NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 23 octombrie 2006 (*actualizată*)

(1) Sunt destinate comerțului numai produsele la care se face referire în art. 1, care au fost obținute, controlate, marcate și etichetate în conformitate cu reglementările comunitare, pentru destinația respectivă, și care sunt însoțite de un certificat de sănătate, certificat de sănătate animală sau de orice alt document prevăzut de reglementările veterinare comunitare până la destinatarul final menționat în acestea; unitățile de origine trebuie să se asigure, printr-un autocontrol permanent, că astfel de produse respectă aceste cerințe; fără a aduce atingere sarcinilor de monitorizare încredințate medicului veterinar oficial în baza legislației comunitare, autoritatea competentă trebuie să efectueze controale regulate asupra unităților, pentru a se convinge că produsele destinate comerțului respectă cerințele comunitare sau, în cazurile prevăzute la alin. (3), cerințele statului membru de destinație; atunci când există suspiciuni asupra faptului că nu sunt îndeplinite aceste cerințe, autoritatea competentă trebuie să efectueze controalele necesare, iar dacă suspiciunea este confirmată, să ia măsurile corespunzătoare, care pot include retragerea autorizației.

(2) Atunci când transportul implică mai multe locuri de destinație, produsele trebuie să fie grupate în tot atâtea loturi câte locuri de destinație sunt; fiecare lot trebuie să fie însoțit de certificatul sau documentul menționat anterior; atunci când produsele la care se referă art. 1 sunt destinate exportului către o țară terță, transportul trebuie să rămână sub supraveghere vamală până la punctul de ieșire de pe teritoriul Comunității Europene.

(3) Dacă România realizează importuri facultative din anumite țări terțe, trebuie să informeze Comisia Europeană și celelalte state membre ale Uniunii Europene de existența unor astfel de importuri; în situația în care produsele sunt introduse pe teritoriul Comunității Europene de un alt stat membru al Uniunii Europene, acesta trebuie să efectueze un control al documentelor privind originea și destinația produselor, în conformitate cu art. 6 alin. (1); în situația în care România este stat membru de destinație, autoritatea competentă interzice reexpedierea de pe teritoriul României a produselor respective, în afară de cazul în care acestea sunt destinate altui stat membru ce utilizează aceeași opțiune.

(1) Autoritatea competentă a României, ca stat membru de expediere, trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că operatorii respectă cerințele veterinare în toate etapele producției, depozitării, comercializării și transportului produselor menționate la art. 1. Produsele de origine animală, cuprinse în actele menționate în anexă, sunt controlate în același mod, din punct de vedere veterinar, indiferent dacă acestea sunt destinate comerțului intracomunitar sau pieței naționale.

(2) Autoritatea competentă a României, ca stat membru de expediere, trebuie să ia măsurile administrative, legale sau penale corespunzătoare pentru a sancționa orice încălcare a legislației veterinare de către persoanele fizice sau juridice, atunci când se descoperă că reglementările comunitare au fost încălcate, în special atunci când se constată că certificatele sau documentele întocmite nu corespund stării reale a produselor ori că ștampilele de sănătate publică au fost aplicate produselor care nu respectă aceste reguli.

(1) În situația în care România este stat membru de destinație, autoritatea competentă trebuie să aplice următoarele măsuri:

a) verifică, la locurile de destinație ale produselor, prin intermediul controalelor veterinare prin sondaj, nediscriminatorii, faptul că au fost respectate cerințele prevăzute la art. 3; în același timp, aceasta prelevează probe. Suplimentar, în situația în care România este stat membru de tranzit sau de destinație și autoritatea competentă deține informații care conduc la suspiciunea unei nereguli, pot fi, de asemenea, efectuate controale în timpul transportului de produse pe teritoriul său, incluzând controalele privind conformitatea în ceea ce privește mijloacele de transport;

b) atunci când produsele la care se face referire în art. 1, ce provin dintr-un alt stat membru, sunt destinate:

c) garanțiile, care trebuie să fie furnizate de destinatarii la care se face referire în lit. b) pct. (îi) și (iii), trebuie să fie specificate într-o convenție încheiată cu autoritatea competentă, ce urmează să fie semnată în momentul înregistrării anterioare prevăzute la alin. (3). Autoritatea competentă trebuie să efectueze controale randomizate pentru a verifica conformitatea cu aceste garanții.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 4, în cazul în care nu au fost stabilite standardele comunitare adoptate prin reglementări comunitare, atunci când România este stat membru de destinație, autoritatea competentă poate solicita, respectând prevederile generale ale Tratatului de instituire a Comunității Europene, ca unitatea de origine să aplice standardele în vigoare, în baza reglementărilor naționale. Atunci când România este stat membru de origine, autoritatea competentă trebuie să se asigure că produsul în cauză respectă aceste cerințe.

(3) Operatorii care dețin produse ce le-au fost livrate dintr-un alt stat membru sau care divizează complet un lot de astfel de produse trebuie:

a) să se supună, dacă autoritatea competentă solicită, înregistrării prealabile;

b) să țină un registru în care sunt înregistrate astfel de livrări;

c) să raporteze sosirea produselor dintr-un alt stat membru, dacă este solicitat acest lucru de către autoritatea competentă, în măsura în care se consideră necesar, pentru a se efectua controalele menționate la alin. (1);

d) să păstreze, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, ce trebuie specificată de către autoritatea competentă, certificatele de sănătate sau documentele menționate la art. 3, pentru a le putea prezenta autorității competente, la cererea acesteia.

(1) În cursul controalelor efectuate la locurile în care pot fi aduse produse dintr-o țară terță pe teritoriul României, așa cum se menționează în Norma sanitară veterinară care stabilește principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în Comunitatea Europeană din țări terțe, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 206/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 4 septembrie 2006, ce transpune în legislația națională Directiva Consiliului 97/78/CE , cum ar fi porturi, aeroporturi și posturi de inspecție la frontieră cu țări terțe, se iau următoarele măsuri:

a) este efectuat un control al documentelor care atestă originea produselor;

b) produsele ce provin din Comunitatea Europeană sunt supuse regulilor privind controalele prevăzute la art. 5;

c) produsele din țările terțe sunt supuse regulilor stabilite în norma sanitară veterinară, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 206/2006, ce transpune în legislația națională Directiva Consiliului 97/78/CE .

(2) Prin derogare de la alin. (1), toate produsele transportate cu mijloace de transport, ce asigură o legătură permanentă și directă între două puncte geografice ale Comunității Europene, trebuie să fie supuse reglementărilor cu privire la inspecție, stabilite la art. 5.

(1) Dacă în cursul unui control efectuat la locul de destinație a lotului sau în timpul transportului autoritatea competentă constată:

a) prezența agenților responsabili de una dintre bolile la care se referă Norma sanitară veterinară privind notificarea bolilor animalelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 77/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 30 august 2005, ce transpune în legislația națională Directiva Consiliului 82/894/CEE , de o zoonoză, boală sau orice altă cauză similară care pot constitui un risc major pentru animale ori oameni sau că produsele provin dintr-o zonă în care evoluează o boală epizootică, aceasta trebuie să dispună ca lotul să fie distrus sau utilizat în alte scopuri stabilite de reglementările comunitare; costurile legate de distrugerea lotului trebuie să fie suportate de expeditor sau reprezentantul său; în situația în care România este stat membru de destinație, autoritatea competentă trebuie să notifice imediat autorităților competente ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene constatările făcute, deciziile luate și motivele acestor decizii; pot fi aplicate măsurile de protecție prevăzute la art. 9;

b) că produsele nu îndeplinesc condițiile stabilite de legislația națională transpusă în conformitate cu cerințele Uniunii Europene sau în absența deciziilor privind standardele comunitare prevăzute în legislația națională ce transpune legislația comunitară, de standardele naționale, aceasta poate, cu condiția ca acest lucru să fie permis de condițiile de sănătate publică și sănătate animală, să dea expeditorului sau reprezentantului său posibilitatea alegerii între:

(2) Dacă se constată că certificatul sau documentele conțin nereguli, expeditorului trebuie să i se acorde o perioadă de grație, înainte de a se recurge la această ultimă posibilitate.

(3) Perioada de grație acordată pentru ca expeditorul să prezinte autorității competente documentele solicitate nu poate fi mai mare de 3 zile lucrătoare, iar costurile ocazionate de manipulare și depozitare în această perioadă trebuie să fie suportate de expeditor/beneficiar sau reprezentantul acestuia.

(1) În cazurile prevăzute la art. 7, autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinație, trebuie să contacteze fără întârziere autoritatea competentă a statului membru de expediere. În situația în care România este stat membru de expediere, autoritatea competentă trebuie să ia toate măsurile necesare și să notifice autorității competente a statului membru de destinație natura controalelor efectuate, deciziile luate și motivele care au stat la baza acestor decizii.

(2) Dacă autoritatea competentă consideră că astfel de măsuri sunt inadecvate, aceasta împreună cu autoritatea competentă a statului membru de expediere trebuie să caute modalități și mijloace de remediere a situației; dacă este cazul, aceasta poate implica o inspecție la fața locului. În situația în care România este stat membru de expediere, autoritatea competentă trebuie să colaboreze cu autoritatea competentă a statului membru de destinație în identificarea mijloacelor de remediere a situației.

(3) Atunci când controalele prevăzute în art. 7 indică neregularități repetate, autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinație, trebuie să informeze Comisia Europeană și departamentele veterinare ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

(4) În așteptarea concluziilor Comisiei Europene, la solicitarea statului membru de destinație, autoritatea competentă trebuie să intensifice controalele asupra produselor ce provin de la unitatea în cauză și, dacă există motive serioase privind sănătatea animală sau publică, să suspende autorizarea.

(5) În situația în care România este stat membru de destinație, autoritatea competentă poate să își intensifice controalele asupra produselor ce provin din aceeași unitate.

(6) Cu excepția cazului prevăzut de alin. (9), drepturile de contestație existente în baza legislației în vigoare în România împotriva dispozițiilor autorității competente nu vor fi afectate de prezenta normă sanitară veterinară.

(7) Deciziile luate de autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinație, și motivele care au stat la baza acestor decizii trebuie să fie notificate expeditorului sau reprezentantului său și autorității competente a statului membru de expediere.

(8) Dacă expeditorul sau reprezentantul său solicită astfel, deciziile și motivele menționate trebuie să îi fie trimise în scris, cu detalii ale drepturilor de contestație, care îi sunt disponibile în baza legislației în vigoare în România, ca stat membru de destinație, și ale procedurii și limitelor de timp aplicabile.

(9) În eventualitatea unui litigiu, cele două părți implicate au posibilitatea, dacă vor cădea de acord, ca în decurs de maximum o lună să supună acest litigiu evaluării unui expert, al cărui nume figurează pe o listă a experților comunitari întocmită de Comisia Europeană. Costul consultării expertului este suportat de către Comunitatea Europeană.

(10) Experții respectivi își dau avizul în decurs de maximum 72 de ore sau după primirea rezultatelor oricăror analize. Părțile respectă avizul expertului cu privire la legislația veterinară comunitară.

(11) Costurile returnării transportului, depozitării produselor, folosirii în alte scopuri sau distrugerii acestora trebuie să fie suportate de destinatar.

(1) Autoritatea competentă a României trebuie să notifice imediat celorlalte state membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene orice focar de boală de pe teritoriul său, altul decât cel la care se referă norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 77/2005, ce transpune în legislația națională Directiva Consiliului 82/894/CEE , orice zoonoze, boli sau alte cauze susceptibile de a constitui un risc serios pentru sănătatea animalelor sau pentru sănătatea publică.

(2) În situația în care România este stat membru de origine, autoritatea competentă trebuie să aplice imediat măsurile de prevenire sau de combatere prevăzute de regulile comunitare, în special determinarea zonelor tampon prevăzute de aceste reguli, sau să adopte orice altă măsură pe care o consideră corespunzătoare.

(3) Autoritatea competentă a Românei, ca stat membru de destinație sau tranzit care, în cursul unui control la care se face referire la art. 5, a stabilit existența uneia dintre bolile sau cauzele prevăzute la alin. (1), poate lua, dacă este necesar, măsurile de precauție prevăzute de regulile comunitare.

(4) Până la luarea măsurilor de către Comisia Europeană, autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinație, poate lua, din motive serioase privind sănătatea publică sau animală, măsuri de protecție interimare cu privire la unitățile în cauză sau, în cazul unei boli epizootice, cu privire la zona de protecție prevăzută de regulile comunitare.

(5) Măsurile luate de autoritatea competentă trebuie să fie notificate fără întârziere Comisiei Europene și celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

(6) La cererea autorității competente sau la inițiativa Comisiei Europene, unul ori mai mulți reprezentanți ai Comisiei Europene pot merge imediat la locul în cauză pentru a examina, în colaborare cu autoritățile competente, măsurile luate și vor emite un aviz cu privire la aceste măsuri.

(1) Oficialii departamentelor veterinare și, după caz, în colaborare cu oficiali ai altor departamente împuternicite în acest scop sunt autorizați:

a) să efectueze inspecții ale clădirilor, birourilor, laboratoarelor, instalațiilor, mijloacelor de transport, unităților și echipamentului, produselor de curățare și întreținere, procedurilor utilizate pentru producerea, prelucrarea, marcarea, etichetarea și prezentarea acestor produse;

b) să efectueze controale privind respectarea de către personal a cerințelor stabilite de prevederile anexei la prezenta normă sanitară veterinară;

c) să preleveze probe din produsele ținute pentru a fi depozitate sau vândute, transportate ori comercializate;

d) să examineze materialul documentar sau informatic relevant pentru controalele efectuate ulterior măsurilor ce se iau în baza art. 3 alin. (1).

(2) În acest scop, aceștia trebuie să primească de la unitățile care sunt controlate cooperarea necesară pentru realizarea sarcinilor lor.