privind activitatea Adunarii Deputatilor
Pînă la alegerea biroului permanent, lucrarile Adunarii Deputatilor sînt conduse, potrivit Decretului-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Presedintelui României, de cel mai în vîrsta deputat, asistat de 4 secretari, stabiliti din randul celor mai tineri deputati.
Imposibilitatea exercitarii atribuțiilor de către președintele de vîrsta sau de către unu ori mai mulți secretari prevăzuți în alin. 1 atrage, de drept, inlocuirea acestora cu deputatul cel mai în vîrsta sau, după caz, cu cei mai tineri deputati din randul celor prezenți.
În vederea formarii organelor de lucru și desfășurării activității adunarii, deputatii se constituie în grupuri parlamentare alcatuite din cel puțin 10 deputati care au figurat în alegeri pe listele partidelor sau formatiunilor politice respective.
Deputatii aleși din partea unor partide sau formatiuni politice care nu intrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup parlamentar se pot reuni, pentru a constitui un asemenea grup, sau se pot afilia la alte grupuri parlamentare constituite potrivit alin. 1.
Grupurile parlamentare astfel constituie își aleg un presedinte și, după caz, unu sau mai mulți vicepresedinti.
Președintele grupului comunică adunarii numărul deputatilor și componenta nominala a grupului parlamentar pe care îl conduce.
Succesiunea comunicarilor se stabileste de către președintele de vîrsta al adunarii, în ordinea marimii drumurilor parlamentare.
Pentru validarea mandatelor, Adunarea Deputatilor alege, în prima sa sedinta, o comisie compusa din 30 de deputati care să reflecte, în mod proportional, configuratia politica a adunarii, asa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.
Comisia de validare funcționează pe întreaga durata a mandatului Adunarii Deputatilor.
Numărul deputatilor ce vor fi desemnați în comisia de validare de către fiecare grup parlamentar este în functie de proportia membrilor fiecarui grup în totalul deputatilor.
Propunerile pentru stabilirea numarului de deputati ce revine fiecarui grup parlamentar se fac de către presedintii acestor grupuri și se transmit secretarilor.
Președintele se vîrsta prezinta adunarii aceste propuneri în ordinea marimii grupurilor parlamentare, iar Adunarea Deputatilor hotaraste asupra lor cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
Propunerile pentru componenta comisiei se fac de grupurile parlamentare în limita numarului de locuri în comisia aprobat.
Componenta comisiei este aprobata de adunare cu votul a cel puțin jumătate plus unu din membrii săi.
Comisia de validare își alege un presedinte și doi vicepresedinti, care alcătuiesc biroul comisiei, și se organizeaza în 9 grupe de lucru, alcatuite din cate 3 membri, cu respectarea regulii proportionalitatii prevăzută la art. 3 alin. 1. Alegerea se face prin vot deschis.
Biroul comisiei repartizeaza grupelor de lucru dosarele primite de la Biroul Electoral Central pentru alegerea deputatilor, cu excepția celor privind membrii grupelor de lucru.
Verificarea legalității alegerii deputatilor care compun grupele de lucru se face de către biroul comisiei de validare.
Biroul comisiei de validare și grupele lucru sînt obligate sa prezinta comisiei propunerile privind validarea sau invalidarea mandatelor de deputati, în scris, în termen de cel mult 3 zile de la constituirea comisiei. Aceste propuneri se adoptă cu votul majorității membrilor.
După expirarea termenului de 3 zile, discutarea dosarelor nesolutionate se face în plenul comisiei.
Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui deputat numai în cazul în care:
a) exista contestatii care nu au fost solutionate potrivit legii;
b) constata ca solutionarea contestatiilor s-a facut cu incalcarea dispozițiilor legale referitoare la procedura de solutionare;
c) constata ca alegerea deputatului s-a facut prin frauda electorala.
Comisia, în cel mult 4 zile de la constituire, întocmește un raport în care vor fi precizati deputatii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor cu motivarea pe scurt a propunerilor de invalidare.
Raportul este aprobat de comisie cu votul a jumătate plus unu din membrii acesteia; în caz de paritate, votul presedintelui este hotarator.
Raportul comisiei de validare se prezinta Adunarii Deputatilor de către președintele comisiei a doua zi după aprobarea acestuia.
Adunarea Deputatilor se convoaca, de drept, în a 5-a zi de la constituirea comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia.
În cazul deputatilor pentru care nu exista motive de invalidare potrivit art. 7, se întocmește o lista cu numele și prenumele acestora, asupra careia adunarea se pronunță printr-un singur vot. În cazul deputatilor la care a fost propusa invalidarea mandatului, adunarea dezbate și se pronunță prin vot pentru fiecare caz în parte.
Validarea sau invalidarea mandatelor de deputati se face cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor Adunarii Deputatilor.
Adunarea Deputatilor este legal constituita după validarea a două treimi din mandatele de deputati.
După constituirea legala a Adunarii Deputatilor se alege președintele Adunări Deputatilor și biroul permanent al acesteia.
Președintele Adunarii Deputatilor este și președintele biroului permanent, din care mai fac parte 3 vicepresedinti, 4 secretari și 3 chestori.
Biroul permanent se constituie cu respectarea, pe cat posibil, a configuratiei politice a adunarii, asa cum rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.
Președintele Adunarii Deputatilor este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sînt inscrise numele și prenumele tuturor candidaților propusi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singura propunere.
Este declarat ales presedinte al Adunarii Deputatilor candidatul care a intrunit, la primul tur de scrutin, votul a cel puțin jumătate plus unu din voturile tuturor deputatilor. Dacă nici un candidat nu a intrunit numărul de voturi necesar, se organizeaza un al doilea tur de scrutin în cadrul caruia va fi declarat presedinte al Adunarii Deputatilor candidatul care a obținut cel mai mare numar de voturi din totalul voturilor exprimate.
În caz de egalitate de voturi se organizeaza un nou tur de scrutin la care vor participa candidatii aflati în balotaj.
Odata cu alegerea presedintelui adunarii activitatea presedintelui de vîrsta inceteaza.
Alegerea vicepresedintilor, secretarilor și chestorilor care compun biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare.
În vederea depunerii propunerilor, Adunarea Deputatilor stabileste numărul de locuri din biroul permanent care revine fiecarui grup parlamentar, în condițiile art. 4. Propunerile se transmit presedintelui Adunarii Deputatilor.
Propunerile nominale pentru functiile prevăzute la alin. 1 se fac de presedintii grupurilor parlamentare, în cadrul numarului de locuri stabilit potrivit alin. 2. Propunerile se inainteaza presedintelui Adunarii Deputatilor, care le va supune votului adunarii în condițiile art. 14.
Odata cu alegerea biroului permanent activitatea secretarilor desemnați în condițiile art. 1 alin. 1 inceteaza.
După alegerea biroului permanent, președintele Adunarii Deputatilor de comun acord cu președintele Senatului convoaca sedinta comuna a Adunarii Deputatilor și Senatului pentru prezentarea hotărîrii Curtii Supreme de Justiție privitoare la validarea alegerii Presedintelui României.
Lucrarile sedintei comune se desfășoară în prezenta candidatului a cărui alegere a fost validata de Curtea Suprema de Justiție și sînt conduse de presedintii celor două camere.
Președintele Curtii Supreme de Justiție prezinta în sedinta comuna a Adunarii Deputatilor și Senatului hotărîrea Curtii Supreme de Justiție cu privire la validarea alegerii Presedintelui României.
Biroul permanent, după constituirea sa, supune adunarii, spre dezbatere, articol cu articol, proiectul de regulament al Adunarii Deputatilor elaborat în termen de o săptămîna de către o comisie formata din 9 deputati desemnați de către adunare, pe baza proporțională. Acest proiect se adoptă cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul deputatilor.
Hotărîrile prevăzute de prezentele norme se adoptă prin vot deschis, în afară de cazurile în care se prevede altfel.
Prezentele norme preliminare se adoptă cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul deputatilor, prin vot deschis.