Articolul 1
(1) Paza sediilor instanțelor judecătorești, parchetelor și Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a activității în aceste sedii se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin unitățile sale teritoriale, cu un număr de 4.200 de jandarmi.
(la 11-01-2011, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 1.351 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011 )
(2) Modalitățile de asigurare a pazei sediilor instanțelor judecătorești, parchetelor și Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, de supraveghere a accesului și de menținere a ordinii interioare se stabilesc prin protocol încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție și Consiliul Superior al Magistraturii, conform prevederilor legale.