Articolul I
Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, punctul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:
31. redevență minieră - suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităților de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului;
2. Abrogat.
(la 16-07-2009, Punctul 2. din Articolul I a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )
3. Abrogat.
(la 16-07-2009, Punctul 3. din Articolul I a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )
4. La articolul 44, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se stabilește la 250 lei/kmp.
(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabilește la 1.000 lei/kmp; aceasta se dublează după 2 ani și devine de 5 ori mai mare după 4 ani.
(4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabilește la 25.000 lei/kmp.
5. La articolul 45, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
Articolul 45
(1) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește, la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare, după cum urmează:
a) o cotă procentuală de 4% din valoarea producției miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare și disperse, pietre prețioase și semiprețioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice;
b) echivalentul în lei a 0,70 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru substanțe nemetalifere;
c) echivalentul în lei a 0,35 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale și de construcții, dolomită, gresie și tufuri industriale;
d) echivalentul în lei a 0,40 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru argile, marne, loess, nisip și pietriș, nisip și roci caolinoase;
e) echivalentul în lei a 0,55 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie și diatomită;
f) echivalentul în lei a 2,0 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental și granodiorit ornamental;
g) echivalentul în lei a 2,50 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental și siliconite ornamentale;
h) echivalentul în lei a 3,0 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin și tufuri ornamentale;
i) echivalentul în lei a 0,80 euro, pe unitatea de producție minieră, pentru săruri haloide.
(2) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabilește la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri, la cursul Băncii Naționale a României de la data plății.
(la 16-07-2009, Punctul 5. din Articolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )
5^1. La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Redevențele miniere prevăzute la alin. (1) se achită la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(la 16-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )
6. La articolul 45, alineatul (3) se abrogă.
7. La articolul 60, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Articolul 60
(1) Prevederile licențelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate.
(la 16-07-2009, Punctul 7. din Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )
8. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.
(la 16-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 262 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009 )