REGULAMENT din 22 martie 2007

REGULAMENT Agen?ia Na?ională Antidoping
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 10 aprilie 2007
Intrat în vigoare
10.04.2007
Forma consolidată din
10.04.2007

de organizare și funcționare a Comitetului pentru stabilirea sancțiunilor

Capitolul I — Cadru legislativ ↑ Cuprins

Articolul 1

Agenția Națională Anti-Doping, denumită în continuare Agenția, organizează procedura pentru stabilirea sancțiunilor în cazul sportivilor și/sau personalului asistent al sportivilor învinuiți de una dintre încălcările reglementărilor anti-doping.

Articolul 2

Comitetul pentru stabilirea sancțiunilor, denumit în continuare Comitetul, se constituie în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.

Capitolul II — Organizare ↑ Cuprins

Articolul 3

Comitetul este format din 7 membri, numiți prin ordin al președintelui Agenției, după cum urmează:

a) președintele Agenției, care este și președintele Comitetului;

b) un membru al Consiliului director al Agenției;

c) șeful serviciului juridic din cadrul Agenției;

d) 4 reprezentanți ai altor autorități publice fără atribuții în activitatea sportivă, desemnați de acestea.

Articolul 4

(1) Durata mandatului de membru al Comitetului este de un an, cu posibilitatea reînnoirii acestuia, la propunerea instituției din care face parte.

(2) Cu 30 de zile înainte de data încheierii mandatului, Agenția va declanșa procedura de numire a noilor membri, conform art. 3.

Articolul 5

Membrii Comitetului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie cetățeni români cu domiciliul în România;

b) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

c) să aibă o bună reputație și pregătire profesională;

d) să nu fi suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

Articolul 6

(1) Mandatul membrilor Comitetului încetează înainte de termen în următoarele situații:

a) renunțarea la calitatea de membru;

b) transferarea în cadrul altei autorități sau instituții publice;

c) prin revocare de către instituția care l-a desemnat;

d) aplicarea unei sancțiuni disciplinare;

e) neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin;

f) deces.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) se numește un nou membru, al cărui mandat durează până la expirarea mandatului celui în locul căruia a fost numit.

Articolul 7

Pentru asigurarea condițiilor organizatorice necesare desfășurării activității Comitetului, activitatea de secretariat este asigurată de către șeful Serviciului juridic din cadrul Agenției.

Capitolul III — Funcționare ↑ Cuprins

Articolul 8

Comitetul se întrunește la solicitarea președintelui.

Articolul 9

Convocarea membrilor Comitetului se face în scris, prin grija secretariatului, care va transmite fiecărui membru invitația de participare.

Articolul 11

Ședințele Comitetului sunt conduse de către președinte, iar în lipsa acestuia, de către decanul de vârstă dintre ceilalți membri ai Comitetului.

Articolul 12

(1) Comitetul este legal întrunit în prezența a minimum 5 membri, iar deciziile se adoptă cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.

(2) În caz de egalitate de voturi, votul președintelui sau, în absența acestuia, cel al înlocuitorului de drept care conduce ședința este hotărâtor.

(3) În situația în care nu este întrunit cvorumul necesar prevăzut la alin. (1), ședința se amână pentru 7 zile calendaristice.

(4) Decizia adoptată este obligatorie pentru toți membrii Comitetului, membrii care au votat împotrivă urmând a-și consemna opinia separată în procesul-verbal al ședinței respective.

(5) Membrii Comitetului își exercită mandatul potrivit legii. Ei răspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepția celor absenți și a celor care au votat împotriva unei decizii și au consemnat opinia separată în procesul-verbal.

Articolul 13

Pentru fiecare ședință a Comitetului se întocmește câte un proces-verbal ce se consemnează în registrul de procese-verbale, fiecare proces-verbal fiind semnat de membrii prezenți la ședință. Registrul de procese-verbale se păstrează la secretariatul Comitetului.

Articolul 14

(1) Secretariatul Comitetului ține o evidență strictă a documentației aferente fiecărui caz analizat, a proceselor-verbale întocmite în cadrul ședințelor acesteia, a deciziilor luate, precum și a celorlalte documente depuse la comisie sau emise de aceasta.

(2) Documentele menționate la alin. (1) se arhivează potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 15

Pentru îndeplinirea atribuțiilor legale, Comitetul emite decizii, sub semnătura președintelui, cu respectarea dispozițiilor prezentului regulament.

Capitolul IV — Atribuții ↑ Cuprins

Articolul 16

Președintele Comitetului are următoarele atribuții principale:

a) stabilește locul, data și ora când au loc ședințele Comitetului;

b) conduce ședințele Comitetului;

c) coordonează activitatea Comitetului și a secretariatului acestuia;

d) reprezintă Comitetul în fața altor autorități sau instituții publice, în fața oricărei alte persoane fizice sau juridice, precum și, împreună cu șeful serviciului juridic, în fața Comisiei de apel.

Articolul 17

Principalele atribuții ale secretariatului Comitetului sunt:

a) convocarea membrilor Comitetului, la solicitarea președintelui;

b) verificarea existenței cvorumului necesar pentru luarea deciziilor, la deschiderea ședințelor;

c) punerea la dispoziția membrilor a documentelor ce fac obiectul întrunirilor (pe suport de hârtie sau electronic, după caz);

d) comunicarea deciziei adoptate sportivilor și/sau personalului asistent al sportivilor, clubului la care aceștia sunt legitimați, federației sportive naționale responsabile, Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, precum și Agenției Mondiale Anti-Doping;

e) redactarea proceselor-verbale ale ședințelor și a deciziilor emise;

f) păstrarea și arhivarea documentelor în conformitate cu prevederile art. 13 și 14;

g) îndeplinirea oricăror alte sarcini stabilite în cadrul ședințelor și dispuse de președinte sau, în absența acestuia, de înlocuitorul de drept.

Capitolul V — Confidențialitatea informațiilor ↑ Cuprins

Articolul 18

(1) Membrii Comitetului au obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la orice activitate legată de caz, precum și la orice informație aflată în cursul procedurii de stabilire a sancțiunilor.

(2) Membrii Comitetului semnează declarații de confidențialitate.

Capitolul VI — Procedura de stabilire a sancțiunilor ↑ Cuprins

Articolul 19

(1) La primirea dosarului cauzei de la Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping, pe bază de proces-verbal de predare-primire, secretariatul Comitetului informează președintele acestuia, care fixează termenul pentru întrunirea membrilor.

(2) Termenul stabilit pentru întrunirea membrilor Comitetului nu poate fi mai mare de 5 zile de la data primirii dosarului cauzei.

(3) La solicitarea președintelui Comitetului, secretariatul convoacă membrii acestuia pentru data, ora și locul stabilit.

Articolul 20

(1) După deschiderea ședinței, dacă cerințele de cvorum sunt îndeplinite, membrii Comitetului procedează la analizarea documentelor existente la dosarul cauzei și la stabilirea sancțiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2006.

(2) După analizarea documentelor existente la dosarul cauzei, pe baza deciziei Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping, Comitetul se pronunță asupra sancțiunii aplicabile, printr-o decizie scrisă și motivată, cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (4).

Articolul 21

Decizia Comitetului trebuie să conțină următoarele elemente, sub sancțiunea nulității:

a) data, ora și locul unde s-a desfășurat ședința Comitetului;

b) datele de identificare ale sportivului și/sau ale reprezentantului acestuia ori ale personalului asistent al acestuia care se face vinovat de o încălcare a reglementărilor anti-doping;

c) fapta care constituie încălcarea reglementărilor anti-doping;

d) sancțiunea stabilită pentru fapta respectivă;

e) termenul în care poate fi atacată decizia Comitetului la Comisia de apel;

f) data de la care începe să curgă sancțiunea aplicată sportivului și/sau personalului asistent al acestuia;

g) data și numărul deciziei;

h) semnătura președintelui Comitetului.

Articolul 22

(1) Decizia se comunică sportivilor și/sau personalului asistent al sportivilor, clubului la care aceștia sunt legitimați, federației sportive naționale responsabile, Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, precum și Agenției Mondiale Anti-Doping, în cel mult 10 zile de la data pronunțării ei.

(2) Comunicarea deciziei se face cu confirmare de primire.

(3) Decizia poate fi înmânată și personal sportivului ori reprezentantului acestuia și/sau personalului asistent al sportivilor, sub semnătura certificată de secretarul Comitetului, cu precizarea datei înmânării.

(4) Dovezile de comunicare se depun la dosarul cauzei.

Articolul 23

(1) Aspectele dezbătute în cadrul ședinței Comitetului sunt consemnate în procesul-verbal de ședință, semnat de toți membrii acestuia.

(2) Procesul-verbal de ședință va cuprinde:

a) componența nominală a Comitetului, locul și data întrunirii membrilor;

b) locul și data pronunțării deciziei;

c) numele părților, domiciliul sau reședința lor ori, după caz, denumirea și sediul, precum și numele reprezentanților părților și ale celorlalte persoane care au participat la procedura în fața Comisiei de audiere;

d) o scurtă descriere a desfășurării ședinței;

e) opinia separată a membrilor care au votat împotrivă, dacă este cazul, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină;

f) semnăturile membrilor prezenți.

(3) La cererea sportivului ori a reprezentantului acestuia și/sau personalului asistent al sportivilor, precum și a structurilor sportive responsabile, se comunică o copie de pe procesul-verbal de ședință.

Articolul 24

Decizia Comitetului poate fi atacată la Comisia de apel de pe lângă Agenție, în termen de 10 zile de la comunicare.

Articolul 25

(1) Sancțiunea aplicată sportivului și/sau personalului asistent al acestuia curge de la data emiterii deciziei Comitetului.

(2) În cazul unor întârzieri în procedura de audiere sau efectuare a controlului doping, care nu pot fi imputate sportivului și/sau personalului asistent al acestuia, Comitetul poate decide ca perioada de suspendare să curgă de la data prelevării probelor biologice.

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 26

(1) Responsabilitatea aplicării sancțiunilor revine federațiilor sportive naționale.

(2) În aplicarea sancțiunilor sportivilor sau personalului asistent al sportivilor, federațiile sportive naționale trebuie să respecte prevederile legale în vigoare, precum și reglementările internaționale în domeniu, în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea nr. 227/2006.

Articolul 27

Prevederile prezentului regulament se completează cu orice alte dispoziții legale care privesc respectarea principiului echității.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.