privind înființarea Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Se înființează Universitatea "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Timișoara, str. Arieș nr. 19, județul Timiș.
Universitatea "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, se înființează cu următoarea facultate și specializare acreditate: Facultatea de Management Turistic, Hotelier și Comercial, specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor, cu predare în limba română.
După intrarea în vigoare a prezentei legi în structura universității înființate potrivit art. 1 intră și facultățile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Personalul didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu se preia prin transfer în interesul serviciului la instituția nou-înființată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
(1) Universitatea înființată potrivit art. 1 dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, prin efectul legii.
(1) Patrimoniul Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, rămâne și va fi utilizat numai în cadrul sistemului național de învățământ. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educației și Cercetării va propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității.
(2) În cazul desființării Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, destinația patrimoniului se stabilește prin lege, numai în interesul învățământului.
Cheltuielile privind funcționarea Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, se suportă din veniturile proprii, dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.
Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate, specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată, pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Anexa
DenumireaAdresaValoarea -milioane lei-Titlul în baza căruia este deținut I. Bunuri imobile, din care: 10.658 A. ClădiriTimișoara, Str. Diaconu Coresi10.658Edificare nr. 12052/2002 Judecătoria Timișoara Extras de Carte Funciară nr. 121946 B. Terenuri C. Altele II. Bunuri mobile, din care: 3.806Facturi de achiziție, conform protocol de predare-primire A. Tehnică de calcul (calculatoare PC, rețele, imprimante, programe)Timișoara, Str. Arieș, nr. 19116Facturi de achiziție, conform protocol de predare-primire B. Birotică - C. Mijloace transport - D. Mobilier 752Facturi de achiziție, conform protocol de predare-primire E. Disponibilități (fond bibliotecă)Timișoara, Str. Arieș, nr. 192.832Facturi de achiziție, conform protocol de predare-primire F. Inventar gospodăresc 106Facturi de achiziție, conform protocol de predare-primire III. Imobilizări financiare: - A. Depozite bancare - B. Fonduri speciale - IV. Active circulante, din care: - A. Titluri de plasament - B. Disponibilități - C. Stocuri - D. Creanțe - E. Alte valori -
Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, înființată prin lege
Notă: Prezenta anexă are la bază Protocolul de predare-primire a patrimoniului dintre Fundația "Mihai Eminescu" din Timișoara și Universitatea "Mihai Eminescu" din Timișoara, care se înființează prin lege.