privind modelele raportărilor periodice, aplicabile instituțiilor de credit pentru necesități de stabilitate financiară
1. La întocmirea raportărilor periodice de către instituțiile de credit se au în vedere prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 5/2005, cu modificările și completările ulterioare (denumite în continuare Reglementările contabile), prezentele norme metodologice, precum și orice alte reglementări în materie în vigoare.
2. Modelele de raportare au ca obiect prezentarea creanțelor sau datoriilor purtătoare de dobândă fixă sau, după caz, variabilă, la valoarea netă. De exemplu, în modelul de raportare intitulat "Situația activelor și pasivelor bilanțiere purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata reziduală, în echivalent lei", prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, vor fi prezentate doar posturile de creanțe și datorii purtătoare de dobândă fixă, la valoare contabilă netă.
3. Raportările periodice la nivel individual sunt întocmite în monedă națională (lei) sau, după caz, în monedă străină (euro/alte monede), echivalarea în lei, acolo unde este cazul, făcându-se la cursul din ultima zi a perioadei de referință, astfel:
3.1. Modelele de raportare intitulate "Situația activelor și pasivelor bilanțiere purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata reziduală, în echivalent lei", prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, și "Situația activelor și pasivelor bilanțiere purtătoare de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența de reevaluare (repricing), în echivalent lei", prevăzută în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice, conțin totalul în echivalent lei al activelor și pasivelor purtătoare de dobândă fixă, respectiv dobândă variabilă.
3.2. Modelele de raportare intitulate "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în lei purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata reziduală", prevăzută în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, și "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în lei purtătoare de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența de reevaluare (repricing)", prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, conțin doar acele poziții în monedă națională, purtătoare de dobândă fixă, respectiv dobândă variabilă.
3.3. Modelele de raportare intitulate "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în euro purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata reziduală", prevăzută în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, și "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în euro purtătoare de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența de reevaluare (repricing)", prevăzută în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, conțin doar acele poziții în euro, purtătoare de dobândă fixă, respectiv dobândă variabilă.
3.4. Modelele de raportare intitulate "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în alte monede, purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata reziduală, în echivalent lei", prevăzută în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice, și "Situația activelor și pasivelor bilanțiere în alte monede, purtătoare de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența de reevaluare (repricing), în echivalent lei", prevăzută în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice, conțin doar acele poziții în alte monede, purtătoare de dobândă fixă, respectiv dobândă variabilă, în echivalent lei.
4. Repartizarea pe intervale de scadență
4.1. Creanțe și datorii purtătoare de dobândă fixă
Soldurile pozițiilor purtătoare de dobândă fixă vor fi repartizate pe intervale de scadență corespunzător duratei reziduale. Soldurile cu durata reziduală la capetele intervalului (1 lună, 3 luni, 6 luni etc.) vor fi incluse în cadrul intervalului a cărui bornă inferioară este chiar durata reziduală. Soldul rezervei minime obligatorii va fi încadrat în primul interval de scadență (< 1 lună).
4.2. Creanțe și datorii purtătoare de dobândă variabilă
Soldurile pozițiilor purtătoare de dobândă variabilă/indexabilă vor fi incluse în intervalul de reevaluare (repricing) corespunzător frecvenței de revizuire a dobânzii. Suma alocată intervalului de repricing va fi egală cu valoarea principalului rămas de rambursat (outstanding) până în acel moment. Soldurile cu momentul de repricing la capetele intervalului (1 lună, 3 luni, 6 luni etc.) vor fi incluse în cadrul intervalului a cărui bornă inferioară este chiar frecvența de revizuire. Astfel, dacă frecvența de revizuire a dobânzii unui instrument este de 3 luni, soldul corespunzător acestuia va fi inclus în intervalul 3-6 luni, și nu în intervalul 1-3 luni.
În cazul instrumentelor financiare purtătoare de dobândă variabilă pentru care nu este precizată o anumită frecvență de reevaluare (reevaluare ad-hoc), până la momentul realizării modificării de dobândă, soldul va fi inclus în intervalul de maturitate 6 luni-1 an. După momentul reevaluării ratei de dobândă, ratele rămase de rambursat vor fi alocate pe benzi de scadență corespunzător maturității lor, însă nu mai departe de intervalul de maturitate 6 luni-1 an.
Pozițiile fără maturitate contractuală vor fi încadrate în primul interval de scadență (< 1 lună).
5. Controlul raportărilor periodice
În cazul fiecărui tabel, pentru fiecare linie referitoare la solduri se va verifica următoarea relație:
col. 1 = col. 2 + col. 3 + col. 4 + col. 5 + col. 6 + col. 7
6. Corespondența raportărilor periodice cu planul de conturi aplicabil instituțiilor de credit
Pentru fiecare raportare periodică, pozițiile referitoare la solduri (aferente coloanelor 2-7 ) vor respecta următoarea corespondență:
6.1. Activ
Sector bancar: ex.111 + ex.1171 + ex.121 + ex.1271 + ex.131 + ex.141 + ex.151 + ex.161 + ex.1741 + ex.1761 + ex.1781 + ex.1782 + ex.181 + ex.182 - ex.191 + ex.201 + ex.281 + ex.282 - ex.291 + ex.3011 + ex.30212 + ex.30252 + ex.30257 + ex.30262 + ex.30312 + ex.30352 + ex.30372 + ex.30412 + ex.30452 + ex.30472 + ex.3551 + ex.3557 + ex.381 + ex.382 - ex.39112 - ex.39122 - ex.399 + ex.401 + ex. 402 + ex.407 + ex.471 + ex.481 + ex.482 - ex.493 - ex.499
Sector nebancar:
Neguvernamental:
Gospodării ale populației (inclusiv instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației):
ex.201 + ex.202 + ex.203 + ex.204 + ex.205 + ex.206 + ex.209 + ex.241 + ex.2511 (solduri debitoare) + ex.25171 + ex.261 + ex.281 + ex.282 - ex.291 + ex.3011 + ex.30212 + ex.30252 + ex.30257 + ex.30262 + ex.30312 + ex.30352 + ex.30372 + ex.30412 + ex.30452 + ex.30472 + ex.3551 + ex.3557 + ex.381 + ex.382 - ex.39112 - ex.39122 - ex.399 + ex.401 + ex.402 + ex.407 + ex.471 + ex.481 + ex.482 - ex.493 - ex.499
Societăți nefinanciare și alte instituții neguvernamentale (alți intermediari financiari, auxiliari financiari, societăți de asigurări și fonduri de pensii):
ex.201 + ex.202 + ex.2032 + ex.2037 + ex.204 + ex.205 + ex.206 + ex.209 + ex.231 + ex.241 + ex.2511 (solduri debitoare) + ex.25171 + ex.261 + ex.281 + ex.282 - ex.291 + ex.3011 + ex.30212 + ex.30252 + ex.30257 + ex.30262 + ex.30312 + ex.30352 + ex.30372 + ex.30412 + ex.30452 + ex.30472 + ex.3551 + ex.3557 + ex.381 + ex.382 - ex.39112 - ex.39122 - ex.399 + ex.401 + ex.402 + ex.407 + ex.471 + ex.481 + ex.482 - ex.493 - ex.499
Guvernamental: ex.201 + ex.202 + ex.203 + ex.204 + ex.205 + ex.206 + ex.209 + ex.241 + ex.2511 (solduri debitoare) + ex.25171 + ex.261 + ex.281 + ex.282 - ex.291 + ex.3011 + ex.30211 + ex.30212 + ex.30251 + ex.30252 + ex.30257 + ex.30261 + ex.30262 + ex.30311 + ex.30312 + ex.30351 + ex.30352 + ex.30371 + ex.30372 + ex.30411 + ex.30412 + ex.30451 + ex.30452 + ex.30471 + ex.30472 + ex.3551 + ex.3557 + ex.381 + ex.382 - ex.39111 - ex.39112 - ex.39121 - ex.39122 - ex.399 + ex.401 + ex.402 + ex.407 + ex.471 + ex.481 + ex.482 - ex.493 - ex.499
6.2. Pasiv
Sector bancar: ex.112 + ex.1172 + ex.122 + ex.1272 + ex.132 + ex.142 + ex.152 + ex.162 + ex.1712 + ex.17172 + ex.1732 + ex.1742 + ex.1762 + ex.254 + ex.3012 + ex.321 + ex.322 + ex.325 + ex.326 + ex.3561 + ex.3562 + ex.3567 + ex.472 + ex.531 + ex.532 + ex.537
Sector nebancar:
Neguvernamental:
Gospodării ale populației (inclusiv instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației): ex.243 + ex.2511 (solduri creditoare) + ex.25172 + ex.252 + ex.253 + ex.254 + ex.262 + ex.3012 + ex.321 + ex.322 + ex.325 + ex.326 + ex.3561 + ex.3562 + ex.3567 + ex.358 + ex.531 + ex.532 + ex.537
Societăți nefinanciare și alte instituții neguvernamentale (alți intermediari financiari, auxiliari financiari, societăți de asigurări și fonduri de pensii):
ex.232 + ex.243 + ex.2511 (solduri creditoare) + ex.25172 + ex.252 + ex.253 + ex.254 + ex.262 + ex.3012 + ex.321 + ex.322 + ex.325 + ex.326+ ex.3561 + ex.3562 + ex.3567 + ex.358 + ex.472 + ex.531 + ex.532 + ex.537
Guvernamental: ex.243 + ex.2511 (solduri creditoare) + ex.25172 + ex.252 + ex.253 + ex.254 + ex.262 + ex.3012 + ex.321 + ex.322 + ex.325 + ex.326 + ex.3561 + ex.3562 + ex.3567 + ex.358 + ex.531 + ex.532 + ex.537
6.3. În cadrul modelelor raportărilor periodice nu se vor completa celulele marcate cu gri.
7. Încadrarea pe sectoare instituționale a clienților instituțiilor de credit se realizează astfel:
7.1. Sectorul bancar: cuprinde instituțiile de credit rezidente și nerezidente, Trezoreria statului, bănci centrale, instituții financiare internaționale (FMI, BERD, BIRD, BRI etc).
7.2. Sectorul nebancar cuprinde:
7.2.1. Sectorul neguvernamental:
7.2.1.1. gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației
7.2.1.2. societăți nefinanciare, alți intermediari financiari, auxiliari financiari, societăți de asigurare, fonduri de pensii și fonduri de piață monetară
7.2.2. Sectorul guvernamental: administrațiile centrale, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale.
Sectoarele instituționale cuprinse la pct. 7.2. sunt definite conform art. 5 din Norma Băncii Naționale a României nr. 13/2006 privind raportarea statistică a datelor pentru elaborarea bilanțului monetar.
8. Rata medie a dobânzii va fi calculată conform metodologiei prevăzute în Norma Băncii Naționale a României nr. 14/2006 privind statistica ratelor dobânzii practicate de instituțiile de credit.
9. Raportările vor avea frecvență semestrială și vor fi transmise către Banca Națională a României în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului pentru care se întocmește raportarea. Pentru anul 2008, raportarea aferentă primului semestru va fi transmisă până la finele lunii octombrie 2008.
10. În cazul în care informațiile prezentate în raportările periodice întocmite pentru sfârșitul exercițiului financiar înregistrează modificări în perioada cuprinsă între data încheierii exercițiului financiar și data aprobării situațiilor financiare anuale, instituțiile de credit vor retransmite respectivele raportări periodice în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
11. Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
*Font 9* LEI
-------
la normele metodologice
------------------------
Situația activelor și pasivelor bilanțiere purtătoare de dobândă fixă,
detaliate în funcție de durata reziduală, în echivalent LEI
Denumirea instituției de credit:
Data raportării: .../.../....
┌──────────────────────────────────────────────────────┬─────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┐ │ │ │< 1 │1-3 │3-6 │6-12│1-5 │> 5 │ │ │Total│luna│luni│luni│luni│ani │ani │ ├───────────────────────────────────┬───┬──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ A │ B │ C │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ ├───────────────────────────────────┴───┴──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │Activ │░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┬───┬──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │011│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │Sector bancar ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │012│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │Sector nebancar │ │░░░░░░░░░░░░░░│░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Neguvernamental │ │░░░░░░░░░░░░░░│░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Gospodării ale populației │021│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ (inclusiv instituții fără scop ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ lucrativ în serviciul │022│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ gospodăriilor populației) │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Societăți nefinanciare și alte │031│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ instituții neguvernamentale ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ (alți intermediari financiari, │032│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ auxiliari financiari, societăți│ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ de asigurări și fonduri de │ │ │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ pensii) │ │ │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │041│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ Guvernamental (administrații ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ publice) │042│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┴───┴──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │Pasiv │░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┬───┬──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │051│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │Sector bancar ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │052│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │Sector nebancar │ │░░░░░░░░░░░░░░│░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Neguvernamental │ │░░░░░░░░░░░░░░│░░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Gospodării ale populației │061│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ (inclusiv instituții fără scop ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ lucrativ în serviciul │062│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ gospodăriilor populației) │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ │ │ │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ Societăți nefinanciare și alte │071│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ instituții neguvernamentale ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ (alți intermediari financiari, │072│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ auxiliari financiari, societăți│ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ de asigurări și fonduri de │ │ │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ pensii) │ │ │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ ├───────────────────────────────────┼───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ │081│ sold │ │ │ │ │ │ │ │ │ Guvernamental (administrații ├───┼──────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ │ publice) │082│rata medie │ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ │ │ │a dobânzii (%)│ │░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│░░░░│ └───────────────────────────────────┴───┴──────────────┴─────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
*Font 9* LEI
-------
la normele metodologice
-----------------------
Situația activelor și pasivelor bilanțiere în LEI purtătoare de dobândă fixă,
detaliate în funcție de durata reziduală

*Font 9* EUR
-------
la normele metodologice
------------------------
Situația activelor și pasivelor bilanțiere în EURO purtătoare de dobândă fixă,

Situația activelor și pasivelor bilanțiere în alte monede,
purtătoare de dobândă fixă, detaliate în funcție de durata
reziduală, în echivalent LEI

Situația activelor și pasivelor bilanțiere purtătoare de dobândă
variabilă, detaliate în funcție de frecvența de reevaluare
(repricing), în echivalent LEI

Situația activelor și pasivelor bilanțiere în LEI purtătoare
de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența
de reevaluare (repricing)

Situația activelor și pasivelor bilanțiere în EURO purtătoare

purtătoare de dobândă variabilă, detaliate în funcție de frecvența
de reevaluare (repricing), în echivalent LEI

---------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.