LEGE nr. 279 din 17 octombrie 2007

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 23 octombrie 2007
Intrat în vigoare
26.10.2007
Forma consolidată din
26.10.2007

pentru completarea art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

La articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 30 august 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

"(2) Proiectele de legi sau propunerile legislative privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, potrivit prevederilor alin. (1), se înaintează Parlamentului în vederea adoptării, după consultarea prealabilă prin referendum, în condițiile legii, a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective.

(3) Referendumul se organizează numai în unitatea administrativ-teritorială sau în localitatea componentă a cărei denumire urmează a fi schimbată."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 17 octombrie 2007.

Nr. 279.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.