(1) Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, denumită în continuare CONES, este înființată în baza art. 32 alin. (1) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, republicată. CONES preia, de la data constituirii legale, atribuțiile Comisiei consultative interministeriale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CODES).
(2) Coordonarea activității CONES este asigurată de președintele Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).
(3) Președintele CONES este președintele ANES și are drept de vot.
(1) CONES îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:
a) promovarea abordării integrate a principiului egalității de șanse între femei și bărbați în scopul eliminării inegalităților de gen și a discriminărilor pe criteriu de sex;
b) includerea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în elaborarea și în aplicarea politicilor sectoriale, prin intermediul instituțiilor reprezentate în CONES;
c) evaluarea stadiului aplicării și respectării legislației în domeniu la nivel central;
d) elaborarea de recomandări pentru autoritățile administrației publice centrale în vederea aplicării politicilor și programelor specifice de promovare a principiului egalității de șanse între femei și bărbați;
e) promovarea schimbului de experiență și de informații privind acțiunile desfășurate în domeniu;
f) acordarea avizului consultativ strategiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați;
g) asigurarea liberului acces la orice informație referitoare la activitatea CONES;
h) evaluarea stadiului implementării strategiei și planului național de acțiune în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați;
i) elaborarea de rapoarte privind modul concret de aplicare în diferite sectoare de activitate a politicii egalității de șanse între femei și bărbați.
(2) În realizarea atribuțiilor sale CONES furnizează informații și colaborează cu instituțiile și structurile asociative prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Președintele are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigură convocarea membrilor CONES;
b) stabilește ordinea de zi a reuniunii pe baza consultării membrilor;
c) asigură conducerea lucrărilor CONES;
d) reprezintă CONES în relațiile cu terții;
e) informează membrii CONES despre activitatea ANES.
(1) Activitatea executivă și de secretariat a CONES este asigurată de Compartimentul coordonare CONES, activitate teritorială și parteneriat social din cadrul ANES.
(2) Secretariatul tehnic are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigură activitățile de registratură și de corespondență;
b) pregătește documentele necesare desfășurării reuniunilor și le transmite membrilor cu cel puțin 5 zile înainte;
c) întocmește procesele-verbale ale reuniunilor;
d) alte atribuții stabilite de membrii CONES;
e) aduce la cunoștință membrilor orice modificări intervenite în componența CONES.
Anexa
a Comisiei naționale în domeniul egalității de șanse
între femei și bărbați (CONES)
1. Ministerul Integrării Europene
● Silviu Marius Șeitan - consilier al ministrului
2. Ministerul Finanțelor Publice
● Garofița Dănăilă - consilier juridic
● Monica Niculescu - secretar general
4. Ministerul Administrației și Internelor
● Monica Gabriela Stanciu - consilier
5. Ministerul Economiei și Comerțului
● Mirela Radu - purtător de cuvânt al ministrului
6. Ministerul Culturii și Cultelor
● Ioana Manolescu - consilier al ministrului
7. Ministerul Educației și Cercetării
● Daniela Ion - consilier
8. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor
● Elena Iosefina Bugeanu - director
9. Ministerul Afacerilor Externe
● Steluța Arhire - director
● Ervin Zoltan Szekely - secretar de stat
11. Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei
● Dumitru Bazac - consilier
● Anca Mihalache - inspector de muncă
13. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
14. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale
● Angelica Mihail - director
15. Agenția Națională pentru Protecția Familiei
● Andreea Lazea - șef serviciu
16. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
17. Agenția Națională a Funcționarilor Publici
● Luminița Dumitru - consilier
18. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
19. Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
20. Agenția pentru Strategii Guvernamentale
● Gabriela Barbu - expert
21. Autoritatea Națională pentru Tineret
22. Blocul Național Sindical
23. Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA"
● Săndica Stănescu - președinte
24. Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - FRĂȚIA
25. Confederația Patronală din Industria României
26. Consiliul Național al Patronatului Român
27. Patronatul Național Român
28. Centrul Parteneriat pentru Egalitate
● Roxana Teșiu - președinte executiv
29. Uniunea Națională pentru Drepturile Femeilor din România
30. Fundația Șanse Egale pentru Femei
● Dina Loghin - președinte
31. Asociația Femeilor Jurnaliste din România ARIADNA
● Georgeta Adam - președinte executiv
32. Asociația Femeilor Rrome
● Violeta Dumitru - președinte