În sensul prezentei norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) instituție financiară nebancară are semnificația prevăzută la art. 4 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 266/2006;
b) sector instituțional - ansamblu de unități instituționale grupate în funcție de comportamentul lor economic, ținând cont de categoria de producători din care fac parte și/sau de natura activităților și funcțiilor lor principale;
b1) societăți nefinanciare S11 - unități cu personalitate juridică și cvasisocietăți a căror activitate principală constă în producerea de bunuri și servicii nefinanciare pentru piață; acest sector instituțional cuprinde regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital public sau privat, societăți cooperatiste, societăți agricole, instituții fără scop lucrativ aflate în serviciul societăților nefinanciare (asociații patronale, ale meșteșugarilor) și altele asemenea;
b2) instituții financiare monetare - cuprinde următoarele sectoare instituționale:
b2.1) banca centrală S121 - acest sector instituțional cuprinde Banca Națională a României, Banca Centrală Europeană, precum și celelalte bănci centrale naționale;
b2.2) alte instituții financiare monetare S122 - societăți și cvasisocietăți a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară ce constau în primirea de depozite și/sau substitute de depozite din partea unităților instituționale altele decât instituțiile financiare monetare și acordarea de credite și/sau în efectuarea de plasamente în nume propriu; acest sector instituțional cuprinde instituțiile de credit (S1221) și fondurile de piață monetară.
Fondurile de piață monetară sunt organisme de plasament colectiv, definite în conformitate cu legislația în vigoare privind piața de capital, ale căror acțiuni sau unități de fond sunt, din punctul de vedere al lichidității, substitute ale depozitelor; fondurile de piață monetară investesc cu prioritate în instrumente ale pieței monetare, în acțiunile/unitățile altor fonduri de piață monetară, în alte instrumente de împrumut transferabile și având scadența reziduală de până la un an, precum și în depozite bancare, urmărind o rată a profitului apropiată de ratele dobânzii oferite de instrumentele pieței monetare;
b3) alți intermediari financiari S123 - societăți și cvasisocietăți financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară, exclusiv cele furnizate de instituțiile financiare monetare; acest sector instituțional cuprinde: organisme de plasament colectiv (fonduri deschise de investiții, societăți de investiții și altele asemenea), vehicule investiționale, instituții financiare nebancare, societăți de servicii de investiții financiare și altele asemenea;
b4) auxiliari financiari S124 - societăți și cvasisocietăți financiare a căror funcție principală constă în exercitarea de activități financiare auxiliare; acest sector instituțional cuprinde societăți de registru, case de schimb valutar, burse de valori, case de compensare, societăți de administrare a investițiilor, brokeri în asigurări și alți auxiliari financiari a căror activitate este asociată cu intermedierea financiară;
b5) societăți de asigurări și fonduri de pensii S125 - societăți și cvasisocietăți financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din reciprocitatea riscurilor; acest sector instituțional cuprinde: societăți de asigurări, grupuri financiare de asigurări, fonduri de pensii private sau administrate privat;
b6) administrații publice S13 - acest sector instituțional cuprinde: administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale;
b6.1) administrația centrală S1311 - organismele centrale a căror competență se întinde pe tot teritoriul țării, cu excepția administrațiilor sistemelor de asigurări sociale; în scopul prezentei norme, informațiile referitoare la activele și pasivele autorităților publice se includ în acest sector instituțional;
b6.2) administrațiile locale S1313 - administrațiile publice a căror competență se întinde numai pe o unitate administrativă locală (comună, oraș, municipiu, județ, sector), cu excepția instituțiilor teritoriale ale administrațiilor sistemelor de asigurări sociale;
b6.3) administrațiile sistemelor de asigurări sociale S1314 - cuprinde autoritățile care administrează sistemele de asigurări sociale (sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sistemul asigurărilor pentru șomaj, sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale și altele asemenea), precum și instituțiile teritoriale din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare.
b7) gospodăriile populației S14 - persoane fizice sau grupuri de persoane fizice consumatoare de bunuri și servicii ce folosesc aceeași locuință, utilizează în comun o parte sau totalitatea veniturilor și a patrimoniului, consumă în colectiv bunuri și servicii și, eventual, produc bunuri și/sau servicii nefinanciare exclusiv pentru consumul lor final; acest sector instituțional cuprinde, de asemenea, asociațiile familiale și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent, asociațiile de persoane fără personalitate juridică (altele decât cvasisocietățile) care sunt producători de bunuri și servicii pentru piață, instituțiile fără scop lucrativ și fără personalitate juridică aflate în serviciul gospodăriilor populației, persoanele instituționalizate (în mănăstiri, unități de asistență socială și altele asemenea);
b8) instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației S15 - persoane juridice ce servesc gospodăriile populației, furnizând bunuri și servicii nedestinate pieței; acest sector instituțional cuprinde sindicate, grupuri profesionale, societăți științifice, asociații de consumatori, biserici și comunități religioase, cluburi sociale, recreative, culturale și sportive, organizații de caritate, asociații și fundații de binefacere finanțate prin transferuri voluntare, în numerar sau în natură, provenite de la alte entități, și altele asemenea;
c) cvasisocietăți - unități distincte, producători de bunuri și/sau servicii destinate pieței, care se bucură de autonomie de decizie și care se caracterizează prin faptul că dispun de contabilitate completă potrivit legii, dar nu au personalitate juridică;
d) durata inițială/maturitatea la emitere - perioada de timp dintre data acordării/atragerii/emiterii unui instrument financiar și data rambursării/restituirii complete a acestuia;
e1) persoane fizice - cetățeni români, cetățeni străini și apatrizi, cu domiciliul în România, atestat cu documente de identitate emise conform legii;
e2) persoane juridice și orice alte entități cu sediul în România, precum și persoane fizice, cetățeni români, cetățeni străini și apatrizi cu domiciliul/reședința în România, care sunt autorizate și/sau înregistrate să desfășoare activități economice pe teritoriul României, în mod independent, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
e3) sucursale, agenții, reprezentanțe, birouri ale persoanelor juridice străine, precum și ale oricăror altor entități străine, înregistrate și/sau autorizate să funcționeze în România;
e4) ambasade, consulate și alte reprezentanțe și misiuni permanente ale României în străinătate;
f1) persoane fizice - cetățeni străini, cetățeni români și apatrizi, cu domiciliul în străinătate, atestat cu documente de identitate emise conform legii;
f2) persoane juridice și orice alte entități, cu sediul în străinătate, precum și persoane fizice cetățeni străini, cetățeni români și apatrizi cu domiciliul în străinătate care sunt autorizate și/sau înregistrate să desfășoare activități economice în străinătate, în mod independent, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
f3) sucursale, agenții, reprezentanțe, birouri ale persoanelor juridice române, precum și ale oricăror altor entități române, înregistrate și/sau autorizate să funcționeze în străinătate;
f4) ambasade, consulate și alte reprezentanțe și misiuni permanente ale altor state în România, precum și organizații internaționale sau reprezentanțe ale unor astfel de organizații care funcționează în România.
În sensul prezentei norme, activele bilanțiere ale instituțiilor financiare nebancare se clasifică după cum urmează:
a) numerar - sume în monedă națională și alte monede deținute sub formă de bancnote și monede în circulație utilizate în mod curent pentru efectuarea plăților;
b) depozite overnight - depozite plasate la instituții de credit, convertibile în numerar sau transferabile la cerere prin cec, ordin de plată, debitare sau prin mijloace similare, fără întârzieri semnificative, restricții sau penalități; în această categorie nu se includ depozitele netransferabile care pot fi retrase la cerere de către instituția financiară nebancară, dar cu penalități.
Depozitele overnight includ, fără a fi limitativ, următoarele elemente de activ:
b1) conturi curente deschise la instituții de credit (soldurile creditoare ale conturilor curente), purtătoare sau nu de dobândă;
b2) depozite la vedere plasate la instituții de credit, purtătoare sau nu de dobândă;
c) depozite la termen - depozite netransferabile, care nu pot fi transformate în numerar înainte de un termen fix convenit sau care pot fi transformate doar cu plata unor penalități.
Această categorie include, fără a fi limitativ, următoarele elemente de activ:
c1) depozite la termen plasate la instituții de credit;
c2) certificate de depozit, carnete și librete de economii emise de instituții de credit.
Categoria depozite la termen se clasifică, în funcție de durata inițială, astfel:
- depozite la termen cu durata inițială de până la un an inclusiv;
- depozite la termen cu durata inițială cuprinsă între un an și 2 ani inclusiv;
- depozite la termen cu durata inițială mai mare de 2 ani.
d) alte depozite - toate categoriile de depozite plasate la instituții de credit, cu excepția depozitelor overnight și a depozitelor la termen.
Această categorie include, fără a fi limitativ, următoarele elemente de activ:
d1) depozite colaterale plasate la instituții de credit;
d2) depozite garanții și altele asemenea, plasate la instituții de credit.
Categoria alte depozite se clasifică, în funcție de durata inițială a contractului în baza căruia se constituie depozitul, astfel:
- alte depozite cu durata inițială de până la un an inclusiv;
- alte depozite cu durata inițială cuprinsă între un an și 2 ani inclusiv;
- alte depozite cu durata inițială mai mare de 2 ani;
e) credite - fonduri date cu împrumut clienților de către instituția financiară nebancară, exclusiv depozitele plasate și titlurile de valoare negociabile deținute.
Această categorie include, fără a fi limitativ, următoarele elemente de activ:
e1) credite acordate de instituția financiară nebancară gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, sub formă de:
e1.1) credite pentru consum - credite acordate de către instituția financiară nebancară gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, în scopul finanțării consumului personal de bunuri și/sau servicii (credite pentru achiziția de automobile, mobilă, aparatură electrocasnică, electronică și altele asemenea, credite pentru petrecerea vacanțelor și altele asemenea);
e1.2) credite pentru locuințe - credite acordate de către instituția financiară nebancară gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, în scopul achiziționării sau construirii unei locuințe (apartament, casă de locuit, casă de vacanță și altele asemenea), al achiziționării unui teren destinat construirii de locuințe sau în scopul renovării, consolidării sau îmbunătățirii unei locuințe;
e1.3) credite pentru alte scopuri - credite acordate de către instituția financiară nebancară gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, altele decât creditele pentru consum și creditele pentru locuințe (credite pentru refinanțare, dezvoltarea afacerilor, educație, sănătate și altele asemenea);
e2) credite acordate de instituția financiară nebancară societăților nefinanciare, instituțiilor financiare (care grupează sectoarele instituționale S121, S122, S123, S124, S125) și administrațiilor publice;
e3) titluri de valoare nenegociabile - portofoliul de titluri deținute, altele decât acțiuni și alte participații de capital, care nu sunt negociabile și nu pot fi tranzacționate pe piețele secundare; titlurile de valoare nenegociabile deținute de instituția financiară nebancară, care ulterior devin negociabile și pot fi tranzacționate pe piața secundară, vor fi reclasificate ca titluri de valoare negociabile.
Instrumentele financiare nenegociabile sunt instrumente financiare care nu pot fi negociate deoarece există restricții în privința transferului legal al proprietății asupra lor sau, deși din punct de vedere tehnic pot fi negociabile, nu pot fi tranzacționate datorită absenței unei piețe organizate;
e4) împrumuturi subordonate acordate - creanțe nereprezentate de un titlu, pentru care împrumutătorul acceptă ca, în cazul lichidării debitorului, drepturile sale să fie restituite numai după satisfacerea celorlalți creanțieri;
e5) titluri de creanță negociabile achiziționate de la terți (cambii, bilete la ordin și alte asemenea);
e7) credite restante - creanțe comerciale, valori de recuperat, nerambursate la scadență, precum și creanțe din dobânzi neîncasate la scadență.
Categoria credite se clasifică, în funcție de durata inițială, astfel:
- credite cu durata inițială mai mică sau egală cu un an inclusiv;
- credite cu durata inițială mai mare de un an și mai mică sau egală cu 5 ani inclusiv;
- credite cu durata inițială mai mare de 5 ani;
f) titluri de valoare negociabile (altele decât acțiuni și alte participații de capital) - titluri, altele decât acțiunile sau alte participații de capital deținute, care sunt negociabile și tranzacționate de regulă pe piețele secundare sau compensate pe piață și care nu conferă deținătorului vreun drept de proprietate asupra instituției emitente.
Această categorie include, fără a fi limitativ, următoarele elemente de activ:
f1) titluri deținute care dau deținătorului dreptul necondiționat la un venit fix sau stabilit contractual sub forma plății cuponului sau a unei sume fixe stabilite la o dată anumită ori începând de la o dată stabilită la momentul emisiunii;
f2) împrumuturi negociabile acordate de instituția financiară nebancară care au fost restructurate într-un număr mare de documente identice și care pot fi tranzacționate pe piețele secundare;
f3) creanțe reprezentate de un titlu negociabil pe piețe secundare.
Titlurile de valoare negociabile se împart în următoarele categorii:
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere de până la un an inclusiv;
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere cuprinsă între un an și 2 ani inclusiv;
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere mai mare de 2 ani;
g) acțiuni și alte participații de capital - titluri deținute care reprezintă drepturi de proprietate în cadrul societăților sau cvasisocietăților; aceste titluri dau dreptul deținătorului de a participa la profitul societății și la împărțirea fondurilor proprii în cazul lichidării societății.
Acțiunile și alte participații de capital se împart în următoarele elemente de activ:
g1) acțiuni cotate, negociabile și tranzacționate pe piețe reglementate sau alte piețe secundare;
g2) acțiuni necotate, care nu sunt negociabile sau tranzacționate pe piețe organizate;
g3) alte participații de capital;
h) unități de fond/acțiuni ale fondurilor de piață monetară titluri de participare emise de fondurile de piață monetară care, în funcție de modul de constituire a acestora, pot fi unități de fond (în cazul fondurilor de investiții) sau acțiuni (în cazul societăților de investiții);
i) unități de fond/acțiuni ale organismelor de plasament colectiv - titluri de participare emise de organismele de plasament colectiv, altele decât fondurile de piață monetară care, în funcție de modul de constituire a acestora, pot fi unități de fond (în cazul fondurilor de investiții) sau acțiuni (în cazul societăților de investiții);
j) instrumente financiare derivate - instrumente financiare derivate deținute în portofoliu și înregistrate în activul bilanțier al instituției financiare nebancare la valoarea de piață pozitivă;
k) credite comerciale și avansuri acordate - creanțe financiare ce rezultă din acordarea directă a creditelor de către furnizori cumpărătorilor în cadrul operațiunilor cu bunuri și servicii și avansurile pentru lucrările în curs de execuție sau comandate, care pot fi asociate cu astfel de operațiuni;
l) alte sume de primit - creanțele ce rezultă din decalajele între momentul în care are loc operațiunea de repartiție sau operațiunea financiară pe piața secundară și momentul efectuării plății corespunzătoare. Se includ și creanțele ce rezultă din veniturile de primit;
m) active fixe - active nefinanciare, corporale și necorporale, care sunt prevăzute a fi utilizate pentru mai mult de un an; în această categorie se includ terenurile și clădirile instituțiilor financiare nebancare, echipamente, software și altele asemenea;
n) alte active - active neincluse în alte categorii de activ; este o categorie reziduală în care se includ, fără a fi limitativ, următoarele:
În sensul prezentei norme, pasivele bilanțiere ale instituțiilor financiare nebancare se clasifică după cum urmează:
a) capital și rezerve - sume aferente emisiunii de titluri de capital de către instituția financiară nebancară către acționari sau alți proprietari, rezervele constituite de instituția financiară nebancară, alte fonduri/alte elemente de capitaluri proprii, provizioanele constituite, precum și profitul/pierderea înregistrată; titlurile conferă deținătorului dreptul de proprietate asupra unei părți din capitalul societății emitente și în general drepturi asupra unei părți din profit, precum și a unui procent din fondurile proprii, în cazul lichidării. În această categorie se includ următoarele elemente de pasiv:
a1) capitalul social/capitalul de dotare;
a2) prime legate de capital și rezerve;
a3) profit (+)/pierdere (-) aferent exercițiului financiar curent;
a4) rezultatul reportat (profit nerepartizat sau pierdere neacoperită) aferent exercițiilor financiare precedente;
a5) provizioane constituite, inclusiv pentru riscul de credit;
a6) alte fonduri proprii constituite;
b) împrumuturi primite - sume datorate de instituția financiară nebancară creditorilor (altele decât cele aferente titlurilor de valoare negociabile).
Împrumuturile se clasifică, în funcție de durata inițială, în:
- împrumuturi cu durata inițială mai mică sau egală cu un an inclusiv;
- împrumuturi cu durata inițială mai mare de un an și mai mică sau egală cu 5 ani inclusiv;
- împrumuturi cu durata inițială mai mare de 5 ani;
c) titluri de valoare negociabile (altele decât acțiunile) emise - titluri, altele decât acțiunile sau alte participații de capital emise de instituția financiară nebancară, reprezentând instrumente negociabile, tranzacționate în mod obișnuit pe piețele secundare, sau compensate pe piață și care nu conferă deținătorului vreun drept de proprietate asupra instituției emitente. Titlurile de valoare negociabile emise se clasifică astfel:
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere de până la un an inclusiv;
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere cu cuprinsă între un an și 2 ani inclusiv;
- titluri de valoare negociabile cu maturitatea la emitere mai mare de 2 ani;
d) derivate financiare - instrumente financiare derivate deținute în portofoliu și înregistrate în pasivul bilanțier al instituției financiare nebancare la valoarea de piață negativă;
e) credite comerciale și avansuri primite - împrumuturi ce rezultă din acordarea directă a creditelor de către furnizori cumpărătorilor în cadrul operațiunilor cu bunuri și servicii și avansurile pentru lucrările în curs de execuție sau comandate, care pot fi asociate cu astfel de operațiuni;
f) alte sume de plătit - datorii ce rezultă din decalajele între momentul în care are loc operațiunea de repartiție sau operațiunea financiară pe piața secundară și momentul efectuării plății corespunzătoare;
g) alte pasive - pasive neincluse în celelalte categorii de pasiv; este o categorie reziduală în care se includ, fără a fi limitativ, următoarele elemente de pasiv:
g1) sume de plătit în curs de lămurire;
g4) sume de plătit care nu se referă la obiectul principal de activitate al instituției financiare nebancare (taxe, salarii, contribuții sociale și altele asemenea);