Articolul UNIC
După articolul 26^1 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 26^2, cu următorul cuprins:
"Art. 26^2. - (1) Ajutoarele financiare nerambursabile acordate pentru realizarea investițiilor în sectorul producție și servicii, prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. a), se derulează prin intermediul organizațiilor ori instituțiilor de drept privat.
(2) Organizațiile ori instituțiile de drept privat se selecționează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind achizițiile publice.
(3) Organizațiile ori instituțiile publice de drept privat selecționate au calitatea de agenții de implementare a ajutoarelor acordate, pentru a căror derulare încheie contracte cu Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, denumit în continuare MIMMCTPL.
(4) Sumele neutilizate la finele fiecărui an, angajate de MIMMCTPL cu agențiile de implementare și evidențiate în conturile acestora, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acoperirea obligațiilor care decurg din contractele de credit încheiate între agențiile de implementare și beneficiarii ajutoarelor financiare nerambursabile, în limitele sumelor prevăzute în contractele încheiate între MIMMCTPL și agențiile de implementare."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
---------------
Ministrul pentru întreprinderi
mici și mijlocii, comerț, turism și
profesii liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
Ministrul economiei
și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 6 decembrie 2007.
Nr. 139.
------