LEGE nr. 381 din 16 decembrie 2005

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 4 ianuarie 2006
Intrat în vigoare
01.01.2006
Forma consolidată din
01.01.2006

pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Ordonanța Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 383/2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Taxele pentru procedurile legale de protecție a obiectelor proprietății industriale: invenții, modele de utilitate, soiuri de plante, mărci și indicații geografice, desene și modele industriale, respectiv a topografiilor produselor semiconductoare, cele pentru menținerea în vigoare a titlurilor de protecție, precum și celelalte taxe în legătură cu protecția proprietății industriale, inclusiv pentru protecția tranzitorie, se plătesc de către persoanele fizice și juridice române și străine în contul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), în cuantumul și la termenele prevăzute în anexele nr. 1-6. Neplata în termen a taxelor prevăzute în anexele nr. 1-6 are drept consecință neefectuarea procedurii respective și luarea măsurilor potrivit legii."

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Solicitantul sau titularul dreptului de proprietate industrială, care nu a preluat ori nu a transmis în condițiile legale dreptul său până la data plății, plătește taxele prevăzute în anexe, după cum urmează:

A. pentru persoane juridice:

a) 50% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are cifra de afaceri a anului financiar anterior mai mică decât echivalentul în lei a două milioane euro;

b) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are cifra de afaceri a anului financiar anterior mai mică decât echivalentul în lei a un milion euro;

c) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are calitatea de solicitant al unei cereri de brevet de invenție sau de titular al unui brevet de invenție al cărui obiect este o invenție rezultată în urma unei activități de cercetare dezvoltare cu finanțare publică sau este instituție publică ori unitate nonprofit;

B. pentru persoane fizice:

a) 50% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are și calitatea de autor, cu un venit mediu brut lunar pe ultimele 12 luni anterioare lunii de plată mai mic decât de 5 ori câștigul mediu brut realizat pe economie, publicat oficial, în ultimele 12 luni;

b) 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are și calitatea de autor, cu un venit mediu brut lunar pe ultimele 12 luni anterioare lunii de plată mai mic decât de 3 ori câștigul mediu brut realizat pe economie, publicat oficial, în ultimele 12 luni."

3. La articolul 4, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Reducerile prevăzute la art. 2 se aplică, la data plății, pentru fiecare procedură, cu excepția celor prevăzute la art. 10, 13^1, 13^2, 13^6, 15, 18 și 21. Persoana care solicită acordarea reducerilor în calitate de solicitant sau, după caz, de titular trebuie să prezinte, la data plății, acte prin care să dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2."

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Cuantumul taxelor în lei prevăzute în anexe, precum și nivelul cifrei de afaceri prevăzute la art. 2 pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția cursului de schimb și, respectiv, de indicele de inflație, valabile la data de 1 noiembrie a fiecărui an. Hotărârea Guvernului intră în vigoare începând cu prima zi a anului următor."

5. La articolul 6, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Sumele ce se cuvin Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci din taxele plătite de solicitanții și titularii străini pentru efectuarea procedurilor de protecție și pentru menținerea în vigoare a titlurilor de protecție pe teritoriul României, în baza unor convenții internaționale, se plătesc sau se transferă în contul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, potrivit dispozițiilor acestor convenții."

6. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:

"Art. 6^1. - Sumele ce se cuvin unor autorități internaționale sau naționale pentru efectuarea unor proceduri privind cererile de protecție, în conformitate cu tratatele internaționale la care România este parte, se plătesc sau se transferă de către solicitanți la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, urmând ca ulterior să fie transferate acestor autorități."

7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - Persoanele fizice sau juridice române plătesc în lei taxele prevăzute în prezenta ordonanță.

Persoanele fizice sau juridice străine plătesc în euro taxele datorate.

În cazul în care sunt mai mulți solicitanți sau titulari, atât români, cât și străini, taxele datorate în comun se plătesc în euro."

8. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL II

Taxe pentru procedurile legale de protecție a proprietății industriale"

9. La capitolul II, titlul primei secțiuni va avea următorul cuprins:

"Taxe pentru cereri și brevete de invenție"

10. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Prevederile art. 2 nu se aplică pentru procedurile prevăzute la pct. 5, pct. 6 lit. c), pct. 7, 9-11, pct. 14 lit. a) și b), pct. 18 și la pct. 24-38 din anexa nr. 1.

Reducerile prevăzute la art. 2 se aplică în cazul taxelor pentru menținerea în vigoare a brevetului de invenție, prevăzute la pct. 23 din anexa nr. 1, numai pentru primii 5 ani de protecție."

11. Articolul 11 se abrogă.

12. La articolul 12, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alineatul 3^1, cu următorul cuprins:

"Dacă data scadentă pentru prima plată a taxei datorate se află în perioada de 3 luni de la data publicării mențiunii eliberării brevetului european, taxa se plătește în cuantumul prevăzut la pct. 23 din anexa nr. 1."

13. La articolul 12, alineatul 4 va avea următorul cuprins:

"Taxele pentru menținerea în vigoare a brevetului de invenție, neplătite în termenele prevăzute la alin. 1 și 2, pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%."

14. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - Odată cu plata taxei de revalidare a brevetului de invenție, titularul acestuia este obligat să plătească și taxa de menținere în vigoare, prevăzută la pct. 23 din anexa nr. 1, datorată pentru perioada pentru care nu s-a făcut plata. Revalidarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială."

15. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:

"Art. 13^1. - Prevederile art. 2 nu se aplică pentru taxele privind certificatele suplimentare de protecție pentru medicamente sau produse de uz fitosanitar, prevăzute în anexa nr. 1.

Prevederile referitoare la cererile și brevetele de invenție prevăzute la art. 9 se aplică și certificatelor suplimentare de protecție pentru medicamente sau produse de uz fitosanitar.

Taxa pentru menținerea în vigoare a certificatelor suplimentare de protecție se plătește anual, până la începerea anului de protecție respectiv."

16. După articolul 13^1 se introduc două secțiuni noi cu următorul cuprins:

"Taxe pentru cereri și certificate de înregistrare a modelelor de utilitate

Art. 13^2. - Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru cererile și certificatele de înregistrare de model de utilitate sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 13^3. - Prevederile art. 2 nu se aplică pentru procedurile prevăzute la pct. 2 și la pct. 4 lit. b) și c) din anexa nr. 2.

Art. 13^4. - Taxele pentru menținerea în vigoare a modelelor de utilitate se plătesc pe grupe de ani, potrivit anexei nr. 2.

Art. 13^5. - Prevederile referitoare la cererile și brevetele de invenție prevăzute la art. 9 se aplică și modelelor de utilitate.

Taxe pentru cereri și brevete pentru soiuri de plante

Art. 13^6. - Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru cererile și brevetele pentru soi sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 13^7. - Prevederile art. 2 nu se aplică pentru procedurile prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 13^8. - Taxele pentru menținerea în vigoare pentru primii ani de protecție, care curg de la data acordării brevetului pentru soi, se plătesc până la data eliberării brevetului.

Pentru fiecare dintre anii următori celor prevăzuți la alin. 1, taxa pentru menținerea în vigoare se plătește anual, până la începerea anului de protecție respectiv.

Art. 13^9. - Taxele pentru menținerea în vigoare a brevetului pentru soi, neplătite în termenele prevăzute în anexa nr. 3, pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%."

17. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru mărci și indicații geografice sunt prevăzute în anexa nr. 4."

18. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru desenele și modelele industriale sunt prevăzute în anexa nr. 5."

19. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - Pentru înregistrarea desenelor și a modelelor industriale se aplică numai reducerile prevăzute la art. 2 lit. a).

Nu se aplică reducerile menționate la alin. 1 pentru taxele prevăzute la pct. 3, 4 și 8-17 din anexa nr. 5."

20. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - Taxele pentru menținerea în vigoare și pentru reînnoirea certificatului de desen sau model industrial se plătesc pe perioade de câte 5 ani.

Taxele menționate la alin. 1, neplătite în termenele prevăzute în anexa nr. 5, pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%."

21. La capitolul II, titlul secțiunii care urmează după articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Taxe pentru înregistrarea topografiilor produselor semiconductoare"

22. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru topografiile produselor semiconductoare sunt prevăzute în anexa nr. 6."

23. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - Prevederile art. 2 nu se aplică pentru taxele prevăzute în anexa nr. 6."

24. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - Plata taxelor prevăzute la pct. 1-5 din anexa nr. 6 reprezintă una dintre condițiile legale de constituire a depozitului reglementar necesar înregistrării unei topografii.

Neplata taxelor prevăzute la alin. 1 are ca efect respingerea de la înregistrare a topografiei."

25. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - Taxele prevăzute în anexa nr. 6, încasate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, se restituie plătitorului, la cererea acestuia, dacă nu s-a început efectuarea lucrărilor pentru care au fost plătite, cu excepția taxelor prevăzute la pct. 1 și 2, care nu se restituie."

26. La articolul 28, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - Efectuarea fără plata taxelor legale a procedurilor prevăzute în prezenta ordonanță constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 250 lei."

27. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță."

28. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - Directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci aprobă norme în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice."

Articolul II

Anexele nr. 1-4 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 383/2002, se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6 la prezenta lege.

Articolul III

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.

(2) Pe aceeași dată se abrogă art. 43 și anexa din Legea nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 31 decembrie 1998, art. 84 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Articolul IV

Ordonanța Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 383/2002, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NĂSTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 16 decembrie 2005.

Nr. 381.

Anexa 1

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru cererile de brevet de invenție și brevetele de invenție

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plata │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1│Înregistrarea cererii de brevet de invenție │3 luni de la data înregistrării │ │ │ │ │la O.S.I.M. │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pe suport hârtie │ │ 108 │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) prin mijloace electronice │ │ 72 │ 20 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2│Publicarea cererii de brevet de invenție │6 luni de la data depozitului sau 16 │ 180 │ 50 │ │ │după 18 luni de la data depozitului sau a │luni de la data priorității │ │ │ │ │priorității revendicate │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3│Examinarea cererii de brevet de invenție │în 3 luni de la data solicitării, din │ │ │ │ │în termen de 18 luni de la data plății: │luna a 4-a și până în luna a 30-a │ │ │ │ │ │inclusiv de la data depozitului │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) când descrierea, revendicările și │ │ 1.080 │ 300 │ │ │desenele nu depășesc 20 de pagini, iar │ │ │ │ │ │numărul revendicărilor nu este mai mare │ │ │ │ │ │de 5 │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare pagină în plus față de │ │ 18 │ 5 │ │ │cele prevăzute la lit. a) │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru fiecare revendicare în plus față │ │ 36 │ 10 │ │ │de cele prevăzute la lit. a) │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4│Tipărirea fasciculei de brevet (descriere, │12 luni de la data publicării │ 360 │ 100 │ │ │revendicări, desene) care nu depășește 20 │hotărârii de acordare │ │ │ │ │pagini și eliberarea brevetului de invenție │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 5│Publicarea cererii de brevet de invenție │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) înainte de 18 luni de la data depozitului │odată cu solicitarea publicării │ 360 │ 100 │ │ │sau priorității revendicate │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │ b) după declasificarea informației │3 luni de la data declasificării │ 180 │ 50 │ │ │ │informației │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 6│Întocmirea și publicarea unui raport de │odată cu solicitarea │ │ │ │ │documentare: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru o cerere națională │ │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru o cerere internațională la care │ │ 180 │ 50 │ │ │s-a deschis faza națională │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) extins cu opinie scrisă privind │ │ 1.080 │ 300 │ │ │brevetabilitatea │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 7│Examinarea cererii de brevet de invenție │3 luni de la data depozitului │ │ │ │ │în termen de 18 luni de la data │ │ │ │ │ │depozitului: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) când descrierea, revendicările și │ │ 1.800 │ 500 │ │ │desenele nu depășesc 20 de pagini, iar │ │ │ │ │ │numărul revendicărilor nu este mai mare │ │ │ │ │ │de 5 │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare pagină în plus față de │ │ 36 │ 10 │ │ │cele prevăzute la lit. a) │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru fiecare revendicare în plus față │ │ 54 │ 15 │ │ │de cele prevăzute la lit. a) │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 8│Revendicarea unei priorități: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) odată cu înregistrarea cererii de brevet │4 luni de la data înregistrării │ 180 │ 50 │ │ │de invenție │cererii │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) în cazul unei cereri internaționale │odată cu deschiderea fazei │ 180 │ 50 │ │ │pentru care s-a deschis faza națională în │naționale │ │ │ │ │România │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) după data înregistrării cererii de brevet │odată cu solicitarea │ 720 │ 200 │ │ │de invenție │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │d) corectarea datelor referitoare la │4 luni de la data depunerii cererii │ 360 │ 100 │ │ │revendicarea priorității │sau a deschiderii fazei naționale │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │e) când cererea este depusă după │odată cu depunerea cererii de │ 1.080 │ 300 │ │ │expirarea dreptului de prioritate │revendicare a priorității │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │f) în cazul unei cereri în care se revendică │4 luni de la data înregistrării │ 180 │ 50 │ │ │o prioritate internă │cererii │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 9│ Eliberarea unui certificat de prioritate │odată cu depunerea cererii pentru │ 72 │ 20 │ │ │ │eliberarea certificatului │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 10│Menținerea unei cereri de brevet de │odată cu solicitarea pentru primul │ 360 │ 100 │ │ │invenție la nivelul de clasificare atribuit │an și, respectiv, cu o lună înainte │ │ │ │ │de emitent, pe câte o perioadă de un an │pentru fiecare din anii următori │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 11│Cererea de nepublicare a numelui │odată cu depunerea cererii │ 180 │ 50 │ │ │inventatorilor în documentele de brevet │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 12│Completarea cererii de brevet de invenție: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) depunerea ulterioară a revendicărilor │odată cu depunerea │ 36 │ 10 │ │ │și/sau a desenelor │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) depunerea traducerii în limba română │odată cu depunerea │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) depunerea părții lipsă a descrierii │4 luni de la data depunerii cereri de │ 108 │ 30 │ │ │invenției, în scopul stabilirii datei de │brevet │ │ │ │ │depozit a cererii de brevet │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │d) depunerea cererii de retragere a părții │odată cu depunerea cererii de │ 72 │ 20 │ │ │lipsă depuse │retragere │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 13│Publicarea modificărilor aduse la o │odată cu depunerea modificărilor │ 36 │ 10 │ │ │cerere de brevet de invenție │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 14│Înregistrarea de modificări în situația │odată cu înregistrarea actului │ │ │ │ │juridică a cererii de brevet sau a │ │ │ │ │ │brevetului de invenție: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) transmiteri de drepturi │ │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) rezilieri ale actelor prevăzute la lit. a)│ │ 144 │ 40 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) modificări referitoare la: actele │ │ 90 │ 25 │ │ │încheiate prevăzute la lit. a), excluderea │ │ │ │ │ │sau cooptarea unui inventator, nume, │ │ │ │ │ │prenume, denumire sau adresă a unui │ │ │ │ │ │solicitant, persoană îndreptățită, │ │ │ │ │ │inventator sau titular, schimbarea │ │ │ │ │ │mandatarului sau a adresei acestuia etc. │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 15│Transformarea unei cereri de brevet de │2 luni de la data înregistrării │ 36 │ 10 │ │ │invenție în cerere de model de utilitate │cererii de transformare │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 16│Certificarea și eliberarea unui document │odată cu înregistrarea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │oficial de tipul: adeverință, duplicat, │ │ │ │ │ │copie │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 17│Publicarea unei corecturi pentru │odată cu înregistrarea solicitării │ 18 │ 5 │ │ │înlăturarea erorilor datorate solicitantului,│ │ │ │ │ │persoanei îndreptățite la eliberarea │ │ │ │ │ │brevetului, mandatarului sau titularului, │ │ │ │ │ │pentru fiecare pagină │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 18│Prelungirea unui termen de procedură cu │odată cu înregistrarea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │până la 3 luni │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 19│Înregistrarea cererii de repunere în termen │odată cu înregistrarea cererii │ 180 │ 50 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 20│Examinarea unei contestații │odată cu depunerea contestației │ 540 │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 21│Examinarea unei cereri de revocare │odată cu depunerea cererii │ 1.080 │ 300 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 22│Revalidarea brevetului de invenție, │odată cu depunerea cererii de │ 1.080 │ 300 │ │ │respectiv a brevetului de perfecționare │revalidare │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 23│Menținerea în vigoare a brevetului de │conform art. 12 │ │ │ │ │invenție, inclusiv a brevetului de │ │ │ │ │ │perfecționare, pentru fiecare an de │ │ │ │ │ │protecție │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 1 │ │ 0 │ 0 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 2 │ │ 0 │ 0 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 3 │ │ 540 │ 150 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 4 │ │ 576 │ 160 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 5 │ │ 648 │ 180 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 6 │ │ 720 │ 200 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 7 │ │ 792 │ 220 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 8 │ │ 864 │ 240 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 9 │ │ 936 │ 260 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 10 │ │ 1.008 │ 280 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 11 │ │ 1.080 │ 300 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 12 │ │ 1.152 │ 320 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 13 │ │ 1.224 │ 340 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 14 │ │ 1.332 │ 370 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 15 │ │ 1.440 │ 400 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 16 │ │ 1.800 │ 500 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 17 │ │ 1.800 │ 500 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul l8 │ │ 1.800 │ 500 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 19 │ │ 1.800 │ 500 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 20 │ │ 1.800 │ 500 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 24│Înregistrarea și examinarea cererii pentru │odată cu solicitarea │ 1.800 │ 500 │ │ │eliberarea unui certificat suplimentar de │ │ │ │ │ │protecție pentru medicament sau produs │ │ │ │ │ │de uz fitosanitar │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 25│Menținerea în vigoare a certificatului │ │ │ │ │ │suplimentar, pentru fiecare an de │ │ │ │ │ │protecție: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 1 │ │ 3.600 │ 1.000 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 2 │ │ 3.960 │ 1.100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 3 │ │ 4.320 │ 1.200 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 4 │ │ 4.680 │ 1.300 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- anul 5 │ │ 5.040 │ 1.400 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 26│Deschiderea fazei naționale a cererii │odată cu deschiderea fazei │ 108 │ 30 │ │ │internaționale │naționale │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 27│Publicarea traducerii în limba română a │odată cu solicitarea publicării │ │ │ │ │unei cereri internaționale, pentru care s-a │ │ │ │ │ │deschis faza națională: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) în termenul de publicare legal │ │ 180 │ 50 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) înainte de expirarea termenului de │ │ 288 │ 80 │ │ │publicare legal │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 28│Taxe privind procedurile de brevetare │ │ │ │ │ │prin P.C.T. │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │28.1. Transmiterea cererii internaționale │până în luna a 13-a de la data │ 360 │ 100 │ │ │de la O.S.I.M., ca oficiu receptor, la │priorității │ │ │ │ │Biroul Internațional al O.M.P.I. │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┴─────────┤ │ │28.2. Taxa de înregistrare internațională, │o lună de la data depunerii cererii │cuantumul prevăzut │ │ │conform regulii 15.1.(i) din Regulamentul │internaționale │de regula nr. 96 │ │ │de aplicare a P.C.T. │ │din Regulamentul de│ │ │ │ │aplicare a P.C.T. │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────┤ │ │28.3. Taxa de documentare internațională, │o lună de la data depunerii cererii │cuantumul publicat │ │ │conform regulii 16.1 din Regulamentul de │internaționale │de Biroul │ │ │aplicare a P.C.T. │ │Internațional al │ │ │ │ │O.M.P.I. │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┬─────────┤ │ │28.4. Depunerea ulterioară a traducerii │2 luni de la data depunerii cererii │contrava-│25% din │ │ │cererii internaționale într-o limbă │internaționale │loarea în│cuantumul│ │ │acceptată de Administrația însărcinată cu │ │lei │prevăzut │ │ │documentarea internațională, conform │ │ │la pct. │ │ │regulilor 12.3(c)ii) și(e) din │ │ │28.2. │ │ │Regulamentul de aplicare a P.C.T. │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┴─────────┤ │ │28.5. Taxa suplimentară, conform │o lună de la data notificării │50% din cuantumul │ │ │Regulamentului de aplicare a P.C.T., │ │prevăzut la │ │ │pentru depășirea termenului de plată a │ │pct. 28.1.-28.3. │ │ │fiecărei taxe prevăzute la pct. 28.1.-28.3. │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┬─────────┤ │ 29│Publicarea traducerii în limba română a │odată cu depunerea traducerii │ 216 │ 60 │ │ │revendicărilor din cererea de brevet │ │ │ │ │ │european cu efecte în România │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 30│Publicarea unei versiuni corectate a │odată cu depunerea versiunii │ 108 │ 30 │ │ │traducerii în limba română a │corectate │ │ │ │ │revendicărilor din cererea de brevet │ │ │ │ │ │european cu efecte în România │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 31│Publicarea traducerii în limba română a │ │ │ │ │ │fasciculei de brevet european cu efecte în │ │ │ │ │ │România, care nu depășește 20 de pagini │ │ │ │ │ │și care a fost depusă: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) în termen de 3 luni de la data publicării │3 luni de la data publicării de către │ 360 │ 100 │ │ │mențiunii eliberării brevetului │O.E.B. a mențiunii eliberării │ │ │ │ │ │brevetului │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) în termen de 3 luni de la încheierea │6 luni de la data publicării de către │ 720 │ 200 │ │ │termenului de la lit. a) │O.E.B. a mențiunii eliberării │ │ │ │ │ │brevetului european │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 32│Publicarea traducerii în limba română a │ │ │ │ │ │fasciculei de brevet european menținut │ │ │ │ │ │așa cum a fost modificat în urma │ │ │ │ │ │procedurii de opoziție la O.E.B., care nu │ │ │ │ │ │depășește 20 de pagini și care a fost │ │ │ │ │ │depusă: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) în termen de 3 luni de la data publicării │3 luni de la data publicării de către │ 180 │ 50 │ │ │de către O.E.B. a mențiunii de modificare │O.E.B. a mențiunii menținerii │ │ │ │ │a brevetului │brevetului european în formă │ │ │ │ │ │modificată │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) în termen de 3 luni de la încheierea │6 luni de la data publicării de către │ 360 │ 100 │ │ │termenului de la lit. a) │O.E.B. mențiunii menținerii │ │ │ │ │ │brevetului european în formă │ │ │ │ │ │modificată │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 33│Depunerea unei cereri de transformare a │3 luni de la data la care cererea │ 180 │ 50 │ │ │cererii de brevet european în cerere de │europeană este considerată retrasă │ │ │ │ │brevet național, pentru fiecare țară │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 34│Înregistrarea unei cereri rezultate din │2 luni de la înregistrarea cererii │ 108 │ 30 │ │ │transformarea unei cereri de brevet │ │ │ │ │ │european │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 35│Transmiterea drepturilor privind │odată cu înregistrarea documentului │ 360 │ 100 │ │ │cererea/brevetul european │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 36│Publicarea traducerii corectate a │la data depunerii │ 72 │ 20 │ │ │fasciculei de brevet european cu efecte în │ │ │ │ │ │România │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 37│Eliberarea unui certificat de recunoaștere │odată cu înregistrarea cererii │ 36 │ 10 │ │ │a efectelor brevetului european în │ │ │ │ │ │România │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 38│Publicarea unei corecturi privind │odată cu înregistrarea solicitării │ 18 │ 5 │ │ │conținutul paginii de capăt a brevetului │ │ │ │ │ │european pentru înlăturarea erorilor │ │ │ │ │ │datorate titularului │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

Anexa 2

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru cererile și certificatele de înregistrare de model de utilitate

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plată │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1 │Depunerea cererii de certificat de │3 luni de la data înregistrării │ 108 │ 30 │ │ │înregistrare de model de utilitate │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2 │Tipărirea descrierii, revendicărilor și │12 luni de la data înregistrării │ 360 │ 100 │ │ │desenelor și eliberarea certificatului de │cererii de model de utilitate │ │ │ │ │înregistrare de model de utilitate care nu │ │ │ │ │ │depășește 20 de pagini │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare pagină în plus │ │ 18 │ 5 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3 │Întocmirea și publicarea unui raport de │odată cu solicitarea │ 360 │ 100 │ │ │documentare/examinare │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4 │Menținerea în vigoare a certificatului de │ │ │ │ │ │înregistrare de model de utilitate: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru primii șase ani de protecție; │odată cu eliberarea certificatului │ 1.080 │ 300 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru anii șapte-opt de protecție; │până la începerea perioadei de │ │ │ │ │ │protecție │ 720 │ 200 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru anii nouă-zece de protecție. │până la începerea perioadei de │ │ │ │ │ │protecție │ 1.080 │ 300 │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

Anexa 3

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru cererile și brevetele pentru soi

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plată │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1 │Înregistrarea și publicarea cererii de │odată cu înregistrarea │ 108 │ 30 │ │ │brevet pentru soi │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2 │Examinarea denumirii soiului │odată cu înregistrarea │ 108 │ 30 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3 │Revendicarea priorității unei prime │la depunerea cererii │ 180 │ 50 │ │ │cereri │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │ │în 3 luni de la solicitare │ 360 │ 100 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4 │Examinarea în fond a cererii de brevet │la data solicitării │ 360 │ 100 │ │ │pentru soi ├──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │ │după publicarea cererii │ 180 │ 50 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┬──┼─────────┼─────────┤ │ 5 │Examinarea tehnică a cererii de brevet │la data solicitării, în funcție de │G1│ 414 │ 115 │ │ │pentru soi pe grupe de specii (DUS)*) │grupul de soiuri ├──┼─────────┼─────────┤ │ │pentru fiecare an de testare │ │G2│ 432 │ 120 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G3│ 360 │ 100 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G4│ 360 │ 100 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G5│ 360 │ 100 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┴──┼─────────┼─────────┤ │ 6│Eliberarea brevetului pentru soi │12 luni de la data publicării │ │ │ │ │ │hotărârii │ 180 │ 50 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 7│Examinarea unei contestații │odată cu solicitarea │ 360 │ 100 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 8│Examinarea unei cereri de revocare │odată cu solicitarea │ 540 │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 9│Examinarea unei cereri de anulare │odată cu solicitarea │ 540 │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 10│Menținerea în vigoare a unui brevet │conform art. 13^8 │ │ │ │ │pentru soi, pentru fiecare an de protecție, │ │ │ │ │ │pe grupe de specii: │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┬──┼─────────┼─────────┤ │ │a) anii de protecție unu-cinci │ │G1│ 180 │ 50 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┼──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G2│ 180 │ 50 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G3│ 144 │ 40 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G4│ 144 │ 40 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G5│ 108 │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┼──┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru următorii ani de protecție, │ │G1│ 360 │ 100 │ │ │începând cu anul șase │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G2│ 360 │ 100 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G3│ 288 │ 80 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G4│ 288 │ 80 │ │ │ │ ├──┼─────────┼─────────┤ │ │ │ │G5│ 252 │ 70 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┴──┼─────────┼─────────┤ │ 11│Examinarea unei cereri de revalidare a │odată cu solicitarea │ 180 │ 50 │ │ │brevetului pentru soi │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 12│Cumpărarea raportului tehnic de la un │odată cu solicitarea Oficiului de Stat│ 1.008 │ 280 │ │ │alt stat membru U.P.O.V. │pentru Invenții și Mărci │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 13│Inspectarea Registrului Național al │odată cu solicitarea │ 72 │ 20 │ │ │Cererilor de Brevete de Soiuri │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 14│Înregistrarea modificărilor în situația │ │ │ │ │ │juridică a cererii sau a brevetului │ │ │ │ │ │pentru soi: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) transmitere de drepturi │odată cu solicitarea │ 180 │ 50 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) alte modificări │odată cu solicitarea │ 36 │ 10 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 15│Eliberarea de duplicate, copii, │odată cu solicitarea la O.S.I.M. │ 36 │ 10 │ │ │adeverințe │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 16│Prelungirea termenului de procedură │odată cu solicitarea │ 360 │ 100 │ │ │cu până la un an │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘ ___________ *)DUS - distinctivitate, uniformitate, stabilitate Grupuri de soiuri G1: orz de primăvară, grâu de toamnă, grâu de primăvară, triticale, sfeclă de zahăr, cartof, rapiță de iarnă, ovăz, secară. G2: porumb furajer, mazăre (soiuri comestibile), trifoi roșu, raygras peren, ceapă, castraveți de câmp, varză albă, morcovi, tomate de câmp; măr, prun, vișin, căpșun. G3: orz de iarnă, fasole de câmp, mazăre (soiuri furajere), lupin galben, trifoi alb, lucerna, hibrizi de lucerna, festuca, sfeclă furajeră, tutun; conopidă, sfeclă de grădină, țelină, fasole pitică, mazăre de grădină, ciuperci, hamei; păr (soiuri altoite pe portaltoi), prun (soiuri altoite pe portaltoi), măr (soiuri altoite pe portaltoi); cocăz negru. G4: triticale de primăvară, lupin albastru, raygras; usturoi, varză de Bruxelles, tomate de seră; pătrunjel rădăcini, salată de căpățână, spanac; trandafir (soiuri de seră), gerbera, garoafe, crizanteme; zmeură, coacăz roșu. G5: speciile neincluse în grupele G1- G4.

Anexa 4

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru mărci și indicații geografice

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plată │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1 │Înregistrarea cererii de înregistrare a unei │odată cu depunerea cererii │ 36 │ 10 │ │ │mărci individuale/colective și de certificare│ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2 │Publicarea cererii de înregistrare a unei │o lună de la data constituirii │ │ │ │ │mărci după constituirea depozitului național │depozitului național reglementar │ │ │ │ │reglementar │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- alb-negru │ │ 108 │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- color │ │ 360 │ 100 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3 │3.1. Examinarea cererii de înregistrare a │3 luni de la data depunerii cererii │ │ │ │ │unei mărci individuale: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru o clasă de produse sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- alb-negru │ │ 396 │ 110 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- color │ │ 684 │ 190 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 180 │ 50 │ │ │produse și/sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) suplimentar pentru un element figurativ │ │ 108 │ 30 │ │ │sau o marcă verbală cu o grafică specială │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │3.2. Reînnoirea unei mărci individuale: │odată cu depunerea cererii │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru o clasă de produse sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- alb-negru │ │ 432 │ 120 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- color │ │ 720 │ 200 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 180 │ 50 │ │ │produse și/sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) suplimentar pentru un element figurativ │ │ 108 │ 30 │ │ │sau o marcă verbală cu o grafică specială │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4 │4.1. Examinarea cererii de înregistrare a │3 luni de la data depunerii cererii │ │ │ │ │unei mărci colective și de certificare: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru o clasă de produse sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- alb-negru │ │ 1.404 │ 390 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- color │ │ 1.764 │ 490 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 252 │ 70 │ │ │produse și/sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) suplimentar pentru un element figurativ │ │ 216 │ 60 │ │ │sau o marcă verbală cu o grafică specială │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │4.2. Reînnoirea unei mărci colective sau de │odată cu depunerea cererii │ │ │ │ │certificare: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru o clasă de produse sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- alb-negru │ │ 1.440 │ 400 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- color │ │ 1.800 │ 500 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 216 │ 60 │ │ │produse și/sau servicii │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) suplimentar pentru un element figurativ │ │ 216 │ 60 │ │ │sau o marcă verbală cu o grafică specială │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 5 │Solicitarea reînnoirii înregistrării unei │6 luni de la data expirării duratei │ │ │ │ │mărci după expirarea duratei de protecție │de protecție în curs │ │ │ │ │în curs │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 6 │Depunerea documentelor de invocare a │odată cu depunerea cererii │ 180 │ 50 │ │ │priorității ├──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │ │3 luni de la data depunerii cererii │ 720 │ 200 │ │ │ │de înregistrare a mărcii │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 7 │Eliberarea unui certificat de prioritate │odată cu solicitarea eliberării │ 108 │ 30 │ │ │ │certificatului │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 8 │Eliberarea certificatului de înregistrare a│3 luni de la data publicării mărcii │ 180 │ 50 │ │ │mărcii │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 9 │Eliberarea certificatului de reînnoire a │odată cu depunerea cererii de │ 180 │ 50 │ │ │înregistrării mărcii │reînnoire a înregistrării mărcii │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │10 │Eliberarea unui duplicat al certificatului de│odată cu depunerea cererii │ 180 │ 50 │ │ │înregistrare sau de reînnoire a înregistrării│ │ │ │ │ │mărcii │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │11 │Transmiterea cererii internaționale de │odată cu depunerea cererii pentru │ 252 │ 70 │ │ │înregistrare sau de reînoire a mărcii de la │o clasă de produs/serviciu │ │ │ │ │O.S.I.M. la Biroul Internațional al O.M.P.I │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │- pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 108 │ 30 │ │ │produs/serviciu │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │12 │Transmiterea la O.M.P.I. a modificării de │odată cu depunerea cererii │ 108 │ 30 │ │ │titular și/sau a schimbării de adresă │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │13 │Examinarea unei opoziții la înregistrarea │odată cu depunerea cererii de │ │ │ │ │unei mărci │opoziție │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │pentru o clasă de produs/serviciu │ │ 216 │ 60 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │pentru fiecare clasă suplimentară de │ │ 108 │ 30 │ │ │produs/serviciu │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │14 │Acordarea unui termen suplimentar de 3 luni │odată cu cererea de acordare a │ 36 │ 10 │ │ │pentru depunerea punctului de vedere, la │fiecărui termen suplimentar de 3 │ │ │ │ │notificarea O.S.I.M. privind neîndeplinirea │luni │ │ │ │ │condițiilor pentru înregistrarea mărcii │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │15 │Divizarea cererii inițiale de înregistrare a │3 luni de la data solicitării │ 180 │ 50 │ │ │mărcii │divizării cererii │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │16 │Reclasificarea listei de produse și/sau │3 luni de la data depunerii cererii │ 108 │ 30 │ │ │servicii pentru care se solicită │ │ │ │ │ │înregistrarea mărcii │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │17 │a) Examinarea unei contestații a │odată cu depunerea contestației │ 540 │ 150 │ │ │solicitantului împotriva unei decizii de │ │ │ │ │ │respingere sau admitere parțială │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) Examinarea unei contestații împotriva │odată cu depunerea contestației │ 900 │ 250 │ │ │unei decizii a comisiei de examinare opoziții│ │ │ │ │ │sau a unei decizii de transmiteri de drepturi│ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │18 │Înregistrarea unei modificări în situația │odată cu depunerea cererii de │ │ │ │ │juridică a mărcii │înscriere a modificării │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) transmitere de drepturi │ │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) cu privire la schimbarea numelui, │ │ 90 │ 25 │ │ │denumirii sau adresei solicitantului, │ │ │ │ │ │titularului sau mandatarului │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) rezilierea actelor de la lit. a) │ │ 144 │ 40 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │d) introducerea mandatarului în procedură │ │ 90 │ 25 │ │ │după depunerea cererii, pe cale națională sau│ │ │ │ │ │pe cale internațională │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │e) orice alte modificări pentru care Legea │ │ 90 │ 25 │ │ │nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile │ │ │ │ │ │geografice, publicată în Monitorul Oficial al│ │ │ │ │ │României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie │ │ │ │ │ │1998, nu prevede explicit scutiri de taxe │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │19 │Eliberarea de adeverințe, copii sau alte acte│odată cu depunerea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │legate de situația juridică a unei mărci │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │20 │Înregistrarea unei indicații geografice │odată cu depunerea cererii de │ 1.440 │ 400 │ │ │ │înregistrare a indicației geografice │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │21 │Eliberarea certificatului de înregistrare a │2 luni de la data publicării │ 180 │ 50 │ │ │unei indicații geografice │indicației geografice în B.O.P.I. │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │22 │Reînnoirea duratei de utilizare a unei │odată cu depunerea cererii de │ 1.440 │ 400 │ │ │indicații geografice │reînnoire │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │23 │Reclasificarea listei de produse pentru care │odată cu depunerea cererii │ 108 │ 30 │ │ │se solicită înregistrarea unei indicații │ │ │ │ │ │geografice │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

Anexa 5

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru desenele și modelele industriale

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plată │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1 │Înregistrarea cererii în Registru! național │odată cu depunerea cererii │ │ │ │ │al cererilor depuse: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru primul desen/model │ │ 108 │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare desen/model │ │ 36 │ 10 │ │ │suplimentar │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2 │Publicarea desenului sau modelului: │o lună de la depunerea cererii │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru fiecare figură, în spațiu │ │ 72 │ 20 │ │ │standard (6 x 6 cm), alb-negru │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare figură, în spațiu │ │ 360 │ 100 │ │ │standard (6 x 6 cm), în culori │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru elementele caracteristice │ │ 36 │ 10 │ │ │(maximum 30 de cuvinte) │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3 │Amânarea publicării │odată cu depunerea cererii │ 72 │ 20 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4 │Invocarea priorității │3 luni de la depunerea cererii de │ 72 │ 20 │ │ │ │invocare a priorității │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 5 │Examinarea cererii de înregistrare │o lună de la publicarea cererii │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru primul desen/model │ │ 180 │ 50 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru fiecare desen/model │ │ 36 │ 10 │ │ │suplimentar │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 6 │Eliberarea certificatului de înregistrare: │o lună de la comunicarea hotărârii de│ │ │ │ │ │admitere │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru 1-20 desene/modele │ │ 72 │ 20 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru 21-50 desene/modele │ │ 108 │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru 51-100 desene/modele │ │ 180 │ 50 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 7 │Menținerea în vigoare a certificatului de │o lună de la comunicarea hotărârii de │ │ │ │ │înregistrare, pentru fiecare perioada de │admitere pentru prima perioada de │ │ │ │ │protecție de 5 ani │protecție de 5 ani, respectiv până la│ │ │ │ │ │începerea următoarei perioade de │ │ │ │ │ │protecție de 5 ani │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru 1-20 desene/modele │ │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru 21-50 desene/modele │ │ 450 │ 125 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru 51-100 desene/modele │ │ 540 │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 8 │Eliberarea certificatului de reînnoire │odată cu depunerea cererii │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru 1-20 desene/modele │ │ 72 │ 20 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru 21-50 desene/modele │ │ 90 │ 25 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru 51-100 desene/modele │ │ 108 │ 30 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 9 │Reînnoirea certificatului de înregistrare │până la începerea următoarei perioade│ │ │ │ │pentru fiecare perioadă de 5 ani │de protecție │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru 1-20 desene/modele │ │ │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru 21-50 desene/modele │ │ │ 125 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) pentru 51-100 desene/modele │ │ │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │10 │Eliberarea certificatului de prioritate │ │ │ 30 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │11 │Examinarea unei contestații │ │ │ 150 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │12 │Examinarea unei opoziții la înregistrarea │ │ │ 30 │ │ │desenului/modelului │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │13 │Revalidarea certificatului de înregistrare │ │ │ 100 │ │ │a desenului/modelului │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │14 │Înregistrarea de modificări în situația │ │ │ │ │ │juridică a cererii sau a certificatului de │ │ │ │ │ │înregistrare: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) transmitere de drepturi │ │ │ 30 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) modificări cu privire la numele, │ │ │ 10 │ │ │denumirea sau adresa solicitantului/ │ │ │ │ │ │titularului și mandatarului │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │c) rezilierea actelor de la lit. a) │ │ │ 10 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │15 │Eliberare de acte, adeverințe, duplicate, │odată cu înregistrarea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │copii certificate, extras din registru │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │16 │Transmiterea cererii internaționale de │odată cu cererea │ │ │ │ │înregistrare/reînnoire de la O.S.I.M. la │ │ │ │ │ │O.M.P.I. │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) pentru primul model │ │ 288 │ 80 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) pentru modelele următoare │ │ 72 │ 20 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │17 │Prelungirea termenului prevăzut de │odată cu cererea │ 36 │ 10 │ │ │regulament cu o perioadă de 30 de zile │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

Anexa 6

CUANTUMUL ȘI TERMENELE

privind plata taxelor pentru topografiiie produselor semiconductoare

*Font 7* ┌───┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr.│ Obiectul plății │ Termenul de plată │Cuantumul│Cuantumul│ │crt│ │ │ (lei) │ (euro) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 1 │Depunerea cererii de înregistrare a unei │odată cu depunerea cererii sau în │ 108 │ 30 │ │ │topografii │termen de 2 luni de la data │ │ │ │ │ │notificării neefectuării plății │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 2 │Examinarea cererii de înregistrare a unei │odată cu depunerea cererii sau în │ 360 │ 100 │ │ │topografii │termen de 2 luni de la data │ │ │ │ │ │notificării neefectuării plății │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 3 │Înregistrarea unei topografii │odată cu depunerea cererii sau în │ 108 │ 300 │ │ │ │termen de 2 luni de la data │ │ │ │ │ │notificării neefectuării plății │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 4 │Publicarea înregistrării unei topografii │odată cu depunerea cererii sau în │ 54 │ 15 │ │ │ │termen de 2 luni de la data │ │ │ │ │ │notificării neefectuării plății │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │5 │Eliberarea unui certificat de înregistrare │odată cu depunerea cererii sau în │ 54 │ 15 │ │ │ │termen de 2 luni de la data │ │ │ │ │ │notificării neefectuării plății │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 6 │Examinarea unei contestații │odată cu depunerea contestației │ 360 │ 100 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 7 │Înregistrarea de modificări în situația │odată cu înregistrarea solicitării │ │ │ │ │juridică a cererii sau a certificatului de │ │ │ │ │ │înregistrare: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │a) transmitere de drepturi │ │ 360 │ 100 │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ │b) alte modificări │ │ 90 │ 25 │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 8 │Consultarea documentației publice din │odată cu înregistrarea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │depozitul reglementar │ │ │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤ │ 9 │Eliberarea unei copii certificate de pe │odată cu înregistrarea solicitării │ 36 │ 10 │ │ │documentele publice din depozitul │ │ │ │ │ │reglementar sau de pe file ale │ │ │ │ │ │Registrului național al topografiilor │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

______________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.