de semnalizare a monumentelor istorice
(actualizate până la data de 10 decembrie 2014*)
----------
Marcarea monumentelor istorice
1. Însemnul distinctiv care atestă regimul juridic de monument istoric al unui bun imobil, în vederea protejării sale în timp de pace sau de conflict armat, este înscrisul în limba română, în una sau mai multe limbi minoritare, după caz, precum și în două limbi de circulație internațională al textului «monument istoric», prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
----------
Pct. 1 din norme a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
2. Sigla monumentelor istorice este simbolul grafic aprobat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, protejat în condițiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, și prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.
3. Însemnul distinctiv care atestă regimul juridic de monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial, în vederea protejării sale în timp de pace sau de conflict armat, este simbolul grafic aprobat de Convenția Internațională UNESCO în anul 1978, protejat conform legislației internaționale și asociat cu înscrisul în limba română, în una sau mai multe limbi minoritare, după caz, și în două limbi de circulație internațională, prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.
----------
Pct. 3 din norme a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
Inscripționarea monumentelor istorice
4. Inscripționarea monumentelor istorice va cuprinde succint principalele date din evoluția monumentului istoric, conform anexei nr. 5 la ordin.
5. Inscripționarea monumentelor istorice în limba română, în una sau mai multe limbi minoritare, după caz, și în două limbi de circulație internațională, având la bază texte avizate de organisme sau instituții științifice de specialitate, se avizează de Comisia națională a monumentelor istorice, prin comisiile zonale ale monumentelor istorice în a căror rază teritorială se află monumentele istorice respective.
----------
Pct. 5 din norme a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
5^1. Marcarea și inscripționarea monumentelor istorice în una sau mai multe limbi minoritare, după caz, se realizează în oricare dintre următoarele situații:
a) creatorul sau beneficiarul monumentului istoric, la momentul edificării, aparține unei minorități naționale;
b) monumentul istoric este reprezentativ pentru cultura unei anumite minorități naționale;
c) monumentul istoric este amplasat într-o unitate administrativ-teritorială în care există un număr substanțial de persoane aparținând minorităților naționale și o cerere suficientă;
d) consiliul local ori consiliul județean în a cărui rază teritorială este amplasat monumentul istoric solicită marcarea și inscripționarea monumentului istoric într-o limbă minoritară recunoscută prin Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.
----------
Pct. 5^1 din norme a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
Amplasare și execuție
6. Însemnele distinctive, sigla și inscripționarea se asociază independent sau pe același suport ori panou de marcare a monumentului istoric, după caz, conform exemplelor din anexele nr. 6, 7 și 8 la ordin.
7. În cazul monumentelor istorice situate în localitățile rurale sau urbane, marcarea se realizează la loc vizibil, lângă numerele poștale, pe suporturi modulate în funcție de proporțiile numerelor poștale.
8. În cazul monumentelor istorice situate în localități sau în extravilan, în funcție de amplasament, de existenta unei incinte ori a unei suprafețe de teren aferente, de contextul urbanistic sau de amplasarea într-un peisaj natural, inscripționarea și marcarea monumentelor istorice se pot face pe împrejmuire, la limita proprietății, în incinta sau în zona de protecție, în zona caii de acces spre monumentul istoric, urmărindu-se realizarea marcajului la o scara favorabila și amplasarea sa într-o zona care să nu obtureze culoarul de percepere a construcțiilor-monument istoric.
9. Însemnele distinctive, siglele și inscripționarea se execută din tablă emailată în culori alb 100% și maron pantone 491 C 100% sau, după caz, din alte materiale durabile, rezistente la intemperii: piatra, marmura, metal, prelucrat, plexiglas și altele asemenea.
----------
Pct. 9 din norme a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 2.237 din 27 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 1 iulie 2005.
10. Însemnele distinctive, siglele și inscripționarea, realizate conform prezentului ordin, se amplasează cu avizul și cu asistența de specialitate din cadrul direcției județene pentru cultură, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială se află monumentele istorice respective, până la data de 31 decembrie 2015.
----------
Pct. 10 din norme a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
10^1. Pentru imobilele clasate ca monument istoric după data de 31 decembrie 2015, amplasarea însemnelor prevăzute la pct. 10 se realizează în termen de 120 de zile de la data publicării ordinului de clasare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
----------
Pct. 10^1 din norme a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 2.815 din 28 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 10 decembrie 2014.
Atribuții și control
11. Primarii asigura prin aparatul propriu de specialitate și în colaborare cu direcția pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național județeană, respectiv a municipiului București, aplicarea însemnelor distinctive și a siglelor de monumente istorice și controlează întreținerea lor de către proprietar.
12. Serviciul de monumente istorice din cadrul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, colaborează cu autoritățile administrației publice locale și asigura asistență de specialitate pentru marcarea și inscripționarea monumentelor istorice.
13. Ministerul Culturii și Cultelor controlează amplasarea însemnului distinctiv care atesta regimul de monument istoric, în vederea protejării sale în timp de pace sau de conflict armat.
14. Proprietarii monumentelor istorice au obligația să permită montarea și să întrețină însemnul și sigla de monument istoric.
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.