ORDONANȚĂ nr. 46 din 11 august 2005

ORDONANȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 18 august 2005
Intrat în vigoare
21.08.2005
Forma consolidată din
21.08.2005

privind accelerarea absorbției fondurilor SAPARD prin garantarea creditelor de cofinanțare cu activele achiziționate în cadrul proiectelor SAPARD

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. IV.4 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

Beneficiarii Programului SAPARD pot garanta creditele bancare de cofinanțare a proiectelor de investiții din cadrul programului, precum și creditele pentru capitalul de lucru necesar operării acestor investiții cu activele finanțate prin Programul SAPARD, cu respectarea prevederilor art. 4 din secțiunea B a anexei la Acordul multianual de finanțare dintre România și Comisia Comunităților Europene, ratificat prin Legea nr. 316/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 5 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Creditele bancare pot fi garantate cu activele achiziționate prin proiectele finanțate în cadrul următoarelor măsuri acreditate de Comisia Europeană Agenției SAPARD: Măsura 1.1 - "Îmbunătățirea marketingului și prelucrării produselor agricole și piscicole", Măsura 3.1 - "Investiții în exploatațiile agricole", Măsura 3.4 - "Dezvoltarea și diversificarea activităților economice pentru generarea de activități multiple și venituri alternative" și Măsura 3.5 - "Silvicultura".

Articolul 3

(1) Sumele aferente debitelor rezultate din nereguli produse ca urmare a nerespectării prevederilor contractului-cadru de finanțare între Agenția SAPARD și beneficiari, care nu sunt recuperate în termenul prevăzut la art. 14 pct. 2.8 din secțiunea A a anexei la Acordul multianual de finanțare, se prevăd în bugetul de stat la poziția "Transferuri aferente Fondului Național de Preaderare" și în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

(2) Sumele stabilite în condițiile alin. (1) se transferă Agenției SAPARD în vederea achitării obligațiilor de plată, conform contractelor încheiate pentru realizarea măsurilor cuprinse în Programul SAPARD.

(3) Sumele stabilite în condițiile alin. (1) transferate Agenției SAPARD se regularizează cu fondurile SAPARD primite de la Comisia Europeană după îndeplinirea condițiilor prevăzute în Acordul multianual de finanțare, în limita sumelor eligibile cheltuite.

(4) În cazul în care beneficiarii proiectelor SAPARD nu îndeplinesc în continuare condițiile prevăzute în Acordul multianual de finanțare, Ministerul Finanțelor Publice are dreptul să declare scadente și să obțină plata imediată a tuturor sumelor datorate și nerambursate, inclusiv a accesoriilor acestora.

(5) Recuperarea sumelor aferente debitelor rezultate din nereguli produse ca urmare a nerespectării prevederilor contractului-cadru de finanțare între Agenția SAPARD și beneficiari se face potrivit procedurii reglementate de legislația în vigoare.

(6) Sumele recuperate de la beneficiarii finali în contul sumelor avansate de la bugetul de stat, inclusiv obligațiile de plată accesorii, ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiarii proiectelor a condițiilor prevăzute în Acordul multianual de finanțare se virează la bugetul de stat.

Articolul 4

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

────────────────

p. Ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale,

Nicolae Flaviu Lazin,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor publice,

Mara Râmniceanu,

secretar de stat

București, 11 august 2005.

Nr. 46.

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.