LEGE din 24 martie 1904

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
ANUARUL INDUSTRIEI GRAFICE
Intrat în vigoare
24.03.1904
Forma consolidată din
24.03.1904

Legea pentru obligațiunile atelierelor de arte grafice

Articolul 1

Proprietarul oricărui atelier de arte grafice: tipografie, litografie sau orice procedeu de arte grafice, este obligat sa trimită din orice carte, brosura, revista, ziar, note muzicale, harta geografică, planuri, stampe, portrete, tablouri, foaie volanta și orice alta reproducere, câte doua exemplare bibliotecii Academiei Române din București, câte doua exemplare bibliotecii centrale din Iași și câte un exemplar Fundatiunii Universitare "Carol I" din București; iar aceste biblioteci sînt obligate să le primească și să le păstreze în depozitele lor.

Din orice planuri, stampe, portrete, tablouri sau din orice reproduceri artistice care se executa nu prin tipar, ci prin alte procedeuri grafice, ex: prin fotografie, se trimite de asemenea numărul de exemplare arătate la aliniatul 1, atît cînd ele constituiesc părți sau sînt suplimente ale unei lucrări din cele de la alin. 1, precum și cînd sînt multiplicate spre a fi puse separat în comerț.

Articolul 2

Editiile următoare dintr-o lucrare, afară de editiile ziarelor din care se va trimite numai cea din urma, extragerile în broșuri deosebite din scrieri tipărite în reviste sau ziare, precum și tiparituri separate, cu paginatie deosebită, sînt supuse indatorirei de la art. 1. Dacă unele exemplare din una și aceiași editiune conțin modificări în text sau adăugiri de orice fel, atunci exemplarele modificate se considera ca editie noua și sînt supuse obligativitatii acestei legi. Dacă exemplarele unei editiuni sînt făcute în diferite chipuri, atunci unul din cele doua care se va trimite bibliotecii Academiei să fie din cele mai frumos executate.

Articolul 3

Atelierul ................. trimite urmatoarele: Nr. ex.Titlul lucrarilorAutorulData trimiterii

Exemplarele ce se trimit bibliotecilor trebuie să fie complete și executate pe aceiași hârtie sau material de aceiași calitate ca și cele care se pun în comerț sau se predau autorilor și editorilor.

Nu sînt supuse indatorirei acestei legi, imprimate care reprezintă bani, hârtii de valoare și toate acele de caracter oficial confidențial, care vor fi declarate ca atare de autoritățile respective.

Din imprimatele cu caracter particular, menite a se împărți într-un cerc restrâns de persoane și care nu se pun în comerț, se vor da bibliotecii Academiei doua exemplare în plicuri închise, care nu se vor deschide și, prin urmare, conținutul imprimatelor nu se va comunică publicului un timp care nu va trece de 10 ani. Numai acele exemplare se vor păstra în plicuri pentru care depunatorii ar exprima dorința expresă.

Regulamentul Legii (4 Iunie 1904)

1. Proprietarii de ateliere grafice, obligați prin legea din 19 Martie 1904, a trimite din toate lucrările efectuate de ei câte doua exemplare Academiei Române și bibliotecii Centrale din Iași și câte un exemplar Fundatiunii Universitare "Carol I" din București, vor expedia acele exemplare direct către cele trei biblioteci sub banda sau în pachete, care potrivit legii, sînt scutite de taxele poștale. Pe bandele sau pe pachetele trimise de ateliere, de autori sau de editori, se vor scrie sau se vor imprima cuvintele: "scutit de taxa poștală" art. 8 din legea de la 19 Martie 1904.

Impachetarea se va face cu îngrijire, astfel ca transporturile sa nu sufere stricăciuni.

2. Odată cu expedierea exemplarelor obligatorii, atelierele au îndatorirea de a trimite, în aceleași pachete sau sub aceleași bande și doua exemplare dintr-un formular de adeverinta după modelul anexat.

În josul uneia din aceste adeverinte, bibliotecarul, către care se face expediția, va confirma prin semnatura și ștampila primirea lucrărilor și va înapoia aceasta adeverinta expeditorului. Adeverintele se vor păstra de către expeditor trei ani de zile de la data lor după care timp se vor putea distruge.

Ele vor avea sa servească, în caz de contestație, ca proba de justificare înaintea judecații.

Expedierile din București se vor putea face către Academie și către Fundatiunea Universitară "Carol I" și prin oamenii de serviciu conformându-se, cu privire la adeverinte, celor arătate în aliniatele precedente. În același fel se vor putea face expedierile din Iași, către Biblioteca Centrala de acolo.

3. Lucrările ce se trimit celor trei biblioteci vor trebui să fie, conform legii, complete și executate pe aceeași hârtie sau cu material de aceiași calitate ca și acele ce se pun în comerț sau se predau autorilor ori editorilor.

Cînd se va constata că nu se respecta aceasta prescripțiune a legii, bibliotecile sînt în drept sa refuze exemplarele trimise iar tipografii și ceilalți proprietari de ateliere de arte grafice rămîn obligați a face o noua expediție din aceleași lucrări, însă complete și executate pe aceiași hârtie sau material după cum se specifică mai sus și după cum prescrie legea.

4. Trimiterea lucrărilor se face pentru publicațiunile periodice (ziare, reviste, etc.) chiar în ziua aparitiunii lor, pentru celelalte lucrări (cărți, broșuri, harti, etc.) îndată ce vor fi terminate.

5. După trecerea termenului de o luna, prevăzut de art. 5 al legii, cele trei biblioteci sînt obligate a reclama, prin scrisoare, lucrările efectuate și netrimise, iar atelierele de arte grafice, sau autorii și editorii, sînt datori a răspunde, în timp de 10 zile, fie trimițând lucrările reclamate, fie arătând cauzele pentru care nu au fost trimise.

6. După trecerea acestui timp, cele trei biblioteci au îndatorirea de a aviza pe procurorii respectivi despre călcarea legii, arătând pe contravenienti spre a fi dati în judecata tribunalului.

Înaintea tribunalului vor fi citați și avocații Statului, spre a se constitui parte civilă, conform art. 9, alin. II din lege.

Aceștia, îndată după primirea citației, vor înștiința cele trei biblioteci despre obiectul procesului și despre termenul înfățișării.

Cele trei biblioteci pot trimite la ziua înfățișării avocați de ai lor, care să asiste pe avocații Statului.

(Anexa)

Modificarea Legii din 27 Noiembrie 1922

Art. unic 1. alin. 1, al legii din 24 Martie 1904, promulgată cu decret Nr. 1021 din 19 Martie 1904, se modifica după cum urmează:

"Proprietarul oricărui atelier de arte grafice, tipografie, litografie sau orice procedeu de arte grafice este obligat sa trimită orice carte, brosura, revista, ziar, note muzicale, harta geografică, planuri, stampe, portrete, tablouri, foaie volanta și orice alta reproducere, câte doua exemplare Bibliotecii Academiei române din București, câte doua exemplare Bibliotecii Universitatii din Cluj, Bibliotecii Universitatii din Cernauti, Bibliotecii Ateneului Roman, Bibliotecii din Chișinău și câte un exemplar Fundatiunii Universitare Carol I din București și Asociațiunii pentru cultura și literatura poporului român din Sibiu, iar aceste biblioteci sînt obligate să le primească și să le păstreze în depozitele lor".

Modificarea legii (23 Martie 1937)

Articolul UNIC

Art. 8, 9, 10 și 11 din legea pentru obligațiunile atelierelor de arte grafice, din 19 Martie 1904, cu modificările din 4 Iunie 1904 și 27 Noiembrie 1922 se modifica după cum urmează:

"ART. 8

Expedierile exemplarelor legale către bibliotecile arătate în art. 1, din prezenta lege, se fac sub banda sau în pachet, direct de către stabilimentele sau atelierele care le executa și sînt scutite de taxele poștale, prin derogare de la dispozițiile art. 33 din legea Regiei Autonome P. T. T. din 1 Octombrie 1929.

Tipografii sînt îndatorați a inainta, odată cu aceste pachete și o chitanța în doua exemplare, din care una li se va restitui, certificată de administrația bibliotecilor.

Dovada cu martori este inadmisibila, pentru dovedirea expedierii exemplarelor legale.

Articolul 9

Orice abatere de la prescripțiunile acestei legi, se va pedepsi cu amendă de cel puțin 1.000 lei pînă la 5.000 lei și cu o despăgubire către fiecare din bibliotecile arătate la art. 1, de 10 ori valoarea lucrărilor executate și netrimise.

Prețul lucrărilor este acela cu care ele sînt puse în comerț.

Pentru publicațiunile ce nu se vor pune în comerț, prețul se stabilește după registrele de comanda ale stabilimentului grafic sau atelierului în chestiune.

Avocații Statului au îndatorirea de a se constitui parte civilă pentru despăgubirile către bibliotecile, prevăzute în art. 1 din această lege.

Prin derogare de la dispozițiile art. 546 din codul de procedura penală, despăgubirile se urmăresc de agenții Statului, cum se urmăresc și amenzile și se înaintează de aceștia Academiei Române, Bibliotecii Centrale din Iași, Fundației Universitare Carol I, din București Fundației "Principele Carol", Fundației "Regele Ferdinand", din Iași, Bibliotecii Universitatii din Cluj, Bibliotecii Universitatii din Cernauti, Bibliotecii Ateneului Roman, Bibliotecii din Chișinău și Asociațiunii pentru Cultura și Literatura Poporului Roman din Sibiu.

Pe lîngă despăgubirile civile, prevăzute mai sus, bibliotecile menționate în art. 1, din prezenta lege, vor putea cere tribunalului, prin avocații Statului, ca persoanele arătate în art. 1 și 4, să fie condamnate și la cheltuieli de judecată, care se vor urmări de agenții Statului, întocmai ca și amenzile și despăgubirile.

Articolul 10

Contraventiunile la legea de fața se judeca numai de către tribunale, ca prima și ultima instanța, prin derogare de la dispozițiunile art. 13 din codul de procedura penală.

Articolul 11

Prin derogare de la dispozițiunile art. 164 din codul de procedura penală, acțiunea publică, în ce privește contraventiunile la legea de fața, se prescrie într-un termen de 2 ani de la apariția lucrărilor.

Anul în care lucrările au apărut, se socotește ca trecut și prescripțiunea începe a curge de la 1 Ianuarie a anului următor.

--------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.