privind evaluarea activității profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției
Evaluarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției, denumit în continuare personal de specialitate juridică, vizează îmbunătățirea performanțelor profesionale ale acestuia, precum și creșterea eficienței activității instituției.
Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță, personalul de specialitate juridică este supus la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare. În cazul personalului de specialitate juridică numit în funcții de conducere, evaluarea se face și asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.
(1) Criteriile de competență profesională și de performanță și indicatorii relevanți pentru notarea criteriilor sunt prevăzuți la lit. A a anexei nr. 1.
(2) În cazul personalului de specialitate juridică numit în funcții de conducere, pe lângă indicatorii prevăzuți la alin. (1), vor fi avuți în vedere, în scopul evaluării modului de îndeplinire a atribuțiilor manageriale, și indicatorii prevăzuți la lit. B a anexei nr. 1.
(1) Prima evaluare a personalului de specialitate juridică se face la 2 ani de la numirea în funcție, iar următoarele evaluări se fac la fiecare 3 ani, de regulă, în luna februarie a anului următor.
(2) Pentru perioada 2004-2006, evaluarea personalului de specialitate juridică se va realiza în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Evaluarea personalului de specialitate juridică detașat la alte instituții se face de instituția la care acesta funcționează, în raport de specificul activității desfășurate.
(1) Evaluarea personalului de specialitate juridică de execuție, precum și a personalului de specialitate juridică care îndeplinește funcțiile de conducere de șef serviciu sau șef birou în cadrul unor direcții se face de directorul direcției în care persoana evaluată își desfășoară activitatea.
(2) Evaluarea personalului de specialitate juridică de conducere, altul decât cel prevăzut la alin. (1), se face, după caz, de secretarul general, secretarul de stat coordonator sau de ministrul justiției, în raport de competențele acestora.
(3) La evaluarea personalului de specialitate juridică de conducere evaluatorul va avea în vedere, orientativ, și media notelor acordate de persoanele din subordinea celui evaluat.
(4) În cursul procedurii de evaluare, evaluatorul va putea consulta orice lucrare îndeplinită în perioada avută în vedere, precum și dosarul profesional al persoanei evaluate.
În mod excepțional, în situația în care persoana evaluată este eliberată sau revocată din funcția de conducere, evaluarea activității acesteia se va realiza în maximum 15 zile de la data încetării funcției de conducere.
(1) Fiecare criteriu de competență profesională și de performanță se notează cu note de la 1 la 10.
(2) În urma notării se poate acorda unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător".
(3) Calificativele se stabilesc în funcție de media notelor obținute pentru fiecare criteriu, astfel:
(1) Rezultatele evaluării se înscriu într-un raport de evaluare care se semnează de evaluator și de persoana evaluată.
(2) Modelul raportului de evaluare este prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Raportul de evaluare se atașează la dosarul profesional al persoanei evaluate.
(1) Personalul de specialitate juridică poate contesta calificativul acordat în termen de 30 de zile de la data comunicării raportului de evaluare.
(2) În cazul personalului de specialitate juridică de execuție, precum și al personalului de specialitate juridică ce îndeplinește funcțiile de conducere de șef serviciu sau șef birou în cadrul unor direcții, contestația se soluționează de către un secretar de stat desemnat de ministrul justiției.
(3) În cazul personalului de specialitate juridică de conducere, altul decât cel prevăzut la alin. (2), contestația se soluționează de către ministrul justiției. În situația în care evaluarea se face de către ministrul justiției, contestația se soluționează de către un secretar de stat desemnat de ministrul justiției.
(4) În soluționarea contestației, secretarul de stat sau, după caz, ministrul justiției poate solicita evaluatorului orice informații pe care le consideră necesare, iar audierea persoanei evaluate este obligatorie.
(5) Calificativul final acordat după soluționarea contestației se consemnează în raportul de evaluare.
(1) Personalul de specialitate juridică căruia i s-a acordat calificativul "Nesatisfăcător" este obligat să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, cursuri speciale organizate conform legii.
(2) Personalul de specialitate juridică căruia i s-a acordat calificativul final "Satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive este obligat să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, cursuri speciale organizate conform legii.
(3) Cursurile prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie prin susținerea unui examen.
Personalul de specialitate juridică ce primește în urma a două evaluări consecutive calificativul "Nesatisfăcător" sau care nu a promovat examenul prevăzut la art. 11 alin. (3) este eliberat din funcție pentru incapacitate profesională.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1
Nr. crt. Criteriul Indicatori pentru notarea criteriului 1. Eficiența activității profesionale - respectarea termenelor de soluționare a lucrărilor - operativitatea și celeritatea în soluționa- rea lucrărilor repartizate spre soluționare în raport cu numărul și complexitatea acestora - capacitatea de rezolvare a lucrărilor cu grad de complexitate ridicat - disponibilitatea de rezolvare a lucrărilor, în raport cu atribuțiile postului 2. Calitatea activității - calitatea redactării lucrărilor: structură coerentă, argumentație clară, logică juri- dică, exprimare corectă și precisă, capaci- tate de interpretare și aplicare a legii, capacitate de sinteză, stil limpede și concis, gândire independentă/critică - comunicare verbală corectă, clară și logică - capacitatea de a accepta erorile sau, după caz, deficiențele propriei activități și de a răspunde pentru acestea - modul de îndeplinire a altor activități (de exemplu: participarea în cadrul dife- ritelor comisii, la organizarea unor exa- mene/concursuri, conferințe) 3. Integritatea - respectarea deontologiei profesionale - respectarea legii, a normelor și a proce- durilor de lucru în activitatea desfășura- tă, precum și a prevederilor legale privind incompatibilitățile, interdicțiile și conflictul de interese - sancțiunile disciplinare aplicate - comportamentul demn, autocontrolul, adre- sarea politicoasă, respectarea demnității persoanelor cu care interacționează 4. Obligația de formare pro- fesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare*) - cunoașterea și aprofundarea legislației, precum și a doctrinei și jurisprudenței în domeniul de activitate - interesul și disponibilitatea pentru pregă- tirea individuală - participarea la programe de formare profe- sională continuă (inclusiv cursuri pentru învățarea sau aprofundarea unor limbi străine, precum și cursuri pentru inițierea sau aprofundarea cunoștințelor de operare pe calculator) ori la alte forme de perfec- ționare profesională (seminarii, dezbateri, consultări etc.) *) În situația în care, din motive obiective, persoana evaluată nu a părți- cipat la programe de formare profesională continuă sau la alte forme de perfecționare profesională, notarea criteriului nu este influențată.Nr. crt. Criteriul Indicatori pentru notarea criteriului 1. Modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale - capacitatea de organizare a activităților specifice compartimentului prin repartiza- rea echilibrată și echitabilă a sarcinilor - capacitatea de decizie în organizarea activităților specifice compartimentului - autoritatea - capacitatea de monitorizare a activității desfășurate la nivelul compartimentului - capacitatea de coordonare și gestionare a resurselor umane existente la nivelul compartimentului: abilități de comunicare, motivarea subordonaților, identificarea nevoii de perfecționare profesională a acestora, obiectivitatea și imparțialitatea în aprecierea activității subordonaților - atitudinea în relațiile cu subordonații, petiționarii, alte instituții - abilități de mediere, negociere și solu- ționare a conflictelor
A. Criteriile de competență profesională și de performanță pentru evaluarea activității profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, cu funcții de execuție, din Ministerul Justiției, și indicatorii relevanți pentru notarea criteriilor
B. Criteriile de competență profesională și de performanță pentru evaluarea activității profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, cu funcții de conducere, din Ministerul Justiției, și indicatorii relevanți pentru notarea criteriilor
Anexa 2
Criteriul Nota Observațiile evaluatorului Eficiența activității profesionale Calitatea activității Integritatea Obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare Modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale*) Media notelor acordate de fiecare subordonat*) .......................... Media notelor acordate de către evaluator ............................... Calificativ ............................................................. Numele și prenumele evaluatorului ....................................... Funcția evaluatorului ................................................... Semnătura evaluatorului ................................................. Data .................................................................... Se contestă/Nu se contestă calificativul. Semnătura persoanei evaluate ............................................ Data .................................................................... Calificativul acordat după contestație .................................. Secretar de stat/Ministrul justiției .................................... Data ....................................................................___________ *) Pentru persoanele cu funcții de conducere, avându-se în vedere indicatorii cuprinși în anexa nr. 1 lit. B.
a activității profesionale a personalului de
specialitate juridică asimilat judecătorilor
și procurorilor, din Ministerul Justiției
Numele și prenumele ................................
Funcția ............................................
Compartimentul .....................................
Perioada evaluată ..................................