(1) Începând cu data publicării prezentului regulament, consumatorii aflați în situația prevăzută la art. 4 alin. (4) pot solicita ANRGN, printr-o notificare prealabilă, selectarea unui FUI pe bază de prezentare de oferte. Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 2.
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 1.000 din 24 august 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 12 februarie 2007.
(2) Nu are dreptul să solicite desemnarea unui FUI consumatorul aflat în situația prevăzută la art. 17 lit. b).
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), ANRGN face publică, în regim de urgență, situația constatată, prin afișarea cererii pe pagina de internet a acesteia, respectiv www.anrgn.ro.
(4) Consumatorii care apreciază că sunt într-o situație similară cu cea anunțată de ANRGN pot transmite cererea de a le fi selectat un FUI, în termen de 3 zile lucrătoare de la afișarea pe pagina de internet.
(5) La finalizarea termenului prevăzut la alin. (4), în vederea selectării FUI, ANRGN analizează toate cererile primite și notifică acei furnizori care în ultimele 12 luni au înregistrat un volum al tranzacțiilor de cel puțin 75% din cel realizat în aceeași perioadă de titularul licenței de furnizare înlocuit.
(6) Notificarea cuprinde informații privind volumele tranzacționate în ultimele 12 luni, defalcate pe consumatori și pe locuri de consum.
(7) În termen de două zile lucrătoare de la data notificării, furnizorii care sunt interesați să fie desemnați drept FUI pentru toți consumatorii cuprinși în notificarea ANRGN îi transmit acesteia:
a) acordul explicit privind desemnarea drept FUI pentru toți consumatorii cuprinși în notificarea ANRGN;
b) documente care să ateste capacitatea de a îndeplini obligațiile specifice FUI, respectiv:
1. sursele de gaze naturale;
2. posibilitatea de a gestiona procesul de schimbare a furnizorului și a altor segmente ale activității FUI, respectiv capabilitatea tehnică și personalul necesar;
3. solvabilitatea financiară;
c) oferta de preț/prețuri pentru asigurarea furnizării de ultimă instanță.
(8) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare, în urma analizării documentelor prevăzute la alin. (7), ANRGN desemnează FUI, prin emiterea unei decizii motivate. Pentru FUI astfel desemnat, prețul pentru furnizarea de ultimă instanță pentru fiecare categorie de consumatori este cel din oferta selectată.
(9) Consumatorul care a solicitat ANRGN desemnarea unui FUI are obligația de a accepta furnizarea gazelor naturale în condițiile și la prețul pentru furnizare de ultimă instanță stipulat în decizia de desemnare emisă de ANRGN.
(1) Titularul licenței de furnizare și distribuție, desemnat de ANRGN în condițiile art. 35 lit. g) din Legea nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a prelua pe o perioadă determinată operarea unui/unor sistem/sisteme de distribuție, are obligația de FUI pentru consumatorul final care are încheiat contract de furnizare reglementată sau de vânzare-cumpărare negociat cu titularul licenței de furnizare înlocuit.
(2) Titularul licenței de distribuție care a fost înlocuit are obligația de a pune la dispoziția noului operator, cu titlu gratuit, toate informațiile necesare acestuia în vederea desfășurării activității de distribuție și de furnizare a gazelor naturale în condiții de siguranță și continuitate.
(3) Titularul licenței de furnizare și distribuție aflat în situația prevăzută la alin. (1) este obligat ca:
- în termen de cel mult 24 de ore de la începerea activității de furnizare de ultima instanță, să anunțe public acest fapt tuturor consumatorilor;
- în termen de maximum 30 de zile, să efectueze citirea indicațiilor echipamentelor de măsurare;
- în termen de cel mult 24 de ore de la începerea activității de distribuție, să anunțe acest fapt consumatorilor eligibili, beneficiari ai acestui serviciu.
(4) FUI are obligația să continue furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii care au avut încheiate contracte reglementate cu titularul licenței de furnizare înlocuit, în condițiile și la prețul reglementat pentru furnizarea de ultimă instanță, fără a fi necesară transmiterea de către aceștia a unui acord și încheierea unui contract anterior începerii furnizării de ultimă instanță.
(5) Consumatorii care au avut încheiate contracte negociate cu titularul licenței de furnizare înlocuit, notificați în conformitate cu prevederile alin. (3), au obligația ca în termen de două zile de la data notificării să comunice acordul sau refuzul privind prestarea serviciului de furnizare de ultimă instanță. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorilor notificați, în termenul stipulat, este asimilată refuzului furnizării de ultimă instanță, iar FUI nu este obligat să furnizeze gaze naturale acestora.
(6) Desfășurarea activității de furnizare de ultimă instanță pentru consumatorii care au comunicat acordul potrivit alin. (5) se face de drept, în condițiile și la prețul reglementat pentru furnizarea de ultimă instanță, fără a fi necesară încheierea unui contract anterior începerii furnizării de ultimă instanță.
(7) Decizia președintelui ANRGN privind desemnarea titularului de licență de distribuție și furnizare prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu dispozițiile specifice cuprinzând condițiile și termenele în care are loc preluarea operării unui/unor sistem/sisteme de distribuție a gazelor naturale pe perioadă determinată.