privind sumele în valută și în lei ce pot fi introduse și scoase din România
I. Cu privire la sumele în valută efectiva (numerar) ce pot fi introduse în România
1. Persoanele fizice pot intră în România cu valută efectiva (numerar), în limita unei sume echivalente a 50.000 dolari S.U.A.
În sensul prezentelor norme, prin valuta efectiva (numerar) se înțeleg biletele de banca straine și monedele straine în circulatie.
2. Limita de 50.000 dolari S.U.A. aratata la pct. 1 de mai sus constituie suma maxima în valută efectiva (numerar) de persoana fizica și calatorie ce poate fi introdusa în România.
În sensul prezentelor norme, în categoria persoanelor fizice se cuprind:
- cetățeni români cu domiciliul în România;
- cetățeni români cu domiciliul în strainatate;
- cetățeni straini cu domiciliul în strainatate;
- cetățeni straini cu domiciliul în România;
- alte categorii de cetățeni straini.
De asemenea, se cuprind persoanele fizice care sînt reprezentante ale persoanelor juridice.
3. La intrarea în România, persoanele fizice, cetățeni români și straini, sînt obligate sa declare organelor vamale românești sumele în valută efectiva (numerar) aflate asupra lor, care depasesc echivalentul a 1.000 dolari S.U.A.
Declaratia vamala, vizata de vama, ramine asupra declarantului, urmind a fi prezentată la ieșirea din tara, pentru justificarea valutei.
4. Sumele în valută efectiva (numerar) ce depasesc limita de 50.000 dolari S.U.A. se depun la organele vamale din punctele de trecere a frontierei de stat românești.
Pentru aceste sume, organul vamal va întocmi o chitanta de consemnare în 3 exemplare, continind elementele necesare de identificare a depunatorului și a sumei în valută (numele și prenumele deponentului, numărul și seria pasaportului, tara care l-a eliberat, felul valutei, și suma, motivul depunerii), precum și denumirea băncii comerciale din România unde urmeaza să fie depusa suma în valută pentru consemnarea pe numele deponentului. Chitanta de consemnare se dateaza și se semneaza de către organul vamal care a întocmit-o și care va aplica, totodata, pe aceasta stampila sa personala.
Băncile comerciale la care s-au facut depuneri de astfel de sume le pot transfera în strainatate, pe baza cererii titularului și cu retinerea de la acesta a originalului chitantei vamale de consemnare, în termen de 3 ani de la data depunerii în banca. După acest termen, sumele în valută în cauza se fac venit la bugetul statului, conform reglementarilor în vigoare.
La solutionarea cererilor de transfer în strainatate, băncile comerciale vor avea în vedere și vor aplica și celelalte reglementari în vigoare în România privind supravegherea și controlul tranzactiilor valutare.
5. Pentru operațiunile efectuate, vamile și băncile comerciale percep comisioanele, taxele și spezele practicate de acestea în cadrul reglementarilor și normelor specifice de lucru.
II. Cu privire la sumele în valută efectiva (numerar) ce pot fi scoase din România
6. Persoanele fizice rezidente în România pot iesi din tara cu sume în valută efectiva (numerar) echivalente cu maximum 5.000 dolar S.U.A./ persoana / calatorie .
Persoanele fizice rezidente în România sînt cetatenii români cu domiciliul în România, cetatenii straini cu domiciliul în România, precum și cetatenii straini aflati temporar în România care au solicitat și au obținut statut de rezident în România.
În cadrul limitei de la alin. 1, scoaterea din tara a sumelor se efectueaza în urmatoarele condiții:
a) sumele în valută efectiva (numerar) pînă la 1.000 dolari S.U.A. de persoana/calatorie se pot scoate fără justificarea provenientei lor cu vreun document;
b) sumele în valută efectiva (numerar) care depasesc 1.000 dolari S.U.A., dar pînă la maximum 5.000 dolari S.U.A., pot fi scoase din tara pe baza unui document bancar (adeverinta, certificat de valuta, buletin de schimb valutar etc.) care probeaza ca suma a fost ridicata de la banca sau provine dintr-un schimb de valuta contra lei, pe teritoriul României. Aceste sume se inscriu de către destinatar în declaratia vamala.
7. Persoanele fizice rezidente care scot din tara sume în valută efectiva (numerar), în limita de la pct. 6 de mai sus, le pot utiliza în strainatate pentru operațiuni curente, cum sînt: cheltuieli în cadrul calatorilor turistice în grup organizat sau individual, pe cont propriu; vizite la rude sau prieteni; tratamente medicale sau procurarea de medicamente; participarea la congrese, conferinte, simpozioane sau alte categorii de manifestari stiintifice, culturale, sportive etc.; studii în strainatate; procurari de bunuri de consum de uz personal și plati de servicii; deplasari în interes de serviciu etc. Aceste destinatii sînt exemplificative și nu limitative.
În cazul în care aceste sume ar fi destinate unor investitii de capital în strainatate (investiție directa, cumparari de acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat etc.), este necesar ca persoana fizica respectiva să obțină o autorizatie prealabila a Băncii Naționale a României.
8. În cazul în care persoanele fizice rezidente în România au asupra lor sume în valută efectiva (numerar) care depasesc plafonul aratat la cap. 2 pct. 6 de mai sus, au obligația să le depuna la organele vamale, care le vor consemna pe numele titularilor, urmindu-se procedura de la cap. 1 pct. 4 alin. 2 și 3 din prezentele norme.
9. Persoanele fizice aflate temporar în România (cetățeni straini cu domiciliul în strainatate) pot scoate din România sume în valută efectiva (numerar) în limita sumelor declarate la intrarea în România. Sumele în cauza se justifica cu declaratia vamala completata la intrarea în România, conform cap. 1 pct. 3 din prezentele norme.
Aceste persoane pot avea, de asemenea, asupra lor sume în valută efectiva (numerar) care provin din ridicari de conturi și transferuri bancare în România, ori din incasarea în România a cecurilor de calatorie, cecurilor bancare, cartilor de credit și a altor instrumente de plată ori de schimb valutar efectuat pe teritoriul României. Aceste sume se justifica cu un document eliberat de unitatea bancara sau o altă persoană juridica autorizata din România.
În cazul în care persoanele fizice în cauza au asupra lor, la ieșirea din România, sume în valută în numerar peste cele justificate potrivit alin. 1 și 2 de la acest punct, au obligația să le depuna la organele vamale, urmindu-se procedura de la cap. 1 pct. 4 din prezentele norme.
10. În cazul în care persoanele fizice incearca sa scoata din România valuta efectiva (numerar) peste limitele permise conform cap. 1 și 2 din prezentele norme, în forme vadit frauduloase, organele vamale vor retine aceste sume. În acest scop, se întocmește un proces-verbal de constatare a contraventiei, în 2 exemplare, din care un exemplar se inmineaza contravenientului.
Sumele reținute se dispun de către vama, în cont, la o banca comerciala autorizata.
Împotriva procesului verbal de contraventie, contravenientul are dreptul sa faca plingere la judecatoria din raza teritoriala a organului vamal constatator, în termen de 90 de zile de la data primirii procesului-verbal.
În baza hotărîrii judecătorești, suma în valută confiscata se face venit la bugetul statului, conform reglementarilor în vigoare.
III. Cu privire la alte instrumente de plată în valută
11. Persoanele fizice române și straine pot introduce și scoate din România cecuri de calatorie, cecuri bancare, cărți de credit și orice alte instrumente bancare similare, exprimate în valută străină.
Limitele și condițiile aratate la cap. 1 și 2 din prezentele norme nu se referă la instrumentele de plată menționate la alin. 1 din acest punct.
IV. Cu privire la introducerea și scoaterea de sume în lei din România
12. Persoanele fizice nu pot introduce sau scoate din România sume efective (numerar) mai mari de 5.000 lei de persoana/calatorie.
În sensul prezentelor norme, prin sume efective (numerar) în lei se înțeleg biletele de banca și monedele românești în circulatie.
Cupiurile maxime admise la introducerea și scoaterea din România sînt cele pînă la 1.000 lei inclusiv.
13. La ieșirea din România, persoanele fizice menționate la pct. 12 de mai sus au obligația sa declare sumele în lei care depasesc plafonul de 5.000 lei de persoana și să le depuna organelor vamale contra chitanta de consemnare, urmindu-se procedura de consemnare similara celei de la cap. 1 pct. 4 din prezentele norme.
Deponentilor care sînt cetățeni români sau cetățeni straini cu domiciliul în România li se restituie aceste sume la intoarcerea din calatorie.
În cazul persoanelor fizice aflate temporar în România - cetățeni straini cu domiciliul în strainatate și cetățeni români cu domiciliul în strainatate -, restituirea se poate face cu ocazia unei noi calatorii în România.
Termenul maxim de restituire este de 3 ani. După expirarea acestui termen, sumele în cauza se fac venit la bugetul statului.
14. În cazul în care persoanele fizice incearca sa scoata din România sumele în lei, în numerar, peste limita permisa potrivit pct. 12 de mai sus, în forme vadit frauduloase, organele vamale vor retine aceste sume în vederea confiscarii, procedindu-se conform cap. 2 pct. 10 din prezentele norme. Totodata, în functie de gravitatea faptei, vor sesiza organele Ministerului de Interne din punctele de trecere a frontierei de stat, în vederea retinerii și declanșării procedurii de urmărire penala.
15. La intrarea în România, persoanele fizice nu pot introduce sume în lei peste limita de 5.000 lei de persoana/calatorie, prevăzută la pct.12 de mai sus. Sumele în lei peste aceasta limita se confisca de organele vamale și se fac venit la bugetul statului.
16. Pentru operațiunile efectuate în cadrul prevederilor de la cap. 4, vama retine comisioanele și spezele practicate în baza reglementarilor și normelor specifice de lucru.
V. Alte dispozitii
17. Membrii reprezentantelor diplomatice, consulare și comerciale ale statelor straine în România, cetățeni straini, precum și membrii familiilor lor sînt scutiti de oblibațiile prevăzute în prezentele norme.
Aceleasi scutiri se aplică și intregului personal al reprezentantelor diplomatice, consulare și comerciale ale statelor straine în România, compus din cetățeni straini, precum și membrilor familiilor lor.
Prevederile de la acest punct se aplică, de asemenea, cetatenilor straini, persoane oficiale, posesoare de pasapoarte diplomatice, în misiune temporara, în vizita sau trecere prin România, precum și persoanelor care se bucura de privilegii diplomatice, în baza convențiilor diplomatice la care România a aderat.
18. Scoaterea din România de titluri publice (titluri de stat) românești, exprimate în valută străină, cit și a celor exprimate în lei, se poate efectua numai pe baza autorizatiei date de Banca Naționala a României.
----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.