Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanțe bancare neperformante asupra Societății Comerciale "SIDERCA" - S.A. Călărași, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 1 iunie 2004, cu următoarele modificări:
– Articolul 2 va avea următorul cuprins:
Articolul 2
(1) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este mandatată să plătească suma de 117,789 miliarde lei Băncii Comerciale Române - S.A. în contul creanței deținute de aceasta la Societatea Comercială «SIDERCA» - S.A. Călărași, pe măsura încasării prețului prevăzut la art. 1 alin. (1). Creanța se va consolida în valută (EUR), la cursul de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
(2) La data efectuării plăților prevăzute la alin. (1) către Banca Comercială Română - S.A., în limita sumei prevăzute la alin. (1), se anulează de la plată obligația Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului către Trezoreria Statului, conform indicatorilor de venituri și cheltuieli - transferuri din bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.