Articolul 1
Animalele vii destinate exportului se grupează astfel:
a) animale pentru tăiere sau macelarie;
b) animale de producție (de creștere sau de muncă).
pentru aprobarea unor reglementări privind exportul de animale vii
---------
Notă *) Republicată, în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 480/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997.
Hotărârea Guvernului nr. 79/1995 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 februarie 1995 și a mai fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 421/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 3 iulie 1995.
Animalele vii destinate exportului se grupează astfel:
a) animale pentru tăiere sau macelarie;
b) animale de producție (de creștere sau de muncă).
Speciile de animale, categoriile de producție și greutatea minima admisă pentru export se stabilesc anual prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.
Agenții economici, persoane fizice sau persoane juridice, pot derula operațiuni de export de animale vii, numai după obținerea avizului sanitar veterinar de export.
(1) Exportul de animale vii se efectuează în condițiile sanitare veterinare stabilite de către Ministerul Agriculturii și Alimentației prin Agenția naționala sanitară veterinara.
(2) Avizul sanitar veterinar de export se emite de direcțiile sanitare veterinare județene, respectiv a municipiului București, în baza condițiilor sanitare veterinare stabilite de Agenția naționala sanitară veterinara și la solicitarea agenților economici interesați. Cererea scrisă, însoțită de documentația pentru export, se depune de către solicitant la registratura direcției sanitare veterinare județene, respectiv a municipiului București, cu cel puțin 10 zile înainte de imbarcarea animalelor, pentru fiecare operațiune și specie de animale.
Licentele de export se emit de Ministerul Comerțului pentru animalele vii contingentate la export.
(1) Agenții economici exportatori sunt obligați sa întocmească dosarul de export pentru obținerea avizului sanitar veterinar de export și a certificatului sanitar veterinar de sănătate și transport, în vederea emiterii ordinului de îmbarcare a animalelor.
(2) Dosarul de export va cuprinde:
a) cererea oficială a agentului economic cu detalierea obiectului exportului, conform machetei;
b) copie de pe actul de înmatriculare la Registrul comerțului și înregistrarea fiscală;
c) copie de pe statutul societății, din care să rezulte efectuarea de operațiuni de export pentru animale vii;
d) biletul de adeverire a proprietății animalelor, în original, tipizat, conform legislației în vigoare, completat în toată rubricatia, stampilat și semnat de primarul localității sau de inlocuitorul acestuia, iar în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat se vor elibera adeverinte de proprietate care vor cuprinde rubricatia prevăzută de lege. Valabilitatea acestor acte pentru export va fi de maximum 15 zile de la data eliberării;
e) tabele în original cu individualizarea animalelor (prin crotaliere, tatuaj sau colier), care vor fi avizate de direcția sanitară veterinara judeteana sau a municipiului București, pentru confirmarea exportului. În cazul animalelor reformate, tabelul va cuprinde și cauza reformarii pentru fiecare animal în parte. Procesul-verbal de reformare și tabelele cu animalele reformate vor fi avizate pe fiecare pagina de direcția generală pentru agricultura și alimentație judeteana, direcția sanitară veterinara judeteana și oficiul județean de reproducție și selecție a animalelor;
f) licenta de export în original, în cazul animalelor contingentate.
(1) Direcția sanitară veterinara judeteana, respectiv a municipiului București, din raza căreia provin animalele destinate exportului, verifica îndeplinirea condițiilor sanitare veterinare de export și documentația solicitantului și, după caz, emite avizul sanitar veterinar de export, admite imbarcarea-încărcarea animalelor pentru export și eliberează:
a) certificatul sanitar veterinar de sănătate și transport intern până la baza de îmbarcare-încărcare a animalelor pentru export;
b) certificatul sanitar veterinar de sănătate și transport internațional direct către țara importatoare; în acest caz, operațiunile de vama se efectuează în județul de proveniență a animalelor.
(2) Certificatul sanitar veterinar de sănătate și transport tipizat se eliberează de medicul veterinar de stat, completat în toată rubricatia, fără ștersături și modificări, semnat, stampilat și parafat.
(3) Direcțiile sanitare veterinare județene, respectiv a municipiului București, vor notifica Agenției naționale sanitare veterinare avizele sanitare veterinare de export, în ziua emiterii acestora.
Agentul economic trebuie să prezinte medicului veterinar de poliție sanitară veterinara de frontieră:
a) dosarul de export;
b) certificatul sanitar veterinar de sănătate și transport internațional;
c) avizul sanitar veterinar de export, în original, eliberat de direcția sanitară veterinara judeteana, respectiv a municipiului București.
(1) Poliția sanitară veterinara de frontieră urmărește respectarea reglementărilor prevăzute în legislația sanitară veterinara și în Codul vamal, verifica autenticitatea documentelor cuprinse în dosarul de export și emite, după caz, certificatul sanitar veterinar de sănătate și transport internațional pentru loturile de animale ale căror documente insotitoare corespund prevederilor legale.
(2) Certificatele sanitare veterinare, biletele de adeverire a proprietății sau adeverintele de proprietate, tabelele de individualizare a animalelor, care nu sunt completate la rubricile prevăzute, cele care nu poarta ștampila și semnatura organelor și persoanelor autorizate sunt nule și atrag returnarea lotului de animale la agentul exportator, precum și răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.
(1) Medicul veterinar din cadrul poliției sanitare veterinare de frontieră verifica starea de sănătate a animalelor debarcate din mijloacele de transport, încadrarea în categoriile de animale specificate în actele din dosarul de export și indica sectorizarea animalelor în padocurile bazei, în funcție de proveniență și numărul de capete, în asa fel încât sa nu se creeze posibilitatea amestecarii animalelor tranzitate prin România cu animalele indigene. Cu aceasta ocazie, medicul veterinar din cadrul poliției sanitare veterinare de frontieră dispune interzicerea exportului animalelor ce nu au greutatea minima admisă pe cap de animal, aprobată de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b).
Animalele destinate exportului pe cale maritima și debarcate în bazele de la punctele de control pentru trecerea frontierei se admit pentru reimbarcare după 24 de ore de la sosirea acestora - perioada necesară odihnei, adaparii, hranirii și supravegherii sanitare veterinare.
Operațiunile de numărare, cantarire și îmbarcare-încărcare a animalelor se vor face numai la lumina zilei, în prezenta obligatorie a reprezentantului vamal și a reprezentantului poliției sanitare veterinare de frontieră, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), după ce, în prealabil, organul vamal este anuntat ca sunt îndeplinite condițiile sanitare veterinare și emite ordinul de îmbarcare-încărcare a animalelor.
Declarația vamală se completează de exportator în cel mult două ore după terminarea operațiunii de îmbarcare.
La intrarea în schimb, personalul sanitar veterinar al poliției sanitare veterinare de frontieră și organele vamale au obligația sa declare în registre speciale sumele în lei și în valută pe care le dețin asupra lor.
(1) Consiliile locale municipale, orășenești și comunale vor amenaja spații corespunzătoare pentru târguri, oboare, expoziții de animale, în care vânzarea animalelor destinate exportului să se facă prin licitații publice.
(2) Participarea la aceste licitații, în calitate de vânzător, este facultativă pentru producătorii particulari și obligatorie pentru societățile comerciale agricole cu capital majoritar de stat.
Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și Ministerul Industriei și Comerțului îi vor informa în mod permanent pe producătorii agricoli, prin intermediul mass-media, despre prețurile practicate pe piața interna și externa pentru produsele agricole, în vederea comercializării acestora la un preț real și stimulativ.
Nerespectarea prevederilor stabilite anual prin ordine ale ministrului agriculturii și alimentației, privind speciile de animale, categoriile de producție și greutatea minima admisă pentru export, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250.000 lei la 700.000 lei.
Exportul de animale vii, fără respectarea prevederilor art. 3 din prezenta hotărâre, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
Prezentarea, în vederea obținerii avizului sanitar veterinar pentru export, de dosare care conțin date eronate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei.
Nerespectarea prevederilor stabilite în art. 7, 8, 9 și 11 din prezenta hotărâre constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
Imbarcarea, numărarea și cantarirea animalelor în alte condiții decât cele prevăzute la art. 12 din prezenta hotărâre constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200.000 lei la 400.000 lei.
Faptele prevăzute la art. 17-21 constituie contravenții, numai dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni.
Pentru faptele prevăzute la art. 17-21, sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.
(1) Pe lângă sancțiunea amenzii prevăzute la art. 17, 18, 20 și 21 din prezenta hotărâre, agentului economic contravenient i se retrage dreptul de a efectua operațiuni comerciale pe teritoriul României pe o perioadă de 3 ani.
(2) Persoana care aplica sancțiunea are obligația sa încunoștiințeze Oficiul Registrului comerțului sau, după caz, autoritatea administrației publice locale care a autorizat funcționarea agentului economic contravenient despre sancțiunea aplicată.
Întocmirea de cargo-manifest de către societățile comerciale de agenturare a navelor, în mai multe exemplare, conținând alte date decât cele din declarația vamală sau din certificatul sanitar veterinar de export, constituie contravenție și se sancționează cu retragerea autorizației de funcționare pe teritoriul României.
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac prin proces-verbal încheiat de către inspectorii poliției sanitare veterinare autorizați sa acționeze pe tot teritoriul tarii sau, după caz, al județului și de către medicii veterinari care au atribuții de inspectori ai poliției sanitare veterinare.
(2) Prevederile prezentei hotărâri se intregesc cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
------------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.