(1) Începând cu data de 1 martie 1996 se introduce sistemul de marcare la tigarete și produse din tutun.
(2) Pentru bauturi alcoolice, sistemul de marcare va fi introdus În mod esalonat, prin hotărâre a Guvernului*).
2. - (1) Potrivit prevederilor art. 2 din ordonanța, începând cu data de 1 martie 1996 sunt supuse marcarii tigaretele și produsele din tutun.
(2) Până la data de 1 mai 1996, agentii economici producători, importatori și comercianti sunt obligati sa lichideze stocurile de tigarete și de produse din tutun, nemarcate.
(3) Începând cu data de 1 mai 1998 se introduce sistemul de marcare pentru urmatoarele grupe de bauturi alcoolice:
a) alcool etilic alimentar și bauturi spirtoase;
b) tuica și rachiuri naturale;
d) bauturi pe bază de vin.
(4) Stocurile de bauturi alcoolice nemarcate, existente la agentii economici care desfășoară activitate numai în reteaua comerciala, vor fi lichidate până la data de 1 iulie 1998, cu excepția prevăzută la art. II.
(5) Nu sunt supuse sistemului de marcare bauturile alcoolice care se comercializeaza în stare varsata.
(1) Producătorul intern sau importatorul este obligat să aplice timbrul, banderola sau eticheta de marcare pe ambalajul individual al produsului, respectiv pe pachet, cutie sau sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului sa deterioreze marcajul.
(2) Importatorul transmite producătorului extern marcajele, în vederea aplicarii efective a acestora pe produsele contractate.
4. - (1) Aplicarea marcajelor se face, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din ordonanța, pe ambalajul individual al produsului, pe sistemul de inchidere, astfel încât prin deschiderea ambalajului să se deterioreze marcajul.
(2) Banderolele pentru marcarea alcoolului și bauturilor alcoolice se aplică pe sistemul de inchidere a buteliilor sau a cutiilor tip tetra pak, tetra brik și altele asemenea, în forma de "U" sau "L". Sunt supuse marcarii prin banderole inclusiv buteliile și cutiile ce depasesc capacitatea de 1.000 ml. În acest caz, banderolele sunt identice cu cele utilizate pentru butelii cu capacitatea de 500 ml sau mai mare.
(3) În cazul în care pachetele, cutiile sau sticlele sunt invelite în celofan sau sunt prevăzute cu un alt invelis de protecție transparent, marcajele se aplică sub acest invelis.
(4) Produsele de natura celor supuse marcarii - nemarcate sau cu marcaje false -, devenite proprietatea statului prin confiscare, potrivit legii, vor purta marcaje speciale, realizate de către unitatea autorizata de Ministerul Finanțelor cu tipărirea acestora. Aceste marcaje vor fi inscriptionate cu initialele Ministerului Finanțelor, cu indicativul rutier al județului în care se afla directia generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat care solicită marcajele, precum și cu codul atribuit lotului confiscat.
(5) Ministerul Finanțelor va desemna unitatea care va aplica aceste marcaje. Valorificarea produselor respective se va face potrivit prevederilor legale în vigoare.
(5) Licentele de atestare a dreptului de marcare se elibereaza de către Ministerul Finanțelor, în condițiile stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonante.
6. A. - (1) Pentru producția interna de produse supuse marcarii, licentele pentru atestarea dreptului de marcare se acordă de către Ministerul Finanțelor în cazul tigaretelor și al produselor din tutun și de către directiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București în cazul alcoolului și al bauturilor alcoolice.
(2) Aceste licente se acordă în baza unei cereri-tip, conform modelului din anexa nr. 1, însoțită de urmatoarele documente prezentate în fotocopii, certificate de organul fiscal pentru conformitate cu originalul:
a) licenta de fabricatie eliberata de Ministerul Agriculturii și Alimentatiei;
b) documentele legale de constituire a societatii comerciale, cu toate modificările intervenite până la data solicitarii licentei (statutul și contractul societatii comerciale sau actul unic de constituire, hotărârea judecătorească de înființare a acesteia, certificatul de inmatriculare la registrul comerțului, certificatul de înregistrare fiscala);
c) cazierele judiciare ale administratorilor și directorilor executivi, eliberate de Ministerul de Interne din România;
d) declaratia solicitantului privind sediul social, filialele, sucursalele, punctele de lucru, birourile, spatiile de depozitare, magazinele și orice alte locuri unde își desfășoară activitatea, precum și adresele acestora. Aceasta declaratie va purta viza organelor fiscale teritoriale în raza cărora se afla fiecare dintre aceste locuri de desfășurare a activității agentului economic în cauza;
e) situația întocmită de organele fiscale teritoriale, din care să rezulte modul de indeplinire a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.
(3) Licenta pentru atestarea dreptului de marcare se acordă, în baza acelorasi documente prevăzute la alin. (2), și agentilor economici care cumpara de la alti agenti economici producători sau importatori produse de natura celor prevăzute la pct. 2 alin. (3) din prezentele norme, în stare varsata, în vederea imbutelierii și comercializarii în nume propriu.
6. B. - (1) Pentru importul de produse supuse marcarii, licentele de atestare a dreptului de marcare atesta și dreptul de efectuare a importului. Aceste licente se acordă de către Ministerul Finanțelor în cazul tigaretelor și produselor din tutun, iar pentru alcool și bauturi alcoolice, de către directiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București.
(2) Aceste licente se acordă în baza cererii-tip, prezentată în anexa nr. 1, însoțită de urmatoarele documente, prezentate în fotocopii, certificate de organul fiscal pentru conformitate cu originalul:
a) documentele legale de constituire a societatii comerciale, cu toate modificările intervenite până la data solicitarii licentei (statutul și contractul societatii comerciale sau actul unic de constituire, hotărârea judecătorească de înființare a acesteia, certificatul de inmatriculare la registrul comerțului, certificatul de înregistrare fiscala);
b) cazierele judiciare ale administratorilor și directorilor executivi, eliberate de Ministerul de Interne din România;
c) contractele incheiate direct între importator și producătorul extern sau reprezentantul acestuia. În cazul în care contractul este incheiat cu un reprezentant al producătorului extern, se va prezenta o declaratie a producătorului extern, care să ateste relația contractuala dintre acesta și furnizorul extern al deținătorului de licență;
d) scrisoare de bonitate bancara;
e) declaratia solicitantului privind sediul social, filialele, sucursalele, punctele de lucru, birourile, spatiile de depozitare, magazinele și orice alte locuri unde își desfășoară activitatea, precum și adresele acestora. Aceasta declaratie va purta viza organelor fiscale teritoriale în raza cărora se afla fiecare dintre aceste locuri de desfășurare a activităților agentului economic în cauza;
f) situația întocmită de organele fiscale teritoriale, din care să rezulte modul de indeplinire a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.
(3) Licentele pentru atestarea dreptului de marcare, în cazul produselor provenite din import, vor fi semnate astfel:
- în cazul tigaretelor și produselor din tutun, de către secretarul de stat coordonator al directiei emitente a acestor licente, cu avizul Directiei Generale a Vamilor;
- în cazul alcoolului și bauturilor alcoolice, de către directorul general al directiei generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București, cu avizul directiei regionale vamale.
(4) O fotocopie de pe licenta pentru atestarea dreptului de marcare va fi transmisa de către autoritatea emitenta Directiei de supraveghere și control vamal din cadrul Directiei Generale a Vamilor.
6. C. - Pentru agentii economici importatori de alcool și bauturi alcoolice, în vrac, produse care nu sunt supuse marcarii și pentru care agentii economici respectivi nu dețin licente de atestare a dreptului de marcare, directiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București elibereaza licente de import în baza unei cereri, conform modelului din anexa nr. 1 a). Eliberarea licentelor de import în acest caz se face în baza aceleiasi documentații ca cea prevăzută la pct. 6. B. alin. (2).
6. D. - Cererile insotite de documentele prevăzute la pct. 6. A. alin. (2) și pct. 6. B. alin. (2) se înregistrează la Ministerul Finanțelor sau la directiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București, după caz, în Registrul de evidenta a cererilor pentru acordarea licentelor de atestare a dreptului de marcare sau a licentelor de import, potrivit modelului din anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
6. E. - Termenul de eliberare a licentelor menționate mai sus este de 15 zile lucratoare de la data depunerii documentatiei complete de către agentul economic.
6. F. - Licenta de atestare a dreptului de marcare este nominala și nu poate fi cedata direct sau indirect. Aceasta poate fi însă utilizata și de către sucursalele sau filialele, cu sau fără personalitate juridica, ale agentului economic detinator de licență.
Nu sunt supuse obligației de marcare prin timbre, banderole sau etichete:
- produsele din producția interna destinate exportului;
- produsele destinate testelor de laborator sau de calitate, efectuate de către alte organe decat de către producător;
- produsele de natura celor supuse marcarii, provenite din import, aflate în regim de tranzit sau de import temporar;
- produsele comercializate în valută prin magazinele pentru deservirea în exclusivitate a reprezentantelor diplomatice și a personalului acestora, precum și prin magazinele autorizate potrivit legii sa comercializeze marfuri în regim duty-free sau în sistem cambuza.
9. - (1) Pentru situațiile în care nu se prevede obligativitatea marcarii, prevăzute la art. 7 din ordonanța, producătorii și importatorii sunt obligati sa conduca evidente distincte, pe bază de documente justificative (pentru producția interna: fisa limita, raportul de productie, nota de predare, fisa de magazie, facturile, după caz, iar pentru import: factura externa, declaratia vamala de import).
(2) În cazul în care se schimba destinatiile initiale ale produselor prevăzute la art. 7 din ordonanța, în scopul valorificarii la intern, producătorii și importatorii au obligația sa marcheze aceste produse conform prevederilor art. 3 și 4 din ordonanța.
(1) Timbrele, banderolele sau etichetele se elibereaza de către unitatea specializata, autorizata cu tipărirea, nominal, fiecarui agent economic, în baza notelor de comanda aprobate. În cazul agentilor economici importatori, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamala.
12. - (1) Pentru procurarea marcajelor, agentii economici producători interni sau importatori, deținători de licente pentru atestarea dreptului de marcare, completeaza nota de comanda conform modelului din anexa nr. 3, în trei exemplare, dintre care doua exemplare se depun la autoritatea emitenta a licentei.
(2) În cazul agentilor economici importatori, eliberarea marcajelor de către unitatea autorizata cu tipărirea se face numai în prezenta reprezentantilor Directiei de supraveghere și control vamal din cadrul Directiei Generale a Vamilor, care vor supraveghea aceste marcaje până la expedierea lor în regim de export temporar.
(2) Fiecare comanda de timbre, banderole sau etichete de marcare se aproba de către autoritatea emitenta a licentei de atestare a dreptului de marcare.
13. - (1) În baza notelor de comanda aprobate se atribuie fiecarui producător intern sau importator de produse supuse marcarii un cod special (bazat pe codul fiscal), care se va regasi inscripționat pe marcajele tiparite ce vor fi aplicate pe produsele fabricate sau importate de către acestia. În cazul în care indicativul județului, respectiv al tarii din care se face importul, nu contine doua, respectiv trei caractere alfanumerice, acestea se vor completa cu cifra "Ø'4f" în fața indicativului existent. Acelasi principiu se va aplica și în cazul codurilor fiscale care vor fi completate cu cifra "Ø'4f", astfel încât numărul total de caractere să fie zece. Sistemul de codificare speciala pentru producătorii interni sau pentru importatori este prevăzut în anexa A2.
(2) În cazul importatorilor care nu au contracte incheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar codul atribuit va contine indicativul tarii din care se face efectiv importul.
(3) După aprobarea comenzii, autoritatea emitenta a licentei va întocmi o situație centralizatoare în trei exemplare, conform modelului din anexa nr. 4. Exemplarul 1 al acestei situații, insotit de exemplarul 1 al notei de comanda, se transmite, în termen de 5 zile de la aprobare, unității specializate, autorizata cu tipărirea marcajelor. Exemplarul 2 se va transmite, în acelasi termen, serviciilor de prelucrare automata a datelor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene sau a municipiului București, după caz, iar exemplarul 3 se va pastra în arhiva proprie. Lunar, până la data de 20 a lunii urmatoare, directiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului București, au obligația de a transmite Directiei generale de tehnologia informatiei financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, cumulat de la inceputul anului, situația marcajelor aprobate, ridicate și utilizate de către fiecare producător intern și importator de bauturi alcoolice. Aceasta situație se va întocmi separat pentru fiecare grupa de produse supuse marcarii.
(4) Directia generală de tehnologia informatiei financiare va transmite lunar, până la sfârșitul lunii urmatoare, Directiei generale de proceduri fiscale și sistem informational pentru veniturile statului situația centralizata, pe tara, a tuturor marcajelor aprobate, ridicate și utilizate, pe grupe de produse supuse marcarii.
(5) Unitatea autorizata cu tipărirea marcajelor realizează marcajele în baza situațiilor centralizatoare și este obligata sa tina evidenta tipariturilor. Lunar, până la data de 15 a lunii urmatoare, este obligata sa comunice Ministerului Finanțelor - Directia generală de proceduri fiscale și sistem informational pentru veniturile statului situația cantităților de timbre livrate pentru tigarete și produse din tutun, iar direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului București, situația cantităților de banderole livrate pentru alcool și bauturi alcoolice.
(6) Marcajele vor fi realizate prin emisiuni identificate printr-un cod și o serie de emisiune, aprobate de Ministerul Finanțelor - Directia generală legislatie impozite indirecte.
(7) Unitatea specializata autorizata cu tipărirea marcajelor realizează marcajele pe baza situației centralizatoare a notelor de comanda și numai după prezentarea de către agentul economic producător intern sau importator a dovezii platii și a extrasului de cont ce atesta virarea contravalorii marcajelor comandate În contul acesteia.
(8) Dovada platii și extrasul de cont vor purta obligatoriu viza băncii la care agentii economici producători interni sau importatori și-au deschis contul.
(9) Termenul de executare a comenzilor de către unitatea autorizata cu tipărirea este de 15 zile lucratoare de la data înregistrării situației centralizatoare a notelor de comanda și a prezentarii dovezii de plată.
(10) Până la eliberarea timbrelor, a banderolelor și a etichetelor de marcare, acestea se depozitează la unitatea autorizata cu tipărirea marcajelor, în condiții de deplina securitate.
(11) Agentii economici importatori care dețin licenta de atestare a dreptului de marcare pot utiliza marcajele aprobate numai în limita termenului de valabilitate a acestei licente. Marcajele neintroduse în tara în termenul de valabilitate a licentei nu mai pot fi utilizate pentru marcare.
(3) În cazul importurilor de produse supuse marcarii, fiecare comanda de timbre, banderole sau etichete de marcare se aproba de către autoritatea emitenta a licentelor de atestare a dreptului de marcare, numai dacă importatorul prezinta dovada platii în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor, corespunzătoare cantităților de marfuri pentru care s-au solicitat marcaje.
14. - (1) Sumele privind plata anticipata a accizelor se virează în contul organului vamal în care se virează și oblibațiile vamale la importurile efective. Dovada platii accizelor și extrasul de cont vor purta obligatoriu viza băncii la care agentii economici și-au deschis contul, precum și viza organului fiscal teritorial unde acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite și taxe.
(2) Pentru marcajele returnate de către agentii economici importatori la unitatea autorizata cu tipărirea, se restituie contravaloarea accizelor aferente acestor marcaje, achitata la aprobarea comenzilor. Restituirea sumelor respective se face de către autoritatea vamala din contul organului vamal din care s-a facut plata, la cererea agentului economic, în termen de până la 10 zile lucratoare, în baza documentelor justificative vizate de Directia de supraveghere și control vamal din cadrul Directiei Generale a Vamilor.
(3) Regimul prevăzut la alin. (2) se aplică și în cazul marcajelor aprobate și neridicate în termenul legal de la unitatea autorizata cu tipărirea.
(4) Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare nu pot fi revandute de către producătorul intern sau de către importator altor agenti economici.
15. - (1) Marcajele nu pot fi revandute altor agenti economici, cele neutilizate în termenele prevăzute de lege urmand a fi restituite în termen de 15 zile unității autorizate cu tipărirea marcajelor, care va proceda la distrugerea acestora.
(2) În situația în care un agent economic producător intern sau importator își inceteaza activitatea, își cesioneaza parțial sau integral activitatea ori își modifica statutul sub orice formă, acesta are obligația ca, în termen de 15 zile, sa comunice autorității emitente a licentei numărul și codul marcajelor neutilizate la acea data, inclusiv ale celor neintroduse în tara prin importuri efective la acel moment, și să le restituie unității autorizate cu tipărirea marcajelor, care va proceda la distrugerea lor.
(3) În cazul în care organele de control abilitate de lege constata nerespectarea prevederilor alineatului precedent, sunt obligate sa comunice acest fapt autorității emitente a licentei, care va proceda la anularea acesteia.
(4) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de productie și care nu pot fi recuperate pentru a fi evidentiate este de 1,5% din numărul marcajelor utilizate.
(5) Agentii economici producători sau importatori vor tine o evidenta distincta a marcajelor deteriorate, conform modelului din anexa nr. 5.
(6) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârșitul fiecarei zile pe un formular special destinat pentru aceasta, potrivit anexei nr. 6.
(7) Marcajele deteriorate la agentii economici producători interni sau importatori nu vor fi utilizate, acestea urmand regimul celor neutilizate.
(8) Marcajele deteriorate, evidentiate în anexa nr. 6, insotite de un exemplar din anexa nr. 5, se depun de către fiecare agent economic producător intern sau importator, semestrial, până la data de 15 a lunii urmatoare, la unitatea specializata, autorizata cu tipărirea, în vederea distrugerii.
(9) Costul marcajelor neutilizate sau deteriorate nu se restituie, iar cheltuielile legate de distrugerea lor se suporta de către agentul economic în cauza.
(1) Agentii economici producători interni, precum și agentii economici importatori sunt obligati sa tina evidenta distincta a achizitionarii, utilizarii și returnarii timbrelor, banderolelor și etichetelor de marcare.
(2) Agentii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligati să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecarei luni, autorității emitente a licentei de atestare a dreptului de marcare, situația utilizarii marcajelor.
16. - Agentii economici producători interni sau importatori sunt obligati să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecarei luni, atât autorității emitente a licentei, cat și Directiei Generale a Vamilor - în cazul importurilor -,situația privind utilizarea marcajelor, conform formularului din anexa nr. 7. în vederea confirmarii realitatii datelor inscrise în documentele de justificare a utilizarii marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate și de Directia Generală a Vamilor.
Controlul respectarii regimului legal privind marcarea prin timbre, banderole sau etichete a produselor de natura celor prevăzute în prezenta ordonanță se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor.
20. - (1) Controlul respectarii regimului legal privind marcarea prin timbre, banderole sau etichete a produselor de natura celor prevăzute în ordonanța se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor.
(2) Unitatea autorizata cu tipărirea marcajelor are obligația de a efectua expertizarea acestora, la solicitarea organelor de control.
(3) Organele de control prevăzute de lege vor informa periodic autoritatea emitenta a licentei despre constatarile referitoare la Incalcarea prevederilor legale privind marcarea de către agentii economici producători interni sau importatori, deținători de licente.
(4) Agentii economici producători sau importatori au obligația de a pune la dispoziție organelor de control toate documentele necesare bunei desfășurări a acțiunilor de control, sub sanctiunile prevăzute de dispozitiile legale.
(3) Agentii economici prevăzuți la alin. (1), care, potrivit listelor de inventariere, dețin în stoc bauturi alcoolice peste limita cantitativa de 1.000 de sticle sau peste limita valorica de 50.000.000 lei, pot solicita organelor fiscale teritoriale banderole pentru marcarea acestor produse.
23. - (1) Agentii economici din reteaua comerciala, inclusiv restaurante, unități hoteliere și de turism și altele similare, care, la data intrarii în vigoare a ordonantei*), inregistrau în stoc cantitati de bauturi alcoolice nemarcate, achiziționate din tara sau din import - înainte de data de 1 iulie 1998 -, peste limita cantitativa de 1.000 de sticle sau peste limita valorica de 50.000.000 lei, vor putea solicita organelor fiscale teritoriale, până la data de 1 noiembrie 1998, banderole pentru marcarea acestor produse. Limita valorica de 50.000.000 lei va fi stabilita în functie de prețul de achizitie al produselor în cauza.
Notă *) Textul se referă la data intrarii în vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 86/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 27 august 1998.
(2) Pentru procurarea marcajelor, titularii prevăzuți la alin. (1) vor completa, în baza datelor inscrise în listele de inventariere, o singura nota de comanda, în trei exemplare, către directia generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat în raza careia își desfășoară activitatea, conform modelului prezentat în anexa nr. 3. Doua exemplare se depun spre aprobare la organul fiscal.
(3) În baza notelor de comanda aprobate, organul fiscal atribuie fiecarui agent economic prevăzut la alin. (1) un cod special (bazat pe codul fiscal), care se va regasi inscripționat pe marcajele tiparite ce vor fi aplicate pe produsele din stoc. în cazul în care indicativul județului nu contine doua caractere alfanumerice, acestea se vor completa cu cifra "Ø'4f" în fața indicativului existent. Acelasi principiu se va aplica și în cazul codurilor fiscale, care vor fi completate cu "Ø'4f", astfel încât numărul total de caractere să fie zece.
(4) După aprobarea comenzilor, organul fiscal va întocmi distinct pentru agentii economici prevăzuți la alin. (1) o situație centralizatoare în trei exemplare, conform modelului din anexa nr. 4. Exemplarul 1 al acestei situații, insotit de exemplarul 1 al notelor de comanda, se transmite, în termen de 5 zile de la aprobare, unității specializate, autorizata cu tipărirea marcajelor. Exemplarul 2 se va transmite, în acelasi termen, serviciilor de prelucrare automata a datelor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului București, după caz, iar exemplarul 3 se va pastra în arhiva proprie. Serviciile de prelucrare automata a datelor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului București, au obligația ca, până la data de 20 a lunii urmatoare, sa transmita Directiei generale de tehnologia informatiei financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, cumulat de la data de 1 noiembrie 1998, situația marcajelor aprobate, ridicate și utilizate de către agentii economici respectivi. Aceasta situație se va întocmi separat pentru fiecare grupa de produse supuse marcarii.
(5) Începând cu data de 1 decembrie 1998, Directia generală de tehnologia informatiei financiare va transmite lunar, până la sfârșitul lunii urmatoare, Directiei generale de proceduri fiscale și sistem informational pentru veniturile statului situația centralizata, pe tara, a tuturor marcajelor aprobate, ridicate și utilizate, pe grupe de produse supuse marcarii, aferente stocurilor de alcool și bauturi alcoolice.
(6) Unitatea autorizata cu tipărirea marcajelor realizează banderolele în baza situației centralizatoare a notelor de comanda și în termen de 20 de zile lucratoare de la prezentarea de către agentul economic a dovezii platii și a extrasului de cont ce atesta virarea contravalorii banderolelor comandate în contul acestora. Dovada platii și extrasul de cont vor purta obligatoriu viza băncii la care agentii economici și-au deschis contul.
(7) Eliberarea banderolelor pentru agentii economici prevăzuți la alin. (1) se va efectua direct de către unitatea autorizata cu tipărirea.
(8) Aplicarea efectiva a banderolelor În acest caz se va face de către agentii economici prevăzuți la alin. (1).
(9) Banderolele vor fi realizate prin emisiuni identificate printr-un cod și o serie de emisiune, aprobate de Ministerul Finanțelor.
(10) Unitatea specializata, autorizata cu tipărirea marcajelor, este obligata sa tina evidenta tipariturilor și, lunar, începând cu luna decembrie a anului 1998, sa comunice direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului București, situația cantităților de banderole livrate pentru stocurile de alcool și bauturi alcoolice.
(11) Prevederile art. 15 din ordonanța se aplică și agentilor economici prevăzuți la alin. (1).
24. - Marcajele eliberate în cursul anilor 1996 și 1997 agentilor economici care dețin licente de import pentru tigarete și produse din tutun și în anul 1998 își pierd valabilitatea, dacă, în termen de 90 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României a Ordinului ministrului finanțelor nr. 998/1998, nu sunt reintroduse în tara fie prin importuri efective, fie pentru distrugere.
25. - Importurile aferente comenzilor de marcaje aprobate înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 86/1998 vor fi efectuate potrivit prevederilor actelor normative în vigoare la data aprobării comenzilor.