NORMĂ din 15 decembrie 2005

NORMĂ Ministerul Agriculturii, Pădurilor ?i Dezvoltării Rurale
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 27 ianuarie 2006
Intrat în vigoare
27.01.2006
Forma consolidată din
27.01.2006

privind autorizarea punerii pe piață a produselor tip lapte și a produselor tip iaurt cu adaos de esteri de fitosterol ca ingrediente alimentare noi

(Anexa nr. 15 la Ordinul nr. 103/550/314/2004)

Articolul 1

Pot fi puse pe piață alimentele și ingredientele alimentare noi, denumite în continuare produse, descrise la art. 4, cu adaos de esteri de fitosterol, așa cum este specificat la art. 5.

Articolul 2

(1) Produsele trebuie prezentate astfel încât să poată fi ușor împărțite în părți care să conțină fiecare maximum 3 g (în cazul unei singure porții pe zi) sau maximum 1 g (în cazul a 3 porții pe zi) de adaos de esteri de fitosteroli sau fitostanoli (calculați ca pentru steroli/stanoli liberi).

(2) Cantitatea fitosterolilor/fitostanolilor adăugată unui recipient de băuturi nu poate depăși 3 g.

Articolul 3

Prevederile prezentei norme sunt adresate Unilever, London Road, Purfleet, Essex RM 19 1SD, United Kingdom.

Articolul 4

Produsele la care se face referire la art. 1 sunt produsele tip lapte, cum ar fi produsele tip lapte semidegresate (semi-skimmed) și degresate (skimmed), produsele tip iaurt și produsele tip lapte/iaurt la care grăsimile din lapte au fost parțial sau total înlocuite de grăsime vegetală.

Articolul 5

(1) Prezentul articol conține specificațiile pentru fitosteroli și fitostanoli utilizați ca adaos la alimente și ingrediente alimentare, astfel:

(2) Definiție: fitosterolii și fitostanolii sunt steroli și stanoli ce sunt extrași din plante și se pot prezenta sub formă de steroli și stanoli liberi sau esterificați cu acizi grași alimentari.

(3) Compoziția (cu GC-FID sau metoda echivalentă):

< 80% â-sitosterol;

< 15% â-sitostanol;

< 40% campesterol;

< 5% campestanol;

< 30% stigmasterol;

< 3% brassicasterol;

< 3% alți steroli/stanoli.

(4) Contaminare/Puritate (GC-FID sau metoda echivalentă):fitosterolii și fitostanolii extrași din alte surse decât uleiul vegetal adecvat pentru consumul uman trebuie să fie fără contaminanți, calitate asigurată printr-o puritate de peste 99% a ingredientului fitosteroli/fitostanoli.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.