REGULAMENT Nr. 12 din 10 septembrie 1996

REGULAMENT Comisia Na?ională a Valorilor Mobiliare
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 276 din 6 noiembrie 1996
Intrat în vigoare
10.09.1996
Forma consolidată din
10.09.1996
Cuprins

privind autorizarea și funcționarea societăților de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare

Articolul 1

Societatea de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare, denumita în continuare S.C.D.D., este acea persoana juridică autorizata de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, care îndeplinește oricare dintre următoarele funcții privind tranzacționarea valorilor mobiliare pe piețe supravegheate de C.N.V.M. și face parte dintr-un sistem de compensare și decontare colectivă a valorilor mobiliare:

1. compararea termenilor tranzacțiilor cu valori mobiliare între societățile de valori mobiliare sau generarea de rapoarte de tranzactionare pentru tranzacțiile comparate anterior de o bursa de valori sau de o asociație profesională;

2. stabilirea responsabilităților pentru decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare și efectuarea unor astfel de decontări;

3. furnizarea de servicii de depozitare, retragere și custodie a valorilor mobiliare și facilitarea decontării prin înscrierea în cont a tranzacțiilor împreună cu un registru independent autorizat de C.N.V.M.;

4. asigurarea accesului la un registru independent autorizat de C.N.V.M.

Articolul 2

Persoana juridică autorizata de C.N.V.M., care, în cadrul activității sale curente, îndeplinește oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 1 și raportează rezultatele unei S.C.D.D. autorizata de C.N.V.M., nu are nevoie de autorizarea C.N.V.M. în baza prevederilor prezentului regulament.

Articolul 3

Cererea de autorizare ca S.C.D.D. se înaintează la C.N.V.M. după modelul prezentat în anexa la prezentul regulament. C.N.V.M. va lua hotărârea de aprobare sau de respingere a cererii în termen de 30 de zile de la primirea ei.

Articolul 4

Prin anexele A-K la "Declarația în sprijinul cererii de autorizare ca societate de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare", solicitantul va face dovada ca:

1. documentele constitutive ale S.C.D.D. prevăd limitări asupra exercitării dreptului de preemptiune de către actionarii existenți și proceduri pentru stabilirea unui preț rezonabil pentru noile acțiuni oferite spre vînzare, pentru a da posibilitatea unor noi acționari să fie admiși în condiții nerestrictive și nediscriminatorii;

2. orice persoană juridică stabilită de C.N.V.M. poate deveni membra a unei S.C.D.D. autorizate, dacă întrunește condițiile de admitere și păstrare a calității de membra, stabilite de regulamentele acesteia;

3. actionarii sunt reprezentați în mod echitabil în Consiliul de administrație al S.C.D.D.;

4. are structurile organizatorice, experienta de conducere și capacitatea de operare pentru a funcționa în conformitate cu regulamentele sale și pentru a asigura respectarea regulamentelor și a unor proceduri echitabile în ceea ce privește impunerea de limite și de amenzi în utilizarea serviciilor sale de către membri;

5. poseda mijloace de administrare a riscului, incluzind:

a) autoritate contractuală de a retrage accesul utilizatorilor la facilitățile sale atunci când dificultățile financiare și operationale ale acestora creează un risc inacceptabil pentru depozitar;

b) programe de supraveghere a activității membrilor;

c) proceduri de stabilire, primire și folosire a garanțiilor oferite de utilizatori;

6. dispune de mijloace și de proceduri adecvate pentru păstrarea în siguranța a valorilor mobiliare, fondurilor și a evidentelor aflate sub controlul sau și pentru recuperarea și refacerea lor în caz de pierdere sau distrugere;

7. comisioanele sunt bazate pe costuri și sunt percepute echitabil membrilor săi;

8. structurile organizatorice și regulamentele promovează compensarea și decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare cu promptitudine, exactitate, eficienta și în siguranța.

Articolul 5

S.C.D.D. autorizata de C.N.V.M. va fi un organism de autoreglementare (O.A.R.), supus îndatoririlor și obligațiilor conținute în regulamentele C.N.V.M. aplicabile O.A.R.

Articolul 6

S.C.D.D. va actualiza și va tine la zi toate evidentele în timpul desfășurării activităților sale curente menționate la art. 1. C.N.V.M. are drept de control asupra evidentelor și înregistrărilor S.C.D.D. în orice moment.

Articolul 7

Evidentele și înregistrările menționate la art. 6 vor fi păstrate pentru o perioadă de cel puțin 10 ani: în primii 2 ani într-un loc ușor accesibil și, apoi, într-un loc care să permită accesul în 48 de ore de la cererea C.N.V.M.

Articolul 8

S.C.D.D. va anunta imediat C.N.V.M. despre o întrerupere a sistemului sau despre orice alte probleme care o împiedica să-și desfășoare activitățile sau obligațiile curente. În acest caz, S.C.D.D. va inainta la C.N.V.M. în termen de o saptamina un raport scris care să descrie cauzele problemelor și măsurilor luate pentru a împiedica reaparitia lor.

Articolul 9

(1) S.C.D.D. va inainta la C.N.V.M. bilanțul anual în termen de 15 zile de la aprobarea acestuia de către Ministerul Finanțelor, însoțit de raportul cenzorului extern independent.

(2) Raportul cenzorului extern independent va indica metodologia și perioada pentru care s-a făcut auditul, va analiza, va evalua și va identifica inadvertentele din sistemul de control contabil intern al S.C.D.D. cu privire la transferurile de fonduri și valori mobiliare sau la orice alte activități desfășurate de aceasta.

(3) Ca urmare a primirii și analizarii raportului, C.N.V.M. poate cere S.C.D.D. să facă schimbări ale procedurilor sale interne.

Articolul 10

S.C.D.D. poate solicita retragerea autorizației prin înaintarea la C.N.V.M. a unei cereri scrise care să conțină motivele retragerii, sa propună organismul care îl va înlocui și sa descrie procesul de tranzitie. Retragerea devine efectivă numai o dată cu aprobarea de către C.N.V.M. și numai atunci când C.N.V.M. constata ca exista un înlocuitor care a fost autorizat ca S.C.D.D.

Articolul 11

Prezentul regulament intră în vigoare la data semnării ordinului de aplicare de către președintele C.N.V.M.

Anexa 1

-------

la regulament

-------------

CERERE

de autorizare ca societate de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare (S.C.D.D.)

În conformitate cu cele menționate în prezenta cerere și în anexele atașate, va solicitam autorizarea ca Societate de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare și suntem de acord sa ne conformam legilor în vigoare și regulamentelor C.N.V.M.

..............................................................................

(denumirea solicitantului)

Reprezentantul legal:

..................... ..........................

(numele și prenumele) (funcția)

.....................

(semnatura)

Data: ...............

DECLARAȚIE

în sprijinul cererii de autorizare ca societate de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare

1. Denumirea completa a Societății de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare (S.C.D.D.):

2. Codul fiscal:

3. Adresa și numărul de telefon ale sediului central unde va funcționa Societatea de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare:

...............................................................................

...............................................................................

Anexa A - Lista acționarilor Societății de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare

Anexa B - Membrii Consiliului de administrație al Societății de compensare, decontare și depozitare pentru valori mobiliare, membrii altor comitete ale sale și persoanele afiliate lor

Anexa C - Lista personalului de conducere, însoțită de curriculum vitae aferent

Anexa D - Schema de organizare descriind fiecare departament și responsabilitățile sale

Anexa E - Copii de pe contractul de societate, statut, regulamentele interne și de pe lista comisioanelor percepute de solicitant

Anexa F - Copii de pe contractele cu banca de decontare, registrul autorizat, bursa de valori sau asociația profesională și modelul contractului cu utilizatorii

Anexa G - Explicațiile solicitantului cu privire la expunerea la riscul de pierdere ca rezultat al desfășurării activităților sale de compensare și decontare și măsurile luate pentru reducerea unor astfel de riscuri

Anexa H - Lista cu numele și sediile persoanelor juridice care desfășoară activități specifice în numele solicitantului și lista acestor activități

Anexa I - Lista serviciilor oferite de solicitant

Anexa J - Descrierea facilităților solicitantului

Anexa K - Planul de afaceri.

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.