privind sponsorizarea în domeniul audiovizualului
Capitolul 1 — Dispozitii generale ↑ Cuprins
Prin sponsorizare, în sensul prezentelor norme obligatorii, se înțelege participarea unei persoane fizice sau juridice, pe baza unui contract incheiat între sponsor și beneficiar, la finantarea directa sau indirecta, total sau parțial, a unor programe audiovizuale cu scopul promovarii numelui sau, a marcii sau a imaginii sale sociale.
Prin sponsor, în sensul prezentelor norme obligatorii, se înțelege orice persoană fizica sau juridica, publică sau privată, din România sau din strainatate, care efectueaza o sponsorizare în condițiile legii.
Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activități de sponsorizare din surse obtinute de la bugetul de stat.
Nu pot fi sponsori partidele și formatiunile politice.
În domeniul audiovizualului pot beneficia de sponsorizare, în sensul prezentelor norme obligatorii, persoanele juridice și persoanele fizice menționate în art. 5 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, care desfășoară una dintre activitățile prevăzute la art. 4 din lege.
Capitolul 2 — Modalități de realizare a sponsorizarii ↑ Cuprins
O emisiune sau o serie de emisiuni sponsorizate, în intregime sau parțial, trebuie să fie identificate în mod clar ca atare și adecvat în generic, la inceputul și/sau la sfirsitul programului.
Este exclusa prezenta sponsorului și a semnelor sale distinctive, sonore sau vizuale, în interiorul emisiunii (scenografie, costume, afise, instrumente muzicale etc.), cu excepția emisiunilor-concurs, a emisiunilor de divertisment, a caror durata depășește 30 de minute, precum și a emisiunilor continind manifestari sportive și în cadrul cărora este permisa menționarea sponsorului și a semnelor sale în generic la intervale de timp care nu pot fi mai mici de 15 minute.
Conținutul și programarea unei emisiuni sponsorizate nu pot fi în nici un caz influentate de sponsori, astfel incit sa aduca atingere responsabilitatii și independentei editoriale a difuzorului de programe de radio și de televiziune.
Emisiunile sponsorizate nu trebuie să incite la vinzarea, la cumpararea sau la luarea în locatie a produselor sau a serviciilor sponsorului sau ale unui tert.
Capitolul 3 — Sponsorizari interzise ↑ Cuprins
Sunt interzise sponsorizarea programelor de actualitati și a programelor cu tematica politica, precum și sponsorizarea prozelitismului religios.
Sponsorul ori beneficiarul poate să aduca la cunoștința publicului sponsorizarea numai prin promovarea numelui sau a marcii, ori a imaginii sale.
Emisiunile de radio și de televiziune sponsorizate trebuie anuntate ca atare.
Se interzice ca prin operațiunea de sponsorizare beneficiarul ori sponsorul să efectueze reclama comerciala anterioara, concomitenta sau ulterioară activității sponsorizate, în favoarea sponsorului sau a altor persoane decit beneficiarul.
Capitolul 4 — Dispozitii finale ↑ Cuprins
Orice aspecte de natura juridica, financiară sau privind modul de procedura, la care nu se fac în mod expres referiri în prezentele norme obligatorii, vor fi interpretate în sensul strict al prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea.
Consiliul Național al Audiovizualului va putea aduce, dacă va fi cazul, modificari prezentelor norme obligatorii.