Articolul UNIC
Se ratifică înțelegerea realizată prin schimbul de note verbale efectuat între Ambasada României la Atena și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, semnate la Atena la 15 decembrie 2006 și 2 iulie 2007, pentru modificarea și completarea Convenției consulare dintre Republica Socialistă România și Regatul Greciei, semnată la Atena la 22 mai 1972, ratificată prin Decretul nr. 289/1973.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
București, 28 decembrie 2007.
Nr. 380.
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE D.P.F. 1140.11/AS 5844
Direcția de protocol
NOTĂ VERBALĂ*)
_________
Notă *) Traducere.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Direcția de protocol, prezintă salutul său Ambasadei României la Atena și se referă la ultima Notă verbală a acesteia nr. C/643 din data de 9 octombrie 2006 privind stabilirea de posturi consulare conduse de funcționari consulari onorifici.
Direcția de protocol are onoarea să informeze stimata ambasadă că Ministerul Afacerilor Externe, cu referire la Convenția consulară bilaterală dintre Regatul Greciei și Republica Socialistă România, semnată la Atena la 22 mai 1972, propune, în numele Guvernului grec, ca articolul 8 alineatul 2 din Convenție să fie eliminat și un nou articol, 8 bis, să fie inclus după cum urmează:
"Înaltele părți contractante convin cu privire la stabilirea de oficii consulare conduse de funcționari consulari onorifici ai unei părți pe teritoriul celeilalte părți. Modul de înființare și regimul unor asemenea oficii consulare, precum și privilegiile, imunitățile și funcțiile funcționarilor consulari onorifici vor fi guvernate exclusiv de prevederile relevante ale Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963."
Dacă propunerea de mai sus este acceptabilă pentru Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe propune ca prezenta notă împreună cu nota afirmativă de răspuns să constituie un acord între cele două guverne, care va intra în vigoare la data schimbului de note verbale privind îndeplinirea de către cele două părți a procedurilor lor interne pentru intrarea sa în vigoare.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Direcția de protocol, folosește această ocazie pentru a reînnoi Ambasadei României la Atena asigurările înaltei sale considerații.
Semnătura indescifrabil
Atena, 15 decembrie 2006
Ambasada României în oraș
AMBASADA ROMÂNIEI
Str. Emmanuel Bennaki, 7, Paleo Psychiko, 154 52 Atena
Tel. (3010) 672 8875/677 4035, fax (3010) 672 8883, e-mail: [email protected]
Nr. C-528
NOTĂ VERBALĂ*)
__________
Notă *) Traducere.
Ambasada României are onoarea să prezinte salutul său Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Elene și, ca urmare a Notei verbale nr. C-64/23.01.2007, C-200/21.02.2007 și D.P.F. 1140.11/AS 5844/15.12.2006, are onoarea să informeze că partea română este de acord cu propunerea de modificare a Convenției consulare bilaterale dintre Republica Socialistă România și Regatul Greciei, semnată la Atena la 22 mai 1972, după cum urmează:
"Înaltele părți contractante convin cu privire la stabilirea de oficii consulare conduse de funcționari consulari onorifici ai unei părți pe teritoriul celeilalte părți. Modul de înființare și regimul unor asemenea oficii consulare, precum și privilegiile, imunitățile și funcțiile funcționarilor consulari onorifici vor fi guvernate exclusiv de prevederile relevante ale Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963."
Prezenta notă împreună cu Nota verbală nr. D.P.F. 1140.11/AS 5844 a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Elene constituie un acord între cele două guverne, care va intra în vigoare la data schimbului de note verbale privind îndeplinirea de către cele două părți a procedurilor lor interne pentru intrarea sa în vigoare.
Ambasada României folosește această ocazie pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Elene asigurările înaltei sale considerații.
Semnătura - indescifrabil
Ștampila rotundă Atena, 2 iulie 2007
Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Elene
Direcția de protocol
Departamentul juridic
----