LEGE nr. 420 din 22 noiembrie 2006

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006
Intrat în vigoare
07.12.2006
Forma consolidată din
07.12.2006

pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifică Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, denumită în continuare Convenția.

Articolul 2

Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, se vor formula următoarele declarații:

a) în baza art. 24 paragraful 3 din Convenție:

"Dispozițiile art. 24 paragraful 2 se aplică doar cu respectarea principiilor constituționale și a principiilor fundamentale ale sistemului juridic român.";

b) în baza art. 31 paragraful 2 din Convenție:

"Cererile de asistență judiciară din faza de cercetare și urmărire penală vor fi adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererile de asistență judiciară din faza de judecată și de executare a pedepsei vor fi adresate Ministerului Justiției.";

c) în baza art. 33 paragraful 2 din Convenție:

"Autoritățile centrale române desemnate să aplice prevederile cap. IV sunt:

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Str. Splaiul Independenței nr. 202A, sectorul 6

București

România

Ministerul Justiției

Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5

București

România

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Bd. Libertății nr. 14, sectorul 5

București

România

Ministerul Administrației și Internelor

Piața Revoluției nr. 1A, sectorul 1

București

România

Ministerul Finanțelor Publice

Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5

București

România";

d) în baza art. 35 paragrafele 1 și 3 din Convenție:

"Cererile adresate României și documentele anexate acestor cereri vor trebui însoțite de o traducere în limba română și în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.";

e) în baza art. 42 paragraful 2 din Convenție:

"Informațiile și probele furnizate conform prevederilor cap. IV nu pot fi folosite sau transmise, fără consimțământul său prealabil, de către autoritățile părții solicitante, în scopul investigațiilor sau al altor proceduri decât cele precizate în cerere.";

f) în baza art. 53 paragraful 4 din Convenție:

"Dispozițiile art. 3 paragraful 4 vor fi aplicate parțial, în conformitate cu principiile legislației interne."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PEREȘ

București, 22 noiembrie 2006.

Nr. 420.

CONVENTIE 16/05/2005

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.