privind modificarea Listei produselor provenite din import, scutite de T.V.A., și a celor supuse cotei de 9% de T.V.A. pe poziții tarifare corespunzătoare Tarifului vamal de import al României, aprobată prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 350/1995
Având în vedere prevederile art. 17 lit. B pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată*), și prevederile art. 2 din Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 350/1995,
secretarul de stat coordonator al Direcției generale impozite indirecte și directorul general al Direcției generale a vamilor emit următorul ordin:
Notă *) Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 este republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995 și a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1995.
1. Lista produselor provenite din import, scutite de T.V.A., și a celor supuse cotei de 9% de T.V.A. pe poziții tarifare corespunzătoare Tarifului vamal de import al României, aprobată prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 350/1995, se completează la capitolul II punctul 5 litera e) cu poziția tarifara 7110.29.00 - Aliaje pe bază de paladium, folosite exclusiv în stomatologie.
2. Prezentul ordin este obligatoriu pentru Direcția generală impozite indirecte, Direcția generală a vamilor și unitățile din subordine.
Gheorghe Raicu,
secretar de stat
Eugeniu Goga,
director general
------------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.