Art. 7. - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului are următoarele obligații:
a) să asigure, prin contractul instituțional de finanțare, finanțarea bursei rurale care este în valoare de 350 lei/lună și se indexează anual conform legii;
b) să urmărească derularea contractului și respectarea clauzelor contractuale de către părți.
Art. 8. - Instituția de învățământ superior are următoarele obligații:
a) să achite lunar către student bursa rurală;
b) să urmărească derularea executării contractului, respectiv îndeplinirea obligațiilor asumate de către student;
c) să urmărească și să aducă la cunoștința Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, în termen de 10 zile de la constatare, orice modificare survenită în derularea contractului, precum executare necorespunzătoare, neexecutare etc.;
d) să recupereze sumele primite cu titlu de bursă rurală, indexate cu indicele de inflație, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate de către student conform art. 10;
e) să comunice Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului cuantumul sumelor restituite, în vederea modificării corespunzătoare a contractului instituțional;
f) să comunice Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și inspectoratelor școlare, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului, atât în format electronic, cât și pe hârtie, o situație care să cuprindă următoarele date: numele studentului, codul numeric personal, județul, localitatea de domiciliu, adresa, specializarea, durata studiilor, anul estimat al absolvirii, datele fiind necesare asigurării postului didactic pe care va fi încadrat absolventul, potrivit legii;
g) să asigure evidența tuturor contractelor de acest tip;
h) să asigure semnarea contractului de către părți și ștampilarea acestuia de universitate și inspectorat.
Art. 9. - Inspectoratul școlar are următoarele obligații:
a) să asigure, cu prioritate, postul didactic, în condițiile legii;
b) să asigure, în condițiile legii, încadrarea beneficiarului bursei rurale în învățământul din mediul rural, în județul de domiciliu al beneficiarului;
c) să comunice Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și instituțiilor de învățământ superior cu care s-au încheiat contractele îndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la art. 10 lit. f), g) și h) la începutul fiecărui an școlar;
d) să comunice Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și instituțiilor de învățământ superior cu care s-au încheiat contractele, în termen de 10 zile de la constatare, neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 10 lit. f) și h).
Art. 10. - Beneficiarul are următoarele obligații:
a) să aibă statut de student la cursuri de zi și să își păstreze acest statut pe toată perioada în care primește această bursă rurală;
b) să își îndeplinească integral activitățile didactice obligatorii înscrise în planul de învățământ;
c) să nu aibă restanțe și să nu repete niciun an universitar;
d) să urmeze, în cazul în care nu a urmat, un modul de formare psihopedagogică într-un departament pentru pregătirea personalului didactic acreditat, finalizat în condițiile legii;
e) în ultimul an de studii, să comunice în scris inspectoratului județean, care este parte la contract, intenția de a ocupa un post/o catedră, cu 3 luni înainte de desfășurarea concursului;
f) să se prezinte, după finalizarea studiilor cu examen de licență, la inspectoratul școlar pentru ocuparea postului în condițiile legii, începând cu anul finalizării studiilor universitare;
g) să restituie integral sumele primite în timpul studiilor cu titlu de bursă rurală, indexate cu indicele de inflație, în condițiile în care nu promovează concursul conform Metodologiei privind mișcarea personalului didactic de predare și pregătire/instruire practică din învățământul preuniversitar sau nu se prezintă la postul obținut în urma concursului în primii 2 ani de la absolvire;
h) să profeseze în specialitatea pentru care s-a pregătit, în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional sau, după caz, postliceal din mediul rural, pentru o perioadă cel puțin egală cu cea pentru care a primit bursă rurală;
i) să restituie instituției de învățământ superior, în termen de 3 luni de la notificarea universității/ministerului, în baza prezentului contract și a angajamentului asumat, sumele primite cu titlu de bursă rurală, indexate cu indicele de inflație, pentru neexecutare a obligațiilor;
j) la încheierea contractului să semneze angajamentul, anexă la prezentul contract.