Regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să-și desfășoare întreaga activitate în condiții de profitabilitate, echilibru financiar și capacitate de plată, pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli și a programelor de activitate, aprobate potrivit prevederilor legale.
Nivelul minim al profitabilitatii în raport cu capitalul propriu se stabilește în mod obligatoriu prin bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărui agent economic, elaborat potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Finanțelor.
În aplicarea prevederilor de mai sus se va proceda astfel:
Regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat întocmesc anual buget de venituri și cheltuieli, după metodele stabilite de Ministerul Finanțelor, potrivit prevederilorart. 7 și 24 din Legea nr. 15/1990privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Bugetul de venituri și cheltuieli va reflecta modul de formare, administrare și utilizare a mijloacelor financiare și va asigura furnizarea informațiilor necesare fundamentarii deciziilor privind gestiunea unității patrimoniale. Prin structura sa, acesta reprezintă instrumentul principal de programare a rezultatelor financiare, precum și a fondurilor necesare.
În procesul de elaborare și de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli se va urmări, necondiționat, respectarea principiilor eficientei maxime și echilibrului financiar, precum și a nivelului minim al profitabilitatii, calculat ca raport între profitul net și capitalul propriu.
Bugetele de venituri și cheltuieli vor fi aprobate de către organele prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 1995 în cazul regiilor autonome și înLegea nr. 31/1990în cazul societăților comerciale.
Agenții economici vor depune proiectele de bugete de venituri și cheltuieli la Ministerul Finanțelor sau la organele teritoriale ale acestuia, după caz, precum și la băncile finanțatoare, în următoarele cazuri:
- dacă aceasta obligație este prevăzută într-un act normativ;
- dacă pentru activitatea unităților patrimoniale sunt prevăzute subvenții sau alocații pentru cheltuieli de capital de la bugetul de stat sau bugetul local, după caz;
- dacă se solicita împrumuturi cu garanția statului.
Prevederile cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli se vor actualiza în funcție de prevederile actelor normative care se vor adopta ulterior.
În vederea accelerarii procesului de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, la propunerea ministerelor de resort și a consiliilor locale sau județene, după caz, pentru regiile autonome, respectiv a Agenției de Restructurare, cu avizul Fondului Proprietății de Stat și al ministerelor pentru societățile comerciale cu capital majoritar de stat, Guvernul stabilește, prin hotărâri, agenții economici pentru care se instituie regimul special de supraveghere economico-financiară.
Acest regim se instituie pentru regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat care înregistrează pierderi, fluxuri financiare negative, plati restante sau nu au piața de desfacere pentru utilizarea corespunzătoare a capacităților de producție existente și a căror activitate afectează desfășurarea normală a proceselor din economie.
Obiectivele regimului special de supraveghere economico-financiară sunt:
a) realizarea unui flux financiar pozitiv;
b) reducerea și, în final, eliminarea plăților restante și încasarea creanțelor;
c) desfășurarea unei activități economice profitabile și reducerea solicitărilor privind finanțarea din fonduri publice.
În aplicarea prevederilor de mai sus se va proceda astfel:
Regimul special de supraveghere economico-financiară se va institui pentru regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat a căror activitate afectează desfășurarea normală a proceselor din economie.
La stabilirea condițiilor de selectare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, ce vor fi cuprinse în regimul special de supraveghere, se vor avea în vedere, în principal, cauzele care au determinat situația nefavorabila a acestora din punct de vedere economic și financiar, și anume:
- înregistrarea de pierderi;
- fluxuri financiare negative;
- lipsa unei piețe de desfacere pentru utilizarea corespunzătoare a capacităților de producție.
Totodată, la selectarea agenților economici ce vor fi cuprinși în regimul special de supraveghere economico-financiară se vor avea în vedere și următoarele criterii:
- stadiul acțiunii de privatizare;
- importanța în strategia sectoriala;
- rezultatul din exploatare;
În vederea selectării agenților economici, datele necesare analizarii acestora vor fi reflectate într-un tabel-anexa, cu următorul cuprins:
- coloanele 1, 2, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 - cuprind informații date de Ministerul Finanțelor, pe baza datelor preluate din raportarile trimestriale sau anuale;
- coloana 3 - se completează de către ministerele de resort, prin acordarea unui punctaj de la 1 la 5, pentru fiecare dintre criteriile enumerate mai jos:
a) impactul asupra industriei orizontale;
b) influența asupra blocajului financiar;
d) gradul de viabilitate;
- coloana 4 - se completează de către F.P.S. cu date referitoare la stadiul privatizării, și anume, dacă unitatea:
a) este privatizata până la data întocmirii situației;
b) este prevăzută pentru privatizare imediata;
c) are documentația de privatizare depusa la F.P.S.
După modelul tabelului-anexa, regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi ordonate în ordinea descrescătoare a criteriilor "Pierderi" și "Plati restante", astfel:
- Anexa nr. 1 - va cuprinde regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, în ordinea strict descrescătoare a pierderilor (coloana 1 din anexa), indiferent de ministerul sub coordonarea căruia se afla;
- Anexa nr. 2 - va cuprinde regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, în ordinea strict descrescătoare a plăților restante (coloana 2 din anexa), indiferent de ministerul sub coordonarea căruia se afla;
- Anexa nr. 3 - va cuprinde regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, în ordinea strict descrescătoare a pierderilor (coloana 1 din anexa), grupate pe ministere și, în cadrul acestora, pe departamente (direcții generale);
- Anexa nr. 4 - va cuprinde regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, în ordinea strict descrescătoare a plăților restante (coloana 2 din anexa), grupate pe ministere și, în cadrul acestora, pe departamente (direcții generale).
Anexele menționate mai sus, completate cu datele solicitate, vor fi analizate în vederea selectării agenților economici asupra cărora se va institui regimul special de supraveghere economico-financiară, conform art. 2 din ordonanța.
Tabelul-anexa este prezentat în anexa nr. I.
Agenții economici aflați în regimul de supraveghere economico-financiară sunt obligați sa elaboreze, potrivit normelor metodologice emise de Consiliul pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică, Ministerul Finanțelor și Agenția de Restructurare, și sa supună spre însușire consiliilor de administrație ale regiilor autonome, respectiv adunărilor generale ale acționarilor societăților comerciale cu capital majoritar de stat, în termen de 30 de zile de la instituirea regimului, programele de restructurare și redresare financiară.
Aceste programe vor cuprinde măsuri de natura organizatorică, tehnica, tehnologică, managerială și financiară care să asigure creșterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, eliminarea și prevenirea plăților restante și a eventualelor pierderi, precum și creșterea profitabilitatii, cu un grad ridicat de detaliere pentru primul an de aplicare.
Programele de restructurare și redresare financiară vor fi înaintate pentru analiza, în vederea avizării, ministerelor de resort și consiliilor locale sau județene, după caz, de către regiile autonome, respectiv Agenția de Restructurare, de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat. Acestea vor urmări încadrarea programelor în tendintele și strategiile sectoriale, concomitent cu mobilizarea, la nivel maxim, a resurselor proprii ale agenților economici și dimensionarea corespunzătoare a resurselor financiare împrumutate și atrase.
În aplicarea prevederilor de mai sus se procedează după cum urmează:
I. Elaborarea programului de restructurare și redresare financiară
Programele de restructurare și redresare financiară vor fi elaborate în termen de 30 de zile de la instituirea regimului special de supraveghere economico-financiară și vor asigura, în principal, realizarea următoarelor obiective: reducerea și eliminarea plăților restante și încasarea creanțelor, desfășurarea unei activități economice profitabile, reducerea finanțării din fondurile publice și realizarea unui flux financiar pozitiv la sfârșitul anului 1995.
În sensul prezentelor norme, fluxul financiar este definit ca suma a profitului net, amortismentelor și provizioanelor constituite potrivit legii, din care se deduc investițiile de menținere a potențialului tehnic existent și variatia necesarului de fond de rulment (capitalului de lucru).
Programul de restructurare și redresare financiară va cuprinde măsuri pe termen scurt și mediu de natura organizatorică, tehnica, tehnologică, managerială și financiară.
Sunt considerate pe termen scurt acele măsuri care sunt realizabile și au efecte în anul 1995.
Pentru această perioadă eforturile și efectele măsurilor vor fi cuantificate în lei, iar termenele de realizare a acestora vor fi eșalonate trimestrial.
Pe termen scurt vor fi sprijinite financiar, din fonduri F.P.S. și din credite cu garanția statului, măsurile destinate optimizarii capacităților existente, întreținerii și înlocuirii de utilaje, reducerii poluarii, cu excepția celor care au drept scop extinderi de capacități existente și modernizări importante.
Programul de restructurare și redresare financiară, adoptat la specificul și particularitățile activităților fiecărui agent economic, va cuprinde elementele care să permită sintetizarea măsurilor conform modelului prezentat în anexa nr. II/1.
Totodată, în programele de restructurare și redresare financiară vor fi incluse toate operațiunile financiare și bancare necesare redresarii, aprobate prin ordonanța, puse de acord cu Ministerul Finanțelor și cu băncile comerciale, operațiunile legate de reesalonarea, reducerea sau anularea datoriilor urmînd să fie cuprinse în programe după încheierea procedurii de conciliere cu creditorii, potrivit prevederilor art. 7-10 din ordonanța.
Separat de cele menționate mai sus, se vor prezenta și sumele necesare pentru plata furnizorilor de energie și gaze, sume care vor fi convenite în prealabil cu Ministerul Finanțelor potrivit criteriilor stabilite în aplicarea prevederilor art. 18 și art. 23 lit. b) din ordonanța.
Agenții economici vor întocmi situația principalilor indicatori economico-financiari, fluxul financiar pe anul 1995 și situația indicatorilor de eficienta, conform machetelor prezentate în anexele nr. II/2, II/3, II/4, având în vedere prevederile înscrise în programele de restructurare și redresare financiară.
În scopul verificării necesității măsurilor incluse în programul de restructurare și redresare financiară, a fundamentarii principalilor indicatori economici și a fluxului financiar pe anul 1995, agenții economici aflați în regim special de supraveghere economico-financiară vor prezenta organelor prevăzute la art. 4 din ordonanța următoarele documente:
- bilanțul contabil pe anul 1994;
- bugetul de venituri și cheltuieli previzionat pe anul 1995, care să includă impactul financiar al măsurilor propuse prin programul de restructurare și redresare financiară;
- situația datoriilor restante;
- studiul de restructurare, actualizat cu datele din anul 1994.
Agenții economici care nu au avut întocmite anterior studiile de restructurare le vor elabora astfel încât sa cuprindă, în principal, următoarele elemente:
A. Prezentarea agentului economic
- Poziția actuala a agentului economic în sector și încadrarea în strategiile sectoriale
- Prezentarea modului de constituire
- Profilul de fabricație: produse, calitate, comparatii interne și internaționale
- Piața de comercializare a produselor:
- volumul ofertei la produsele principale;
- volumul vinzarilor pe piața interna și externa;
- ponderea în vinzari a produselor noi asimilate în ultimii 3 ani;
- gradul de acoperire cu contracte la intern și export;
- analiza concurentei pe plan intern și extern;
- piața de aprovizionare: principalii furnizori din țara și din străinătate.
- Potențialul tehnico-economic:
- gradul de utilizare a capacității de producție existente, exprimată fizic și valoric;
- posibilități de disponibilizare și valorificare a activelor și mijloacelor fixe;
- gradul de uzura fizica și morala a mijloacelor fixe;
- investiții: sistate, în curs de execuție și investiții noi, cu precizarea surselor de finanțare;
- structura activelor circulante: necesar de resurse;
- tehnologii de fabricație aplicate; flexibilitate tehnologică, comparatii cu tehnologii interne și internaționale;
- număr de salariați (total și pe categorii); fluctuatia de personal; structura forței de muncă;
- fondul de salarii, C.A.S., fondul pentru plata ajutorului de șomaj etc.; politica salariala.
- evoluția și structura capitalului social;
- patrimoniul net, structura, integritatea, litigii în curs.
C. Rezultatele activității economico-financiare
- Evoluția în prețuri comparabile a principalilor indicatori economico-financiari
- Situația blocajului financiar
- Situația creditelor și dobinzilor bancare, din care cele nerambursate la scadenta, cu delimitarea creditelor garantate de stat
- Situația impozitelor și taxelor datorate și a penalitatilor aferente.
D. Propuneri privind restructurarea activității
- Necesitatea acțiunii de restructurare
- Obiectivele strategice propuse.
II. Analizarea, avizarea și aprobarea programului de restructurare și redresare financiară
Programele de restructurare și redresare financiară ale regiilor autonome, însușite de consiliile de administrație, se vor prezenta ministerelor de resort, consiliilor locale sau județene, după caz, în vederea analizarii și avizării acestora.
Pentru regiile autonome, în termen de 3 zile de la avizarea programelor de restructurare și redresare financiară, ministerele de resort, consiliile locale sau județene, după caz, elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, care, după obținerea avizului de la Ministerul Finanțelor și Consiliul pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică, se prezintă spre aprobare Guvernului.
Programele de restructurare și redresare financiară ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, însușite de adunarea generală a acționarilor, se vor prezenta la Agenția de Restructurare, în vederea analizarii și avizării acestora. Agenția de Restructurare va solicita avizul Ministerului Finanțelor și al Consiliului pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică, după care va prezenta programele spre aprobare la Fondul Proprietății de Stat.
Cu ocazia analizei și avizării programelor de restructurare și redresare financiară, ministerele de resort, consiliile locale și județene, după caz, și Agenția de Restructurare vor urmări încadrarea programelor în tendintele și strategiile sectoriale, mobilizarea la maximum a resurselor proprii ale agenților economici și dimensionarea corespunzătoare a resurselor financiare împrumutate și atrase, în scopul eficientizarii activității acestora.
III. Actualizarea programului de restructurare și redresare financiară
În termen de 15 zile de la încheierea acordurilor de conciliere, programele de restructurare și redresare financiară vor fi actualizate cu prevederile din aceste acorduri.
Programele astfel actualizate vor deveni anexa la contractul de management încheiat conformLegii nr. 66/1993. În situația în care contractul de management nu a fost încheiat, realizarea măsurilor din programul de restructurare și redresare financiară devine obligatorie pentru conducerea executivă și consiliul de administrație.
Măsurile și influentele rezultate din programele de restructurare și redresare financiară aprobate vor fi preluate integral din programele anuale de activitate și în bugetele de venituri și cheltuieli ale agenților economici. În cazul regiilor autonome, bugetele de venituri și cheltuieli actualizate vor fi prezentate Guvernului pentru aprobare.
IV. Urmărirea aplicării programelor de restructurare și redresare financiară
Răspunderea pentru aplicarea programelor de restructurare și redresare financiară revine managerilor, consiliilor de administrație sau adunărilor generale ale acționarilor, după caz, iar urmărirea realizarilor acestora revine ministerelor de resort, consiliilor locale sau județene, după caz, pentru regiile autonome, Fondului Proprietății de Stat și Agenției de Restructurare, pentru societățile comerciale cu capital majoritar de stat.
Până la data de 25 a fiecărei luni, agenții economici vor raporta ministerelor de resort, consiliilor locale sau județene și Agenției de Restructurare, după caz, stadiul îndeplinirii măsurilor și eficienta aplicării acestora pentru luna încheiată.
La solicitarea organelor prevăzute la art. 4 alin. 2 din ordonanța, agenții economici vor prezenta orice alte documente necesare verificării modului de aplicare a măsurilor de restructurare.
Pe baza acestor raportări, ministerele de resort și consiliile locale sau județene, după caz, pentru regiile autonome, și Agenția de Restructurare împreună cu Fondul Proprietății de Stat, pentru societățile comerciale cu capital majoritar de stat, vor informa Guvernul, până la data de 30 a lunii următoare lunii de raportare, asupra stadiului aplicării programelor de restructurare și redresare financiară.
Acordurile de conciliere vor fi aprobate de consiliile de administrație ale regiilor autonome și de adunările generale ale acționarilor societăților comerciale cu capital majoritar de stat care acorda amânările, reducerile sau anularile datoriilor în cel mult 15 zile de la încheierea acestora.
În aplicarea prevederilor din aceste articole se va proceda astfel:
I. Procedura de conciliere
Din masa creditorilor fac parte agenții economici cărora le sunt aplicabile prevederileOrdonanței Guvernului nr. 13/1995, cît și ceilalți creditori cu capital majoritar de stat.
Agenții economici debitori vor stabili, pe baza datelor din evidentele proprii, datoriile restante la data aprobării programului de restructurare și redresare financiară pe fiecare creditor, zilele de întârziere a plății, precum și penalitățile calculate.
În termen de 2 zile de la aprobarea programelor de restructurare și redresare financiară, agenții economici prevăzuți la art. 7 din ordonanța convoacă în scris, la sediul lor, creditorii.
La actul de convocare se anexează lista analitica a datoriilor restante pentru fiecare creditor.
În cadrul concilierii, care se va finaliza în termen de 10 zile de la data convocării, se identifica posibilități de stingere, reesalonare, reducere sau anulare a datoriilor respective, care se vor consemna într-un acord scris între părți.
Pentru sumele convenite a fi achitate potrivit acordurilor de conciliere se vor emite, de către debitori, bilete la ordin, cărora le sunt aplicabile prevederilor legale în vigoare.
Creanțele existente la finele anului 1994, cu scadența anterioară datei de 31 decembrie 1993, fac obiectul procedurii de conciliere, iar pentru acestea se aplică și prevederile alineatului ultim al art. 19 din ordonanța.
Veniturile realizate din operațiunea prezentată la alineatul anterior constituie sursa a fondului de rezerva, în contabilitate înregistrîndu-se în debitul contului 129 "Repartizarea profitului" prin creditul contului 1068 "Alte rezerve", sumele respective fiind deductibile din punct de vedere fiscal.
În cazul în care părțile nu au ajuns la o înțelegere, se întocmește un proces-verbal care să cuprindă și cauzele nerealizarii acordului.
Agenții economici debitori sunt obligați sa transmită aceste procese-verbale organelor prevăzute la alin. 3 al art. 9 din ordonanța, în termen de 3 zile de la data încheierii acordului de conciliere.
În termen de 2 zile de la primirea proceselor-verbale, Ministerul Finanțelor și Consiliul pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică, pentru regiile autonome, și Fondul Proprietății de Stat împreună cu Agenția de Restructurare, pentru societățile comerciale cu capital majoritar de stat, vor conveni asupra datei organizării de către debitori a unei noi faze de conciliere ce nu va depăși 5 zile de la data primirii proceselor-verbale.
La data stabilită, reprezentanții organelor mai sus menționate vor sprijini părțile pentru soluționarea divergentelor și încheierea acordurilor de conciliere.
Aceasta noua faza de conciliere se desfășoară la sediul debitorului, cu participarea reprezentanților organelor prevăzute mai sus.
II. Urmărirea realizării prevederilor acordurilor de conciliere
Sistemul de urmărire a realizării prevederilor cuprinse în acordurile de conciliere, potrivit art. 12 din ordonanța, se stabilește prin ordin al ministrilor de resort, respectiv prin deciziile președinților consiliilor locale și județene pentru regiile autonome și prin decizia președintelui Fondului Proprietății de Stat pentru societățile comerciale cu capital majoritar de stat.
Lunar, până la data de 25 a lunii în curs, agenții economici debitori raportează organelor prevăzute la alineatul precedent, pentru luna anterioară, "Situația realizării prevederilor acordurilor de conciliere", care va cuprinde:
a) valoarea cumulată a plăților restante conciliate, din care:
- cu scadența la sfârșitul lunii;
b) valoarea cumulată a plăților restante achitate;
c) valoarea cumulată a sumelor neonorate, din care:
Conform prevederilor art. 8 din ordonanța, biletele la ordin se vor emite potrivit prevederilorOrdonanței Guvernului nr. 11/1993, aprobată prinLegea nr. 83/1994.
La cererea agenților economici prevăzuți la art. 2, băncile comerciale cu capital majoritar de stat vor proceda la reesalonarea creditelor restante la 31 decembrie 1994, precum și a creditelor scadente în semestrul I/1995, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu până la un an perioada de grație.
Dobinzile la creditele acordate agenților economici prevăzuți la art. 2, datorate băncilor comerciale cu capital majoritar de stat și neachitate la 31 decembrie 1994, pot fi reduse sau anulate.
Banca Naționala a României va analiza impactul financiar rezultat din amînarea creditelor și va lua măsuri corespunzătoare de sprijinire a băncilor comerciale.
În aplicarea prevederilor de mai sus se va proceda astfel:
1. Băncile comerciale cu capital majoritar de stat, pe baza cererilor fundamentate prezentate de agenții economici prevăzuți la art. 2 din ordonanța, vor întocmi grafice de reesalonare a creditelor restante la 31 decembrie 1994 și a celor scadente în semestrul I/1995, pe care le vor supune analizei și aprobării consiliilor de administrație.
2. Stabilirea perioadei de reesalonare a creditelor, a ratelor de rambursat și a perioadei de grație va fi fundamentată pe calcule privind evaluarea performantei financiare a debitorilor, pe baza bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1994 și a programelor de restructurare și redresare financiară prevăzute la art. 3 din ordonanța.
3. Băncile comerciale cu capital majoritar de stat vor analiza posibilitatea reducerii sau anulării dobinzilor datorate și neachitate la 31 decembrie 1994 de către agenții economici prevăzuți la art. 2 din ordonanța, pe baza cererii fundamentate a acestora, a analizei rezultatelor financiare ale debitorilor în cauza, precum și a impactului financiar asupra situației societății bancare rezultat din aplicarea acestor măsuri.
Cuantumul sumelor reprezentind reduceri sau anulari de dobinzi se aproba de consiliul de administrație al societății bancare.
4. Băncile comerciale cu capital majoritar de stat vor transmite Băncii Naționale a României situația reesalonarii creditelor și situația dobinzilor reduse sau anulate potrivit art. 13 din ordonanța, împreună cu calculul impactului asupra lichidității și rezultatelor financiare ale societății bancare.
Totodată, vor prezenta propuneri privind sprijinul necesar pe linia refinantarii din partea Băncii Naționale a României, întemeiate pe calcule concrete privind volumul necesar de surse suplimentare și nivelul de costuri al acestora.
5. Sumele asupra cărora s-a căzut de acord cu băncile comerciale a fi reesalonate, reduse sau anulate vor fi reflectate în programele de restructurare și redresare financiară și în bugetele de venituri și cheltuieli ale agenților economici la care s-a instituit regimul special de supraveghere economico-financiară potrivit art. 2 din ordonanța.
Totodată, dobinzile la creditele pentru investiții acordate agenților economici și neachitate la 31 decembrie 1994, reduse sau anulate de către băncile comerciale cu capital majoritar de stat, urmează regimul stabilit prin anexa laHotărârea Guvernului nr. 3/1995privind întocmirea bilanțului contabil pe anul 1994 și unele măsuri cu caracter financiar-contabil pe anul 1995.
În contabilitate, anularea sau reducerea se va reflecta în creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" prin debitul contului 168 "Dobinzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate" și, concomitent, constituirea fondului de dezvoltare (129 "Repartizarea profitului" = 111 "Fond de dezvoltare"), fără a se lua în calcul la determinarea profitului impozabil pe anul 1994.
Dobinzile la creditele pentru producție acordate agenților economici și neachitate la 31 decembrie 1994, reduse sau anulate de către băncile comerciale cu capital majoritar de stat, vor fi reflectate în creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" prin creditul contului 5186 "Dobinzi de plătit", respectiv 5198 "Dobinzi aferente creditelor bancare pe termen scurt", după caz.
Ministerul Finanțelor sau consiliile locale și județene, după caz, pot acorda, la cererea regiilor autonome sau a societăților comerciale cu capital majoritar de stat prevăzute la art. 2, aminari și eșalonări la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, precum și aminari, eșalonări, reduceri și scutiri de majorări de întârziere calculate pentru neplata în termen a acestora, datorate și neplătite până la 31 decembrie 1994.
Amînarea și eșalonarea la plata prevăzute la alineatul precedent se pot acorda pe o perioadă de până la 3 ani, cu o perioadă de grație de până la un an.
În cazul impozitului pe profit, Ministerul Finanțelor poate acorda, de la caz la caz, o reducere de 15% din suma neplatita la sfârșitul anului 1994.
Acordarea înlesnirilor la plata prevăzute la alin. 1 și 3 se face în funcție de posibilitățile reale de plată ale agenților economici, de prevederile programelor de restructurare și redresare financiară și de prevederile acordurilor de conciliere încheiate.
De la data depunerii cererii până la achitarea integrală a debitului, în condițiile respectării înlesnirilor aprobate, nu se datorează majorări de întârziere și se suspenda termenul de prescripție extinctiva.
Nerespectarea de către debitor a obligațiilor care îi revin după acordarea înlesnirilor la plata prevăzute în prezentul articol, astfel cum au fost aprobate, conduce la pierderea valabilității înlesnirilor, la calcularea majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă și la executarea silită pentru suma neplatita.
Pentru aplicarea prevederilor din articolul de mai sus se va proceda astfel:
1. Regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, pentru care s-a instituit regimul special de supraveghere economico-financiară, pot solicita Ministerului Finanțelor sau consiliilor locale ori județene, după caz, în baza prevederilor art. 17 din ordonanța, acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor fiscale datorate și neachitate până la 31 decembrie 1994 bugetului de stat sau, respectiv, bugetelor locale.
2. Prin înlesniri la plata obligațiilor fiscale, în sensul legii, se înțelege:
- aminari și eșalonări la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale;
- aminari, eșalonări, reduceri și scutiri de majorări de întârziere pentru neplata în termen a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale;
- reducerea de 15% a impozitului pe profit din suma neplatita la sfârșitul anului 1994.
3. Agenții economici menționați la pct. 1 vor depune cererile privind acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat la organele fiscale teritoriale în raza cărora își desfășoară activitatea, iar pentru obligațiile fiscale datorate bugetelor locale, la consiliul local respectiv.
Cererea trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de identificare a agentului economic, natura obligației fiscale și suma restanta la 31 decembrie 1994 pentru care se solicita înlesnirea la plata. În cazul în care se solicita înlesniri la plata majorărilor de întârziere, se vor evidenția distinct majorările de întârziere la plata aminate în conformitate cu dispozițiileOrdonanței Guvernului nr. 28/1994.
Cererea prevăzută mai sus va fi însoțită de copia bilanțului contabil la 31 decembrie 1994, împreună cu anexa nr. 7C referitoare la obligațiile fiscale.
Organul fiscal teritorial, în termen de 15 zile, va verifica, de regula prin organele cu atribuții de urmărire și încasare, corectitudinea sumelor pentru care s-a solicitat înlesnirea la plata, întocmind în acest sens o nota de constatare. În cazul în care se stabilesc diferențe, organul fiscal va efectua corectiile necesare și le va cuprinde în nota respectiva.
Nota întocmită de organul fiscal teritorial va cuprinde:
- confirmarea sumelor pentru care agentul economic financiar solicita înlesnirea la plata;
- modul de respectare a disciplinei financiare, avîndu-se în vedere prevederileart. 14 și 16 din Legea nr. 76/1992, republicată;
- situația creditelor angajate de agentul economic la data efectuării verificării;
- îndeplinirea obligațiilor privind depunerea lunară a deconturilor privind impozitele, potrivit legii.
Cererile agenților economici privind acordarea unor înlesniri la plata, împreună cu anexele menționate și nota întocmită de organul fiscal teritorial, aprobată de conducerea unității fiscale, vor fi transmise, prin direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, cu propuneri proprii de soluționare a acestora, în termenul prevăzut la alin. 4, la Ministerul Finanțelor.
4. Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, care au filiale sau sucursale fără personalitate juridică în țara și care sunt plătitoare de impozite și taxe conform legii, vor proceda după cum urmează:
- pentru impozitele, taxele și majorările aferente acestora cuvenite bugetului de stat, pentru care se solicita înlesniri la plata, regia autonomă sau societatea comercială cu capital majoritar de stat va cumula toate cererile unităților fără personalitate juridică din componenta acestora, împreună cu documentația întocmită de organul fiscal teritorial, conform metodologiei prevăzute la pct. 3, și le va prezenta centralizat Ministerului Finanțelor;
- pentru impozitele, taxele și majorările aferente acestora, cuvenite bugetelor locale, unitățile fără personalitate juridică din componenta regiilor autonome vor depune cererile pentru acordarea înlesnirilor la plata la consiliile locale, care pot adopta aceeași metodologie de soluționare a acestora.
5. Ministerul Finanțelor, prin Direcția generală de evaluare și executare silită a veniturilor statului, va analiza cererile de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale la inițiativa și împreună cu Agenția de Restructurare, pentru societățile comerciale, sau ministerul de resort, pentru regiile autonome, având în vedere:
- posibilitățile reale de plată ale agenților economici;
- prevederile programelor de restructurare și redresare financiară;
- prevederile acordurilor de conciliere încheiate;
- orice alte elemente utile aprecierii corecte a oportunității înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale ce urmează a fi acordate agentului economic.
În urma analizei efectuate, cu avizul Agenției de Restructurare pentru societățile comerciale sau al ministerului de resort, pentru regiile autonome, Ministerul Finanțelor va acorda una sau mai multe dintre înlesniri la plata prevăzute în ordonanța. Înlesnirile respective vor fi incluse în programul de restructurare și redresare financiară al agenților economici aflați în regim special de supraveghere economico-financiară, ce vor fi prezentate spre aprobare potrivit art. 4 din ordonanța.
Consiliile locale vor putea adopta aceeași metodologie pentru impozitele, taxele și majorările aferente datorate bugetelor locale.
6. De la data formulării cererii de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale de către agenții economici și depunerii acesteia la organul fiscal teritorial și până la soluționarea cererii, organul fiscal nu va mai introduce dispoziție de încasare sau nu va mai urmări silit debitele și majorările aferente datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
Pierderile înregistrate de agenții economici din activitatea desfășurată până la finele anului 1994 și neacoperite pe seama profiturilor realizate se lichidează prin reducerea corespunzătoare a fondului de rezerva, a patrimoniului propriu al regiei autonome sau a capitalului social al societății comerciale.
Pentru agenții economici, alții decît cei prevăzuți la art. 2, la care nivelul pierderilor neacoperite la finele anului 1994 depășește 50% din patrimoniul propriu, respectiv din capitalul social, inclusiv din fondurile proprii, ministerele, consiliile locale sau județene, respectiv adunarea generală a acționarilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, vor lua măsurile de natura a declansa, după caz, procedura de lichidare, privatizare ori reorganizare.
Prevederile alin. 1 din prezentul articol se aplică și în cazul creanțelor indiferent de debitor, existente la finele anului 1994, cu o scadenta anterioară datei de 31 decembrie 1993 și neîncasate, inclusiv cheltuielile anticipate și pentru producția neterminată, anterioare datei de 31 decembrie 1993 și neregularizate până la finele anului 1994, fără ca dreptul de urmărire și obligația de valorificare să fie anulate.
Agenții economici, al căror patrimoniu propriu, respectiv capital social, a fost diminuat cu mai mult de 50% ca urmare a aplicării art. 19 din ordonanța, vor informa despre aceasta ministerele, consiliile locale sau județene ori Fondul Proprietății de Stat, după caz.
Reflectarea în contabilitate a prevederilorart. 19 se va efectua cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991șiHotărârii Guvernului nr. 704/1993pentru aprobarea unor măsuri de executare aLegii contabilității nr. 82/1991, înregistrările contabile fiind următoarele:
106 = 107 - cu pierderile înregistrate din activitatea desfășurată până la 31.12.1994 și neacoperite pe seama profiturilor realizate suportate din rezervele constituite.
1012 = 107 - cu pierderile înregistrate din activitatea desfășurată până la 31.12.1994 și neacoperite pe seama profiturilor realizate, suportate din capitalul social al societăților comerciale (în cazul în care rezerva legală nu este acoperitoare).
1015.01 = 107 - cu pierderile înregistrate din activitatea desfășurată până la 31.12.1994 și neacoperite pe seama profiturilor realizate, suportate din patrimoniul propriu al regiei (în cazul în care rezerva legală nu este acoperitoare).
106 = 411, 416, 409 etc. - cu creanțele neîncasate, existente la finele anului 1994, cu o scadenta anterioară datei de 31.12.1993, lichidate din rezervele constituite.
1012 = 411, 416, 409 etc. - cu creanțele neîncasate, existente la finele anului 1994, cu o scadenta anterioară, lichidate pe seama capitalului social al societăților comerciale (în cazul în care rezerva legală nu este acoperitoare).
1015.01 = 411, 416, 409 etc. - cu creanțele neîncasate, existente la finele anului 1994, cu o scadenta anterioară datei de 31.12.1993, lichidate din patrimoniul propriu al regiei (în cazul în care rezerva legală nu este acoperitoare).
Creanțele neîncasate, lichidate pe seama rezervelor, capitalului social și patrimoniului propriu, se vor inregistra în contul în afară bilanțului 8034 "Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare", urmînd a fi urmărite și valorificate, potrivit legii.
În contabilitatea creditorilor, sumele reprezentind datoriile lichidate de debitori, potrivit art. 19 din ordonanța, se înregistrează la venituri din exploatare (articol contabil 401 sau 462 = 758).
Veniturile realizate din operațiunea prezentată la alineatul anterior constituie sursa a fondului de rezerva, în contabilitate înregistrîndu-se în debitul contului 129 "Repartizarea profitului" prin creditul contului 1068 "Alte rezerve", sumele respective fiind deductibile din punct de vedere fiscal.
106 = 471 - cu cheltuielile anticipate anterioare datei de 31.12.1993 și neregularizate până la finele anului 1994, anulate, suportate din rezervele constituite.
1012 = 471 - cu cheltuielile anticipate anterioare datei de 31.12.1993 și neregularizate până la finele anului 1994, lichidate pe seama capitalului social al societăților comerciale (în cazul în care rezervele nu sunt acoperitoare).
1015.01 = 471 - cu cheltuielile anticipate anterioare datei de 31.12.1993 și neregularizate până la finele anului 1994, lichidate pe seama patrimoniului propriu al regiei autonome (în cazul în care rezervele nu sunt acoperitoare).
106 = 331 și 332 - cu sumele aferente producției neterminate, anterioară datei de 31.12.1993, și neregularizate până la finele anului 1994, lichidate pe seama rezervelor constituite.
1012 = 331 și 332 - cu sumele aferente producției neterminate, anterioară datei de 31.12.1993, și neregularizate până la finele anului 1994, lichidate pe seama capitalului social al societăților comerciale (în cazul în care rezervele nu sunt acoperitoare).
1015.01 = 331 și 332 - cu sumele aferente producției neterminate, anterioară datei de 31.12.1993, și neregularizate până la finele anului 1994, lichidate pe seama patrimoniului propriu al regiilor autonome.
Criteriile anticipate și producția neterminată, lichidate pe seama rezervelor, a capitalului social și a patrimoniului propriu, vor fi evidentiate în contul în afară bilanțului 8038 "Alte valori în afară bilanțului", analitice distincte, urmînd a fi urmărite și valorificate în continuare potrivit legii.