(1) Biroul executiv al ARACIP este alcătuit din 5 membri, respectiv din președintele, vicepreședintele și conducătorii departamentelor, respectiv al Serviciului economic și administrativ, organizate în cadrul ARACIP.
(2) Biroul executiv se întrunește în ședință ordinară, de regulă săptămânal, respectiv în ședință extraordinară, ori de câte ori este cazul, la convocarea președintelui, a vicepreședintelui ARACIP sau a conducerii Ministerului Educației și Cercetării.
(3) Biroul executiv al ARACIP îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) asigură conducerea operativă a ARACIP;
b) coordonează ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului ARACIP;
c) proiectează, organizează, coordonează, controlează și evaluează activitatea ARACIP;
d) aprobă graficul de desfășurare a vizitelor de evaluare, precum și componența comisiilor de experți, desemnate în acest scop;
e) aprobă raportul anual cu privire la activitatea ARACIP, care se publică pe site-ul ARACIP;
f) aprobă încadrarea, promovarea și eliberarea din funcție a personalului din aparatul propriu al ARACIP, în condițiile legii, precum și aplicarea, dacă este cazul, de sancțiuni disciplinare;
g) aprobă programul de pregătire profesională pentru personalul din aparatul propriu al ARACIP;
i) aprobă participarea ARACIP, în calitate de promotor, partener sau asociat, la proiecte naționale și internaționale;
j) evaluează periodic activitatea desfășurată de colaboratorii externi ai ARACIP;
k) elaborează proiectul de strategie instituțională a ARACIP;
l) analizează și avizează rapoartele de autorizare, de acreditare, respectiv de evaluare externă a calității, întocmite de comisiile de experți în evaluare și acreditare, validate de experții din departamentele ARACIP;
m) înaintează Ministerului Educației și Cercetării spre aprobare, prin ordin, propunerea ARACIP de acordare/ neacordare/ridicare a autorizației de funcționare provizorie, respectiv a acreditării pentru instituțiile de învățământ preuniversitar, pentru fiecare nivel de învățământ, program de studiu, respectiv calificare profesională, după caz;
n) înaintează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea promovării prin hotărâre a Guvernului, standardele, standardele de referință, indicatorii de performanță, pentru evaluarea și asigurarea calității în învățământul preuniversitar, precum și standardele de acreditare specifice fiecărei etape a procesului de acreditare;
o) înaintează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea promovării prin hotărâre a Guvernului, metodologia de evaluare instituțională și de acreditare a organizațiilor furnizoare de educație;
p) înaintează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea promovării prin hotărâre a Guvernului, propunerea privind cuantumul taxelor de autorizare, de acreditare, respectiv de evaluare periodică;
q) înaintează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea promovării prin ordin, Codul de etică profesională a experților în evaluare și acreditare;
r) înaintează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea promovării prin ordin, manualele de evaluare internă a calității, în urma aprobării Consiliului ARACIP;
s) informează Ministerul Educației și Cercetării în legătură cu concluziile și rezultatele activității de evaluare a calității realizate la unitățile de învățământ preuniversitar;
t) informează Ministerul Educației și Cercetării referitor la situațiile în care organizațiile furnizoare de educație nu mai îndeplinesc standardele de calitate.