Articolul 1
Ferma didactică agroturistică montană este o structură a unităților de învățământ, fără personalitate juridică, fiind organizată în scopul principal al formării competențelor necesare calificărilor specifice zonei montane.
de organizare și dotarea minimală pentru ferma didactică agroturistică montană
Ferma didactică agroturistică montană este o structură a unităților de învățământ, fără personalitate juridică, fiind organizată în scopul principal al formării competențelor necesare calificărilor specifice zonei montane.
Ferma didactică agroturistică montană descrisă reprezintă un model posibil pentru organizarea unei exploatații agricole specifice zonei montane, din perspectiva dezvoltării durabile și a pluriactivității în ruralul montan.
Ferma didactică agroturistică agromontană este echivalentă cu o gospodărie țărănească etalon din zona montană, în care elevii pot efectua stagii de pregătire practică pe parcursul duratei de școlarizare și care este de dorit să dețină baza materială necesară pentru a se asigura toate condițiile formării tuturor competențelor profesionale.
Pentru unitățile de învățământ aflate în zona montană, suprafața de teren agricol destinată fermei didactice este de minimum 15 ha. În cazul în care hrana animalelor din fermă nu poate fi asigurată din suprafața menționată, unitatea de învățământ poate solicita autorității locale primirea în folosință sau concesionarea unei suprafețe suplimentare de fâneață.
În ferma didactică agroturistică agromontană încărcătura de unități vită mare (UMV) pe unitatea de suprafață agricolă va fi corelată cu normele Uniunii Europene referitoare la mediu.
Ferma didactică agroturistică agromontană este echivalentă cu o gospodărie țărănească etalon din zona montană, în care elevii pot efectua stagii de pregătire practică pe parcursul duratei de școlarizare și care este de dorit să dețină baza materială necesară pentru a se asigura toate condițiile formării tuturor competențelor profesionale.
Ferma agroturistică montană are următoarele componente:
a) Sector de creșterea animalelor adaptate condițiilor pedoclimatice din zona montană
Structura recomandată pentru sectorul de creștere a animalelor este următoarea:
- 10 vaci cu lapte și tineretul aferent;
- 20 de oi;
- 10 capre;
- 2 cai;
- 6 porci;
- păsări;
- alte animale mici (iepuri etc.).
Grajdul/adăpostul de animale are următoarele caracteristici:
- instalație de adăpare a vacilor (din construcție);
- instalație de evacuare a dejecțiilor;
- instalație de vacuum pentru muls mecanic;
- platformă pentru bălegar;
- bazin de colectare purin (fosă septică);
- instalație de ventilație;
- filtre sanitare pentru accesul în sectorul zootehnic (pentru persoane și utilaje);
- punct de sacrificare animale;
- grupuri sanitare, dușuri și vestiare.
Sectorul de creștere a animalelor reprezintă o clădire separată de sectorul agroturistic, cu respectarea normelor de mediu și sanitar-veterinare în vigoare.
Dotarea minimală pentru sectorul de creștere a animalelor este cuprinsă în anexa nr. 1.
b) Sector de cultivare a plantelor adaptat condițiilor pedoclimatice dn zona montană (plante din grupa cereale, plante medicinale, plante rădăcinoase și tuberculifere, pomi și arbuști fructiferi, legume, pajiști naturale și cultivate, plante floricole)
c) Parc de mașini și utilaje agricole specifice zonei montane, inclusiv ateliere de întreținere și reparații
Dotarea minimală pentru parcul de mașini și utilaje este cuprinsă în anexa nr. 2.
Dotarea minimală pentru atelierul de întreținere și reparații (inclusiv pentru atelierul de lăcătușărie) este cuprinsă în anexa nr. 3.
d) Sector agroturistic:
- amplasarea sectorului agroturistic se face în plan vertical/orizontal;
- se recomandă: 10 camere (20 de locuri) pentru spații de cazare, cu respectarea normelor de clasificare a pensiunilor agroturistice cu nivel de 3 stele/margarete;
- componente: bucătărie, sală de mese (pentru 20 de locuri), recepție, bar pentru oaspeți, cameră pentru centrala termică, spălătorie-călcătorie, beci alimente, magazie, depozit de lemne, anexă gospodărie (pentru unelte, scule, materiale pentru curățenie etc.).
Dotarea minimală pentru pensiunea agroturistică este cuprinsă în anexa nr. 4.
e) Sectoare pentru prelucrarea produselor agroalimentare, în funcție de specificul zonei:
- atelier de tranșare și prelucrare a cărnii în sistem gospodăresc;
- atelier de prelucrare a laptelui în sistem gospodăresc;
- atelier pentru produse de panificație în sistem gospodăresc;
- punct de afumare și păstrare a produselor prelucrate.
Dotarea minimală este cuprinsă în anexa nr. 4 (în cazul în care aceste produse sunt prelucrate în bucătăria pensiunii agroturistice).
f) Sectoare pentru activități neagricole, în funcție de specificul zonei:
- prelucrare metale (lăcătușărie) (dotarea minimală este cuprinsă în anexa nr. 3);
- prelucrare lemn (tâmplărie) (dotarea minimală este cuprinsă în anexa nr. 5);
- croitorie și artizanat extins (dotarea minimală este cuprinsă în anexa nr. 5).
g) Spațiu administrativ (cu rol inclusiv pentru asigurarea funcției de marketing) prevăzut cu:
- mobilier adecvat (birou, dulapuri, 3 scaune);
- calculator, imprimantă.
Ferma didactică are următoarea structură de personal:
a) tehnician de fermă;
b) administrator pensiune agroturistică;
c) economist (contabil);
d) muncitori calificați și necalificați;
e) paznici.
Se recomandă:
- un îngrijitor la 10 bovine;
- un îngrijitor la 20 de porci;
- un cioban la 100 de ovine;
- un paznic pentru fermă.
Pentru desfășurarea în condiții optime a procesului instructiv-educativ și parcurgerea programelor școlare în totalitate, unitatea de învățământ este obligată să dețină în preajma fermei un poligon de conducere tractor și auto, un punct farmaceutic și o stație meteorologică cu o dotare minimă. De asemenea, în cadrul fermei agroturistice montane trebuie prevăzute spații separate pentru laboratoarele de agrotehnică și zootehnie, cu dotarea minimală prevăzută în anexa nr. 6.
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Stand curățare ongloane1 2.Incubator pentru ouă (60-100 buc.)1 3.Eleveuze pentru pui1 4.Moară cu ciocane (capacitate de 400 kg/oră)1 5.Container pentru azot lichid1 6.Bidoane cu tetină, 3 l5 7.Găleți gradate cu flotor pentru lapte2 8.Bidoane din aluminiu pentru lapte5 9.Instalație de muls pentru un stand cu 4 locuri1 10.Compresor de vacuum1 11.Trusă pentru ecornat: - electric1 - pe gaz1 12.Grup individual de muls1 13.Echipament de protecția muncii (salopetă, cizme de cauciuc, bonetă, șorț de cauciuc)30 14.Furcă5 15.Lopată5 16.Roabă2 17.Hârleț (cazma)5 18.Harnașament de piele pentru cabaline2 19.Șa2 20.Tanc răcire lapte 500 l1 21.Cameră hemocitometrică2 22.Instalație electrică de tuns oi cu posturi1 23.Instrumente de contenție a animalelor pe timpul mulsului 24.Gard electric cu generator cu acumulator și/sau cu generator racordat la rețea 25.Liță de minimum 2 km
-------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru sectorul de creștere a animalelor
Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Tractor 35-45 CP DT1 2.Tractor 65 CP DT1 3.Motocultor1 4.Combinator1 5.Plug reversibil1 6.Grapă cu discuri1 7.Cositoare rotativă1 8.Remorcă auto încărcătoare fânuri1 9.Remorcă cisternă pentru administrarea dejecțiilor lichide1 10.Motocositoare1 11.Greblă mecanică1 12.Semănătoare pentru plante păioase1 13.Semănătoare pentru plante prășitoare1 14.Mașină pentru tratament fitosanitar1 15.Mașină pentru împrăștiat gunoi de grajd1 16.Presă balotat fân1 17.Tocătoare furaje1 18.Basculă-cântar1 19.Mașină de recoltat rădăcinoase1 20.Microbuz cu 20 de locuri1 21.Atelaje: - căruță1 - docar1 - gabrioletă1 22.Remorcă amestecătoare pentru furaje1 23.Cisternă de administrat îngrășăminte organice lichide pe pășuni1 24.Împrăștietor - răvășitor pentru fânul din iarbă1 25.Cositoare cu zdrobitor1
-------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru parcul de mașini și utilaje agricole specifice zonei montane
Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Clești pentru cuie și clești patenți diferite mărimi6 2.Ciocane diferite mărimi și greutăți: 0,100 g; 0,200 g; 0,500 g; 1.000 g; 2.000 g; 5.000 g12 3.Pile diferite forme, dimensiuni și finețe de pilire5 4.Menghine de diferite mărimi3 5.Filiere și tarozi de diferite mărimi25 6.Foarfecă pentru tablă2 7.Bormașină electrică și manuală2+2 8.Mașină electrică de șlefuit2 9.Polizor electric cu picior1 10.Aparat pentru sudură - electric1 11.Aparat pentru sudură - autogen - oxiacetilenă1 12.Trusă de lăcătușărie1 13.Trusă de instalator1 14.Trusă de tinichigerie1 15.Banc de lucru-lăcătușerie1 16.Ciocan cauciuc2 17.Ciocan de lipit electric și mecanic2+2 18.Mașină de capsat electrovacumatică1 19.Set de chei fixe, inelare, tubulare, reglabile de diferite mărimi1+1+1+1 20.Menghină țeavă cu trepied1 21.Fierăstrău bonfaier electric și mecanic1+5 22.Compresor electric1 23.Trusă de vopsit vacumatic1 24.Șublere diferite, micrometru, rulete de măsurat de diferite dimensiuni lungimi5+1+5
-------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru atelierul de prelucrare metale (lăcătușărie), întreținere și reparații
Nr. crt.Denumirea articoluluiCantitatea 1.Linie modulară pentru bucătărie:1 buc. - 3 plite electrice cu 4 ochiuri - 3 hote - 3 bancuri de lucru din inox - 3 dulapuri încorporate - 3 chiuvete încorporate - rafturi suspendate 2.Chiuvetă dublă pentru spălat vesela - din inox2 buc. 3.Dulap pentru depozitat veselă și oale1 buc. - module cu lungimea de 450 cm 4.Chiuvetă dublă pentru spălat legume - din inox2 buc. 5.Rafturi pentru depozitat materii prime și alimente3 buc. 6.Vitrină frigorifică pentru legume1 buc. - pentru depozitarea a 50 kg legume 7.Combină frigorifică2 buc. - pentru depozitat carne și lapte - capacitate 250 l 8.Aparat electric sandwich cald2 buc. 9.Aparat electric pentru clătite2 buc. 10.Robot de bucătărie2 buc. 11.Mașină pentru tocat carne1 buc. - electrică 12.Mașină de umplut compoziția de carne (șpriț)1 buc. 13.Set cuțite tranșare-dezosare, ac bridare, satâr2 seturi 14.Cuptor cu microunde1 buc. - cu grill 15.Fripteuză1 buc. - capacitate 8 l 16.Mașină pentru cartofi prăjiți1 buc. 17.Aparat pentru întins aluatul1 buc. 18.Aparat pentru împachetare sub vid1 buc. 19.Mașină de tăiat tăiței1 buc. 20.Aparat pentru obținerea cuburilor de gheață1 buc. 21.Cuptor pentru pizza1 buc. 22.Prăjitor de pâine2 buc. 23.Mixer bucătărie - cu turație variabilă2 buc. 24.Aparat de tăiat legume1 buc. 25.Feliator mezeluri1 buc. 26.Filtru de cafea1 buc. 27.Ceainic1 buc. 28.Set ustensile de bucătărie, alcătuit din: furculiță mare, spatulă, zdrobitor cartofi, lingură pentru amestecat, răzătoare, sită pentru făină, foarfecă zimțată, strecurătoare legume, făcăleț, linguri de măsurat de 5, 10, 20, spumieră, polonic, paletă pentru șnițele, ac pentru împănat, dispozitiv pentru scobit, cuțit pentru coajă de citrice, cuțit penbtru tăiat legume decor, foarfece pentru pește, dispozitiv pentru scos sâmburi, cuțit de filetare pește, cuțit pentru brânză, masat2 seturi 29.Set tigăi și cratițe, alcătuit din: tigaie de 26 cm și 3 cratițe cu capac de 1; 1,5; 2 l2 seturi 30.Set tăvi metalice de copt, alcătuit din: 4 tăvi 20x30; 1 tavă; 4 tăvi rotunde; 4 tăvi de copt; 4 tăvi cu 12 alveole2 seturi 31.Oală sub presiune 7 l2 buc. 32.Cazan de fiert 50 l1 buc. 33.Set boluri mixare de 1 și 2 l2 seturi 34.Set cuțite bucătărie de: 7,5 cm; 8,8 cm; 12,5 cm; 15,5 cm; 25 cm; cu lama zimțată de 12 cm; 20 cm; 25 cm; răzătoare universală2 seturi 35.Set oale din inox cu capacitatea de la 1 l la 10 l2 seturi 36.Cântar de bucătărie1 buc 37.Mașină electrică de curățat legume1 buc 38.Set de prelucrarea laptelui, format din:2 seturi - element pentru filtrarea laptelui - vase pentru păstrarea laptelui; - vas de fierbere; - ustensile pentru prelucrarea cheagului; - vas de închegat lapte pentru 30 l; - crintă 39.Măsură gradată2 buc. 40.Cutii pentru păstrarea alimentelor 1,2 și 4 l2 seturi 41.Set veselă alcătuit din: farfurie adâncă, întinsă și pentru desert, bol pentru supă, bol pentru aperitiv, ceașcă de ceai, farfurioară32 de seturi 42.Set tacâmuri: cuțit mare și mic, furculiță mare și mică, lingură de supă și desert, furculiță pentru desert, furculiță și cuțit de pește32 de seturi 43.Set pahare: apă, vin alb, vin roșu, bere, șampanie, lichior, whisky, coctail, gin, sirop32 de seturi 44.Set tacâmuri pentru servirea preparatelor: clește pentru unt, clește pentru prăjituri, foarfece pentru tranșat pui și specialități pregătite întregi, polonice pentru sos și supă, tacâmuri pentru salată, clește pentru zahăr, cuțit pentru tort, palete pentru tort, furculiță pentru servitul fripturii2 seturi 45.Fețe de masă cu naproane8 seturi 46.Șervețele de bumbac48 buc. 47.Tavă de plastic pentru tacâmuri4 buc. 48.Tavă pentru servire4 buc. 49.Gheridon1 buc. 50.Sită de bucătărie: 7; 14; 18; 20 mm1 set 51.Cârpătoare4 buc. 52.Mobilier pentru sala de mese:1 set - 5 mese simple - 20 de scaune - 1 televizor - 1 suport televizor 53.Trusă de prim ajutor1 buc. 54.Mobilă pentru dormitor, alcătuită din: pat simplu, fotoliu, scaun pliant, masă de toaletă, oglindă, veioză și carpetă, televizor, măsuță, frigider mic4 seturi 55.Așternut pat alcătuit din: pilotă simplă, pernă, pătură, pat simplu, cearșaf pat simplu, față de pernă+față pentru pilotă8 seturi 56.Vaze de flori alcătuite din: vază pentru o floare, vază pentru flori de masă și bloc spumă pentru vază2 seturi 57.Set pentru curățenie2 buc. 58.Aspirator2 buc. 59.Aspirator de mână2 buc. 60.Set pentru hol alcătuit din: măsuță, canapele1 set 61.Fier de călcat cu abur4 buc. 62.Mașină de cusut electrică2 buc. 63.Masă de călcat cu husă4 buc. 64.Sistem aer condiționat1 buc. 65.Cuptor pentru produse de panificație1 buc. 66.Instalație de afumare de capacitate mică mobilă1 buc. 67.Mobilier bar1 set. 68.Frigider1 buc.
--------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru pensiunea agroturistică/sectorul agroturistic
Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Tejghele tâmplărie2 2.Mașină universală de prelucrat lemnul: - circular - freză - strung - abric1 3.Ferăstrău de tâmplărie de diferite dimensiuni și tipuri5 4.Rindele de tâmplărie de diferite dimensiuni și forme5 5.Pile raspele de diferite mărimi5 6.Pensule pentru vopsit de diferite mărimi și forme5 7.Dălți de diferite mărimi și forme10 8.Ferăstrău pendular electric1 9.Metru de tâmplărie și rulete de diferite dimensiuni5 Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Mașină de cusut textile2 2.Mașină de cusut piele - marochinărie1 3.Triploc croitorie1 4.Metru de croitorie5 5.Set ace de diferite dimensiuni5 6.Mașină de tricotat1 7.Fier de călcat5 8.Masă de călcat2 9.Mașină de spălat - automatic1 10.Război de țesut manual1
-------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru atelierul de prelucrare lemn (tâmplărie)
DOTAREA MINIMALĂ
pentru atelierul de croitorie și artizanat extins
Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Trusă agrochimică și de pedologie1 2.Balanță tehnică2 3.Microscop optic binocular1 4.Refractometru de mână1 5.Termometru de sol1 6.Germinator de laborator1 7.Umidometru1 8.Etuvă1 9.Trusă de sonde de sol1 10.Balanță hectolitrică1 Nr. crt.Denumirea articoluluiNr. buc. 1.Trusă pentru marcat animale1 2.Trusă pentru igienă corporală5 3.Trusă pentru îngrijirea ongloanelor și copitelor1 4.Trusă pentru efectuarea măsurătorilor la animale (zoometru, compas zootehnic etc.)1 5.Trusă pentru castrarea porcilor1 6.Trusă de analiză pentru lapte:1 - lactodensimetru - termometru - biuretă - vase Erlenmeyer - butirometru - paletă test mamitic - soluții - centrifugă pentru determinarea grăsimii laptelui 7.Separator de grăsime1 8.Pistolet pentru însămânțare artificială la vaci2 9.Foarfeci pentru tuns oi manual10 10.Clești pentru tăiat colții la porci1 11.Baghetă pentru însămânțare artificială la scroafe1 12.Trichinoscop1 13.Micrometru ocular pentru determinarea fineții lânii1
-------
la regulament
-------------
DOTAREA MINIMALĂ
pentru laboratorul de agrotehnică
DOTAREA MINIMALĂ
pentru laboratorul de zootehnie
------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.