pentru abrogarea masurilor legislative anti-evreesti*)
Notă *) Decretul Nr. 2.444 din 18 Decemvrie 1944
Capitolul I — Dispozitiuni generale ↑ Cuprins
Sînt și rămîn abrogate pe data publicarii lor, toate masurile legislative prin care s'au luat dispozitiuni discriminatorii privitoare la evrei.
Prin efectul abrogarii acestor legi, se anulează toate dispozitiunile juridice date pe baza lor de orice autorități publice, fie dispozitiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse în hotărîri judecătorești.
De asemenea se anulează toate dispozitiunile discriminatorii luate fără baza legala împotriva evreilor de către autoritățile publice.
Capitolul II — Dispozitiuni speciale referitoare la persoane ↑ Cuprins
Secțiunea I — Funcționarii publici
Funcționarii publici evrei, precum și toți acei care primesc o retributiune: dela Stat, judet, comuna, regie, casa autonoma, administratie comerciala, direcție speciala sau orice alta institutiune publică sau de utilitate publică, al carei buget este supus aprobării Consiliului de Ministri, ministerelor sau autorităților speciale ce depind de ministere și consilii judetene sau comunale și care au fost indepartati din functiune, în baza masurilor legislative abrogate prin art. 1 sau indepartati fără baza legala, din cauze rasiale, vor fi reintegrati la cererea lor pe data indepartarii, cu vechimea și toate drepturile de încadrare dela acea data, inclusiv gradatiile, adaugandu-se la vechimea în serviciu și timpul dela data indepartarii pînă în momentul reprimirii în serviciu.
Pentru cazurile cînd legea prevede inaintari automate la vechime, reintegrarea se face în gradul la care functionarul ar fi avut dreptul în raport cu vechimea sa, dacă n'ar fi fost indepartat din serviciu, iar data încadrării în grad este data la care functionarul era indreptatit să fie inaintat. Pentru cazurile cînd legea prevede inaintari la alegere, situația celor reintegrati va fi revizuita, putandu-li-se acordă inaintari, chiar pe o dată anterioara prezentei legi, ținîndu-se seama de stagiul rectificat, conform alineatului precedent.
Cererea de reintegrare se va face la autoritatea respectiva în termen de 45 zile dela data publicarii prezentei legi.
De dispozitiunile prezentului articol beneficiaza, și funcționarii publici evrei care au parasit serviciul prin demisiune după data de 1 Ianuarie 1938, pînă la data de 23 August 1944.
Nu se aplică aceasta dispozitiune acelor functionari a caror demisie a fost provocata de o actiune disciplinara intemeiata pe motive bine precizate de incorectitudine.
Timpul în care functionarul a fost indepartat din serviciu va fi socotit ca timp util la pensie, fără a fi obligat sa verse vreo retinere la Casa Pensiilor.
În cazul cînd functionarul a decedat, fie înainte, fie după indepartarea din functiune, Casa Generală de Pensiuni va fi obligata a regula și plati drepturile la pensie succesorilor indreptatiti, pe data decesului, iar în cazul cînd s'a suspendat plata pensiunii, li se vor achita acestora sumele neachitate din trecut.
Plata salariilor va începe a curge dela data cererii de reintegrare, cu acoperire din posturile vacante, iar în lipsa, prin deschiderea unor credite speciale pînă la bugetul viitor.
Secțiunea II — Salariații particulari
Patronii, persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, sînt obligati a reprimi în serviciu, la cerere, pe toți salariații evrei pe care i-au concediat, fie în temeiul legilor abrogate, fie fără baza legala, din cauze rasiale, după 1 Iulie 1940.
Reprimirea se va face în aceleasi functiuni sau în functiuni echivalente cu acelea pe care salariații le aveau la data concedierii și cu respectare tuturor drepturilor pe care le-ar fi avut dacă n'ar fi fost concediati.
Pentru calculul concediilor viitoare, a dreptului la pensie sau a preavizului în caz de concediere se va adauga la vechimea în serviciu timpul scurs dela concediere pînă la reprimirea în serviciu.
De dispozitiunile prezentului articol beneficiaza și salariații evrei care au parasit serviciul prin demisiune după data de 1 Iulie 1940 pînă la data de 23 August 1944. Vor putea beneficia de aceste dispozitiuni și funcționarii evrei demisionati între datele de 1 Ianuarie 1938 și 1 Iulie 1940, dacă vor dovedi ca demisiunea a fost provocata abuziv din motive rasiale.
Salariații concediati vor putea face cerere de reprimire în serviciu în termen de 20 zile dela publicarea prezentei legi. Patronii sînt obligati a face reprimirea în serviciu în termen de 15 zile dela expirarea termenului de mai sus. Cererea de reprimire se va face în scris cu aratarea adresei salariatului, pe orice cale, ca notificare, scrisoare recomandata etc., astfel ca sa ajunga la cunoștința patronului inlauntrul termenului de 20 zile dela data prezentei legi.
Patronul care se va considera indreptatit, conform articolului 8, a nu reprimi pe salariatul sau, este obligat sa comunice aceasta salariatului în termenul de 15 zile aratat mai sus, cum și sa sesizeze în acelasi termen Camera de muncă respectiva, cerand instituirea comisiunii prevăzută de articolul următor. Neindeplinirea acestor doua obligațiuni legale atrage automat reprimirea salariatului în serviciu. Cererea va cuprinde și desemnarea delegatului patronului prevăzut de articolul următor.
În vederea aplicarii dispozitiunilor privitoare la reprimire se vor institui de Ministerul Muncii, comisiuni mixte compuse dintr'un delegat al Ministerului Muncii, de preferinta magistrat sau functionar superior din Ministerul Muncii sau din instituțiile anexe, ca presedinte, un delegat al salariatilor concediati din intreprinderea respectiva și un delegat al intreprinderii respective, ca membri.
În caz cînd membrii comisiunii nu vor fi desemnați de cei interesati în termen util, Ministerul Muncii va desemna și pe membrii comisiunii.
Comisiunea va putea lucra valabil numai cu prezenta presedintelui și a unui membru, în caz de lipsa nemotivata a celuilalt membru. Deciziunile se vor lua cu majoritate, incheindu-se un proces-verbal în dublu exemplar, din care unul se va inmana intreprinderii și celalalt Ministerului Muncii.
În caz de paritate de voturi, va fi decisiv votul presedintelui.
Comisiunea va decide care din salariații concediati vor fi reprimiti, ținînd seama de capacitatea intreprinderii și de urmatoarea ordine de preferinta.
a) Se vor reprimi mai întîi cei cu salariile mai mici;
b) Cei care nu au nicio alta sursa de venituri;
c) Detinutii, internatii politici și deportatii din motive rasiale;
d) Cei care au familie mai numeroasa.
Angajarile de personal facute de întreprinderi după data publicarii prezentei legi, nu vor fi tinute în seama pentru aplicatiunea dispozitiunilor de mai sus.
Salariații evrei care nu au putut fi reprimiti în serviciul intreprinderii în urma deciziunilor comisiunilor dela art. 7, vor fi repartizati spre angajare obligatorie la întreprinderi similare și, la nevoie, la oricare intreprindere în proportie cu numărul salariatilor fiecarei întreprinderi.
Repartizarea spre angajare obligatorie se va face în functiuni echivalente, fixandu-se și un salariu corespunzător, prin decizia data de Ministerul Muncii, cu citarea intreprinderii.
Dela data deciziunilor prevăzute în articolul 7 și 9, salariatul este considerat, reintegrat în serviciu și patronul este obligat a-i plati cu incepere dela această dată salariul împreună cu accesoriile.
Salariații evrei neconcediati; dar cărora nu li s'au acordat, din cauza legilor sau masurilor rasiale, drepturile cuvenite de avansare și salarizare, vor fi repusi în aceste drepturi.
Prin derogare dela dispozitiunile regulamentelor sau statutelor Caselor de Pensiuni ale functionarilor particulari, salariații evrei concediati pentru motivele dela articolul 5, vor fi considerati ca n'au incetat a fi membrii acestor case. În cazul cînd li s'au restituit cotizatiile lor la aceste Case de Pensiuni, ele vor fi varsate din nou, de ei, prin retineri, lunare care să nu depășească 10% din salariu.
În cazul cînd salariatul a decedat înainte sau după concediere, Casa de Pensiuni va fi obligata a regula și plati drepturile la pensie succesorilor indreptatiti, iar în cazul cînd s'a suspendat plata pensiei, li se vor achita ratele de pensie din trecut neachitate.
Casa Asigurarilor Sociale va restitui functionarilor evrei sumele varsate de patroni drept indemnizatii de concediu în termen de 2 luni dela data publicarii prezentei legi, cu derogare dela dispozitiunile articolului 60.
Secțiunea III — Meserii și profesiuni
Brevetele de meserii, cartile de capacitate profesionala a lucratorilor, mesterilor și patronilor evrei, contractele de ucenicie ale evreilor, carnetele de conducere a autovehiculelor și alte asemenea acte constatatoare ale exercitarii unei meserii suspendate, retrase sau anulate prin masurile abrogate de articolul 1 redobandesc puterea lor legala și titularii lor își vor relua exercitiul liber al indeletnicirii lor. Titlurile sau contractele depuse și reținute de autorități se vor elibera titularilor lor în termen de 15 zile dela cererea adresata către autoritatea la care se afla.
Firmele de comert sau industrie radiate, în temeiul unei dispozitiuni cu caracter rasial, sau ca urmare a unor măsuri de fapt vor fi reinscrise după cererea celui interesat.
Elevii evrei, absolventi ai scolilor particulare de specialitate ale caror cursuri au fost aprobate de Ministerul Muncii, vor fi admisi la examenul de lucrători.
Corpurile și asociatiunile profesionale, sindicatele și organizațiunile de orice fel ale profesiunilor libere, ale meseriasilor și ale muncitorilor, vor proceda de îndată la reprimirea, membrilor lor exclusi pentru consideratiuni rasiale.
Prin efectul prezentei legi aceste excluderi sînt considerate ca inexistente dela data producerii lor, iar membrii acestor corpuri profesionale își vor putea exercita neingradit profesiunile.
Timpul cat meseriasii și profesionistii evrei au fost impiedicati de asi exercita profesiunea sau meseria va fi socotit timp util în toate cazurile în care legile condiționeaza vreun drept de trecerea vreunui interval de timp.
Meseriasii și profesionistii evrei sînt scutiti de orice taxe, cotizatiuni sau contributiuni pentru tot timpul cat au fost exclusi, către corpurile, asociatiunile, sindicatele și organizațiunile lor profesionale.
Secțiunea IV — Dispozitiuni referitoare la statutul personal
Divorturile pronuntate între părți, în timpul dela 1 Ianuarie 1938 - 23 August 1944, în care ambii sau unul din soti este evreu, vor fi anulate la cererea ambilor soti, dacă nici unul din ei nu s'a recasatorit între timp. Cererea va fi adresata ultimei instante de fond care a pronuntat hotărîrea. Instanța va decide retractarea primei hotărîri pronuntate și anularea transcrierei facute la ofiterul stării civile.
În cazul cînd unul din soti a decedat, cererea de anulare va putea fi facuta de sotul evreu supravietuitor, dacă starea de convietuire a fost notorie după pronuntarea divorțului.
Cererea de anulare va trebui să fie introdusa în termen de 6 luni dela publicarea acestei legi.
Orice declaratiuni, consimtaminte sau orice alte acte juridice care au avut de efect modificarea statutului civil sau a raporturilor de familie ale unui evreu, facute în timpul dela 1 Ianuarie 1938 la 23 August 1944, vor fi anulate prin simpla manifestare de voința a oricareia din părți.
Hotărîrile judecătorești constatatoare ale unor modificari de statut civil ale evreilor sau al raporturilor de familie, tagada de paternitate, legitimare, adoptiune etc., date în intervalul de timp dela 1 Ianuarie 1938 pînă la 23 August 1944, vor fi anulate la simpla manifestare de voința a oricareia din părțile interesate, facuta prin cerere adresata instanței care a pronuntat ultima hotărîre de fond. Instanța care a pronuntat ultima hotărîre de fond va pronunță, judecand de urgenta, retractarea hotărîrii.
Manifestarile de voința prevăzute în acest articol, trebuiesc facute în termen de 6 luni dela publicarea legii.
Capitolul III — Dispozitiuni speciale referitoare la bunuri ↑ Cuprins
Secțiunea I — Dispozitiuni privind fondul drepturilor
Bunurile și drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispozitiunilor legislative abrogate de articolul 1 în patrimoniul Statului, respectiv al Centrului Național de Romanizare sau a oricărui alt dobanditor, se socotesc ca n'au iesit niciodata din patrimoniul titularilor deposedati și vor fi restituite acestora în condițiunile prezentei legi, fără indeplinirea vreunei formalitati de transcriere sau intabulare.
Restituirea bunurilor mobile și imobile se face în starea în care au fost preluate, ținîndu-se seama de uzagiul normal.
Instrainarile sau grevatiunile de orice natura, facute de Stat sau de alte persoane, referitoare la aceste bunuri, după intrarea lor în patrimoniul Statului, sînt desființate de plin drept pe data efectuării lor.
Inscriptiunile, transcriptiunile sau orice alte mențiuni, facute în registrele constatatoare ale acestor operațiuni cu ocaziunea actelor juridice mai sus aratate, vor fi radiate la cererea titularului evreu, judecata facandu-se de urgenta, cu citarea părților, în Camera de consiliu.
Sumele platite drept pret pentru bunurile instrainate de Stat, sau direct de proprietarul evreu spre satisfacerea unei obligațiuni impuse de legile abrogate, prin vanzare directa, licitație, sau prin intermediul justiției, vor fi restituite achizitorilor, ca urmare a anularii instrainarii.
Titularul evreu este subrogat în toate actiunile și drepturile relative la bunurile și drepturile de care a fost deposedat, nascute în timpul detinerii lor de către Stat sau orice alt detentor.
Sumele încasate cu titlul de despăgubire în temeiul unui contract de asigurare sau ca urmare a unui delict civil sau a altei cauze generatoare de daune se cuvin titularului deposedat.
Detinatorii (achizitori, chiriasi, arendasi etc., vor raspunde față de proprietarul evreu pentru degradarile aduse bunurilor miscatoare sau nemiscatoare și imputabile lor, ținîndu-se seama de uzagiul normal.
Titularii evrei deposedati nu au nici un drept pentru pierderile și degradarile rezultate din cauze de forta majoră sau fapte de razboi.
Proprietarii evrei, deposedati vor plati drept echivalent al constructiunilor facute de Stat sau orice alt achizitor la imobilele lor, despăgubirile prevăzute de articolul 494 cod civil partea finala, pentru ipoteza constructorului de buna credinta.
Pentru asigurarea platii sumelor cuvenite cu acest titlu, constructorul va avea un drept de privilegiu asupra imobilului, fără a fi necesară transcrierea lui. Constructorul nu va avea drept de retentie asupra imobilului.
Bunurile miscatoare prin natura lor, precum și acele bunuri nemiscatoare care, desi au fost imobile prin destinatiune sau prin obiectul la care ele s'au aplicat, au devenit mobile prin desafectare sau desincorporare, vor fi reluate de proprietarul evreu dela detinatorii lor cu orice titlu.
În cazul cînd reluarea bunului mobil s'a facut dela un tert detinator, acesta va avea drept de regres împotriva autorului sau pentru sumele ce va fi platit, fără a putea exercita dreptul de retentie asupra insusi bunului.
Restituirea bunurilor mobile consumate, disparute sau care lipsesc din orice alta cauza, se face prin plata de către Stat a valorii reale a bunului.
Imobilele reintra în patrimoniul titularului evreu libere de orice sarcina constituita ulterior transmisiunei.
Drepturile reale constituite în interval se transfera asupra pretului cu toate garantiile și privilegiile existente, în scopul realizării lor.
Proprietarul evreu va plati vînzătorului renta viagera sau restul de pret în condițiunile contractului dintre părți.
Termenele de plată sînt prelungite de drept cu timpul scurs dela data deposedarii pînă la data reintrarii proprietarului evreu în posesia efectiva a bunului.
Pentru neindeplinirea obligatiunilor contractuale de către cumparator pe tot timpul deposedarii sale, nu opereaza pactul comisoriu legal sau convențional.
Fructele culese de vînzătorul neevreu vor fi imputate asupra dobanzilor datorate de cumparator pînă la data prezentei legi, a ratelor de renta viagera și a ratelor de pret neachitate.
Vanzarile locuintelor și terenurilor din jurul acestora, situate în vetrele satelor și targurilor, prevăzute de articolul 5, alin. b, al Decretului-lege Nr. 3.347 din 1940, facute în conformitate cu art. 32 al Legii Nr. 903 din 1941, către satenii muncitori de pamant, rămîn valabile.
Orice alte asemenea vanzari, facute către alte persoane, se desfiiteaza de plin drept pe data efectuării lor, în condițiunile prezentei legi.
Donatiunile între soti și către descendenti, consimtite în aplicarea legilor Nr. 143 din 10 Martie 1943 și Nr. 286, astfel cum aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial Nr. 143 din 22 Iunie 1944, sînt revocabile.
Vanzarile consimtite în aplicarea acelorasi legi, sînt anulabile.
Revocarea donațiunilor între soti sau către descendenti, precum și anularea vanzarilor către descendenti, va putea fi facuta printr'o notificare în termen de 30 zile dela publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial.
Dispozitiunile contrarii codului civil, cuprinse în legile: Nr. 143 din 10 Martie 1943 și Nr. 286 din 1944, republicată în Monitorul Oficial Nr. 143 din 22 Iunie 1944, privitoare la interzicerea dreptului de revocare sau anulare, se abroga.
După expirarea termenului de 30 zile, prevăzut în acest articol, donatiunile și vanzarile între soti nerevocate sau neanulate în acest termen, rămîn supuse regulelor din codul civil.
Drepturile reale principale sau accesorii consimtite în favoarea tertilor, asupra bunurilor ce fac obiectul donațiunilor sau vanzarilor revocate sau anulate, se respecta.
Exproprierile pentru utilitate publică facute direct prin legi speciale, rămîn valabile.
În exproprierile pentru cauza de utilitate publică a imobilelor prevăzute în art. 19, pronuntate în contradictoriu cu Centrul Național de Romanizare, rămîn valabile numai deciziunile care declara expropriat bunul pentru utilitate publică. Cînd aceste deciziuni au fost pronuntate în favoarea unor persoane sau întreprinderi particulare, ele sînt revizuibile, la cererea expropriatului.
Deciziunile de expropriere prin care s'a fixat indemnizatia pentru exproprierile din alineatul 2, se anulează și se va relua judecata fixarii indemnizatiei. Plata indemnizatiunii se va face în condițiunile legilor de expropriere pentru utilitate publică.
Creantele ipotecare trecute în patrimoniul Centrului Național de Romanizare, în baza Legii Nr. 902 din 10 Octomvrie 1941, se socotesc ca n'au iesit nici odata din patrimoniul titularilor evrei deposedati și renasc, fără prejudiciul tertilor achizitori ai imobilului și al creditorilor privilegiati sau ipotecari, dacă acestia au dobîndit drepturile lor în intervalul dela data facerii mențiunii de radiere sau reducere a creantei creditorului evreu, pînă la data prezentei legi.
Reducerile de creante consimtite de Centrul Național de Romanizare, pe cale transactioala sînt nule, cei interesati putand cere radierea mențiunilor facute pentru asemenea reduceri sau reinscrierea lor - în termen de 90 zile dela data prezentei legi.
Sumele încasate de Centrul Național de Romanizare din creantele preluate se vor restitui în numerar titularilor lor cu dobînda legala. Dacă creanta a fost realizata prin executare silita, se va deduce din sumele realizate cota de 10 la suta, reprezentand cheltuielile de executare.
Convenția privitoare la exploatarea vaselor și plutitoarelor intrate în patrimoniul Centrului Național de Romanizare, publicată în Monitorul Oficial Nr. 194 din 1942, prin care administratia vaselor și plutitoarelor, maritime și fluviale, au fost încredințate Subsecretariatului de Stat și Marinei precum și toate contractele de închiriere, navlu etc., incheiate în baza acestei conventiuni, se reziliaza de plin drept. Vasele se restitue proprietarilor, urmand a fi supuse dispozitiunilor legale în vigoare, cu privire la asemenea bunuri.
Prin efectul abrogarii articolului 1 din Legea Nr. 501 din 4 Iunie 1941, referitoare la concesionarea vaselor fluviale, concesionarii evrei reintra în drepturile lor, ramanand supuși dispozitiunilor din articolul 3 al acelei legi.
Sumele datorate de Stat, potrivit art. 22, art. 23 alin. 2, art. 32 alin. 3, precum și sumele încasate de Stat, în baza unor deciziuni de expropriere pentru utilitate publică, vor fi restituite titularilor în numerar, cu derogare dela dispozitiunile art. 60.
Dispozitiunile prezentului capitol se aplică și în cazul vanzarilor directe facute de proprietarii evrei pentru satisfacerea unor obligațiuni impuse de legile abrogate, inscrise în articolele 27, 28 și 29.
Termenele fixate pentru dobandirea, conservarea sau stingerea drepturilor de orice natura, decaderile și prescriptiunile relative la bunurile și drepturile prevăzute de art. 19, sînt intrerupte și termenele de perimare a acțiunilor în justiție, privitoare la aceste bunuri și drepturi, sînt suspendate pe tot timpul scurs dela data dispozitiunii de scoaterea bunului sau dreptului respectiv din patrimoniul evreului pînă la 1 Martie 1945.
Orice hotărîri judecătorești date în contra dispozitiunilor de fața, sînt anulate. Caile de atac în litigiile privitoare la asemenea bunuri și drepturi care au expirat sau vor expira inlauntrul timpului dela data legii de deposedare pînă la 1 Martie 1945, vor fi exercitate în mod valabil de titularul evreu, socotindu-se ca termenul începe a curge dela data de 1 Martie 1945.
Hotărîrile judecătorești date în litigiile privitoare la bunurile și drepturile prevăzute în art. 19, în contradictoriu cu Centrul Național de Romanizare, sînt nule. Procedura în aceste litigii se va relua din stadiul în care se afla la data scoaterii din cauza a titularului evreu.
Secțiunea II — Despre contractele de arendare și închiriere
Contractele de arendare a bunurilor agricole, industriale, forestiere și a fondurilor de comert, incheiate de Centrul Național de Romanizare, avînd drept obiect bunuri ce urmeaza a fi restituite în baza dispozitiunilor cuprinse în legea de fața, se reziliaza de plin drept, pe data prezentei legi.
Titularii contractelor de arendare reziliate în conformitate cu dispozitiunile prezentului articol au dreptul la restituirea arenzilor platite cu anticipatie și a investitiunilor facute de ei, potrivit normelor dreptului comun.
Contractele de închiriere de locuinta, localuri de comert, de industrie, de meserii, de fabrici, scoli, caminuri, localuri de spectacole și ori care altele, incheiate de Centrul Național de Romanizare sau de aceia care au dobîndit drepturi sau bunuri dela Centrul Național de Romanizare sau dela subachizitorii acestora, se mentin și vor fi opozabile titularilor evrei ai acestor bunuri și drepturi.
Se exceptează contractele privitoare la apartamentele avînd destinatiunea de mai sus în privinta cărora se face dovada ca au fost ocupate de proprietarii și chiriasii evrei, care au fost evacuati ori s'au mutat pe temeiul sau din cauza legilor rasiale.
Evacuarile și mutarile proprietarilor și chiriasilor evrei, intervenite după data publicarii legilor respective de expropriere a bunurilor în cauza sînt considerate ca au fost facute din motive rasiale.
Proprietarii, coproprietarii, avînd consimtamantul celorlalți coindivizari, titularii unui drept de uz sau habitatiune și chiriasii evrei care au fost evacuati de Centrul Național de Romanizare din imobilele expropriate ori s'au mutat de buna voie în condițiunile aratate în articolul precedent, vor putea să se mute în apartamentele pe care le-au ocupat anterior, afară de cazul cînd actualul chirias se afla mobilizat efectiv în zona operativa la data publicarii prezentei legi.
Chiriasul mobilizat efectiv în zona de operațiune la data prezentei legi va părăsi imobilul la primul 23 Aprilie sau 26 Octomvrie următor demobilizarii sale.
De aceasta dispozitiune vor beneficia și proprietarii evrei exceptati dela expropriere, precum și familia proprietarului sau chiriasului decedat. Se considera ca facand parte din familie, pe lîngă sot și sotie, copiii, parintii și bunicii, care au locuit cu defunctul, precum și oricare alte rude ale defunctului sau sotiei sale, pînă la gradul de unchiu și nepot inclusiv dacă dovedesc ca au locuit cel puțin 3 luni împreună cu defunctul.
Ei sînt obligati, a folosi personal și a ocupa efectiv apartamentul sau imobilul.
Contractele care nu sînt mentinute prin articolul 39, se reziliaza la cererea celui indreptatit. Rezilierea și evacuarea se va face pe data prezentei legi.
În lipsa unei conventiuni contrarie între părți, nu vor putea fi însă evacuati pînă la 23 Aprilie 1945, chiriasii prevăzuți mai jos:
a) Funcționarii și pensionarii publici, lucratorii precum și micii meseriasi care au un venit lunar pînă la 30.000 lei inclusiv;
b) Invalizii, orfanii minori și vaduvele, nerecasatorite din razboaiele României;
c) Autoritățile publice, spitalele, cantinele, economatele, caminele și institutiunile de utilitate sociala.
Nu se poate opune aceasta dispozitiune evreilor exceptati dela expropriere prin insesi legile de expropriere, lucratorilor și salariatilor evrei cu un venit lunar pînă la 30.000 lei inclusiv, invalizilor evrei și vaduvelor de razboi evreice.
Dacă persoanele prevăzute la aliniatele a și b de mai sus, poseda în localitate, ele sau sotii lor, o proprietate corespunzătoare din care ar fi putut sau vor putea evacua pe chiriasii lor, nu vor beneficia de termenul de evacuare acordat pentru 23 Aprilie 1945.
De asemenea, nu vor beneficia de acest termen acei care țin apartamentele goale, sau nu le locuesc efectiv, personal sau cu familia lor, astfel cum aceasta este definita prin legea de fața, precum și acei care dețin apartamente în alte localități decat sediul principal al ocupatiunei lor.
Chiriasii evacuati în baza dispozitiunilor articolelor 39 și 40, au dreptul să se substituie în contractul de închiriere al beneficiarului evacuarii și sa ocupe apartamentul detinut de acesta cu titlu de chirias sau subchirias. În caz cînd proprietarii sau chiriasii evrei nu au locuinta sau sînt tolerati, autoritățile administrative vor ingriji de cazarea celor evacuati. Nu se vor considera tolerati evreii care au camuflat contractele lor de închiriere, incheindu-le pe numele altor persoane.
Orice închiriere sau constituire de drepturi care împiedica substituirea chiriasului evacuat este nula.
Sînt de asemenea nule orice închirieri sau constituiri de drepturi facute de proprietarul evreu care împiedica pe chiriasul evreu de a ocupa imobilul la care are dreptul.
Chiriasul lezat este indreptatit a cere evacuarea deținătorului ce s'ar gasi în apartamentul pe care are dreptul sa-l ocupe.
Rechizitiile apartamentelor sau imobilelor în care au dreptul a se muta proprietarii și chiriasii prevăzuți de art. 39, 40 și 41, facute în favoarea particularilor pînă la data publicarii prezentei legi, sînt nule și detinatorii actuali vor fi evacuati.
Cei care vor savarsi faptele prevăzute la art. 42, alin. 2 și 3, comit delictul de sabotare a regimului legal al inchirierilor și vor fi sanctionati conform art. 41 din Legea Nr. 224 din 1943, pentru reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriasi și cu procedura prevăzute de acea lege.
Obligatiunile locatarilor bunurilor ce se restituie, privind cheltuielile de întreținere, impozitele și cuantumul chiriei datorate pentru apartamentele chiriasilor evrei sau neevrei mentinuti în imobilele restituite, sau ale chiriasilor evrei reintegrati în aceste imobile, vor fi recalculate și stabilite cu incepere dela 2 Octomvrie 1944, conform Legii Nr. 224 din 1943, pentru reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriasi, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de clauzele contractelor de locatiune sau de dispozitiunile cuprinse în legile, regulamentele și deciziunile pentru administrarea bunurilor Centrului Național de Romanizare.
Proprietarii și chiriasii evrei indreptatiti sa reintre în imobilele din care au fost evacuati de Centrul Național de Romanizare, vor avea dreptul de a denunta contractul de închiriere ale apartamentelor ce dețin actualmente în calitate de chiriasi, anuntand pe proprietarii respectivi despre cauza mutarii cu o luna mai înainte de finele fiecarui trimestru.
În cazul denuntarii contractului, chiria plătită anticipat și care ar excede chiria trimestrului în curs se va restitui chiriasului.
Proprietarii evrei care au redobîndit imobilele în virtutea prezentei legi, vor fi în drept a exercita, în termen de 30 zile dela publicarea ei, actiunea de evacuare pentru cauzele prevăzute de art. 19 și urmatorii din Legea Nr. 224 din 1943 și din Legea Nr. 391 din 1944, cu modificările și completările lor ulterioare, indiferent cînd ar fi avut loc faptul generator al dreptului de evacuare, în cursul aplicatiunii legilor de prelungirea contractelor de închiriere.
Raporturile juridice derivand din contractele de închiriere incheiate cu Centrul Național de Romanizare și nedesfiintate în conformitate cu dispozitiunile prezentei legi, precum și din acelea incheiate de titularii dreptului de restituire, vor fi reglementate de dispozitiunile Legii Nr. 224 din 1943, cu modificările și completările ulterioare care nu sînt contrarii prevederilor legii de fața.
Toate impunerile facute de fisc asupra bunurilor restituite în timpul detinerii lor de către Centrul Național de Romanizare se vor revizui la cererea proprietarilor.
Impozitele și taxele de orice fel, ce ar greva bunul restituit, pentru timpul cat a fost administrat de Centrul Național de Romanizare, nu sînt imputabile proprietarului evreu.
Secțiunea III — Despre bunurile folosite, de institutiunile publice
În termen de 60 zile dela data publicarii prezentei legi, se va determina prin jurnal al Consiliului de Ministri, care dintre bunurile preluate de C.N.R. și date în folosință definitivă sau provizorie a instituțiilor de Stat și persoanelor juridice de drept public, sînt necesare pentru nevoi de utilitate publică, salubritate, cai de comunicatie, aparare naționala.
Indemnizatia cuvenita se va stabili potrivit art. 76 al legii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial Nr. 224 din 24 Septemvrie 1943.
Bunurile imobile care în termenul fixat n'au fost determinate a fi expropriate vor fi restituite proprietarilor evrei la 23 Aprilie 1945. Pînă atunci, Statul va plati chiria stabilita conform normelor prevăzute de legea în vigoare pentru reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriasi.
Proprietarii și chiriasii evrei și neevrei anteriori preluării imobilului în folosință de către Centrul Național de Romanizare se vor putea muta la 28 Aprilie 1945, în condițiunile prevăzute de art. 39, 40 și 41 în apartamentele ce au detinut.
Secțiunea IV — Norme de procedura
Proprietarii și chiriasii care au dreptul, potrivit art. 39, 40 și 41 de a se muta în apartamentele și imobilelor ce au ocupat, vor cere tribunalului situațiunii imobilului, cu procedura art. 67 din legea accelerarii judecatilor, evacuarea deținătorilor. Executarea ordonantelor pronuntate nu poate fi suspendata în baza apelului sau recursului.
Cererea se va face în termen de 2 luni dela publicarea legii.
Pentru cei aflati în strainatate, acest termen va curge dela data intoarcerii în tara a reclamantului. În privinta celor aflati în situația dela art. 41 cererea va putea fi facuta pînă la 23 Aprilie 1945.
Inaintea instanței de judecată sînt admisibile orice probe legale.
Executarea ordonantelor și hotărîrilor de evacuare pronuntate se va putea face și prin circumscriptiile de politie.
Orice alte pretentiuni sau litigii în legătură cu aplicatiunea prezentului capitol al legii de fața se vor judeca de instanța competența în camera de consiliu și de urgenta.
Actele de care se servesc părțile vor fi depuse cu 3 zile inaintea primului termen de infatisare, iar toate probele vor fi cerute la primul termen, sub sancțiunea decaderii.
Hotărîrea pronunțată în prima instanța va fi executorie și supusă apelului în termen de 5 zile dela pronuntare, pentru părțile prezente și dela comunicare pentru cele lipsa.
Secțiunea V — Dispozitiuni diverse
Contractele de arendare și asociație incheiate între proprietarul neevreu și un arendas sau asociat evreu declarate nule de drept prin art. 10 al D.L. Nr. 3.347 din 1940, prin art. 4 și 5 al D.L. Nr. 3.810 din 1940, art. 8 al D.L. Nr. 3.968 din 1940 și prin art. 7 al Legii Nr. 391 din 3 Mai 1941, al caror termen n'a expirat, se repun în vigoare pentru perioada contractuala în curs.
Arendasul și asociatul evreu vor putea cere despăgubiri în conformitate cu dreptul comun pentru investitiunile ce au facut, uzand de procedura prevăzută de art. 51.
Completele speciale de judecată de pe lîngă Curtile de apel, instituite în baza Legii Nr. 80 din 31 Ianuarie 1942, sînt desființate, iar dosarele vor rămîne în conservarea instanțelor pe lîngă care au functionat aceste complete.
Litigiile intemeiate pe o cauza juridica derivand din dreptul comun, pendinte sau solutionate în fața instanțelor speciale, judiciare sau administrative, instituite pe baza legilor de romanizare, vor putea fi judecate, la staruinta părții interesate, de instantele și după normele de drept comun.
Locatarii imobilelor restituite vor plati valabil ratele scadente și neplatite de chirie, inclusiv cea dela 26 Octombrie 1944, titularilor restituirii în termen de 15 zile dela publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial.
Locatarii subrogati în contractele de locatiune ale titularilor dreptului de reintegrare, proprietari sau chiriasi, în conformitate cu dispozitiunile art. 42, vor plati de asemenea chiria în termenul prevăzut de alineatul precedent.
Sînt nule de drept toate contractele de închiriere sau darile în folosință sub orice formă sau titlu a imobilelor restituite în virtutea prezentei legi, facute de către Centrul Național de Romanizare sau de către Oficiul de lichidarea patrimoniului Centrului Național de Romanizare după data de 23 August 1944.
Bunurile evreesti de orice natura, preluate spre administrare de către C.N.R., în baza Legii Nr. 82 din 1942 pentru administrarea bunurilor parasite, vor fi restituite proprietarilor sau succesorilor lor.
Orice contracte incheiate de Centrul Național de Romanizare sau de oricare alte autorități, cu privire la aceste bunuri, sînt desființate.
Proprietarii bunului sau succesorii vor putea cere predarea bunului dela oricare detinator cu orice titlu, cu procedura prevăzută de art. 67 din legea pentru accelerarea judecatilor.
Se aplica acestor bunuri dispozitiunile capitolului III din prezenta lege.
Institutul de Credit Național va restitui cota de 10% din venitul brut realizat din administrarea sau lichidarea bunurilor parasite de evrei, care i-a fost varsata în temeiul art. 8 al Legii Nr. 82 din 31 Ianuarie 1942.
Institutul de Credit Național va varsa aceste sume Ministerului Asigurarilor și Asistentei Sociale și vor fi intrebuintate pentru nevoile asistentei sociale.
Capitolul IV — Dispozitiuni comune și diverse ↑ Cuprins
Toate actele, litigiile și procedura judiciara privitoare la restituiri și reintegrari, cum și cele privitoare la valorificarea oricăror drepturi ale salariatilor, meseriasilor și profesionistilor, intemeiate pe dispozitiunile prezentei legi, sînt scutite de orice taxe de timbru.
Centru Național de Romanizare va restitui, la cererea celor indreptatiti, în termenul de cel mult 10 zile dela facerea cererii, toate titlurile de proprietate și actele de orice natura ce au fost depuse pentru satisfacerea dispozitiunilor legislative prevăzute de art. 1 din prezenta lege, incheiate de Centru Național de Romanizare pe toata durata cat acesta a administrat bunul.
Prin osebita lege se va dispune în privinta fructelor culese de Stat, a daunelor derivand din orice cauze imputabile Statului și a sumelor încasate sau datorate cu orice titlu de către Stat, ca urmare a masurilor legislative abrogate prin prezenta lege.