După articolul 19 din Hotărârea Guvernului nr. 543/2004 privind elaborarea și punerea în aplicare a planurilor și programelor de gestionare a calității aerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 4 mai 2004, se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune:
a) art. 7(1), art. 8(3), art. 8(4), art. 13(1) din Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea și managementul calității aerului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 296/1996;
b) art. 3(1), art. 4(1), art. 5(1), art. 6, art. 8(2), art. 12(1) din Directiva Consiliului nr. 99/30/CE privind valorile limita pentru dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, particule în suspensie și plumb în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 163/1999;
c) art. 3(1), art. 4, art. 7(2), art. 10(1) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2000/69/CE privind valorile limita pentru benzen și monoxid de carbon în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 313/2000;
d) art. 3(3), art. 3(4), art. 7(2), art. 7(4), art. 15(1) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2002/3/CE privind ozonul din aerul înconjurător, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 67/2002."
Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 20 mai 2005, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 2 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune:
a) Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protecția apelor subterane împotriva poluarii cauzate de anumite substanțe periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 20/1980, modificată prin Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind standardizarea și rationalizarea rapoartelor asupra implementarii anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
b) Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 64/2006;
c) Directiva Consiliului nr. 82/176/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din industria de electroliza a cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 81/1982, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare și rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
d) Directiva Consiliului nr. 83/513/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru evacuarile de cadmiu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 291/1983, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare și rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
e) Directiva Consiliului nr. 84/491/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru evacuarile de hexaclorciclohexan, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 274/1984, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare și rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
f) Directiva Consiliului nr. 84/156/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din alte sectoare decât cele din industria de electroliza a cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 74/1984, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare și rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
g) Directiva Consiliului nr. 86/280/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru evacuarile anumitor substanțe periculoase incluse în Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 181/1986, modificată de Directiva Consiliului nr. 88/347/CEE privind valorile limita și obiectivele de calitate pentru descărcarea anumitor substanțe periculoase incluse în Lista I a anexei la Directiva 76/464/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 158/1988, modificată de Directiva Consiliului nr. 90/415/CEE (anexa II), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 219/1990, p. 49-57, și de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare și rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 377/1991."
2. După articolul 3 din anexa "Program de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase" se introduce un nou articol, articolul 3^1 , cu următorul cuprins:
"Art. 3^1. - (1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor va informa Comisia Europeană, la fiecare 3 ani, asupra stadiului implementarii prevederilor prezentei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea și alte directive din domeniu.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană și transmis/transmise autorității publice centrale din domeniul apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare.
(3) Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani."
Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniți din surse agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 25 octombrie 2000, cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. După articolul 3 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniți din surse agricole, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 375/1991."
2. După alineatul (1) al articolului 3 din anexa se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
"(1^1) În situația în care apele prevăzute la alin. (1) sunt poluate de apele dintr-un stat membru care sunt drenate direct sau indirect, autoritatea publică centrala din domeniul apelor poate notifica aceste fapte celuilalt stat membru, precum și Comisiei Europene.
(1^2) Statele membre implicate procedează, acolo unde este cazul, împreună cu Comisia Europeană la punerea de acord necesară pentru identificarea surselor poluarii și a măsurilor care se iau pentru protejarea apelor afectate, în sensul asigurării conformarii cu prevederile legale."
3. După alineatul (2) al articolului 3 din anexa se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor va notifica Comisiei Europene zonele vulnerabile prevăzute la alin. (2), în termen de 6 luni de la data aderării României la Uniunea Europeană."
4. După alineatul (3) al articolului 3 din anexa se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor notifica Comisiei Europene lista cuprinzând zonele vulnerabile, revizuită și/sau completată potrivit prevederilor alin. (3), în termen de 6 luni de la data revizuirii și/sau completării."
5. După alineatul (2) al articolului 8 din anexa se introduc doua noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
"(3) O dată la 4 ani, comisia constituită potrivit prevederilor art. 2 din hotărâre va întocmi un raport în conformitate cu prevederile anexei nr. 5, raport care va fi înaintat Comisiei Europene.
(4) Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 6 luni de la încheierea perioadei de raportare de 4 ani cuprinsă în raport."
6. Articolul 9 din anexa va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor și autoritatea publică centrala pentru agricultura, păduri și dezvoltare rurală vor adopta, prin ordin comun, regulamente, metodologii și proceduri necesare pentru implementarea prezentului plan de acțiune."
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 20 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. După articolul 6 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 135/1991, modificată de Directiva Comisiei nr. 98/15/CE privind câteva solicitări stabilite în anexa I la Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 67/1998, și de Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1882/2003/CE de adaptare la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a dispozițiilor privind comitetele care asista Comisia Europeană în exercitarea competentelor de executare prevăzute de actele care fac obiectul procedurii menționate la art. 251 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 284/2003."
2. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 11 se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritatea competența în domeniu va monitoriza descarcarile din stațiile de epurare a apelor uzate urbane, pentru a verifica conformarea cu prevederile prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 10 din anexa nr. 1.
(4) Informațiile colectate de autoritatea competentă în domeniu privind evacuarea apelor uzate urbane din stațiile de epurare vor fi transmise autorității publice centrale cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului în vederea realizării unei baze de date. Datele din aceasta baza vor fi puse la dispoziția Comisiei Europene în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări în acest sens.
(5) Ghidurile privind monitorizarea evacuarilor de ape uzate urbane din stațiile de epurare și monitorizarea receptorilor naturali în care se evacueaza ape uzate urbane vor fi elaborate în conformitate cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană."
3. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", alineatul (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:
"(2) Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei Consiliului nr. 90/313/CEE privind libertatea de acces la informațiile privind mediul, autoritatea competentă în domeniu va elabora și publică, la fiecare 2 ani, rapoarte de situație privind evacuarea apelor uzate urbane și a namolului provenit din stațiile de epurare. Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor va transmite aceste rapoarte Comisiei Europene imediat după publicare, începând cu anul 2007."
4. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 12 se introduc cinci noi alineate, alineatele (3)-(7), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va furniza Comisiei Europene toate informațiile relevante referitoare la metodele de prelevare și analiza aplicate.
(4) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va stabili un program național de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane și va furniza Comisiei Europene informații reactualizate privind acest program, la data de 30 iunie, la fiecare 2 ani.
(5) Metodele și formatele de raportare care trebuie adoptate pentru raportarea privind programele naționale se adoptă de către autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului, conform procedurii stabilite în cadrul Comitetului pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană.
(6) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va mandata un reprezentant în Comitetul pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană.
(7) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va comunică Comisiei Europene textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adopta în domeniul reglementat de directiva privind epurarea apelor uzate urbane."
5. La anexa nr. 3, după alineatul (8) al articolului 4 se introduc patru noi alineate, alineatele (8^1)-(8^4), cu următorul cuprins:
"(8^1) În cazuri excepționale, datorate unor probleme tehnice și în sprijinul grupurilor de populație determinate în funcție de considerente geografice, se poate prezenta o cerere specială din partea autorității publice centrale cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului, adresată Comisiei Europene, pentru o prelungire a termenului de conformare, după caz.
(8^2) Cererea prevăzută la alin. (8^1) trebuie motivată în mod corespunzător prin descrierea dificultăților tehnice intampinate și trebuie să propună un program de acțiune cu un calendar corespunzător, prin care să se atinga obiectivul stabilit prin prezenta hotărâre, calendar care va fi inclus în programul național de implementare.
(8^3) Pot fi acceptate numai motive tehnice și nu va fi acceptată o perioadă care să depășească data de 31 decembrie 2018.
(8^4) Comisia examinează aceasta cerere și ia măsurile corespunzătoare în concordanta cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane."
6. La anexa nr. 3, articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În scopul protejării resurselor de apa împotriva poluarii:
a) se recomanda folosirea apelor uzate și/sau a namolurilor care conțin nutrienti la fertilizarea ori la irigarea terenurilor agricole sau silvice, cu acceptul deținătorilor terenurilor respective și cu avizul autorităților competente în domeniul imbunatatirilor funciare. În funcție de natura culturii, se va cere și avizul inspectoratului teritorial de sănătate publică;
b) este obligatorie asigurarea impermeabilizarii tuturor depozitelor; eventualele exfiltratii, precum și apele din precipitatii ce se scurg de la aceste depozite trebuie colectate și epurate astfel încât acestea sa corespundă prevederilor prezentului normativ.
(2) În situația în care apele care aparțin teritoriului național sunt afectate negativ prin evacuari de ape uzate urbane provenite de la un alt stat membru, autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va notifica acel stat membru și Comisia Europeană.
(3) Statele membre implicate organizează, dacă este cazul împreună cu Comisia Europeană, acțiunile necesare pentru identificarea evacuarilor prevăzute la alin. (2) și iau măsurile necesare pentru a proteja apele care sunt afectate, asigurând astfel conformarea cu prevederile legale."
După articolul 14 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafața care necesita protecție și ameliorare în scopul sustinerii vieții piscicole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduc doua noi articole, articolele 15 și 16, cu următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea și alte directive din domeniu.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană în conformitate cu procedura stabilită la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model va fi transmis autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport.
Art. 16 - (1) În scopul aplicării prezentei hotărâri, autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor furnizează Comisiei Europene informații referitoare la:
a) apele desemnate conform art. 4, într-o formă sintetizata;
b) revizuirea desemnării acestor ape, conform art. 4;
c) prevederile pentru stabilirea de noi parametri, conform art. 10;
d) derogarile de la valorile cuprinse în coloanele O ale tabelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor transmite Comisiei Europene, la cererea motivată a acesteia, orice informație necesară pentru aplicarea prezentei hotărâri."
Hotărârea Guvernului nr. 201/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluste, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul unic se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 79/923/CEE privind calitatea apelor pentru moluste, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 281/1979."
2. După articolul 10 din anexa se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea și alte directive din domeniu.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană conform procedurii stabilite la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model se transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârșitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport."
Hotărârea Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafața utilizate pentru potabilizare și a Normativului privind metodele de măsurare și frecventa de prelevare și analiza a probelor din apele de suprafața destinate producerii de apa potabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2002, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 5, cu următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala din domeniul apelor și protecției mediului va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea și alte directive din domeniu.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană, în conformitate cu procedura stabilită la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model va fi transmis autorității publice centrale din domeniul apelor și protecției mediului cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârșitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport."
2. După articolul 5 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune următoarele acte normative comunitare:
a) Directiva Consiliului nr. 75/440/CEE privind cerințele de calitate pentru apa de suprafața destinată preparării apei potabile în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 194/1975;
b) Directiva Consiliului nr. 79/869/CEE privind metodele de măsurare și frecventele de prelevare și analiza a apelor de suprafața destinate preparării apei potabile în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 271/1979."
După alineatul (1) al articolului 36 din Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 10 mai 2005, se introduc patru noi alineate, alineatele (2)-(5), cu următorul cuprins:
"(2) Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene, la intervale de 3 ani, raportul privind stadiul implementarii dispozițiilor prezentei hotărâri.
(3) Raportul prevăzut la alin. (2) va fi elaborat pe baza chestionarului sau a oricărui alt format comunicat de Comisia Europeană în conformitate cu procedura prevăzută la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE de standardizare și rationalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu. Acest raport se va transmite Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani.
(4) Autoritatea competența pentru protecția mediului aduce la cunoștința publicului raportul prevăzut la alin. (2), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, concomitent cu transmiterea acestuia către Comisia Europeană.
(5) Informațiile comunicate potrivit prevederilor alin. (3) trebuie să includă date reprezentative care demonstreaza respectarea prevederilor prezentei hotărâri."
Hotărârea Guvernului nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea și controlul poluarii mediului cu azbest, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18^1 , cu următorul cuprins:
"Art. 18^1. - (1) România are obligația sa notifice Comisiei Europene metodele de prelevare a probelor și de determinare a cantităților de azbest în mediu, împreună cu informațiile relevante necesare evaluării pertinente a acestor metode.
(2) La intervale de 3 ani, România trebuie să transmită Comisiei Europene informații privind stadiul implementarii prevederilor prezentei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care trebuie să acopere și alte directive din domeniu. Acest raport se întocmește pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană în conformitate cu procedura prevăzută la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE .
Chestionarul sau schema se transmite statelor membre cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârșitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport.
(3) Atunci când este necesar, având în vedere evoluția cunoștințelor în domeniul medical și progresul tehnologic, Comisia Europeană trebuie să transmită în continuare propuneri care au în vedere prevenirea și reducerea poluarii datorate azbestului, în interesul protecției sănătății umane și a mediului."
2. După articolul 19 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 87/217/CEE privind prevenirea și reducerea poluarii mediului cu azbest, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 85/1987."