În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 32 din Legea nr. 454/2003 privind condițiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură și silvicultură,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă acordarea pentru anul 2006 a unui sprijin financiar producătorilor agricoli, în valoare de 8.705 mii lei, pentru anumite cantități de legume și fructe proaspete destinate prelucrării industriale. Fondurile se asigură în limitele prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anii 2006 și 2007.
(2) Cantitățile de legume și fructe și sumele alocate producătorilor agricoli ca sprijin financiar pentru legumele și fructele proaspete destinate prelucrării industriale în anul 2006 sunt prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Beneficiarii sprijinului financiar, condițiile de acordare, precum și documentele necesare acordării acestuia sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.205/2004 privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli pentru unele legume și fructe proaspete destinate prelucrării industriale.
(4) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin direcția de specialitate, stabilește pe județe cantitățile de legume și fructe proaspete contractate, destinate prelucrării industriale, pe specii, pentru care se acordă sprijin financiar, precum și cuantumul sumelor alocate.
(5) Sucursalele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură județene și a municipiului București au obligația de a înregistra și a monitoriza beneficiarii sprijinului financiar pentru produsele destinate prelucrării industriale.
Hotărârea Guvernului nr. 1.205/2004 privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli pentru unele legume și fructe proaspete destinate prelucrării industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 17 august 2004, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Sucursalele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură județene și a municipiului București încheie cu solicitantul sprijinului financiar un contract care prevede în mod obligatoriu nivelul sprijinului financiar, condițiile în care se acordă acesta, drepturile și obligațiile solicitantului, precum și efectele în cazul nerespectării clauzelor contractuale.
2. După alineatul (2) al articolului 12 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Condițiile minime de calitate ale materiilor prime, fructe și legume destinate prelucrării industriale, care beneficiază de sprijin financiar, precum și cerințele de calitate ale produselor finite rezultate din acestea se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
3. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
(1) Cererile pentru acordarea sprijinului financiar se întocmesc în două exemplare și se depun de către producătorii agricoli la sucursalele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură județene și a municipiului București, însoțite de documentele justificative, în termen de 30 de zile de la încheierea perioadei de livrare.
(2) Pentru un an de comercializare se depune o singură cerere pentru acordarea sprijinului financiar, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
4. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
(1) Sucursala Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în raza căreia se află producătorul agricol de materii prime destinate prelucrării industriale verifică cererile și documentele care atestă că produsele menționate în cerere au fost livrate și recepționate în vederea prelucrării industriale și întocmește situația centralizatoare privind cererile, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4, pe care o înaintează Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însoțită de câte un exemplar al cererilor depuse.
(2) Documentele justificative și un exemplar al cererii se păstrează la sediul sucursalelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură județene și a municipiului București.
(3) Răspunderea pentru avizarea sprijinului financiar în cazul prezentării de date incomplete în documentele justificative ale producătorilor agricoli revine reprezentanților sucursalelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
(4) Sprijinul financiar se acordă producătorilor de legume și fructe, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererilor, în ordinea înregistrării acestora, până la epuizarea fondului alocat.
5. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
(1) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură întocmește centralizatorul sumelor cuvenite pentru sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli de legume și fructe, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, pe care îl înaintează Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
(2) Plata sprijinului financiar se face de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, direct în contul beneficiarului, pentru persoana juridică, prin trezorerii, iar pentru persoana fizică, prin transfer de numerar în cont bancar sau prin mandat poștal.
6. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
(1) În baza centralizatorului sumelor cuvenite pentru sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli de legume și fructe de la bugetul de stat, transmis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice cererea pentru deschiderea creditelor bugetare, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul «Subvenții». Cererea este însoțită de situația centralizatoare întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(2) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care efectuează plata către producătorii agricoli.
7. Anexele nr. 3, 4, 5 și 6 se înlocuiesc cu anexele nr. 2, 3, 4 și 5 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur p. Ministrul finanțelor publice, Cătălin Doica, secretar de stat
București, 13 septembrie 2006.
Anexa nr. 1
Cantitățile de legume și fructe și sumele alocate producătorilor agricoli ca sprijin financiar pentru legumele și fructele proaspete destinate prelucrării industriale în anul 2006
Anexa nr. 2
CERERE pentru acordarea unui sprijin financiar producătorilor agricoli de legume și fructele destinate prelucrarii industriale în anul ..............
Sucursala Agenției de Plăți și Intervenție Județul......
Nr. ....... din .........
Producătorul agricol, persoana fizica/juridica ......., din comuna (orasul) ......., județul ........., reprezentat prin domnul/doamna ......., posesor/posesoare al/a buletinului/cartii de identitate seria .... nr. ...., codul numeric personal ........, solicit un sprijin financiar pentru legumele și fructele destinate prelucrarii industriale.
producerii de conserve de
Fructe destinate producerii
I. În baza prezentei cereri, solicit acordarea sprijinului financiar pentru legumele și fructele valorificate pentru prelucrare industriala.
II. Solicit decontarea sumelor alocate de către Agentia de Plati și Interventie pentru Agricultura.
Răspund de exactitatea celor declarate. Numele și prenumele
Anexa nr. 3
SITUAȚIA CENTRALIZATOARE privind cererile pentru încasarea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli de legume și fructe destinate prelucrării industriale în anul ........ Director, ................
Sucursala Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
a județului .............../municipiului București
Anexa nr. 4
CENTRALIZATORUL sumelor cuvenite pentru sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli de legume și fructe destinate prelucrării industriale în anul ............... Director executiv, ............................... Contabil-șef, ..............................
Sucursala Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
a județului .............../municipiului București
Anexa nr. 5
Se aprobă Ordonator principal de credite, ............................. SITUAȚIA CENTRALIZATOARE privind sumele cuvenite producătorilor agricoli de legume și fructe destinate prelucrării industriale în anul ........ Direcția buget-finanțe Director, ......................
PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE