(1) Categoriile de personal pentru care se acordă brevetul de pompier specialist și drepturile conferite sunt:
a) ofițerii care au ocupat posturi de conducere în comenzile de unități și de conducere și execuție în inspecțiile de prevenire, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot elabora scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții, instalații și amenajări care, potrivit legii, nu necesită avize și autorizații de securitate la incendiu;
2. pot participa, în condițiile legii, ca formatori în domeniul apărării împotriva incendiilor la programele de formare profesională organizate de către furnizorii de formare profesională autorizați;
3. pot ocupa, în condițiile legii, funcția de șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență;
4. pot desfășura activități de asistență tehnică de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) ofițerii care au ocupat posturi de execuție în centrele operaționale și în subunitățile de intervenție, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot elabora planuri de intervenție;
2. pot participa, în condițiile legii, ca formatori în domeniul apărării împotriva incendiilor la programele de formare profesională organizate de către furnizorii de formare profesională autorizați;
3. pot ocupa, în condițiile legii, funcția de șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență;
c) ofițerii care au ocupat posturi de execuție în compartimentele de logistică, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot participa, în condițiile legii, ca formatori în domeniul apărării împotriva incendiilor la programele de formare profesională organizate de către furnizorii de formare profesională autorizați;
2. pot desfășura activități de asistență tehnică de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) subofițerii care au ocupat posturi în inspecțiile de prevenire, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot participa, în condițiile legii, ca formatori în domeniul apărării împotriva incendiilor la programele de formare profesională organizate de către furnizorii de formare profesională autorizați;
2. pot desfășura activități de asistență tehnică de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor;
e) subofițerii care au ocupat posturi în centrele operaționale și subunitățile de intervenție, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot elabora planuri de intervenție;
2. pot ocupa, în condițiile legii, funcția de șef serviciu voluntar/privat pentru situații de urgență;
f) personalul contractual și funcționarii publici cu studii superioare care au ocupat posturi în inspecțiile de prevenire, cărora brevetul de pompier specialist le conferă următoarele drepturi:
1. pot elabora scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții, instalații și amenajări care, potrivit legii, nu necesită avize și autorizații de securitate la incendiu;
2. pot participa, în condițiile legii, ca formatori în domeniul apărării împotriva incendiilor la programele de formare profesională organizate de către furnizorii de formare profesională autorizați;
3. pot desfășura activități de asistență tehnică de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor.
(2) Drepturile conferite sunt menționate pe brevet, prin înscriere de către secretarul comisiei de evaluare, odată cu tipărirea acestuia, în funcție de concluziile comunicate de comisia de evaluare.