Se interzic evacuarea, aruncarea sau injectarea, în apele de suprafața, subterane, marine, de ape reziduale, deșeuri sau produse de orice fel, care pot schimba caracteristicile apei, evacuarea apelor uzate sau epurate în apele stătătoare, depozitarea, pe malurile sau în albiile cursurilor de apa sau ale lacurilor, de gunoaie ori deșeuri industriale de orice fel, folosirea de îngrășăminte chimice sau pesticide la distanțe mai mari de 300 m față de malurile cursurilor de apa și lacurilor. De asemenea, se interzic exploatarea nisipului, pietrisului, pietrei de riu și altor materiale din albii sau malurile cursurilor de apa fără autorizație sau contrar prevederilor acesteia, pasunatul animalelor și efectuarea de arături, săpături, gropi sau santuri pe diguri, baraje, alte construcții hidrotehnice, maluri, albii și în zonele de protecție ale acestora, precum și circulația auto și hipo pe diguri, baraje sau alte lucrări hidrotehnice dacă nu au fost amenajate în acest scop. Topirea inului, cînepii, teiului sau a altor plante textile în cursurile de apa, canale, lacuri, balti sau iazuri se poate face numai cu acordul organului de gospodărire a apei și cu respectarea stricta a condițiilor stabilite de acestea.