REGULAMENT din 18 mai 2007

REGULAMENT Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 23 mai 2007
Intrat în vigoare
23.05.2007
Forma consolidată din
23.05.2007

de organizare și funcționare a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., denumit în continuare I.S.C., este organizat și funcționează potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

I.S.C. funcționează în subordinea Guvernului României și în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru.

Articolul 3

I.S.C. este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, și își desfășoară activitatea în conformitate cu actele normative aplicabile în domeniu și cu prezentul regulament.

Articolul 4

În sensul prezentului regulament, prin termenul construcții se înțelege clădirile de orice fel - social-culturale, administrative, industriale, comerciale, de cult, sportive, de învățământ, sănătate, hotelurile, sediile instituțiilor publice etc. - și instalațiile aferente acestora, drumurile, căile ferate și metroul, podurile, tunelele și celelalte lucrări de artă, pistele de aviație, construcțiile hidrotehnice, amenajările portuare, turnurile, coșurile de fum, rezervoarele, lucrările tehnico-edilitare, rețelele de petrol și gaze, construcțiile pentru transportul fluidelor, precum și orice intervenție asupra acestora.

Capitolul II — Atribuții ↑ Cuprins

Articolul 5

I.S.C. are următoarele atribuții:

1. exercită controlul statului privind realizarea cerințelor esențiale ale construcțiilor, respectiv rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea în exploatare, securitatea la incendii, igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului, izolația termică, hidrofugă și economia de energie, protecția împotriva zgomotului, în toate etapele de proiectare, execuție și exploatare, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare;

2. exercită controlul statului privind respectarea prevederilor actelor normative în vigoare în domeniul disciplinei în urbanism și al amenajării teritoriului;

3. verifică la organele de specialitate ale administrației publice locale legalitatea emiterii autorizațiilor de construire, conform reglementărilor în vigoare;

4. avizează, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcții a documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice, documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi, finanțate din fonduri publice sau din credite externe, contractate ori garantate de stat, cu valori mai mari sau egale cu un milion lei, precum și documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de reparații, reabilitări, consolidări, restaurări ale construcțiilor existente finanțate din fonduri publice, indiferent de valoare;

5. analizează și autorizează fazele determinante ale construcțiilor, stabilite conform reglementărilor tehnice sau legale; participă la fazele determinante, stabilite conform reglementărilor în vigoare; verifică îndeplinirea de către factorii implicați a cerințelor de calitate cuprinse în proiectele de execuție și reglementările tehnice specifice și autorizează continuarea execuției lucrărilor de construcții numai în cazul îndeplinirii acestor cerințe;

6. emite acorduri pentru intervenții asupra construcțiilor existente și noi, inclusiv schimbarea destinației acestora;

7. verifică respectarea reglementărilor în vigoare privind organizarea și funcționarea stațiilor de betoane, balastierelor, carierelor, stațiilor de mixturi asfaltice;

8. verifică la operatorii economici cu activitate în construcții, precum și la producători, distribuitori și alte persoane responsabile pentru introducerea pe piață a produselor pentru construcții respectarea prevederilor legale în vigoare ce reglementează controlul și atestarea calității și produselor de construcții;

9. verifică controlul intern al proceselor privind asigurarea calității în construcții la societățile cu activitate în construcții, respectiv proiectanți, executanți, consultanți în construcții, stații de betoane, stații de mixturi asfaltice, laboratoare de încercări, elaboratori de agremente tehnice, organisme de certificare sisteme de calitate și produse;

10. verifică respectarea reglementărilor referitoare la recepția construcțiilor, întocmirea, păstrarea și completarea Cărții tehnice a construcțiilor;

11. verifică modul de respectare a agrementelor tehnice, referitor la caracteristicile, domeniul și condițiile de utilizare ale produselor agrementate, astfel încât să fie asigurate cerințele de calitate a construcțiilor, și poate dispune, după caz, reanalizarea sau suspendarea agrementelor tehnice;

12. verifică la proprietarii și utilizatorii de construcții respectarea reglementărilor privind urmărirea curentă a construcțiilor și urmărirea specială în exploatare a construcțiilor, în cazurile când aceasta a fost stabilită prin norme și proiecte;

13. pentru punerea în siguranță a vieții oamenilor, I.S.C. dispune proprietarilor, administratorilor sau utilizatorilor, după caz:

a) efectuarea de expertize tehnice la construcții, indiferent de forma de proprietate și de destinația acestora, atunci când, în urma inspecției, se concluzionează astfel;

b) încetarea utilizării construcțiilor după producerea unor accidente tehnice sau dezastre, când în urma unei expertize se concluzionează că este pusă în pericol viața cetățenilor;

14. avizează Programul anual de reglementări tehnice în construcții propus de structurile de resort ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței, participă la elaborarea acestora, în condițiile legii, și al regulamentului intern;

15. inițiază proiecte de acte normative în domeniile de activitate și în domeniile conexe;

16. inițiază, ori de câte ori este necesar, revizuirea reglementărilor tehnice în construcții, urbanism și amenajarea teritoriului, în scopul îmbunătățirii conținutului acestora;

17. avizează, din punct de vedere tehnic, reglementările tehnice specifice înainte de publicarea acestora;

18. verifică și ia măsurile ce se impun pentru punerea în siguranță a monumentelor și siturilor istorice, precum și a clădirilor aflate în patrimoniul cultural, asigurând în limita fondurilor disponibile cofinanțarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru consolidarea și restaurarea acestora în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor;

19. colaborează cu instituțiile de învățământ superior de specialitate, de cercetare, laboratoare de încercări, în vederea elaborării de expertize, rapoarte de cercetare, rapoarte de încercări, soluții și proiecte de consolidare etc., necesare în activitatea de control privind rezistența mecanică și stabilitatea construcțiilor, izolarea termică a acestora, punerea în siguranță a construcțiilor și a terenurilor aferente, precum și la verificarea calității produselor de construcții;

20. execută încercări de laborator necesare pentru fundamentarea unor rezultate și concluzii proprii în controalele efectuate, scop în care se dotează cu echipamente de laborator specifice, și/sau colaborează cu instituții de învățământ superior de specialitate sau de cercetare;

21. dispune suspendarea funcționării balastierelor și carierelor care afectează rezistența și stabilitatea construcțiilor din vecinătatea acestora;

22. dispune suspendarea funcționării, până la realizarea cerințelor de calitate, a stațiilor de betoane, a stațiilor de mixturi asfaltice, a balastierelor și a laboratoarelor de încercări;

23. dispune sau propune, după caz, suspendarea ori retragerea atestatului pentru responsabilul tehnic cu execuția, verificatorul de proiecte, expertul tehnic, în cazul nerespectării de către aceștia a reglementărilor legale privind cerințele de asigurare a calității în construcții;

24. autorizează/atestă personalul de specialitate din construcții, în condițiile legislației specifice în vigoare;

25. suspendă sau retrage autorizațiile/atestatele personalului de specialitate autorizat/atestat de I.S.C., în cazul nerespectării cerințelor de asigurare a calității în construcții; încetarea suspendării sau retragerii autorizațiilor se face în baza regulamentelor în vigoare la data solicitării;

26. autorizează laboratoarele de analiză și încercări în activitatea de construcții, în condițiile legislației specifice în vigoare;

27. primește și rezolvă sau, după caz, transmite spre soluționare celor în drept, potrivit competențelor acestora, sesizările persoanelor fizice și juridice cu privire la încălcarea prevederilor legale și a reglementărilor tehnice în vigoare;

28. elaborează și actualizează, ori de câte ori este necesar, normele interne, procedurile, instrucțiunile și stabilește mijloacele și metodele pentru desfășurarea activității proprii; asigură dotarea tehnică necesară realizării activităților specifice;

29. publică procedurile și instrucțiunile privind activitățile sale specifice, aprobate prin ordin al inspectorului general de stat;

30. elaborează periodic sinteze și evaluări privind calitatea și disciplina în construcții, urbanism și amenajarea teritoriului, pe care le comunică autorităților și instituțiilor publice cu atribuții în domeniu;

31. organizează, cu avizul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și, după caz, al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, cursuri de calificare pentru personalul cu studii medii și de formare continuă și perfecționare profesională pentru personalul cu studii superioare în domeniul construcțiilor;

32. constată contravențiile și infracțiunile în toate domeniile specifice de control, aplică sancțiunile prevăzute de lege, respectiv sesizează organele abilitate potrivit legii și, după caz, oprește lucrările realizate în mod necorespunzător.

Articolul 6

I.S.C. desfășoară activități cu caracter specific privind:

a) redactarea de publicații de specialitate și studii de sinteză;

b) instruiri în domeniul disciplinei în urbanism și calității în construcții;

c) manifestări tehnice privind problematica specifică activității în domeniul construcțiilor. I.S.C. acordă diplome de merit persoanelor fizice și/sau juridice pentru activitatea desfășurată.

Articolul 7

I.S.C. desfășoară orice alte activități dispuse prin actele normative în vigoare sau prin decizii ale primului-ministru.

Capitolul III — Organizare ↑ Cuprins

Articolul 8

Structura organizatorică a I.S.C. și numărul maxim de posturi care poate fi utilizat de I.S.C. sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 9

(1) I.S.C. are în subordine inspectoratele județene în construcții și Inspectoratul în Construcții al Municipiului București, asimilat inspectoratului județean în construcții - unități fără personalitate juridică.

(2) Organizarea inspectoratelor județene în construcții, respectiv a Inspectoratului în Construcții al Municipiului București, se aprobă de inspectorul general de stat al I.S.C.

(3) În vederea coordonării activității inspectoratelor județene în construcții, respectiv al municipiului București, I.S.C. are în subordine un număr de structuri teritoriale, denumite inspectorate teritoriale, unități fără personalitate juridică.

(4) Inspectoratele teritoriale sunt înființate cu avizul conform al Cancelariei Primului-Ministru, prin hotărâre a consiliului de conducere, la propunerea inspectorului general de stat al I.S.C.

(5) Organizarea inspectoratelor teritoriale în construcții se aprobă de către inspectorul general de stat al I.S.C. și este prevăzută în anexele nr. 2 și 3.

(6) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Capitolul IV — Organele de conducere ↑ Cuprins

Articolul 10

(1) Conducerea I.S.C. este asigurată de consiliul de conducere, compus din 5 membri numiți prin decizie a primului-ministru.

(2) Conducerea executivă a I.S.C. este asigurată de inspectorul general de stat, care este și președintele consiliului de conducere.

(3) Salarizarea inspectorului general de stat este stabilită prin decizie a primului-ministru.

(4) Indemnizația de ședință a fiecăruia dintre cei 5 membri ai consiliului de conducere este stabilită în procent de 30% din salariul președintelui consiliului de conducere - inspector general de stat.

Articolul 11

Consiliul de conducere are următoarele atribuții și competențe:

1. avizează propunerile inspectorului general de stat pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a I.S.C. și le înaintează spre aprobare primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru;

2. aprobă raportul de activitate al I.S.C. pentru perioada anterioară și propunerile privind activitatea pentru perioada următoare;

3. își însușește bugetul de venituri și cheltuieli al I.S.C. și îl înaintează spre aprobare primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru;

4. aprobă Regulamentul intern al I.S.C.;

5. aprobă numirea și revocarea inspectorilor generali adjuncți, a secretarului general și a inspectorilor-șefi ai inspectoratelor teritoriale, la propunerea inspectorului general de stat;

6. aprobă programul anual de investiții al I.S.C.;

7. asigură negocierea contractului colectiv de muncă cu reprezentanții salariaților, în condițiile legii;

8. aprobă închiderea de clădiri, spații și terenuri, necesare desfășurării corespunzătoare a activității;

9. aprobă scoaterea din funcțiune și valorificarea, în condițiile legii, a bunurilor din patrimoniul I.S.C.;

10. aprobă lista și tarifele pentru prestațiile specifice executate și pentru autorizațiile emise, prevăzute în prezentul regulament;

11. aprobă, numai pentru cazurile în care luarea unor decizii complexe impune cunoștințe de specialitate, încheierea unor contracte cu experți, consilieri sau consultanți din afara I.S.C.; sumele cuvenite pentru aceste prestații vor fi prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli;

12. poate delega, pe perioadă determinată, o parte din atribuțiile sale președintelui acestuia sau altor persoane cu funcții de conducere;

13. exercită orice alte atribuții care îi revin conform prevederilor legale, prezentului regulament sau potrivit deciziilor primului-ministru.

Articolul 12

(1) Consiliul de conducere se întrunește lunar sau la solicitarea președintelui ori a unei treimi din numărul membrilor săi, ori de câte ori este necesar.

(2) Ședința este prezidată de către președinte, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre membri, desemnat de către președinte.

(3) Ședințele consiliului de conducere se desfășoară în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

(4) Hotărârile consiliului de conducere se iau cu majoritatea membrilor acestuia.

Articolul 13

Președintele Consiliului de conducere al I.S.C., în calitatea sa de inspector general de stat, are următoarele atribuții și competențe:

1. conduce întreaga activitate executivă a I.S.C.;

2. emite ordine, în condițiile legii;

3. stabilește organizarea internă a inspectoratelor județene în construcții și a inspectoratelor teritoriale;

4. numește și revocă, după caz, inspectorii generali adjuncți, secretarul general, inspectorii-șefi ai inspectoratelor teritoriale și adjuncții acestora, respectiv inspectorii-șefi județeni și adjuncții acestora;

5. emite ordine privind angajarea sau concedierea personalului de conducere, de execuție și auxiliar din I.S.C.;

6. prezintă consiliului de conducere spre însușire proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al I.S.C. și îl înaintează primului-ministru spre aprobare, prin Cancelaria Primului-Ministru;

7. aprobă defalcarea listei de investiții pe inspectoratele județene și, după caz, pe structurile teritoriale și repartizează parcul auto pe fiecare inspectorat județean, respectiv structură teritorială;

8. aprobă prin ordin procedurile și instrucțiunile privind activitățile specifice ale I.S.C.;

9. dispune, conform atribuțiilor, suspendarea atestatelor și autorizațiilor emise de I.S.C. pentru personalul de specialitate;

10. propune suspendarea de agremente tehnice în cazul în care se constată nerespectarea caracteristicilor, a condițiilor de fabricație și de utilizare sau comportarea necorespunzătoare în exploatare a produselor;

11. împuternicește directorul general al Direcției generale juridice să reprezinte, prin Direcția contencios, I.S.C. în fața instanțelor judecătorești, parchetelor și celorlalte organe administrative sau jurisdicționale, să semneze, în numele și pe seama inspectorului general de stat, cererile adresate acestora, căile de atac, apărările, delegațiile de reprezentare ale consilierilor juridici, precum și celelalte acte cu caracter juridic;

12. poate delega o parte din atribuții inspectorilor generali adjuncți și/sau inspectorilor-șefi ai structurilor teritoriale, în limita mandatului dat;

13. exercită orice alte atribuții care îi revin prin prezentul regulament, prin hotărârile consiliului de conducere, prin deciziile primului-ministru, precum și din celelalte prevederi legale în vigoare.

Capitolul V — Bugetul de venituri și cheltuieli ↑ Cuprins

Articolul 14

(1) I.S.C. se finanțează integral din venituri proprii.

(2) În afara veniturilor constituite în temeiul prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, I.S.C. poate realiza venituri și din activitățile de autorizare a laboratoarelor de încercări în construcții și de autorizare/atestare a personalului de specialitate în construcții, redactarea de publicații de specialitate, instruiri în domeniul științific de activitate.

Articolul 15

(1) Bugetul de venituri și cheltuieli al I.S.C. este însușit de consiliul de conducere și aprobat de primul-ministru, potrivit prevederilor legale.

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli va asigura integral fondurile necesare pentru realizarea atribuțiilor prevăzute în prezentul regulament, în scopul desfășurării activității în conformitate cu legislația în materie și cu orice alte acte normative sau dispoziții ale primului-ministru, care reglementează domeniul de activitate.

(3) Bugetul de venituri și cheltuieli se rectifică ori de câte ori activitatea I.S.C. o impune, cu respectarea procedurilor de aprobare și avizare prevăzute.

(4) Bugetul de venituri și cheltuieli va cuprinde, după caz, și fondurile necesare pentru colaborările, cofinanțările și expertizele ce vor fi realizate în vederea punerii în siguranță a construcțiilor, în scopul protejării vieții oamenilor.

(5) Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli rămâne la dispoziția I.S.C. și se reportează în anul următor.

(6) I.S.C. poate efectua cheltuieli în valută, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.

(7) Pentru exercitarea controlului de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și amenajarea teritoriului și pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor, parcul normat al I.S.C. este de 250 de autoturisme, cu o normă de combustibil de 350 litri/lună/autoturism.

Capitolul VI — Personalul ↑ Cuprins

Articolul 16

Personalul I.S.C. nu se încadrează în categoria funcționarilor publici.

Articolul 17

Personalul I.S.C. este personal contractual și se supune prevederilor prezentului regulament, prevederilor legislației generale a muncii, regulamentului intern și contractului colectiv de muncă aplicabil.

Articolul 18

Personalul I.S.C. are atribuții de control, în baza reglementărilor legale în vigoare și potrivit domeniului de activitate.

Articolul 19

Personalul I.S.C. beneficiază de echipament de protecție, în condițiile legii.

Articolul 20

Drepturile salariale și celelalte drepturi evaluate sau evaluabile pecuniar ori de personal se stabilesc potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil.

Capitolul VII — Relațiile ↑ Cuprins

Articolul 21

În vederea armonizării cu legislația internațională, precum și a luării măsurilor de punere în siguranță a construcțiilor, în scopul protejării vieții oamenilor, I.S.C. poate încheia contracte sau convenții de colaborare și/sau de cooperare pe plan național și/sau internațional, în domeniul său de activitate, în condițiile legii, cu alte organe/organisme similare, cu instituții de învățământ superior, de cercetare, precum și cu persoane fizice sau juridice din țară și/sau din străinătate.

Capitolul VIII — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins

Articolul 22

În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului regulament, consiliul de conducere va aproba noul regulament intern al I.S.C.

Anexa 1

INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII

Numărul total de posturi: 1.360, din care de conducere: 160

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Inspectoratului de Stat în Construcții

┌────────────────────────┐ │ CONSILIUL DE CONDUCERE │ └──────────┬─────────────┘ │ │ ┌───────────┴─────────────┐ │INSPECTOR GENERAL DE STAT│ ┌─────────────┐ └──┬────────┬─────────┬───┘ │Biroul audit │ │ │ │ ┌─┤public intern│ │ │ │ │ └─────────────┘ ┌────────────┘ │ │ │ ┌──────────────┐ │ │ └──────┼─┤Corp control*)│ ┌────┴───┐ │ │ └──────────────┘ │Direcția│ │ │ ┌─────────┐ │generală│ │ └─┤Cabinet*)│ │juridică│ │ └─────────┘ └────┬───┘ │ │ │ ┌────────┼─────────────┐ │ ┌─────┴────┐┌──┴───────┐┌────┴────┐ │ │Direcția ││Direcția ││Serviciul│ │ │legislație││contencios││resurse │ │ └──────────┘└──────────┘│umane │ │ └─────────┘ │ │ │ ┌────────────────────────┼─────────────────────────────────┬───────────────────────┐ │ │ │ │ ┌────┴────┐ ┌────────┴───────┐ ┌───┴─────┐ ┌─────┴─────┐ │INSPECTOR│ │SECRETAR GENERAL│ │INSPECTOR│ │8 inspecto-│ │GENERAL │ └────────┬───────┘ │GENERAL │ │rate teri- │ │ADJUNCT │ │ │ADJUNCT │ │toriale în │ └────┬────┘ │ └────┬────┘ │construcții│ │ ┌───────┴─┬───────┬────────┐ ┌───────┴┬────────┐ └─────┬─────┘ ┌──────┴────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌────┴─────┐┌────┴──────┐┌───┴────┐┌───┴──┐┌───┴───┐┌───┴───┐┌──┴───┐┌───┴────┐┌──┴───┐ │ │Direcția ││Serviciul ││Direc- ││Servi-││Biroul ││Servi- ││Servi-││Direcția││Biroul│ ┌─────┴───────┐ │generală ││supraveghe-││ția eco-││ciul ││control││ciul ││ciul ││control ││presă │ │41 de inspec-│ │autorizare││re piața ││nomică ││achi- ││ges- ││adminis││recla-││ și ││și re-│ │ torate │ │avizare, ││produselor │└───┬────┘│ziții ││tiune ││trativ ││mații ││sinteză ││lații │ │județene în │ │atestare ││pentru │ │ └──────┘└───────┘└───┬───┘│și se-│└───┬────┘│cu pu-│ │construcții │ └────┬─────┘│construcții│ │ │ │sizări│ │ │blicul│ │ + │ │ └───────────┘ │ │ └──────┘ │ └──────┘ │Inspectoratul│ │ │ │ │ │ în │ ┌─┴─────────┐ ┌──┴─────┬───────┐ ┌──┴──────┐ ┌┴───────┐ │ Construcții │ ┌──┴─────┐┌────┴──────┐┌──┴───┐┌───┴──┐┌───┴──┐ ┌──┴────┐┌───┴────┐ ┌─┴─────┐┌─┴─────┐ │ al │ │Direcția││Direcția ││Servi-││Servi-││Biroul│ │Biroul ││Biroul │ │Servi- ││Servi- │ │Municipiului │ │avizare ││autorizare ││ciul ││ciul ││sala- │ │adminis││infor- │ │ciul ││ciul │ │ București │ └────────┘│și atestate││finan-││conta-││rizare│ │trativ ││matizare│ │control││sinteză│ └─────────────┘ └───────────┘│ciar ││bili- │└──────┘ └───────┘└────────┘ │tehnic │└───────┘ └──────┘│tate │ └───────┘ └──────┘ --------- *) Se organizează la nivel de direcție.

Notă: alte compartimente specifice pot fi înființate prin ordin al inspectorului general de stat, conform regulamentului intern.

Anexa 2

INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a unui inspectorat teritorial în construcții

┌──────────────────────────┐ │ Inspector teritorial-sef │ └────────────┬─────────────┘ │ │ ┌────────────────┴─────────────────┐ │ Inspector teritorial adjunct (2) │ └────────────────┬─────────────────┘ │ │ ┌─────────────────┬───────────┴───────┬───────────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌────────┴───────┐ ┌──────┴───────┐ ┌────────┴──────────┐ ┌─────┴──────┐ │2-7 inspectorate│ │Compartimentul│ │ Compartimentul │ │ Birou │ │ judetene în │ │ juridic │ │economic, personal,│ │consultanță,│ │ constructii │ └──────────────┘ │ administrativ, │ │coordonare, │ └────────────────┘ │ achizitii │ │ avizare │ └───────────────────┘ └────────────┘

Anexa 3

Nr. crt.Inspectorate teritoriale în construcții (I.T.C.)/ Inspectorate județene în construcții (I.J.C.) 1.I.T.C. NORD-ESTI.J.C. Botoșani sediu: municipiul IașiI.J.C. Suceava I.J.C. Iași I.J.C. Neamț I.J.C. Bacău I.J.C. Vaslui 2.I.T.C. SUD-ESTI.J.C. Vrancea sediu: municipiul ConstanțaI.J.C. Galați I.J.C. Buzău I.J.C. Brăila I.J.C. Tulcea I.J.C. Constanța 3.I.T.C. SUD MUNTENIAI.J.C. Argeș sediu: municipiul PloieștiI.J.C. Prahova I.J.C. Dâmbovița I.J.C. Ialomița I.J.C. Călărași I.J.C. Giurgiu I.J.C. Teleorman 4.I.T.C. SUD-VEST OLTENIAI.J.C. Vâlcea sediu: municipiul CraiovaI.J.C. Gorj I.J.C. Mehedinți I.J.C. Olt I.J.C. Dolj 5.I.T.C. VESTI.J.C. Arad sediu: municipiul TimișoaraI.J.C. Timiș I.J.C. Hunedoara I.J.C. Caraș-Severin 6.I.T.C. NORD-VESTI.J.C. Satu Mare sediu: municipiul OradeaI.J.C. Maramureș I.J.C. Bistrița-Năsăud I.J.C. Sălaj I.J.C. Bihor I.J.C. Cluj 7.I.T.C. CENTRUI.J.C. Mureș sediu: municipiul BrașovI.J.C. Harghita I.J.C. Alba I.J.C. Sibiu I.J.C. Covasna I.J.C. Brașov 8.I.T.C. BUCUREȘTI ILFOVI.C. Municipiului București sediu: municipiul BucureștiI.J.C. Ilfov

INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII

INSPECTORATE TERITORIALE ÎN CONSTRUCȚII

Inspectorate județene în construcții

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.