privind obținerea specializărilor de către asistenții medicali generaliști și asistenții medicali de pediatrie
(1) Specializările constituie modalități de pregătire a asistenților medicali în domenii complementare specialității de bază.
(2) Scopul programelor de pregătire este obținerea de specializări și a competențelor aferente specializărilor respective.
Titularii certificatelor de absolvire în specializările prevăzute în anexa nr. 2 la ordin se încadrează și li se eliberează autorizația de liberă practică în specializarea respectivă.
(1) Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății Publice și Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București elaborează proiectul de curriculum de pregătire, care se trimite spre avizare Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România și se aprobă de Ministerul Sănătății Publice.
(2) Curriculumul național cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:
a) denumirea specializării;
b) rezumatul programului de pregătire;
d) centrele unde se desfășoară pregătirea;
e) lectorii din fiecare centru de pregătire, dintre care unul este numit responsabil al programului de pregătire respectiv.
Programele de specializare se organizează la nivel național de Ministerul Sănătății Publice, prin Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București.
Activitatea de învățământ din cadrul programului de pregătire se desfășoară sub formă unimodulară sau plurimodulară, pe parcursul a minimum un an, numai în centrele de pregătire cuprinse în curriculumul aprobat de Ministerul Sănătății Publice.
(1) Desfășurarea programelor de pregătire se realizează în baza unei convenții încheiate între Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București și responsabilul de program din centrul de pregătire. Modelul convenției se elaborează de Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București și se aprobă de directorul general al Direcției generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare din Ministerul Sănătății Publice.
(2) Bugetul aferent programului de pregătire se elaborează de Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, pe baza propunerilor responsabilului de program din centrul de pregătire, și este parte integrantă a convenției.
(3) Taxa de instruire pentru participanți se stabilește în concordanță cu bugetul aferent programului de pregătire, iar plata acesteia se face în contul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București.
(4) Pentru managementul programului la nivel național, Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București îi revine o cotă de 20% din sumele încasate. Acoperirea cheltuielilor privind prestația didactică, precum și a cheltuielilor materiale, în care se include, de regulă, închirierea spațiilor de învățământ, a mijloacelor și/sau a obiectelor de inventar din centrele de pregătire, se face în limita a 80% din totalul taxelor de instruire.
(1) Responsabilitatea asupra tuturor activităților desfășurate atât de către cursanți, cât și de către lectori, a calității instruirii și a evaluării acesteia este asumată prin convenție și revine responsabilului de program din centrul de pregătire.
(2) Înscrierea la examenul pentru obținerea certificatului de absolvire a unei specializări se face în baza adeverinței care atestă finalizarea programului, eliberată de responsabilul de program din centrul de pregătire.
(3) Certificatul de absolvire a programului de pregătire se eliberează de Ministerul Sănătății Publice, prin Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, în urma promovării examenului, conform anexei nr. 3 la ordin.
Programele de pregătire în vederea obținerii de specializări se finalizează prin examen organizat de Ministerul Sănătății Publice în sesiuni anuale sau bianuale, în funcție de necesități. Condițiile și taxele de înscriere la examen se stabilesc de Ministerul Sănătății Publice și se afișează pe site-ul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, la adresa www.perfmed.ro
Absolvenții programelor de pregătire care au obținut certificatul de absolvire au obligația de a menține raporturile de muncă cu unitatea angajatoare cel puțin 3 ani de la absolvire. În caz contrar, aceștia vor suporta contravaloarea cheltuielilor aferente programului de pregătire.
Cursul de specializare se creditează de Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, potrivit legii.
(1) Unitățile sanitare care nu au personal de specialitate încadrat în serviciile cu specialități deficitare prevăzute în anexa nr. 2 la ordin și fac dovada că la concursurile pentru ocuparea acestor posturi nu s-au prezentat absolvenți în specialitățile respective vor solicita, prin autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București, aprobarea Ministerului Sănătății Publice pentru încadrarea asistenților medicali generaliști și asistenților medicali de pediatrie. Dovada lipsei personalului specializat se face prin publicarea postului vacant într-un ziar local și în "Viața medicală".
(2) Asistenții medicali încadrați în condițiile alin. (1) au obligația ca în termen de 6 luni să se înscrie la cursurile pentru obținerea specializării.
(3) Încadrarea în specializarea obținută se face numai după eliberarea certificatului de absolvire a cursului de specializare, cu toate drepturile conferite de acesta.
(4) Autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București țin evidența specializărilor obținute în conformitate cu prevederile prezentului ordin într-un registru special, în cadrul Compartimentului asistență comunitară, înregistrare și evaluare asistenți medicali.