Articolul 1
În vederea creării unei bănci de date și informații necesare cunoașterii cu exactitate a situației personalului plătit din fonduri publice, instituțiile publice finanțate din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele fondurilor speciale, precum și din bugetele instituțiilor publice ale căror cheltuieli de funcționare și investiții se asigura integral din venituri extrabugetare sau din venituri extrabugetare și subvenții acordate din bugetul de stat sau din bugetele locale, în funcție de subordonare, vor depune semestrial, în termen de 15 zile de la data expirării fiecărui semestru, date și informații cu privire la numărul de personal al acestora, valabile în ultima zi a semestrului respectiv, după cum urmează:
a) la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru aparatul propriu al tuturor ordonatorilor principali de credite bugetare a căror finanțare se asigura din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, anexe la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat;
b) la ordonatorii principali de credite din apărarea naționala, ordinea publică și siguranța naționala, pentru aparatul instituțiilor publice din subordinea acestora;
c) la serviciile publice descentralizate ale Ministerului Finanțelor și ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale în unitățile administrativ-teritoriale, pentru:
- ordonatorii principali de credite bugetare din administrația publică locală;
- ordonatorii secundari și terțiari de credite bugetare, inclusiv instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri extrabugetare, cu excepția celor prevăzuți la lit. b).