HOTĂRÎRE Nr. 853 din 23 octombrie 1995

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 254 din 7 noiembrie 1995
Intrat în vigoare
07.11.1995
Forma consolidată din
07.11.1995

privind compunerea și atribuțiile Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare

În temeiul art. 8 din Legea nr. 78 din 6 iulie 1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, constituită în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 78/1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare, va avea componenta prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Nominalizarea membrilor comisiei, corespunzător anexei nr. 1, se va face de către conducătorul fiecărei autorități publice prevăzute, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentei hotărâri.

Înlocuirea membrilor comisiei, deveniti indispensabili, se va face de către conducătorul autorității publice căreia îi aparțin.

Articolul 2

Atribuțiile și funcționarea Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare sunt prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Pentru desfășurarea activității de secretariat și pentru elaborarea lucrărilor prevăzute prin lege să fie coordonate de către Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, se constituie secretariatul comisiei, format din:

a) către un membru din cadrul fiecărei instituții reprezentate în comisie, care nu desfășoară activitate permanenta în cadrul secretariatului;

b) cinci membri cu activitate permanenta din cadrul Departamentului inzestrarii și logisticii armatei.

Membrii secretariatului vor fi numiți de către membrii comisiei din cadrul instituției de la care provin.

Pentru încadrarea membrilor cu activitate permanenta a secretariatului, schema de organizare a Departamentului inzestrarii și logisticii armatei din cadrul Ministerului Apărării Naționale se suplimenteaza cu cinci posturi, din care doua posturi pentru lucrări de secretariat, doua posturi pentru constituirea, evidenta și actualizarea "inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare" și un post pentru activitățile de informatizare a evidentei capacităților, încărcării și "inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare".

Articolul 4

Atribuțiile și modul de funcționare a Secretariatului Comisiei pentru Coordonarea Producției de Apărare sunt prevăzute la pct. 12-14 din anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Articolul 5

Pe data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României se abroga Hotărârea Guvernului nr. 75 din 28 februarie 1994, precum și dispoziții contrare.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE VACAROIU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministru de stat,

ministrul muncii și protecției sociale,

Adrian Neacsu,

secretar de stat

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor,

Nicolae Constantinescu,

secretar de stat

Ministrul apărării naționale,

Gheorghe Tinca

Ministru de interne,

Doru Ioan Taracila

Ministrul industriilor,

Dumitru Popescu

Ministrul cercetării și tehnologiei,

Doru Dumitru Palade

Anexa 1

COMPONENTA

Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare

Președinte: secretar de stat și șef al Departamentului inzestrarii

și logisticii armatei

Membrii: secretar de stat în Ministerul de Interne;

secretar de stat în Ministerul Industriilor;

secretar de stat în Ministerul Cercetării și Tehnologiei;

secretar de stat în Ministerul Finanțelor;

secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției

Sociale;

secretar de stat și șef al Oficiului Central de Stat

pentru Probleme Speciale;

director general executiv la Fondul Proprietății de Stat;

adjunct al directorului Serviciului Roman de Informații;

consilier de stat al primului-ministru.

Secretar: șeful Direcției programe și resurse din Departamentul

inzestrarii și logisticii armatei.

Anexa 2

ATRIBUȚIILE ȘI FUNCȚIONAREA

Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare

1. În conformitate cu prevederile Legii nr. 78/1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare, Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, denumita în continuare comisie, are următoarele atribuții:

a) analizează și avizează proiectele programelor de cercetare-dezvoltare a produselor de tehnica militară, pe care le corelează cu resursele posibil a fi asigurate și cu necesarul tuturor componentelor sistemului național de apărare, în vederea promovării pentru aprobare de către Consiliul Suprem de Apărare a Tarii;

b) analizează posibilitățile de realizare a programelor de dezvoltare a produselor noi de tehnica militară sau pentru modernizarea celor existente în inzestrare, recomanda unităților interne de cercetare gradul de implicare și avizează participarea firmelor străine la realizarea și derularea acestor programe;

c) coordonează activitățile de cercetare științifică și experiment-constructive în domeniul tehnicii militare, urmînd corelarea acestora cu direcțiile și planurile de inzestrare ale componentelor sistemului național de apărare;

d) coordonează elaborarea și prezentarea pentru aprobare, de către Ministerul Industriilor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Fondul Proprietății de Stat, a proiectelor programelor de restructurare a unităților proprii din sectorul producției de apărare;

e) avizează programele de colaborare a agenților economici din sectorul producției de apărare cu partenerii externi, pentru realizarea produselor de tehnica militară;

f) analizează trimestrial stadiul îndeplinirii programelor de cercetare-dezvoltare a produselor de tehnica militară, situația comercializării în țara și la export a tehnicii realizate în sectorul producției de apărare, execuția comenzilor pentru repararea armamentului, muniției, tehnicii de lupta, achiziției pieselor de schimb și a materialelor cu destinație militară, necesare forțelor sistemului național de apărare, precum și stadiul de implementare a sistemelor de asigurare a calității; prezintă rapoarte Consiliului Suprem de Apărare a Tarii asupra acestor domenii, însoțite de recomandări și propuneri pentru organele executive, în scopul rezolvarii dificultăților și lipsurilor constatate în realizarea producției de apărare; solicita trimestrial, prin ministerele de resort, și primește rapoarte ale agenților economici privind stadiul realizării programelor de cercetare-dezvoltare-producție de tehnica militară din sarcina acestora;

g) urmărește și raportează periodic Consiliului Suprem de Apărare a Tarii și Guvernului stadiul de realizare a programelor de restructurare a sectorului producției de apărare;

h) analizează greutatile care apar în realizarea producției de apărare, face recomandări sau transmite propuneri ministerelor, regiilor autonome și agenților economici din cadrul sectorului producției de apărare, pentru rezolvarea dificultăților sau a lipsurilor constatate;

i) analizează și propune Guvernului proiecte de acte normative referitoare la cercetarea, dezvoltarea, producția și comercializarea produselor de tehnica militară;

j) efectuează semestrial analize privind realizarea investițiilor în sectorul producției de apărare, luând măsuri operative prin membrii săi din sectoarele respective;

k) stabilește și avizează măsuri pentru redactarea metodologiei privind instituirea, evidenta și administrarea "inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare", care se prezintă Guvernului pentru aprobare;

l) ia măsuri pentru efectuarea, centralizarea și evidenta inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare;

m) solicita organelor abilitate efectuarea de controale privind păstrarea integrității fizice și functionale a bunurilor de inventar general din patrimoniul sectorului producției de apărare și urmărește adoptarea de măsuri pentru lichidarea lipsurilor constatate și sancționarea celor care se fac vinovați, conform prevederilor Legii nr. 78/1995;

n) analizează și avizează modificarea temporară a obiectului de activitate al agenților economici din sectorul producției de apărare, asocierea acestora cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și scoaterea acestora din cadrul sectorului; avizează, de asemenea, concesionarea sau închirierea unor capacități de producție în condițiile legislației în vigoare;

o) avizează propunerile prezentate de agenții economici de conservare, pe o perioadă mai mare de un an, a unor capacități de producție de tehnica militară, care sunt neutilizate în timp de pace, dar sunt prevăzute prin programe ca în caz de necesitate să fie repuse în funcțiune;

p) coordonează întocmirea anuală a nomenclatorului agenților economici, sectoarelor și categoriilor profesionale care vor beneficia de prevederile Legii nr. 78/1995 și îl înaintează Guvernului;

r) analizează modul cum este calificat, recalificat sau perfectionat profesional personalul afectat de întreruperea activității agenților economici;

s) avizează, din punct de vedere al cercetării, proiectării și producției, strategia de inzestrare a componentelor sistemului național de apărare, în vederea prezentării pentru aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.

2. Comisia își desfășoară activitatea pe bază de plan anual și trimestrial, aprobat de aceasta în ședințe în plen sau prin consultări și activități organizate de membrii ei pentru domeniile pe care le coordonează.

3. Ședințele comisiei au loc de regula trimestrial și ori de cîte ori este nevoie și se convoacă de către președinte, prin secretariatul acesteia, cu minimum 7 zile înainte de ținerea acestora.

4. În cadrul ședințelor în plen, comisia adopta hotărâri, obligatorii pentru agenții economici din sectorul producției de apărare, pentru domeniile sale de responsabilitate, conform prevederilor Legii nr. 78/1995 și ale prezentei hotărâri.

5. În cazul absentei unui membru al comisiei la ședințe sau la alte activități ale acesteia, poate participa inlocuitorul de drept al acestuia. În cazul absentei președintelui, atribuțiile acestuia vor fi preluate de un membru al comisiei, în ordinea înscrisă în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

6. Hotărârile comisiei se adoptă cu majoritate simpla de voturi, în condițiile prezentei a minimum jumătate din numărul membrilor titulari.

7. La lucrările comisiei pot participa, la invitația președintelui acesteia, conducatori de unități de cercetare și de producție, reprezentanți ai ministerelor și ai altor autorități publice, experți, precum și reprezentanți ai sindicatelor din sectorul producției de apărare, atunci când sunt discutate probleme legate de interesele salariaților.

8. Agenții economici din sectorul producției de apărare sunt obligați sa furnizeze datele și informațiile solicitate de comisie pentru îndeplinirea atribuțiilor acesteia.

9. Comisia poate organiza, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, subcomisii și colective de lucru, permanente sau temporare.

Subcomisiile și colectivele de lucru își desfășoară activitatea pe baza planurilor de activitate aprobate de comisie.

10. Pentru acțiunile desfășurate în domeniile ce privesc agenții economici din sectorul producției de apărare, comisia poate acționa cu sprijinul comisiilor de reprezentanți militari. Agenții economici și persoanele implicate în aceste activități sunt obligate să le acorde tot sprijinul, în limita împuternicirilor stabilite de comisie.

11. Secretariatul comisiei, constituit conform art. 3 din hotărâre, este condus de secretarul acesteia.

12. Secretariatul are următoarele atribuții:

- pregătește materialele ce urmează a fi adoptate de comisie, conform atribuțiilor acesteia;

- face propuneri privind conținutul și redactează proiectele de hotărâri ale comisiei;

- tine evidenta materialelor primite, pregătește documentele și corespondenta purtata de președintele comisiei;

- urmărește îndeplinirea hotărîrilor adoptate de către comisie.

13. Persoanele numite în secretariat de către instituțiile reprezentate în comisie și care nu desfășoară activitate permanenta în cadrul secretariatului asigura evidenta îndeplinirii sarcinilor pentru instituțiile din care face parte, coordonează executarea lucrărilor stabilite pentru acestea și sunt persoanele de legătură ale secretariatului comisiei cu instituția și cu unitățile din subordinea acesteia pe care le reprezintă.

14. Membrii permanenți ai secretariatului din cadrul Departamentului inzestrarii și logisticii armatei au următoarele atribuții:

- asigura pregătirea, difuzarea și, respectiv, arhivarea materialelor care fac obiectul analizelor comisiei;

- redactează rapoartele, instrucțiunile, normativele și alte materiale, care se supun aprobării comisiei sau se înaintează de către aceasta altor organe, conform atribuțiilor functionale;

- elaborează și prezintă comisiei proiectul de metodologie privind instituirea, evidenta și administrarea inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare, precum și alte proiecte de acte normative legate de aceasta acțiune;

- centralizează, tine evidenta, actualizează, pregătesc avizele și efectuează toate lucrările prevăzute la nivelul comisiei privind inventarul general al patrimoniului sectorului producției de apărare;

- coordonează desfășurarea activităților de documentare, informare și control stabilite de comisie și întocmesc materialele aferente;

- desfășoare, în colaborare cu instituțiile abilitate, procesul de informatizare a datelor pe tehnica de calcul, pentru componentele și activitățile din sectorul producție de apărare;

- asigura primirea și transmiterea datelor și informațiilor la și de la alte organe ale administrației publice, corespunzător atribuțiilor comisiei.

15. Corespondenta, documentele și arhiva se minuiesc și se păstrează la Departamentul inzestrarii și logisticii armatei - Direcția programe și resurse -, în condițiile prevăzute de lege, iar datele și produsele de informatica se preiau, se prelucreaza și se stocheaza de către Oficiul de calcul al Departamentului inzestrarii și logisticii armatei.

Salariile și cheltuielile de deplasare pentru îndeplinirea sarcinilor membrilor comisiei, ale secretariatului și ale specialiștilor care desfășoară temporar activități solicitate de comisie se suporta de către instituțiile de la care aceștia provin sau în sarcina cărora revine executarea activităților.

_____________________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.