posibilități de producere a accidentelor, intoxicatiilor și imbolnavirilor, unitățile agricole și silvice, celelalte categorii de producători sau deținători de terenuri și culturi au obligația să respecte cu strictețe normele tehnice de folosire, depozitare, transport și manipulare a pesticidelor, elaborate potrivit legii.

Unitățile agricole și silvice care efectuează tratamente cu pesticide sînt obligate sa înștiințeze din timp unitățile piscicole și de gospodărire a apelor, precum și apicultorii, cu privire la perioadele de aplicare a tratamentelor în zonele respective și la tipul pesticidelor folosite.

Articolul 45

În acțiunile de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor nu pot fi folosite decît pesticidele a căror aplicare asigura încadrarea în limitele maxime admisibile de reziduuri în alimente și furaje, stabilite potrivit legii.

Este interzisă punerea în consumul public sau livrarea spre industrializare alimentara a produselor agroalimentare care conțin reziduuri de pesticide ce depășesc limitele maxime admisibile.

Organul de control care a constatat depășirea limitelor maxime admisibile la un produs alimentar are obligația sa sesizeze unitatea producătoare sau deținătoare, după caz, în vederea remedierii deficiențelor de aplicare a tratamentelor cu pesticide.

Articolul 46

Unitățile socialiste pot desfășura activități cu pesticide din grupele de toxicitate I și II numai pe baza autorizației sanitare eliberate în acest scop de centrul sanitar antiepidemic județean sau al municipiului București.

Pentru unitățile Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului de Interne, autorizațiile se eliberează de organele sanitare antiepidemice din subordinea acestor ministere.

Unitățile autorizate sînt obligate să se înregistreze potrivit legii.

Unitățile de protecție a plantelor cultivate și organizațiile socialiste comerciale pot distribui, fără autorizație, persoanelor fizice, numai pesticide din grupele de toxicitate III și IV.

Articolul 47

Unitățile socialiste care efectuează tratamente cu pesticide sînt obligate sa folosească în acest scop numai personal instruit, dotat cu echipamentul și mijloacele de protecție individuală normate.

Articolul 48

Unitățile care desfășoară activități cu pesticide răspund de respectarea stricta a normelor privind depozitarea, conservarea și distribuirea acestora, precum și de protecția muncii, prevenirea accidentelor în rindurile populației și la animale și ocrotirea mediului înconjurător.

Este interzisă încadrarea în munca sau folosirea, pentru activitatea cu pesticide din grupele I și II de toxicitate, a tinerilor sub 18 ani, a femeilor gravide și a celor care alapteaza, precum și a persoanelor care prezintă afecțiuni stabilite de Ministerul Sănătății.

Articolul 49

Tratamentele cu pesticide în gospodăriile individuale și în locuri publice se pot efectua numai cu produse autorizate, în acest scop, de Ministerul Sănătății.

Tratamentele cu pesticide din grupele I și II de toxicitate pot fi efectuate, în gospodăriile individuale, numai în afară spațiilor de locuit, de către echipe speciale, aparținînd organizațiilor socialiste autorizate a desfășura activități cu pesticide.

Articolul 50

Controlul respectării dispozițiilor legale privind regimul pesticidelor se executa de către Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii, Ministerul Industriei Chimice, Consiliul Național pentru Protecția Mediului Înconjurător și Consiliul Național al Apelor, potrivit atribuțiilor ce revin fiecăruia.

De asemenea, ministerele, celelalte organe și organizații centrale, precum și comitetele și birourile executive ale consiliilor populare, sînt obligate să execute controlul direct privind activitatea cu pesticide în unitățile ce le sînt subordonate.

În unitățile subordonate Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne controlul se executa de către organele de specialitate ale acestora.

Articolul 51

Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor propune, la fiecare doi ani, actualizarea listei cu limitele maxime admisibile de reziduuri de pesticide în alimente.

În același termen, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va propune actualizarea listei cu limitele maxime admisibile de reziduuri de pesticide în furaje, tinindu-se seama de limitele maxime admisibile pentru alimentele de origine animala.

Listele cuprinzînd limitele maxime admisibile de reziduuri de pesticide în alimente și furaje se aproba în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 52

Modul de autorizare a pesticidelor și de asigurare a calității acestora, înregistrarea unităților autorizate sa desfășoare activități cu pesticide și sistemul de evidenta utilizat în aceste activități, modul de ambalare, etichetare, depozitare, transport și comercializare a pesticidelor, precum și măsurile de decontaminare, sînt reglementate prin decret al Consiliului de Stat.

De asemenea, prin decret al Consiliului de Stat sînt reglementate răspunderile și sancțiunile pentru încălcarea normelor legale privind protecția plantelor cultivate, a pasunilor, finetelor și pădurilor, precum și regimul pesticidelor.

Capitolul 6 — Dispoziții comune și finale ↑ Cuprins

Articolul 53

Ministerul Industriei Chimice va sigura cantitățile de pesticide - inclusiv cele din categoria produselor biologice - pentru acțiunile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, potrivit necesarului stabilit împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii și celelalte ministere și organe centrale interesate și înscris în plan.

Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini va asigura producerea echipamentului de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor, precum și a pieselor de schimb, conform nomenclatorului întocmit de comun acord cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii și celelalte ministere și organe centrale interesate.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii și celelalte ministere și organe centrale cărora, potrivit legii, le revin sarcini în activitatea de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor vor organiza revizia și repararea aparatelor și mașinilor ce se folosesc în aceste acțiuni, precum și aprovizionarea cu piesele de schimb necesare, în scopul menținerii lor în permanenta stare de funcționare.

Articolul 54

Pentru prevenirea și combaterea atacurilor de daunatori și boli, accidentale și cu caracter de calamitate, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii și celelalte ministere și organe centrale interesate vor constitui stocuri tampon de materiale, pesticide și echipamente, potrivit normelor legale în vigoare.

Articolul 55

Cheltuielile pentru acțiunile de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor se suporta de unitățile agricole și silvice și de celelalte categorii de producători sau deținători de terenuri, în condițiile stabilite prin decret al Consiliului de Stat.

Articolul 56

Consiliile de conducere ale ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, consiliile oamenilor muncii din centrale, întreprinderi și celelalte unități socialiste, precum și consiliile de conducere din unitățile agricole cooperatiste, sînt obligate sa ia măsuri pentru cunoașterea și aplicarea stricta a prevederilor prezentei legi, pentru întărirea ordinii și disciplinei la fiecare loc de muncă, prevenirea oricăror accidente de muncă sau tehnice.

Organele de conducere colectivă prevăzute la alin. 1 sînt obligate să asigure:

a) organizarea cunoașterii temeinice a prevederilor legii de către întregul personal în atribuțiile căruia intra acțiuni de protecție a plantelor cultivate și a pădurilor sau activități privind producerea, transportul, depozitarea și administrarea pesticidelor;

b) dezbaterea prevederilor legii în adunări ale oamenilor muncii organizate pe sectoare de producție sau alte compartimente de muncă;

c) organizarea popularizarii prevederilor legii prin afișare la locul de muncă sau alte mijloace de informare;

d) instruirea temeinica a personalului muncitor în legătură cu atribuțiile, obligațiile și răspunderile ce-i revin în scopul intaririi ordinii și disciplinei, desfășurării întregii activități în condiții de deplina siguranța și cu respectarea regimului de lucru aprobat.

După studierea și însușirea prevederilor legii, muncitorii, maistrii, tehnicienii, inginerii, toți cei care lucrează sau conduc activități de protecție a plantelor cultivate și pădurilor, de producere, transport, depozitare și administrare a pesticidelor sînt obligați să semneze de luarea la cunoștința a reglementărilor cuprinse în prezenta lege și răspund de îndeplinirea întocmai a obligațiilor ce le revin.

Articolul 57

Consiliile de conducere ale ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, consiliile oamenilor muncii din centrale, întreprinderi și celelalte unități socialiste, precum și consiliile de conducere din unitățile agricole cooperatiste sînt obligate sa controleze modul în care au fost asigurate cunoașterea prevederilor legii de către întregul personal muncitor, instruirea periodică a acestuia și răspund nemijlocit de luarea tuturor măsurilor necesare în vederea aplicării întocmai a legii.

Organele Ministerului de Interne, ale procuraturii și justiției au obligația să asigure, prin participare directa, sprijinul necesar unităților socialiste în activitatea de cunoaștere și popularizare a legii și sa urmărească respectarea stricta a prevederilor acesteia, luînd măsuri pentru prevenirea și combaterea ferma a oricăror încălcări ale dispozițiilor prezentei legi.

Articolul 58

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Silviculturii vor lua măsuri pentru popularizarea în rindurile cetățenilor a cunoștințelor asupra protecției plantelor cultivate și a pădurilor, iar împreună cu Ministerul Sănătății vor asigură realizarea de filme educative și elaborarea altor materiale diversificate de educație, folosirea presei, emisiunilor de radio și televiziune în scopul prevenirii riscurilor de intoxicare cu pesticide și al însușirii măsurilor de prim-ajutor.

Ministerele prevăzute la alin. 1 împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului vor organiza elaborarea de materiale didactice referitoare la pesticide și vor lua măsuri pentru cunoașterea acestora de către elevi și studenți.

În organizarea și desfășurarea acțiunilor de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor și a acțiunilor de popularizare a cunoștințelor asupra protecției plantelor cultivate și a pădurilor, organele agricole și silvice cărora le revin, potrivit legii, sarcini în acest domeniu vor colabora cu organizațiile Asociației Crescatorilor de Albine, ale Asociației Generale a Vinatorilor și Pescarilor Sportivi, cu asociațiile de ocrotire a naturii, precum și cu organizațiile de pionieri și de tineret.

Articolul 59

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga orice dispoziții contrare.

Articolul 60

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Anexa 1

NORME TEHNICE

pentru asigurarea stării de igiena a culturilor, pasunilor și finetelor

1. La insamintare vor fi folosite numai semințe condiționate și tratate potrivit instrucțiunilor tehnice date de organele de protecție a plantelor cultivate.

2. Vor fi efectuate lucrări agrotehnice necesare pentru distrugerea buruienilor care servesc drept gazda pentru boli și daunatori în culturi și plantații - arat, discuit, prasit, erbicidat și altele.

3. Va fi distrusa imediat după aparitie samulastra de cereale paioase, floarea - soarelui și alte plante cultivate, folosindu-se în acest scop, mijloace agrotehnice economice.

4. Rotatia culturilor este obligatorie atunci cînd se stabilește de organele de protecție a plantelor cultivate în vederea prevenirii și combaterii dăunătorilor, bolilor și buruienilor.

5. Vor fi executate lucrările pentru distrugerea cuiburilor de omizi, a lichenilor și muschilor, taierea uscaturilor și drajonilor, culegerea fructelor mumificate și alte lucrări de igiena, îndeosebi prin metodele agrotehnice.

6. Focarele paduchelui din San-Jose vor fi distruse în jurul plantațiilor de pomi fructiferi neinfestate de acest daunator al pepinierelor pomicole, prin măsuri de combatere chimica sau prin scoaterea materialului nevaloros.

7. Vor fi distruse focarele de omida paroasa a dudului în livezi, parcuri, aliniamente și pomi razleti, îndeosebi prin mijloace mecanice.

8. Cultivarea altor plante în plantațiile de pomi se face cu respectarea normelor care asigura efectuarea la timp a tratamentelor chimice.

9. Vor fi folosite numai mladite de altoi de la plante mama selecționate în acest scop și care nu sînt atacate de daunatori sau agenți patogeni de carantina.

10. În pepinierele pomicole și dendrologice, precum și în solariile și serele legumicole și floricole, vor fi efectuate lucrările de combatere de iarna și de vara indicate de organele de protecție a plantelor cultivate.

11. Materialul săditor va fi livrat din pepinierele pomicole numai după dezinfectare și dezinsectizare, dacă organele de protecție a plantelor cultivate indica aceste măsuri.

12. Va fi ținuta la zi evidenta lucrărilor de protecție a plantelor, executate în pepinierele pomicole, dendrologice, solariile și serele legumicole sau floricole.

13. Solul, tocurile și utilajele din rasadnite, din solariile și serele legumicole și floricole vor fi dezinfectate potrivit indicațiilor date de organele de protecție a plantelor cultivate.

14. Semințele de trifoliene vor fi decuscutate în unități specializate, înainte de punerea lor în vînzare sau de folosirea lor la semanat.

15. Deșeurile rezultate din decapsularea tulpinilor de în în topitorii ori cele existente în stațiile de decuscutare a semințelor de trifoliene sau ierburi vor fi folosite la furajarea animalelor, unitățile care livreaza și preiau aceste produse fiind obligate să asigure realizarea integrală a măsurilor stabilite de organele de carantina și a celor de protecție a plantelor cultivate, în scopul furajarii în bune condiții a animalelor și prevenirii și răspîndirii cuscutei.

16. Lucrările de combatere pe cale chimica sau mecanică a focarelor de cuscuta în culturi și în alte locuri vor fi executate potrivit indicațiilor date de organele de protecție a plantelor cultivate.

17. Cartofii sensibili la riia neagra vor fi înlocuiți cu soiuri rezistente în zonele carantinate și se vor lua măsuri pentru menținerea puritatii biologice a acestor soiuri.

18. Spațiile de depozitare a produselor vegetale vor fi dezinfectate și dezinsectizate anual, atît înainte de introducerea produselor, cît și în timpul depozitarii lor, folosindu-se pesticide care să nu modifice calitatea acestora.

19. Executarea lucrărilor de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor se va face în perioadele stabilite de organele de protecție a plantelor cultivate, cu mijloacele și în condițiile indicate de aceste organe, în funcție de specificul fiecărei culturi și de zona geografică respectiva.

20. Lucrările de combatere vor fi executate cu aparatura și utilaje corespunzătoare parametrilor înscriși în fișa tehnica de exploatare, spre a se evita diminuarea sau depășirea dozelor de pesticide, risipirea acestora, poluarea mediului și accidentarea lucrătorilor manipulanti.

Anexa 2

NORME TEHNICE

pentru asigurarea stării de igiena a pădurilor

1. La culturile din solarii și pepiniere se vor folosi numai semințe condiționate și tratate potrivit instrucțiunilor tehnice stabilite de Ministerul Silviculturii.

2. La culturile din pepiniere, la răchitării și la culturile de arbori și arbuști fructiferi se vor efectua la timp lucrările de întreținere și se vor distruge buruienile și alte specii vegetale care sînt în gazda pentru boli și daunatori.

3. Se va respecta rotatia culturilor în pepiniere, stabilită prin planurile aprobate potrivit tehnologiilor.

4. Anual, în perioada septembrie - octombrie, se va efectua în toate pepinierele controlul fitosanitar al culturilor, pe baza căruia se va elibera certificat fitosanitar pentru puietii fără atacuri de daunatori și boli de carantina, ce pot fi folosiți la împăduriri.

5. În solarii, pepiniere și răchitării se vor efectua la timp tratamente preventive și curative împotriva dăunătorilor și bolilor, potrivit instrucțiunilor tehnice stabilite de Ministerul Silviculturii.

6. Conducătorii pepinierelor silvice vor declara la organul de carantina fitosanitara în raza căruia se afla pepiniera cazurile în care în pepinierele respective urmează să se cultive și material săditor pomicol altoit - mar, par, dud și nuc.

7. La înființarea rachitariilor se vor folosi numai butași din culturile de plante mama care nu sînt atacate de daunatori sau agenți patogeni.

8. În răchitării se vor executa în perioadele mai - iunie și august - septembrie controale fitosanitare, prin care să se facă depistarea dăunătorilor și bolilor și luarea la timp a măsurilor eficiente de prevenire și combatere a acestora.

9. Rezervațiile de semințe nu se vor înființa în pădurile în care sînt semnalati endemic daunatori care influențează asupra calității sau cantității fructificatiei.

10. Executarea lucrărilor de impadurire se va face numai după efectuarea controlului sanitar al solului, în vederea stabilirii infestarii cu larve de carabusi.

11. Arborii căzuți, rupti și doboriti de vînt sau de zapada, uscati sau atacati de daunatori și boli se vor scoate și valorifica cu prioritate.

12. În arboretele de rasinoase unde s-a produs ruperea virfurilor arborilor se vor extrage, în prima urgenta, cei a căror coroana este rupta peste o treime, iar cei cu coroana rupta sub o treime se vor extrage pe măsura ce încep să prezinte uscari sau atacuri de boli și daunatori.

13. La exploatarea pădurilor de rasinoase este obligatorie cojirea cioatelor - la pin și molid în întregime, iar la brad și celelalte rasinoase prin curelare; lemnul doborit nu poate fi menținut necojit în padure și în depozite în intervalul de la 1 aprilie la 1 octombrie.

14. Cojirea totală a cioatelor și arborilor de rasinoase situați în afară fondului forestier se efectuează odată cu taierea, cînd aceasta lucrarea se executa în intervalul 1 aprilie - 1 octombrie, sau pînă la 1 aprilie, cînd taierea se executa în intervalul 1 octombrie - 1 aprilie.

15. Curățirea completa a parchetelor exploatate de resturile de exploatare se executa pînă cel mai tirziu la expirarea termenului de scoatere a materialului lemnos.

16. Pe terenurile cu vegetație forestieră din afară fondului forestier se vor inlatura arborii de rasinoase în curs de uscare, rupti sau doboriti de vînt sau zapada, ori atacati de boli și daunatori.

17. Secuirea arborilor - cojirea pe o porțiune de jur imprejurul arborilor, în scopul de a produce uscarea - este interzisă.

18. Pentru prevenirea daunelor produse de vinat puietilor din plantații și regenerari naturale se vor lua măsuri de protejare a acestora cu ajutorul substanțelor repelente și al altor procedee prevăzute în normele tehnice ale Ministerului Silviculturii.

---------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.