HOTĂRÂRE din 19 decembrie 1991

HOTĂRÂRE Academia Română
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 18 februarie 1992
Intrat în vigoare
18.02.1992
Forma consolidată din
18.02.1992
Cuprins

privind unele măsuri tranzitorii referitoare la ortografia limbii române

Ținînd seama de Hotărîrea adunării generale a Academiei Române din 31 ianuarie 1991, de competența reacordată Academiei Române, de câtre Parlament și Guvern, privind cultivarea limbii române, de Statutul Academiei Române, completat în concordanță cu cele de mai înainte prin Hotărîrea adunării generale din 10 septembrie 1991, precum și de Hotărîrea Guvernului nr. 657/17 septembrie 1991, care abrogă Hotărîrea Consiliului de Ministri nr. 3135/16 septembrie 1953, adunarea generală a Academiei Române, din zilele de 18 și 19 decembrie 1991, a aprobat următoarele:

1. Să se prelungească dezbaterea problemelor ortografiei limbii române și în cursul anului 1992. În acest scop, filialele Academiei din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, institutele Academiei din Craiova, Sibiu și Târgu Mureș vor organiza, fiecare, cel puțin o dezbatere privind problemele ortografiei, invitând membrii Academiei, lingviști, specialiști din diverse domenii, profesori din învățămîntul superior și mediu. Evident, pot organiza dezbateri și asociațiile culturale din întreaga țară, iar cetățenii se pot adresa în continuare Academiei Române, pentru a-și exprima punctele lor de vedere. La București se vor organiza dezbateri conform Hotărîrii adunării generale din 31 ianuarie 1991.

2. Pînă la aprobarea definitivă de către Academia Română a îndreptărilor ortografice care vor rezultă din dezbaterile de mai înainte, se mențin în vigoare normele ortografice ale limbii române din 1953, cu următoarele amendamente:

a) fie utilizarea lui "î", fie a lui "â" în interiorul cuvintelor, în condițiile prevăzute în anexa; altfel, menținerea regulii absolute (numai "î") din 1953 ar însemna obligativitatea scrierii cuvintelor România, român și a celor derivate, cu "î", deoarece nu există nici un act normativ și nici o hotărîre a Academiei Române pentru aceste excepții;

b) fie utilizarea formei "sînt", fie utilizarea formei "sînt", procedâtndu-se în mod similar în cuvintele derivate.

Aceste două reguli, în plus față de cele stabilite în 1953, lasă posibilitatea asezării prin coexistența, de la sine, în mod viu, natural, a acestor forme scrise ale limbii române.

Anexa

REGULILE

"Sextil Pușcariu" aprobate de Academia Română în anul 1932

Literele â și î corespund aceluiași sunet, întrebuințîndu-se după următoarele reguli:

a) î se scrie totdeauna la începutul și la sfîrșitul nemijlocit al cuvântului: îl, îmbărbătez, împărat, înger, își, îți; amărî, coborî, hotărî, târî, urî...;

b) tot î scriem și în corpul cuvintelor, cînd, prin compunere, î de la începutul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîdurat, neînsemnat, preaînălțat, preîntâmpinat...Vom scrie într'însul, dar dânsul.

NOTĂ:

Spre deosebire de ortografia din 1904, adoptată și de Dicționarul Academiei, nu vom scrie î, ci â, în derivatele verbelor cu infinitivul în -rî, deci: amărât, chiorâș, coborâre, hotărîtor, mohorât, pîrît, posomorât, tăbărâse, târâtor, urâțenie...

c) în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, cînd, făcînd, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt...

București, 19 decembrie 1991.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.